Cum depozităm corect porumbul?

0
4482

Depozitarea porumbului se numără printre ultimile procese în obținerea materiei finite. Dacă porumbul nu este păstrat în spațiile care trebuie, fermierii riscă pierderea unei cantități importante de cereale. De aceea, trebuie acordat acestui procedeu o importanță majoră, la fel și pentru celelalte: semănatul și recoltarea.

Pregătirea spațiului în care urmează să fie depozitat porumbul, trebuie să se facă încă din timpul recoltării pentru că presupune un set de etape ce necesită timp și nu este indicat să se țină porumbul în câmp până se pune la punct acest aspect.

Cum pregătim spațiul de depozitare?

Igienizarea spațiului este foarte importantă chiar dacă anterior a fost folosit în același scop pentru că în acest fel îndepărtăm orice factor care ar putea afecta recolta. De pildă, dacă anterior am depozitat porumb și acesta a fost contaminat cu insecte, probabilitatea este foarte mare ca și cel actual să fie afectat.

În al doilea rând, trebuie verificat și reparat întreg spațiul pentru a nu exista riscul apariției rozătoarelor sau a păsărilor. De asemenea, umezeala este un factor negativ ce poate afecta întreaga recoltă. Verifică să nu existe nicio sursă de umezeală sau infiltrație în spațiul de depozitare ales.

Nu în ultimul rând, trebuie efectuate o dezinsecție în întregul spațiu pentru a ne asigura că niciun dăunător nu își face apariția în interiorul recoltei noastre.

Ce tipuri de spații putem folosi pentru depozitare?

Spațiile mici de depozitare, cât și cele mari, pot fi folosite pentru recolta de porumb. Iată câteva sugestii pe care le puteți lua în calcul:

  1. Silozurile sunt spații mari folosite pentru depozitarea cantităților însemnate de porumb. În aceste spații, trebuie să monitorizăm constant temperatura și umiditatea pentru a fi în parametri optimi: 15 grade Celsius și 13% grad de umiditate
  2. Pătulurile sunt spațiul de depozitare folosit pentru culturi reduse, mai ales pentru cerealele folosite în scop propriu. Acesta este foarte ușor de construit și se acoperă cu o folie din plastic. Temperatura trebuie menținută optimă și de aceea se recomandă ca acest spațiu să nu aibă mai mult de 2 metri lățime. Dacă dimensiunile sunt mai mari, trebuie să se creeze canale de aerare care să regleze temperatura și umiditatea în mod natural.
  3. O altă soluție eficientă o reprezintă soilbag-urile care permit depozitarea porumbului direct pe câmp. Aceasta este o soluție mai nouă și constă în saci de mari dimensiuni care se închid cu un fermoar și etanșează excelent. Se pot umple cu știuleți și marele lor avantaj este acela că riscul atacurilor insectelor sau a altor dăunători este eliminat, la fel ca și cel al variațiilor de umiditate și de temperatură.

Cum depozităm porumbul boabe?

Chiar dacă majoritatea producătorilor preferă să depoziteze porumbul sub formă de știuleți, există și posibilitatea păstrării sub formă de boabe. Acesta din urmă are avantajul de a avea nevoie de un spațiu mai redus de depozitare. Pentru a obține automatizat boabele, este ideal să se folosească o batoză de porumb. Astfel se economisește timp, iar boabele obținute pot fi depozitate în silozuri și magazii, în funcție de ce cantitate am obținut. În același timp, trebuie să se respecte umiditatea. De pildă, în siloz umiditatea nu trebuie să depășească 13%-14%, în timp ce pentru magazii procentul este de 14%-15%.

De asemenea, este bine de știut că există site-uri specializate pentru gospodari și fermieri, de unde se poate comanda și alege dintr-o gamă variată de produse. Printre acestea se numără și site-ul Tehno MS. Accesează https://www.tehno-ms.com/ și alege în funcție de dimensiunea gospodăriei și de necesitățile tale.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here