Connect with us
agentie marketing politic

Comunicate

Servicii de psihologie în România

Publicat

pe

Pentru a înțelege mai bine ce e psihologia, este bine să știm de unde a plecat și ce înseamnă. La Universitatea din Leipzig, în anul 1879, se înființa primul laborator de psihologie experimentală, luând astfel naștere psihologia, ca știință. Conform dicționarului explicativ al limbii române, psihologia este știința care se ocupă cu studiul psihicului, al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament, etc.). ”Părintele” psihologiei experimentale moderne este considerat Wilhelm Wundt. Iar așa cum bine știm, printre cei mai cunoscuți psihologi amintim Sigmund Freud, B. F. Skinner, Ivan Pavlov, Carl Jung și Abraham Maslow.

Mersul la psiholog este în România tabu, fiind confundat de multe persoane cu mersul la psihiatru, dar nici acesta nu este un lucru rău. Vestea bună este că din ce în ce mai mulți români și-au dat seama de beneficiile mersului la psiholog. Deși găsirea unui psiholog care sa ne înțeleagă și să fie pe placul nostru poate dura chiar și câteva luni, nu trebuie să fim descurajați. Psihologii sunt persoane care ne ajută să ajungem la cea mai bună concluzie, nu forțându-ne soluția. Sunt persoane în care ne putem confesa și deschide sufletul pentru a mai ridica din povara pe care o simțim pe umerii noștri.

Înțelegerea psihicului nu este așa ușoară precum ne-am dori sau cum vrem să credem. Cred că cu toții vrem să fim fericiți, să nu ne mai certăm cu soțul/soția sau copiii, să știm cum să ne exprimăm sentimentele și cum sa le recunoaștem în noi. Dacă reușim să ajungem să ne cunoaștem așa cum ne dorim, cu siguranță că se va îmbunătăți și calitatea vieții cât și calitatea relațiilor interumane pe care le avem.

Serviciile psihologice sunt diverse, ținând cont de tehnica studiată și aprofundată atât în cadrul facultății de psiholog, cât și a sutelor de ore de practică sub supravegherea unui psiholog cu drept de liberă practică în România și înscris în cadrul Colegiului Psihologilor, perfecționare care continuă și după luarea atestatelor și certificatelor profesionale.

De ce e bine să mergem la psiholog? Simplu, ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine (acesta fiind și motivul principal pentru care majoritatea studenților se înscriu la Facultatea de Psihologie), ne ajută să depășim unele traume fie din copilărie, fie mai recente, dar și să ne reparăm unele relații defectuoase cu persoane dragi nouă. O părere din exterior, clară, calculată ne ajută să luăm decizii mai obiective, pentru că deși nu vrem să admitem (cel puțin unii dintre noi), am luat decizii mai puțin bune cu inima fără să implicăm și creierul în procesul decizional.

Nu trebuie să ne fie teamă să spunem că ne dorim să mergem la psiholog sau să spunem că avem o problemă și vrem să primim ajutor. Nu trebuie să ne descurcăm singuri, să depășim probleme dacă există această posibilitate, de a primi ajutor.

La Clinica Dr. Constanatin, găsiți servicii de:

– psihiatrie adulți.

– psihologie.

– stimulare magnetică transcraniană TMS.

– stimulare electrică transcraniană directă tDCS.

Clinica oferă servicii atât în București, cât și Brașov, iar pentru orice alte întrebări sau nelămuriri, vă așteptăm pe site.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

Comunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL

Publicat

pe

De

Comunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL

23.09.2026

POSEIDON DISTRIBUTION SRL, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului ” CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENEGIEI ELECTRICE PENTRU POSEIDON DISTRIBUTION SRL”, finanțat prin Fondul de Modernizare prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare prin contractul de finanțare nr. CFMSES011011481200692/ 28.11.2025.

Obiectivul general al proiectului a vizat sprijinirea investitiilor in producerea energiei electrice din surse regenerabile solare pentru autoconsum realizate de intreprinderile din cadrul sectorului agricol si industriei alimentare, in scopul cresterii ponderii surselor regenerabile de energie in mixul energetic total si reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de Romania in cadrul Planului National lntegrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice 2021 – 2030 (PNIESC), ale celor din cadrul Pactului verde european, precum si ale angajamentelor Uniunii de a pune in aplicare Acordul de la Paris si obiectivele de dezvoltare durabila ale ONU.

Obiectul proiectului  a fost Construirea unei centrale electrice fotovoltaice de 93,48 KW pentru producerea de energie electrică prin conversia radiației solare care să prevadă un autoconsum de minim 70% in Judetul Calarasi, Localitate Cascioarele.

Indicatorii proiectului:

  1. Capacitate operationala instalata de producer a energiei din surse regenerabile 0,093 MW
  2. Reducerea gazelor cu efect de sera: Scadere anuală estimată a gazelor cu efect de seră 70,67 tone de CO2/an
  3. Productia medie de energie electrica din surse regenerabile 115,5 MWh/an
  4. Productia totala de energie electrica din surse regenerabile pentru perioada de referinta 2.310,01 MWh.
  5. Procentul din productia totala de energie din surse regenerabile estimat a fi folosit pentru consumul propriu 100%
  6. Factorul de capacitate al centralei 14,18 %

Valoarea totala a proiectului: 67.292 euro din care:

  • Valoare eligibila a proiectului este de 54.343 euro din care Sprijin financiar nerambursabil: 48.908 euro (intensitate a sprijinului de 90%)
  • Cofinantare la valoare eligibila si neeligibila: 18.384 euro

Localizare proiect: Localitatea Cascioarele, judet Calarasi

Persoana de contact: Dumitrache Eduart Rodin

Telefon: 0744671203

Email: rodin@usilemn.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Comunicat de presă | ARTISAN FOOD MARKET ed. a XIII-a, Biblioteca Națională a României | București | 16 – 18 Octombrie

Publicat

pe

De

Comunicat de presă | ARTISAN FOOD MARKET ed. a XIII-a, Biblioteca Națională a României | București | 16 – 18 Octombrie

București, 8 iunie 2026

A 13-a ediție Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională

Târgul Artisan Food Market, activ pe piața bucureșteană de 12 ediții, semnează două parteneriate strategice, preconizate a-i tripla capacitatea: cu Biblioteca Națională a României pentru locație și cu agenția Be Igloo PR pentru media, promovare și strategie de comunicare

După 12 ediții și aproape 100.000 de vizitatori, Artisan Food Market face cel mai mare pas din istoria sa: ediția a XIII-a se mută la Biblioteca Națională a României, într-un spațiu de aproape 10 ori mai mare, cu scopul de a deveni cel mai amplu eveniment dedicat produselor artizanale gourmet din România.

Strategia Be Igloo PR urmărește extinderea ecosistemului de producători și parteneri, dar și adăugarea elementelor specifice unui festival: ateliere, conferințe,  întâlniri business to business, fără pierderea autenticității care a definit proiectul încă de la prima ediție.

Artisan Food Market mizează pe o strategie bazată pe comunitate, experiențe gastronomice autentice, educația consumului local și conectarea directă dintre producători, retail, horeca și publicul larg.

Lansat în 2022, Artisan Food Market a crescut organic, ediție după ediție, devenind unul dintre cele mai importante evenimente gastronomice dedicate producătorilor locali și fenomenului gourmet din România. În patru ani și 12 ediții, evenimentul a reunit sute de producători, specialiști din industrie, chefi, antreprenori, retaileri, cercetători și un public care caută mai mult decât produse. Caută autenticitate, povești și experiențe reale.

Ediția a XIII-a marchează o schimbare majoră. Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională a României, una dintre cele mai importante clădiri ale Bucureștiului, într-un spațiu expozițional generos, modern și accesibil, pregătit să găzduiască cea mai mare ediție de până acum.

Noua locație vine cu beneficii esențiale atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți:
• peste 1600 mp de spațiu expozițional;
• acces facil din centrul Capitalei;
• sute de locuri de parcare;
• acces direct cu metroul și transportul public;
• zone dedicate activărilor, conferințelor, masterclass-urilor și întâlnirilor B2B.

„Timp de patru ani lungi și epici am urmărit cum brandurile locale și oamenii s-au reunit și au crescut împreună. Totul a pornit din autenticitate și emoție reală. Piața, producătorii și comunitatea au împins natural Artisan Food Market către această nouă dimensiune”, transmit organizatorii.

Ediția din acest an va reuni aproximativ 100 de expozanți, mulți dintre ei aflați pentru prima dată la București sau chiar la primul lor târg de profil.

„Artisan Food Market este unul dintre acele proiecte care s-a construit din oameni, înainte sa fie construit din campanii.

Am decis să ne alăturăm acestui proiect având în minte crearea unei  comunități în jurul producătorilor români artizanali, astfel încât să înglobeze mai mulți dintre clienții agenției și, eventual, întreg departamentul nostru de food. Strategia de promovare va fi construită pe pilonii comunitate,  autenticitate și producători români ”, a transmis Loredana Albu, CEO Be Igloo PR.

Vizitatorii vor avea acces la cea mai mare diversitate de produse gourmet locale prezentată până acum într-un eveniment din România: brânzeturi maturate și proaspete, vinuri premiate internațional, produse din carne și vânat, pâine artizanală, produse apicole rare, sosuri și condimente, conserve reinterpretate, dulcețuri, produse vegane inovatoare, ciocolaterie, produse bio, uleiuri premium, distilate artizanale și multe altele.

În cele 12 ediții de până acum:
• peste 300 de producători unici au participat în cadrul târgului;
• au fost prezentate mii de produse artizanale;
• sute de produse au fost lansate în premieră;
• comunitatea cumulată a depășit 100.000 de vizitatori.

Artisan Food Market nu este doar un târg. Este o platformă de educație gastronomică, networking și dezvoltare pentru micii producători locali.

Evenimentul include:
• masterclass-uri și live cooking-uri;
• conferințe și dezbateri despre produsul local, sustenabilitate, trasabilitate și gastronomie ca brand de țară;
• ateliere educative pentru copii și adulți;
• activări B2B pentru retail, horeca și băcănii;
• expoziții și prezentări dedicate patrimoniului gastronomic românesc.

Scalarea Artisan Food Market este susținută de o echipă cu peste 20 de ani experiență în trade show marketing și de susțineri media importante, printre care Magic FM, Rock FM, Radio România Actualități, Antena 1, TVR, AgroTV, Ziarul Financiar, G4Food, Gault&Millau România , Vinul.ro și Gastroart.

Organizatorii estimează peste 25.000 de vizitatori pentru ediția a XIII-a.

Artisan Food Market XIII
Biblioteca Națională a României
București
Ediția cea mai mare de până acum.

Despre

Artisan Food Market este târgul autohton de food  al capitalei, care reunește producatori români.

Evenimentul se află la cea de-a 13-a ediție și a fost creat ca o punte de legătură directă între producător și consumator, pentru experiențe culinare, educație gastronomică, împrietenire și fidelizare. De asemenea, este un indicator de urmat pentru profesioniștii din retail, horeca și proprietarii de băcănii, evenimentul reprezentând, de fiecare dată, cel mai bun moment de întâlnire.

Be Igloo PR este agenția de PR autohtona specializată în food, agricultură, real estate, farma, târguri și expoziții și comunicare de criză, cu 20 de ani experiență, timp în care a strâns în portofoliu și unele dintre cele mai celebre situații-limită de comunicare ale țării. 

Cu prietenie,

Ciprian Dinca

Fondator AFM / general manager

0727870793

accentenoi@gmail.com

www.artisanfoodmarket.ro

https://www.facebook.com/artisanfoodmarketbucuresti

https://www.facebook.com/accentenoifair.ro

Str. Cezar Bolliac 8, Sector 3, Bucuresti

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

De la o premieră națională la un festival al incluziunii – o nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

Publicat

pe

De

De la o premieră națională la un festival al incluziunii – o nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

După succesul premierei de anul trecut a spectacolului de balet incluziv realizat în România, Asociația Kinetobebe continuă cu o nouă ediție-festival „Dansul pașilor de catifea”, realizată în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii București, desfășurată pe 14 octombrie, în intervalul orar 16-21.

Evenimentul este organizat de Asociația Kinetobebe și Opera Comică pentru Copii București și oferă copiilor cu dizabilități și din medii vulnerabile acces la experiențe educaționale, culturale și sociale din Capitală.

Noutatea celei de-a doua ediții constă în faptul că spectacolul propriu zis va fi precedat de o  serie de ateliere desfășurate în curtea Operei Comice pentru Copii, un spațiu consacrat activităților pentru cei mici – standuri, activări de branduri, ateliere pentru copii mici, momente artistice de divertisment, dans, cor, care vor avea loc pe scena din exterior. 

Atelierele se desfășoară în intervalul orar 16-19, urmând ca în intervalul 19-20 să se joace pe scena mare din interior spectacolul propriu zis de operă și balet incluziv.

„După impactul uriaș al premierei de anul trecut, când aproape o mie de copii și aparținătorii lor s-au putut bucura în siguranță de beneficiile artei, am prins curaj să continuăm acest demers provocator. Am pornit de la crearea de produse artistice și culturale special concepute pentru persoane cu dizabilități și am acesibilizat spațiile în care se desfășoară aceste activități. Ne dorim să ducem la un nivel următor bunele practici pentru spectacole accesibile în cadrul instituțiilor de cultură din România”, explică actorul Bogdan Acatrinei, co-fondator al Asociației Kinetobebe, autorul conceptului artistic al spectacolului.

Conceptul spectacolului de operă și balet păstrează direcțiile de bază dezvoltate la ediția trecută în colaborare cu specialiști în psihopedagogie specială, kinetoterapie și neurodiversitate, asociații de părinți și organizații non-profit.

„Dansul pașilor de catifea este o celebrare a artei, a diversității și a comunității. Transformăm opera și baletul într-o experiență incluzivă și memorabilă, în care fiecare pas, gest și sunet sunt gândite pentru confortul și emoția tuturor celor prezenți. Copiii cu dizabilități au nevoie de experiențe artistice și culturale, la fel și familiile lor. Mulți dintre ei ne-au mărturisit că experiența de anul trecut a fost ca o gură de aer proaspăt, așa că ne-am dorit să recreăm pentru ei emoțiile bune.”, povestește Ana Raluca Acatrinei (Chișu), antreprenoare socială, fondatoarea Asociației kinetobebe 

Spectacolul susținut de corpul artistic și tehnic al Operei Comice pentru Copii va fi un balet al senzațiilor, în care fiecare pas și mișcare sunt gândite să stimuleze senzorial copiii cu nevoi speciale – copii neurodivergenți, cu dizabilități locomotorii, copii cu deficiențe de auz și de vedere. 

Dansul pașilor de catifea este conceput pentru a răspunde nevoilor copiilor și adulților cu dizabilități, dar este deschis tuturor familiilor și iubitorilor de artă care doresc să descopere opera și baletul într-o atmosferă blândă, accesibilă și plină de farmec.

Spectacolul și atelierele sunt gratuite.

Datele tehnice ale spectacolului „Dansul pașilor de catifea”

Adaptări pentru accesibilitate senzorială

  • Scenografie și mișcare gândite pentru o accesibilitate blândă, cu tranziții vizuale line și prietenoase;
  • Fără lumini roșii sau efecte stroboscopice; sala rămâne luminată la ~60% pe toată durata spectacolului;
  • Spoturi de urmărire discrete pentru orientarea atenției;
  • Muzică cu volum reglabil, fără efecte bruște, adaptată sensibilităților;
  • Detalii tehnice stabilite împreună cu echipa tehnică, sub îndrumarea lui Bogdan Acatrinei.

Structură și durată

  • Durată totală: 40–45 minute, fără pauză;
  • Safety corner pentru copiii care vor să iasă din sală;
  • Decor: cortină simplă pentru tranziții rapide;
  • Narațiune: o succesiune de povești cu impact în viața copiilor.

Interactivitate ghidată

Interactivitatea cu publicul este atent ghidată și previzibilă, pentru a păstra confortul tuturor. În timpul spectacolului folosim doar semnale vizuale și gesturi ușor de urmărit, fără contact fizic sau solicitări directe; la final, în foaier, dansatorii și soliștii se întâlnesc cu copiii pentru poze și saluturi, respectând ritmul fiecăruia.

Implicarea artiștilor

  • Dansatorii și soliștii folosesc gesturi simple, jocuri de mimă și pași ușor de imitat;
  • Mișcările sunt clare și previzibile, cu accent pe expresivitate prietenoasă;
  • Evităm interacțiunea directă în timpul reprezentației; ne revedem cu publicul la final, în foaier, pentru fotografii.

****************************************************************************

Despre Asociația kinetobebe

Asociația kinetobebe este una dintre cele mai active organizații din domeniul recuperării pediatrice din România, oferind servicii specializate pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare, dizabilități neuromotorii și alte afecțiuni. Prin proiectele sale civice, educaționale și de accesibilizare, Asociația susține dreptul fiecărui copil la o copilărie cu acces egal la oportunități de dezvoltare.

www.asociatia-kinetobebe.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
Actualitateacum 3 ore

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală...

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
Politicaacum 23 de ore

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni...

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Politicaacum 3 zile

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 4 zile

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum 6 zile

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
Politicaacum 6 zile

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
Actualitateacum 6 zile

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație

Dincolo de concerte, spectacole și atmosfera de vacanță, Nibiru s-a conturat ca un spațiu al întâlnirilor, al poveștilor și al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro