Life
5 greșeli frecvente făcute de șoferi și care pot produce accidente rutiere grave
Chiar și cei mai experimentați șoferi pot face greșeli în trafic. De cele mai multe ori acestea pornesc cu o intenție de nerespectare a regulilor de circulație și se termină cu o tamponare sau un accident mai grav.
De aceea este foarte important, oricât de multă experiență ai avea în conducerea unui autoturism să nu crezi că ție nu se ți se poate întâmpla un eveniment nefericit. Chiar dacă presupunem că tu respecți toate regulile și ai un stil destul de defensiv de a conduce, trebuie mereu să fii foarte atent și la ceilalți participanți la trafic, la manevrele pe care le fac ei și să fii capabil să le anticipezi și să reacționezi în timp util.
Sunt situații însă când poți fi și pur și simplu ghinionist și să te trezești implicat într-un eveniment rutier fără să fie vina ta. Pe lângă un impact evident psihologic pe care îl va avea accidentul asupra ta, chiar și dacă este unul minor, va trebui să mai ai și destui nervi pentru a contacta compania de asigurări a vinovatului și pentru a putea fi despăgubit.
De la anunțarea asiguratorului, până la deschiderea dosarului efectiv de daună auto și apoi reparația efectivă a mașinii poate trece un interval destul. Anumite companii au sesizat această oportunitate de creștere și vin în sprijinul șoferilor implicați în accidente oferind servicii de asistență constatare daune auto. O modalitate care îți salvează timp și nervi întrucât dacă alegi să te reprezinte o astfel de firmă în relația cu asiguratorul, ai multe șanse ca totul să se desfășoare mult mai eficient și să nu simți un timp prea îndelungat lipsa condusului.
Cel mai simplu însă este să te ferești tu primul în astfel de situații și să reduci la mininum șansele de a se întâmpla un accident din vina ta.
Iată care sunt cele 5 greșeli pe care trebuie neapărat să le eviți atunci când conduci:
- Să nu respecți regulile de circulație
Dacă nu acorzi atenție sau pur și simplu încalci conștient regulile de trecere într-o intersecție, la nivel de cale ferată sau atunci când vii de pe un drum adiacent celui principal, aceste lucruri pot avea repercusiuni foarte grave. Nu numai că te poți tampona cu un alt șofer, dar situația poate escalada în una mai gravă care să implice vătămări corporale grave sau chiar decese. Așadar, respectă cu sfințenie toate regulile pe care le-ai învățat la școala de șoferi, semnificația indicatoarelor rutiere, culorile semafoarelor și regulile de cedare a trecerii.
- Să încalci viteza legală
Dacă ai o mașină puternică suntem convinși că ești foarte tentat să apeși cât mai mult pedala de accelarație. Dacă ții însă atăt la siguranța ta cât și a celorlalți participanți la trafic, este necesar să respecți limitele de viteză impuse pe porțiunile de drum. Oricât de stabilă, nouă și puternică ar fi mașina ta, o singură manevră greșită la o viteză foarte mare, te poate costa mult mai mult decât pagubele materiale aferente unei mașini tamponate, ci chiar viața ta și a celor dragi. Așadar, condu cu atenție și respectă limita legală de viteză, întrucât doar așa vei putea să controlezi mașina și vei putea să eviți anumite situații care se pot transforma în accidente grave.
- Să nu acorzi prioritate
Neacordarea de prioritate este una din cauzele frecvente pentru care au loc accidentele rutiere. Fii atent întotdeauna la semnalizarea intersecțiilor și respectă semnificația indicatoarelor rutiere și a culorilor semafoarelor. Oprește întotdeauna la stop și nu forța niciodată semaforul, nici măcar pe culoarea galben.
- Să nu păstrezi distanța regulementară
Dacă păstrezi distanța față de autoturismul din fața ta ai mult mai șanse de a evita tamponările, orice manevre ar face conducătorul acestuia. Fie că pune o frână bruscă, fie că nu semnalizează schimbarea direcției de mers, dacă vei păstra distanța vei avea timp să anticipezi și să iei măsurile necesare pentru a evita o coliziune.
- Neatenția la volan
Oriunde ai merge, fie că este doar în oraș, fie că este un drum mai lung, trebuie să fii foarte atent. Nu folosi, așadar, niciodată telefonul sau alte dispozitive care îți pot distrage atenția. De asemnea, poartă întotdeauna centura de siguranță.
Life
Cum protejezi salteaua împotriva petelor și lichidelor?
Curățarea saltelei devine complicată după ce umezeala trece de materialul exterior și ajunge în straturile din interior. Petele pot rămâne vizibile după curățare, iar uscarea incompletă poate favoriza mirosurile neplăcute. Citește mai departe și află cum poți proteja salteaua și ce merită să faci atunci când lichidele ajung totuși pe suprafața ei.
Creează o barieră între saltea și lenjerie
Cea mai simplă metodă prin care poți împiedica lichidele să ajungă în material este protecția montată sub cearșaf. Alege o husa de saltea lavabilă, potrivită dimensiunilor patului și bine fixată pe margini. Dacă vrei protecție inclusiv în cazul lichidelor vărsate, caută modele prevăzute cu membrană impermeabilă.
Verifică și cât de respirabil este materialul, mai ales dacă transpiri mult în timpul nopții. Bumbacul, Tencelul și alte țesături plăcute la atingere pot crește confortul, iar membrana impermeabilă ar trebui să blocheze lichidele fără să favorizeze acumularea excesivă de căldură sub cearșaf.
Spală protecția înainte să se acumuleze petele
Husa preia mare parte din transpirație, sebum și impurități, motiv pentru care trebuie curățată periodic. Verifică eticheta pentru temperatura permisă și evită tratamentele care pot deteriora stratul impermeabil deoarece unele membrane suportă temperaturi mai ridicate, altele necesită programe mai blânde.
Frecvența depinde de utilizare și de recomandările producătorului. Dacă ai vărsat lichid, spală husa cât mai curând și las-o să se usuce complet înainte să o montezi din nou. Păstrarea unei protecții de rezervă poate fi practică, mai ales dacă salteaua este folosită în fiecare noapte.
Nu lăsa lichidul să intre mai adânc în saltea
Dacă ai vărsat apă, cafea sau alt lichid direct pe saltea, trebuie să reacționezi imediat, așa că îndepărtează imediat lenjeria și tamponează zona cu prosoape curate și absorbante. Apasă suficient pentru a prelua umezeala, fără să freci prea tare materialul și să extinzi pata pe o suprafață mai mare.
Continuă până când prosopul nu mai preia o cantitate semnificativă de lichid. Metoda de curățare depinde apoi de tipul petei și de indicațiile producătorului, dar evită să torni cantități mari de apă sau soluție direct pe saltea, deoarece poți împinge umezeala și mai adânc în straturile interioare.
Curăță petele în funcție de proveniența lor
Aceeași soluție nu funcționează la fel de bine pentru cafea, sânge, urină sau produse cosmetice. Înainte de curățare, verifică recomandările producătorului și testează produsul ales într-o zonă puțin vizibilă. Materialele și spumele din saltele pot reacționa diferit la detergenți sau la umezeală.
Pentru multe pete recente, cantitatea redusă de apă și detergent blând este preferabilă îmbibării suprafeței. În cazul petelor biologice pot fi necesare produse enzimatice compatibile cu materialul. Evită improvizațiile agresive cu înălbitor sau combinații de substanțe care pot decolora țesătura ori deteriora spuma.
Lasă salteaua să se usuce complet
După curățare, nu pune imediat husa și cearșaful peste zona umedă. Aerul trebuie să circule suficient pentru ca umezeala să dispară inclusiv din straturile aflate sub materialul exterior. Deschide ferestrele și lasă patul descoperit până când suprafața este complet uscată.
Ventilatorul poate grăbi procesul, mai ales după curățarea unei suprafețe mai mari. Evită temperaturile foarte ridicate aplicate direct asupra saltelei, deoarece anumite tipuri de spumă și adezivi pot fi afectate. Câteva ore suplimentare de uscare sunt preferabile umezelii rămase sub lenjerie.
Petele sunt mult mai simplu de prevenit decât de scos din straturile unei saltele. Folosește protecție lavabilă, este important să intervii repede când se varsă lichide și acordă suficient timp uscării după curățare. Alege husa potrivită pentru salteaua ta și păstrează suprafața pe care dormi curată și protejată cât mai mult timp!
Tehnologie
Liceenii din România se pot înscrie la High School Innovation Challenge, competiție de AI și Business
Universitatea Româno-Americană lansează, alături de Google România și TotalSoft, în calitate de parteneri strategici, „High School Innovation Challenge” (HSIC), o competiție națională de AI și Business dedicată liceenilor. Înscrierile sunt deschise până la 2 octombrie 2026, inclusiv, iar competiția se va desfășura în perioada 5 octombrie – 5 decembrie 2026.
Citește articolul complet în StiriCompanii.ro
Life
Cum alegi un senzor ultrasonic pentru procese cu cerințe sanitare stricte?
Un inginer de proces dintr-o unitate de producție farmaceutică poate primi sarcina de a înlocui un sistem de măsurare a debitului care nu mai corespunde cerințelor de validare. Pe fișa tehnică a echipamentului vechi pot apărea specificații generale, fără niciun detaliu clar despre rezistența la cicluri repetate de sterilizare sau despre compatibilitatea cu standardul de conexiune folosit pe restul liniei. O alegere greșită în acest punct poate însemna fie o achiziție care nu trece validarea, fie o instalare care necesită modificări suplimentare ale conductei.
Ce criterii tehnice fac diferența între un senzor ultrasonic potrivit pentru un proces cu cerințe sanitare stricte și unul care generează probleme de conformitate? Răspunsul ține de câteva specificații concrete, ușor de verificat pe fișa tehnică, dar frecvent trecute cu vederea la o primă selecție rapidă. Mai jos trecem în revistă criteriile care merită analizate înainte de achiziție.
Verifică standardul de conexiune și compatibilitatea cu conducta existentă
Conexiunile de proces cu clemă pentru aplicații igienice urmează standardul DIN 32676, împărțit în mai multe serii, în funcție de dimensiunile țevii și de grosimea peretelui. Diferența dintre serii nu se vede întotdeauna la diametrul exterior, dar diametrul interior variază semnificativ, ceea ce poate genera spații moarte și turbulențe dacă versiunea aleasă nu se potrivește cu standardul țevii deja instalate.
Înainte de a face o alegere, verifică:
- seria standardului DIN 32676 folosită pe restul instalației (A sau C, în funcție de conducta existentă);
- lățimea nominală necesară, disponibilă de obicei într-o gamă largă, de la conducte mici la diametre mari;
- dacă producătorul oferă versiuni compatibile pentru ambele serii, în cazul unei instalații mixte.
Analizează intervalul de temperatură suportat în cicluri CIP și SIP
Un proces cu cerințe sanitare stricte presupune cicluri frecvente de curățare și sterilizare, fiecare cu propriul profil de temperatură. Un senzor care nu suportă aceste variații riscă să piardă precizie în timp sau să necesite înlocuire prematură.
Merită verificat atât intervalul de măsurare continuă, cât și rezistența temporară la temperaturi ridicate, specifică unui ciclu SIP complet. O soluție care acoperă un interval extins de temperatură, de la valori negative până la valori de peste 100°C în regim continuu, cu toleranță suplimentară pentru expuneri scurte la temperaturi și mai ridicate, oferă o marjă de siguranță utilă pentru procese cu cicluri de sterilizare variabile.
Ia în calcul rugozitatea suprafeței și absența sudurilor
Rugozitatea suprafeței interioare a conductei de măsurare influențează direct cât de ușor se depun reziduurile și cât de eficientă este curățarea. Pe fișele tehnice ale echipamentelor destinate industriei alimentare și farmaceutice, această caracteristică apare de obicei exprimată prin valori Ra/Rz, cu praguri stricte pentru suprafețele fără sudură.
Ia în calcul un senzor cu ultrasunete SU Puresonic Hygienic, construit fără elemente de măsurare, garnituri sau piese mobile în interiorul tubului, o construcție care elimină riscul de deteriorare, scurgere sau blocaj și evită totodată căderile de presiune generate de obstacole pe traseul de măsurare.
Alege între variante cu sau fără afișaj, în funcție de nevoile de operare
Nu toate aplicațiile necesită un afișaj local pe echipament. Unele instalații moderne renunță la acest element în favoarea unui indicator luminos simplu pentru starea tensiunii, în timp ce datele de proces sunt transmise direct către sistemul de automatizare.
Această decizie depinde de modul de operare al liniei:
- dacă parametrizarea se face local, un afișaj cu grafică completă poate simplifica punerea în funcțiune;
- dacă monitorizarea se face centralizat, un dispozitiv fără afișaj, cu transmitere digitală a datelor, reduce costurile și complexitatea montajului.
Confirmă compatibilitatea cu fluide conductoare și neconductoare
O ultimă verificare, adesea omisă, ține de tipul de fluide pe care instalația le va procesa de-a lungul timpului. Un senzor limitat la un singur tip de mediu poate deveni un obstacol în momentul în care linia își extinde gama de produse.
Compatibilitatea cu medii conductoare și neconductoare, de la apă ultra-pură până la uleiuri alimentare, oferă flexibilitatea necesară pentru a acoperi mai multe aplicații fără să fie nevoie de o schimbare a echipamentului la fiecare modificare a procesului.
Alegerea unui senzor ultrasonic pentru un proces cu cerințe sanitare stricte depinde de o serie de criterii tehnice verificabile direct pe fișa produsului: standardul de conexiune, rezistența la temperaturi ridicate, rugozitatea suprafeței interioare și compatibilitatea cu fluidele procesate. Evaluarea acestor puncte înainte de achiziție reduce riscul unei alegeri care nu trece validările de calitate sau care necesită modificări ulterioare ale instalației.
-
Actualitateacum 3 zileNibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
-
Actualitateacum 2 zileCât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
-
Politicaacum 2 zileNicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
-
Uncategorizedacum 3 zileCosturile WhatsApp pentru firme cresc din nou de la 1 octombrie. Ce trebuie să știe companiile din România
-
Actualitateacum 14 oreDe la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
-
Lifeacum 3 zileCum protejezi salteaua împotriva petelor și lichidelor?
-
Uncategorizedacum 3 zileConsultanții și proiectanții de soluții pentru dezvoltarea infrastructurilor urbane și de transport reuniți într-un workshop de două zile
-
Uncategorizedacum o ziService aparate Karcher: când merită reparația, nu înlocuirea





