Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Huawei și Asociația Magic oferă burse în valoare de 33.000 de euro copiilor care s-au luptat cu boli grave, pentru a-i ajuta să se întoarcă la școală

Publicat

pe

București,27 mai 2021. Huawei România își extinde parteneriatul cu Asociația Magic pentru încă un an și oferă 25 de burse de școlarizare lunare copiilor care s-au luptat cu boli grave și care au nevoie de sprijin pentru a reveni la școală și a-și continua studiile.

După ce, în 2020, Huawei și Asociația Magic au echipat secțiile de oncologie pediatrică din 4 spitale din București și Cluj cu 200 de tablete pentru copiii cu afecțiuni grave, pe care aceștia să le poată folosi în timp ce sunt internați pentru a învăța, a se juca și a se conecta cu familiile și prietenii lor, anul acesta educația este obiectivul principal al parteneriatului.

Supereroi 2

Astfel, Huawei va oferi burse în valoare de 33.000 de euro pentru copiii care se reîntorc la școală după ce au luptat cu boala și care au nevoie de rechizite școlare, cărți și de ore suplimentare pentru a recupera materia predată în lunile sau chiar anii de tratament și spitalizare.

“Experiența noastră de peste șapte ani în sprijinul familiilor ce au un copil cu diagnostic grav ne-a învățat că boala îi afectează pe copii emoțional și material în multiple feluri. De cele mai multe ori pentru că unul dintre părinți devine îngrijitorul permanent al celui mic, veniturile familiei scad în timp ce cheltuielile cresc. După luni întregi de spitalizare, copiii sunt afectați atât de această experiență traumatică, cât și de dificultățile financiare întâmpinate de familie. Rechizitele, hainele, pregătirea suplimentară în anii terminali devin un lux.

Sprijinul Huawei pentru MagicEDU vine ca o continuare firească a proiectului deja început anul trecut împreună. Suntem bucuroși că am găsit în Huawei un partener care ne împărtășește viziunea asupra importanței educației pentru toți copiii și că au decis să devină partener de cursă lungă al Asociației Magic”, spune Jeanina Zgîrie, director de  comunicare al Asociației Magic.

Supereroi 1

”Susținerea educației este principalul obiectiv al lui Huawei în activitățile de responsabilitate socială. Dacă anul trecut am înțeles că putem ajuta copiii să depășească perioadele dificile de spitalizare oferindu-le posibilitatea de a se conecta cu lumea exterioară, acum dorim să îi susținem să revină la școală, să se reintegreze și să își continue studiile. De aceea, sprijinim programul de burse al Asociației Magic și sperăm în acest fel să ajutăm în mod real copiii care au nevoie de sprijin și încurajare pentru a se reîntoarce la școală”, explică George Zhang, CEO al Huawei România.

Bursele MagicEDU, program implementat de Asociația Magic, au scopul de a le oferi ajutor copiilor cu boli grave pentru a se întoarce la școală după tratament. Asociația Magic sprijină în prezent 100 de copii care merg la școală după ce au avut cancer sau au suferit arsuri grave. Fiecare copil beneficiază de suma de 500 RON (aprox. 110 EUR) / lună pentru un an. Huawei va sprijini alți 25 de copii să reia activitatea școlară, oferind fiecăruia o bursă lunară timp de un an.

Această inițiativă face parte din programul 1000 Dreams, un proiect regional de responsabilitate socială al Huawei, prin intermediul căruia compania își propune să susțină educația și dezvoltarea copiilor și a tinerilor.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi.

Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile.

La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

http://www.youtube.com/Huawei

Despre Asociația Magic

Asociația Magic este o organizație non-guvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora

Născută din taberele MagiCAMP în 2014, lumea Magic include astăzi 12 proiecte și a ajutat peste 5,000 de beneficiari prin implicarea a peste 2000 voluntari.

Asociația Magic este una dintre cele mai importante organizații caritabile din România, axată pe proiectarea și furnizarea de servicii, intervenții bazate pe știință și tehnologii pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării copiilor, a adolescenților și a adulților tineri diagnosticați cu cancer și alte afecțiuni grave.

MagiCAMP organizează tabere de vară și alte evenimente pentru copiii cu cancer și alte afecțiuni severe. MagicBOX este un furnizor lunar de ajutor pentru familiile care au copii bolnavi și care sunt vulnerabile din punct de vedere financiar. Cu MagicHOME, asociația oferă părinților cazare gratuită în timpul tratamentului copiilor în casele asociației din București, Cluj, Iași, Craiova, Tg. Mureș, Chișinău și Viena. MagicTICKET se asigură că familiile petrec timp de calitate împreună, oferindu-le vacanțe scurte sau evadări din oraș.

Avem un centru gratuit de terapie psihologică și asistență care ajută copiii cu afecțiuni severe și familiile lor. MagicROOFS construiește case noi pentru familiile cu copii bolnavi, care trăiesc în condiții inadecvate. Cu aplicația MagicHELP contribuim activ la crearea unei rețele de ajutor în jurul copiilor care se confruntă cu un diagnostic sever.

Pentru mai multe informații, vizitați Magic online pe www.asociatiamagic.ro sau urmăriți-i pe:

https://www.youtube.com/c/AsociatiaMagic

Asociația Magic | Facebook

Asociatia Magic (@asociatia_magic) • Instagram photos and videos

https://www.linkedin.com/company/asociatia-magic

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au fost rănite în urma deflagrației

Publicat

pe

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au fost rănite în urma deflagrației

O explozie produsă marți seara, 27 octombrie, într-o locuință din județul Argeș, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Victimele au suferit arsuri la nivelul mâinilor, picioarelor și feței și primesc îngrijiri medicale la fața locului.

La fața locului au intervenit pompierii Foto: Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Incidentul a avut loc în comuna Stolnici, satul Cochinești, unde a explodat o butelie, relatează ePitești.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție ale pompierilor, inclusiv o autospecială de stingere, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj CBRN, specializat în gestionarea riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Două persoane, rănite în urma exploziei

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, salvatorii ajunși la fața locului au identificat două persoane care prezentau arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum și în zona feței.

„Acestea primesc îngrijiri medicale la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Argeș, citați de presa locală.

Deocamdată, nu a fost precizat dacă victimele vor fi transportate la spital.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-27T17:29:04.176Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/pitesti/explozie-intr-o-locuinta-din-arges-doua-persoane-2566976.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”pitesti”,”explozie-intr-o-locuinta-din-arges-doua-persoane-2566976.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/pitesti/explozie-intr-o-locuinta-din-arges-doua-persoane-2566976.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Funcția financiară fără dependențe critice: reziliența organizațională, un avantaj competitiv subestimat

Publicat

pe

Funcția financiară fără dependențe critice: reziliența organizațională, un avantaj competitiv subestimat

În multe
organizații, funcțiunea financiar-contabilă ajunge să depindă într-o măsură
semnificativă de experiența și cunoștințele unei singure persoane:
contabilul-șef. Atât timp cât activitatea se desfășoară normal, această
dependență poate trece neobservată. Însă atunci când persoana respectivă
schimbă rolul, pleacă din companie sau este indisponibilă pentru o perioadă mai
lungă, organizația poate descoperi cât de vulnerabile sunt unele procese
esențiale.

În realitate,
riscul nu este plecarea contabilului-șef în sine, ci concentrarea
cunoștințelor, responsabilităților și proceselor critice într-o singură
persoană. Organizațiile reziliente nu se bazează pe oameni indispensabili, ci
pe procese solide, responsabilități clar definite și mecanisme care asigură
continuitatea activității indiferent de schimbările de personal.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Când
dependența de o persoană devine un risc de business

În lipsa unor
proceduri documentate și a unui plan de succesiune, compania se poate confrunta
cu dificultăți care depășesc cu mult sfera resurselor umane.

Închiderea lunară,
raportările statutare, relația cu auditorii, pregătirea informațiilor pentru
management sau gestionarea obligațiilor fiscale pot deveni mai dificile și mai
consumatoare de timp. Totodată, o parte semnificativă din know-how-ul acumulat de-a
lungul anilor, de la particularități fiscale și contabile până la configurația
sistemelor și relațiile cu partenerii externi, poate fi greu de transferat
într-un termen scurt.

Pentru persoana
care preia rolul, lipsa documentării se traduce printr-o perioadă de acomodare
mai lungă, un nivel crescut de presiune și dificultăți în înțelegerea rapidă a
proceselor existente. În paralel, managementul este nevoit să dedice timp
suplimentar pentru clarificarea situațiilor operaționale și pentru menținerea
continuității activității.

Costul
nepregătirii este adesea subestimat

Multe companii
analizează aceste situații exclusiv prin prisma costului de recrutare. În
practică, impactul este mult mai amplu.

Recrutările
urgente, perioadele extinse de integrare, timpul investit de management în
rezolvarea problemelor apărute, întârzierile în raportări și necesitatea
apelării la suport extern pot genera costuri semnificative. La acestea se pot
adăuga riscuri de conformitate, erori operaționale și dificultăți în păstrarea
stabilității echipei financiare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De cele mai multe
ori, costurile asociate unei tranziții neplanificate depășesc investiția
necesară pentru documentarea proceselor și pregătirea continuității funcției
financiare.

Din această
perspectivă, întrebarea relevantă nu este cât costă pregătirea, ci cât poate
costa lipsa acesteia.

Cum
construiești o funcție financiară rezilientă

1.
Documentează procesele critice

Procedurile
documentate (SOP-uri) reprezintă fundamentul unei funcții financiare stabile și
scalabile. Acestea oferă claritate asupra responsabilităților, termenelor și
modului de desfășurare a activităților esențiale.

Beneficiile nu apar
doar în momentul unei tranziții. Procesele documentate reduc presiunea asupra
contabilului-șef, facilitează delegarea responsabilităților, accelerează
integrarea noilor colegi și contribuie la dezvoltarea echipei.

Atunci când
procesele sunt clar descrise și accesibile, cunoștințele devin un activ al
organizației, nu al unei singure persoane.

2.
Planifică succesiunea înainte să fie necesară

Planul de
succesiune nu înseamnă doar identificarea unui posibil înlocuitor. Presupune
transfer continuu de cunoștințe, pregătirea mai multor persoane pentru
activitățile critice și distribuirea responsabilităților în cadrul echipei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O astfel de
abordare reduce riscurile operaționale și oferă mai multă flexibilitate
organizației. În același timp, permite contabilului-șef să își transfere
responsabilitățile într-un mod controlat și să reducă presiunea asociată
perioadelor aglomerate, concediilor sau schimbărilor profesionale.

Cu cât dependența
de o singură persoană este mai redusă, cu atât funcția financiară devine mai
predictibilă și mai robustă.

3. Utilizează strategic
serviciile de Managed Services

În ultimii ani,
provocările cu care se confruntă funcțiile financiare au devenit tot mai
complexe. Cerințele de raportare și conformitate cresc, specialiștii cu
experiență sunt mai greu de găsit și de reținut, iar managementul solicită
informații financiare tot mai rapide și mai relevante pentru luarea deciziilor.

Pentru multe
organizații, acestea reprezintă un instrument prin care funcția financiară își
poate crește reziliența, flexibilitatea și capacitatea de a susține dezvoltarea
afacerii.

Spre deosebire de
modelul tradițional bazat doar pe resurse interne, serviciile de Managed
Services oferă acces la o echipă de specialiști, procese documentate,
metodologii standardizate și mecanisme de continuitate deja implementate.
Astfel, cunoștințele și responsabilitățile nu mai sunt concentrate într-o
singură persoană, reducând riscurile asociate fluctuației de personal sau
indisponibilității unor resurse-cheie.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un alt avantaj
important este flexibilitatea. Companiile pot adapta nivelul de suport în
funcție de nevoile organizației, fie că este vorba despre perioade de audit,
proiecte de transformare, implementarea unor sisteme noi, modificări
legislative sau creșteri temporare ale volumului de activitate.

În plus,
externalizarea unor activități contabile și de raportare
fiscală și financiară permite echipei interne să se concentreze pe zone cu
valoare adăugată mai mare, precum analiza financiară, planificarea,
managementul performanței, controlul intern și sprijinirea deciziilor de
business. În acest mod, funcția financiară evoluează de la un rol predominant
operațional către unul strategic.

În practică,
valoarea unui model de Managed Services se reflectă în:

  • acces la expertiză
    multidisciplinară în contabilitate, fiscalitate, raportare financiară și
    tehnologie;
  • acces la bune practici și
    metodologii validate în multiple industrii;
  • reducerea riscului asociat
    fluctuației de personal și dependenței de persoane-cheie  și
    consolidarea continuității operaționale;
  • capacitatea de a scala rapid
    resursele în funcție de volumul și complexitatea activității;
  • susținerea creșterii și
    transformării funcției financiare fără majorarea proporțională a
    structurii interne și a costurilor fixe.

Privite din această
perspectivă, serviciile de Managed Services nu reprezintă doar o soluție
operațională, ci un instrument strategic de management al riscului și de
dezvoltare a funcției financiare. Pentru multe organizații, acestea oferă
combinația optimă între continuitate, acces la expertiză și capacitatea de a
răspunde rapid schimbărilor din mediul de afaceri.

O funcție
financiară performantă este definită de capacitatea organizației de a funcționa
eficient indiferent de schimbările care apar în echipă.

Procedurile
documentate, planurile de succesiune și modelele de outsourcing și managed
services nu reprezintă doar măsuri de control intern. Ele contribuie la
reducerea riscurilor, la protejarea continuității activității și la creșterea
eficienței operaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un mediu de
afaceri în care atragerea și retenția specialiștilor cu experiență devin tot
mai dificile, presiune asupra costurilor și cerințe tot mai complexe de
raportare, construirea unei funcții financiare fără dependențe critice nu
înseamnă doar gestionarea riscurilor. Înseamnă crearea unei organizații
capabile să crească, să se adapteze și să performeze indiferent de schimbările
de personal sau de contextul economic.

În final,
întrebarea pe care orice director general sau CFO ar trebui să și-o pună nu
este „Ce se întâmplă dacă pleacă contabilul-șef?”, ci „Cât de pregătită este
compania să funcționeze în mod normal a doua zi după ce acesta pleacă?”.
Răspunsul la această întrebare face diferența dintre o organizație vulnerabilă
și una cu adevărat rezilientă.

Autori: Daniela Muntean, Senior Manager, Global Compliance and Reporting,
EY România

Diana Lupu, Partener, Global Compliance and Reporting, EY România

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-27T11:04:14.346Z”,”page”:{„created_at”:”2025-01-30T08:29:14.723Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{„blog_page”:true},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:106,”last_published_at”:”2025-01-30T08:29:17.203Z”,”name”:”Content layout (article) – BLOG”,”published”:1,”s3_hash”:null,”slug”:null,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-08-07T14:53:02.463Z”,”version_id”:30},”path”:”/blogurile-adevarul/functia-financiara-fara-dependente-critice-2566835.html”,”pathArray”:[„”,”blogurile-adevarul”,”functia-financiara-fara-dependente-critice-2566835.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/functia-financiara-fara-dependente-critice-2566835.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri

Publicat

pe

Cine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri

După mai multe majorări de taxe și impozite, România trebuie să își schimbe abordarea pentru a continua reducerea deficitului bugetar. Îmbunătățirea colectării, controlul cheltuielilor și reguli fiscale stabile sunt printre soluțiile propuse de specialiști, în timp ce mediul de afaceri avertizează că schimbările frecvente afectează investițiile și planificarea pe termen lung.

Foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

România se confruntă cu o provocare dificilă: trebuie să reducă deficitul bugetar, dar fără să pună o presiune suplimentară asupra companiilor și consumatorilor, într-un moment în care economia încetinește. Analiștii indică o nevoie tot mai mare de schimbare a strategiei: după majorările de taxe din ultimii ani, statul trebuie să acorde mai multă atenție veniturilor pe care nu reușește să le colecteze, eficienței cheltuielilor și stabilității legislative.

În paralel, mediul de afaceri solicită o perioadă în care regulile fiscale să nu fie modificate constant. Un moratoriu fiscal de trei până la cinci ani și un dialog regulat între Guvern și reprezentanții industriilor sunt printre propunerile avansate pentru a reduce incertitudinea și a încuraja investițiile.

Majorările de taxe au adus bani la buget, dar ajustarea continuă

România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din Produsul Intern Brut, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Pentru a corecta dezechilibrul, autoritățile au majorat cota standard de TVA de la 19% la 21%, au unificat cotele reduse la 11% și au crescut impozitul pe dividende de la 10% la 16%. Au fost majorate și impozitele locale pe proprietate, în timp ce regimul fiscal al microîntreprinderilor a fost modificat.

Măsurile au început să se reflecte în veniturile bugetare. În intervalul august 2025–iulie 2026, încasările din TVA au crescut cu 22,2% față de cele 12 luni anterioare. În primele opt luni din 2026, deficitul bugetar a fost de 2,89% din PIB, comparativ cu 4,51% în aceeași perioadă din 2025.

Totuși, ajustarea nu s-a încheiat. Comisia Europeană estimează un deficit de aproximativ 6,2% din PIB pentru întregul an 2026, iar România trebuie să continue corecția pentru a ajunge la 3% din PIB în 2031.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ruxandra Târlescu, Partener coordonator Taxe PwC România, avertizează că spațiul pentru noi majorări este tot mai redus, în condițiile în care populația și companiile resimt deja efectele măsurilor fiscale.

„Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele”, subliniază specialista.

În opinia sa, România trebuie să găsească un echilibru între corectarea dezechilibrului bugetar și menținerea unei economii suficient de puternice pentru a susține veniturile statului.

Consumul și companiile resimt presiunea fiscală

Efectele măsurilor fiscale se văd într-un context economic dificil, în care inflația continuă să afecteze puterea de cumpărare, iar consumatorii devin mai prudenți. Inflația a ajuns la 10,85% în mai 2026, a coborât la 6,17% în august, dar a urcat din nou la 6,61% în septembrie, potrivit datelor prezentate în analiza PwC.

Comerțul cu amănuntul a revenit pe creștere în august, cu un avans de 2,3% față de luna precedentă și de 0,1% față de aceeași lună a anului anterior. Cu toate acestea, în primele opt luni din 2026, volumul cifrei de afaceri din comerț a rămas cu 5,1% sub nivelul din perioada similară din 2025.

Companiile sunt prinse între clienți care cumpără mai puțin și costuri mai mari cu energia, forța de muncă și taxele. În aceste condiții, noi majorări fiscale ar putea pune presiune suplimentară asupra consumului și investițiilor.

Ruxandra Târlescu atrage atenția că, dacă răspunsul la problema deficitului rămâne creșterea fiscalității, România riscă să afecteze tocmai activitatea economică de care are nevoie pentru a-și susține bugetul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

TVA necolectată, una dintre cele mai mari rezerve ale statului

Una dintre principalele soluții propuse de PwC este îmbunătățirea colectării taxelor deja existente. Pentru 2023, România nu a încasat aproximativ o treime din TVA-ul datorat, cel mai mare decalaj de conformare din Uniunea Europeană, comparativ cu o medie europeană de 9,5%.

Pierderea estimată s-a ridicat la 45,5 miliarde de lei într-un singur an. Potrivit analizei PwC, recuperarea fiecărui punct procentual din acest decalaj ar putea aduce aproximativ 1,5 miliarde de lei la buget.

Instrumentele pentru îmbunătățirea colectării există deja: facturarea electronică, raportarea SAF-T, sistemul e-Transport și declarația de TVA precompletată. Folosite împreună cu verificarea încrucișată a datelor și controale mai bine țintite, acestea ar putea ajuta ANAF să identifice mai eficient obligațiile fiscale neachitate.

O altă direcție este reforma cheltuielilor publice, fără sacrificarea investițiilor productive în infrastructură, energie, educație și digitalizare. Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027 și menținerea unor reguli fiscale previzibile sunt, de asemenea, măsuri care ar putea contribui la o consolidare bugetară mai sustenabilă.

De ce cer companiile un moratoriu fiscal de trei până la cinci ani

Specialiștii propun instituirea prin lege a unui moratoriu fiscal care să garanteze stabilitatea principalelor taxe și impozite pentru cel puțin trei ani, ideal cinci. Eventualele excepții ar trebui justificate prin studii de impact publicate în prealabil și anunțate cu cel puțin 12 luni înainte de aplicare.

România taie deficitul, dar rămâne în zona de risc: între consolidare fiscală și dezechilibre persistente

Analistul Adrian Negrescu consideră că instabilitatea regulilor fiscale a devenit, în sine, o povară pentru companii.

„În cinci ani, impozitul pe dividende s-a triplat în trei pași, regimul microîntreprinderilor a fost rescris de mai multe ori, iar TVA-ul a crescut. Niciun antreprenor nu poate construi un plan de afaceri pe cinci ani, când regulile se schimbă de la an la an. Instabilitatea a devenit o taxă în sine, poate cea mai scumpă dintre toate”, afirmă analistul Adrian Negrescu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Impozitul pe dividende ilustrează această evoluție. Cota a fost de 5% până la sfârșitul anului 2022, a crescut la 8% în 2023, la 10% în 2025 și la 16% în 2026. În paralel, pragul de venituri pentru regimul microîntreprinderilor a fost redus de la un milion de euro la 100.000 de euro, iar impozitul minim pe cifra de afaceri, introdus în 2024, urmează să fie eliminat în 2027.

Pentru o companie care planifică o investiție pe zece sau douăzeci de ani, schimbările repetate complică estimarea costurilor și a rentabilității. De aceea, mediul de afaceri susține că nu este suficient ca autoritățile să anunțe măsurile cu câteva luni înainte, dacă structura taxelor continuă să se schimbe frecvent.

„Taxa pe stâlp”, un exemplu al instabilității fiscale

Un alt exemplu este impozitul pe construcțiile speciale, cunoscut drept „taxa pe stâlp”. Introdus în 2014, eliminat în 2017 și reintrodus în 2025, cu o cotă de 1%, acesta afectează infrastructura din domenii precum energia și telecomunicațiile.

Problema nu ține doar de costul taxei, ci și de incertitudinea privind regulile aplicabile investițiilor. Rețelele electrice, infrastructura de telecomunicații și capacitățile noi de producție necesită capital important și planuri pe termen lung.

Analistul Adrian Negrescu consideră că revenirea acestui impozit transmite un semnal nefavorabil investitorilor.

„Taxa pe stâlp este exemplul perfect de impozit care descurajează exact ce ne dorim cel mai mult: investițiile în infrastructură. Un investitor nu se sperie de o taxă de 1%. Se sperie că nu știe ce taxă va veni anul viitor”, subliniază analistul Adrian Negrescu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Datele prezentate în analiza economică arată și că modificările legislative pot avea efecte contrare celor urmărite de autorități. În industria jocurilor de noroc, după schimbările introduse prin OUG 7/2026, numărul aparatelor autorizate în perioada februarie–mai a scăzut la 2.337, față de aproape 19.000 în aceeași perioadă a anului precedent. Încasările din taxele de autorizare au coborât de la 485 de milioane la 300 de milioane de lei.

Exemplul ridică întrebări privind modul în care sunt evaluate efectele măsurilor fiscale înainte de adoptare și arată de ce consultarea industriilor vizate poate fi importantă.

Investițiile străine au scăzut puternic în prima jumătate a anului

Instabilitatea fiscală și incertitudinea economică apar într-un moment în care investițiile străine directe au înregistrat o scădere puternică. Potrivit datelor citate în analiza economică, fluxul net a ajuns la 669 de milioane de euro în primul semestru din 2026, față de 3,72 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025, un declin de aproximativ 82%.

Taxa turistică explodează într-un mare oraș european. Va ajunge la 20%

În trimestrul al doilea, fluxul net a fost negativ, de minus 521 de milioane de euro. Totodată, profiturile reinvestite au avut o valoare negativă de 1,1 miliarde de euro în primul semestru, ceea ce indică faptul că retragerile și distribuirea profiturilor au depășit reinvestirea acestora în economia locală.

Prim-viceguvernatorul BNR Leonardo Badea a descris evoluția drept „un semnal care nu poate fi ignorat”.

Scăderea investițiilor nu poate fi atribuită exclusiv fiscalității, însă amploarea ei evidențiază nevoia unui climat economic previzibil. Pentru România, atragerea și păstrarea capitalului sunt importante atât pentru dezvoltarea companiilor, cât și pentru crearea de locuri de muncă și susținerea veniturilor bugetare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mediul de afaceri cere un dialog regulat cu Guvernul

Specialiștii propun înființarea unui consiliu consultativ economic pe lângă premierul Luca Niculescu. Acesta ar urma să reunească periodic reprezentanți ai marilor contribuabili și ai întreprinderilor mici și mijlocii, din sectoare precum construcțiile, industria auto, energia și alte domenii importante pentru economie.

Scopul nu ar fi ca firmele să dicteze politica fiscală, ci ca autoritățile să înțeleagă efectele măsurilor înainte de adoptarea lor. Un astfel de mecanism ar putea identifica din timp riscurile pentru investiții, locuri de muncă și veniturile bugetare.

Analistul Adrian Negrescu consideră că dialogul dintre Guvern și mediul de afaceri ar trebui să fie o practică obișnuită, nu o etapă formală.

„În orice economie occidentală, un premier vorbește constant cu industria. Nu ca să primească ordine, ci ca să afle consecințele deciziilor înainte să le ia. Dacă OUG 7, taxa pe stâlp, creșterile repetate ale impozitului pe dividende sau TVA-ul la locuințe ar fi fost discutate cu sectoarele vizate, statul ar fi avut azi mai mulți bani, iar investitorii nu ar fi plecat. Bugetul nu se face doar în birourile guvernamentale, ci și în fabrici, pe șantiere și în magazine”, susține analistul Adrian Negrescu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-27T04:31:08.037Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/cine-mai-investeste-in-romania-cand-taxele-se-2565712.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”cine-mai-investeste-in-romania-cand-taxele-se-2565712.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/cine-mai-investeste-in-romania-cand-taxele-se-2565712.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au fost rănite în urma deflagrației Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au fost rănite în urma deflagrației
Actualitateacum 6 ore

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au fost rănite în urma deflagrației

O explozie produsă marți seara, 27 octombrie, într-o locuință din județul Argeș, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Victimele...

Funcția financiară fără dependențe critice: reziliența organizațională, un avantaj competitiv subestimat Funcția financiară fără dependențe critice: reziliența organizațională, un avantaj competitiv subestimat
Actualitateacum 12 ore

Funcția financiară fără dependențe critice: reziliența organizațională, un avantaj competitiv subestimat

În multe organizații, funcțiunea financiar-contabilă ajunge să depindă într-o măsură semnificativă de experiența și cunoștințele unei singure persoane: contabilul-șef. Atât...

Cine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri Cine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri
Actualitateacum 19 ore

Cine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri

După mai multe majorări de taxe și impozite, România trebuie să își schimbe abordarea pentru a continua reducerea deficitului bugetar....

Supele pentru care ai fi în stare să mergi pe jos până-n Franța. Trei rețete absolut delicioase de supe franțuzești de toamnă, pe care le poți găti, lejer, acasă Supele pentru care ai fi în stare să mergi pe jos până-n Franța. Trei rețete absolut delicioase de supe franțuzești de toamnă, pe care le poți găti, lejer, acasă
Actualitateacum o zi

Supele pentru care ai fi în stare să mergi pe jos până-n Franța. Trei rețete absolut delicioase de supe franțuzești de toamnă, pe care le poți găti, lejer, acasă

Bucătăria franceză excelează în transformarea legumelor simple în adevărate delicii culinare pentru anotimpurile de tranziție. Supele franțuzești de toamnă sunt...

Termen-limită pentru PNRR: România trebuie să rezolve restanțele până pe 6 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Termen-limită pentru PNRR: România trebuie să rezolve restanțele până pe 6 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Actualitateacum o zi

Termen-limită pentru PNRR: România trebuie să rezolve restanțele până pe 6 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

România trebuie să închidă până la 6 noiembrie toate procedurile administrative restante pentru a putea primi în acest an cât...

Vreme de toamnă capricioasă: de la 20 de grade Celsius la ploi și zăpadă de 10 centimetri Vreme de toamnă capricioasă: de la 20 de grade Celsius la ploi și zăpadă de 10 centimetri
Actualitateacum 2 zile

Vreme de toamnă capricioasă: de la 20 de grade Celsius la ploi și zăpadă de 10 centimetri

Săptămâna începe cu ploi în mai multe regiuni și o scădere a temperaturilor, mai ales în vestul și nordul țării....

Aurul ar putea atinge un nou record. Ce îl poate face să se scumpească din nou Aurul ar putea atinge un nou record. Ce îl poate face să se scumpească din nou
Actualitateacum 2 zile

Aurul ar putea atinge un nou record. Ce îl poate face să se scumpească din nou

După creșterea spectaculoasă de la începutul anului și corecția puternică din lunile următoare, aurul ar putea reveni pe o traiectorie...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro