Planul de relansare economică a fost aprobat de toate statele membre ale Uniunii Europene

0
85

Parlamentele Austriei şi Poloniei au aprobat în cursul zilei de joi planul european de redresare.Acest plan este cifrat în cuantum de 672 de miliarde de euro și va fi destinat susţinerii depăşirii consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, ceea ce face astfel posibilă încheierea procesului de ratificare a acestui proiect istoric, informează AFP, citată de Agerpres.

 

Cu o valoare fără precedent, 672 de miliarde de euro de subvenţii şi împrumuturi acordate ţărilor membre UE, mecanismul finanţat în premieră printr-un recurs comun la împrumuturi întruchipează solidaritatea europeană în faţa crizei provocate de COVID-19.Punerea în aplicare a planului încheiat înbluna iulie a anului 2020, după negocieri dificile, a fost adesea criticată pentru lentoarea sa.Primele plăţi, care urmează să finanţeze proiecte de investiţii ale statelor membre în tranziţia verde şi digitală, sunt în cel mai optimist caz prevăzute pentru sfârşitul lunii iulie.

Ratificarea a tuturor celor 27 de state membre devine esenţială pentru a se putea împrumuta banii necesari pe pieţe, o singură semnătură lipsă ar fi putut duce la eşecul proiectului.Fiecare stat membru are posibilitatea de a prezenta la Bruxelles un plan de investiţii asociat unor reforme structurale.

„Cu voturile pozitive ale parlamentelor austriac şi polonez de astăzi, cele 27 de state membre au finalizat procesul de aprobare parlamentară”, a anunţat, pe Twitter, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn.

 

Un total de 19 state şi-au prezentat deja proiectul Comisiei Europene, care are la dispoziţie două luni pentru a le examina şi aproba. Consiliul European va avea apoi o lună la dispoziţie pentru a da undă verde.

„Scopul este ca fondurile să înceapă să fie acordate în această vară”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-o întâlnire la Lisabona sâmbătă. El a promis că serviciile sale vor „încerca să grăbească puţin” procesul de evaluare a acestora.”Lucrăm cât mai repede posibil, dar acestea sunt evaluări complexe”, a avertizat oficialul european Dombrovskis.

Spania şi Italia ar urma să fie principalele state beneficiare, cu aproape 70 de miliarde de euro fiecare, urmate de Franţa, cu aproape 40 de miliarde.Banii ar trebui să permită finanţarea renovării termice a clădirilor, proiecte feroviare, staţii de încărcare pentru vehicule electrice, reţele de telecomunicaţii de mare viteză sau chiar infrastructuri de stocare a datelor.

Comparativ, în Statele Unite a fost deblocat mai repede un ajutor mai important, iar campania de vaccinare mai rapidă a permis economiei americane să înceapă mai devreme relansarea economică.

 

Sursa foto: https://google.com

Sinteza acestei știri a fost realizată de către Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here