Colaborarea PSD-PNL din Parlament menţine în picioare pensiile speciale pentru primari

0
191

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a votat joi pentru respingerea proiectului de lege iniţiat de USR privind abrogarea articolului care permite acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

Cu alte cuvinte, pentru respingerea abrogării în Comisia Juridică s-au pronunțat prin vot un număr de 15 deputaţi, iar 2 s-au abţinut, informează Agerpres.

Procedura legislativă nu este încheiată deoarece urmează votul în plenul Camerei Deputaţilor, care este prima sesizată în cazul acestui proiect de lege, după care el își va continua traseul la Senat, care este camera decizională.

PNL și PSD își continuă colaborarea din Parlament când vine vorba de privilegiile pentru baroni”, a comentat pe Facebook Silviu Dehelean, deputat USR și membru al Comisiei Juridice.

 ”Astăzi, in Comisia Juridică, am propus adoptarea proiectului de abrogare a pensiilor speciale pentru primari și viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, din 1992 și până în prezent. Rezultatul votului: doar USR a votat pentru. PNL-PSD-UDMR au dat aviz negativ pe lege. Urmează și votul final din plen. Merita toți primarii care au devalizat bugetele statului pensii speciale? Asta e prioritatea PNL și PSD azi, în plină criză socială – Privilegii pentru baroni. Macar putina decență dacă ar avea”, a mai postat deputatul.

Proiectul USR prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2022, articolul 210 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555. din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă”.

Articolul 210 precizează: „Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al Consiliului judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial (…) se acordă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă – cunoscută sub denumirea de pensie specială – pentru persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean„.

În loc de…concluzii

USR a devenit brusc „jandarmul democrației dâmbovițene ” din moment ce a propus abrogarea amendamentului din ordonanța de urgență din 2019, prin care s-au instituit pensii speciale pentru anumiți aleși locali. Astfel că, toți cei ce au ocupat funcția de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu judetean începând cu 1992 ar trebui să nu mai facă parte din aceste structuri.

Proiectul a ajuns în Comisia de Administrație și…tocmai a fost respins de PSD și UDMR cât și o parte din membrii PNL. E bine să știm adevărul deoarece, din nefericire se mimează competența și totul mustește de ipocrizie, iar în fața noastră a opiniei publice se cere cu jumătate de gură desființarea pensiilor speciale, dar când vine vorba de decizie efectivă…se schimbă foaia.

Subiectul pensiilor speciale în România e un subiect aparte. Așa cum se cunoaște încă din 2018, o decizie CCR a venit însă să mai clarifice puțin lucrurile. Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că prevederile legii privind codul administrativ al României sunt neconforme cu legea fundamentală. Una dintre cele mai controversate prevederi anticipa pensii speciale pentru primari.

Mai mult decât atât,codul administrativ a permis numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce a încalcat obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

O altă modificare le-a oferit aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.

De asemenea, potrivit propunerii, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,4% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.

Sursa foto: https://google.com

Sinteza acestei știri a fost realizată de către Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here