Ca să mă duc la teatru, îmi trebuie certificat verde. Ca să mă duc la biserică, nu. Mai adună ceva capital politic

0
70

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat vineri seara, că nu poate fi înţeleasă decizia CNSU privind noile restricţii care vor intra în vigoare din 25 octombrie, aprobată în şedinţa de Guvern, prin care în biserica, spre deosebire de alte instituţii, nu trebuie să solicite certificat verde pentru acces.

Directorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat după şedinţa de Guvern de vineri, 22 octombrie, referitor la absenţa obligativităţii prezentării certificatului verde în biserici, că „este o decizie luată la nivelul CNSU. Au fost discuţii în acest sens, este o decizie luată la nivelul CNSU”.

Raed Arafa: „Sunt măsuri care se iau, nu e neapărat să ai argument ştiinţific ”

Raed Arafat a spus că a luat această decizie fără a avea un argument științific.

„Cum v-am zis, sunt măsuri care se iau, nu e neapărat să ai argument ştiinţific pentru această măsură. E o măsură decisă. Nu închidem activităţile religioase, dar punem condiţia de doi metri, mască, distanţă”. „Sunt mai multe aspecte care se iau în considerare, pe lângă baza ştiinţifică oferită de medici. Asta este decizia luată la acest moment”, a adăugat şeful DSU.

CTP: „Este o hotărâre politică”

Cristian Tudor Popescu a comentat decizia CNSU şi afirmaţiile lui Raed Arafat şi a subliniat că în această situaţie este vorba despre o hotărâre politică.

„Domnul Arafat a şi declarat că această hotărâre, în legătură cu biserica, este făcută pe lângă expertiza ştiinţifică. Deci, este o hotărâre politică. De ce este luată ea? Pentru că aşa cred cei aflaţi acum la putere că sunt mai puţin antipatici oamenilor decât oricum sunt. Şi mai adună, poate, ceva capital politic. Este a nu ştiu câta oară când văd asta la aceşti politicieni aflaţi la putere de doi ani în România, se sperie şi de umbra lor şi îşi subestimează electoratul, în dorinţa de a obţine ceva capital de imagine. Acum, dacă se cerea certificat verde pentru intrarea în biserică, nu ar mai fi avut nimeni nimic de zis”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Ca să te duci la serviciu, îţi va trebui certificat verde”

„Ca să te duci la serviciu, îţi va trebui certificat verde, ca să intri în magazine, ca să te duci, de pildă, la teatru. Sunt oameni în ţara asta care doresc să se ducă la teatru. Le trebuie certificat verde. Statutul acestor două instituţii este aproape identic, ambele sunt sprijinite cu bani de la stat. Teatrul şi biserica”. „Ca să mă duc la teatru, îmi trebuie certificat verde. Ca să mă duc la biserică, nu îmi trebuie. Bine, le dă drumul în biserică. O să se mai infecteze unii şi o să aşteptăm să vină Dumnezeu să îi salveze”, a mai spus CTP.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here