Actualitate
Stabilirea priorităților pentru 2022… Cătălina Duțu, EMBA – fondator Eagle Consult & Services recomandă 7 teme de gândire
Este finalul unui an atipic pentru noi oamenii și pentru afacerile din care facem parte. Mai suntem încă într-o lună decembrie cu de toate. Avem dorința de a închide cât mai multe capitole pe plan profesional, este o lună suficient de agitată în funcție și de sezonalitatea business-urilor. Pe de altă parte, am alergat (măcar unii dintre noi) după cadouri, am avut petreceri de Crăciun cu colegii (uneori online – atât s-a putut de data aceasta), începe să miroasă a crengi de brad și a cozonaci. Ne dorim desigur petreceri cu familia și prietenii pentru finalul de an, deși pericolul pandemic rămâne.
Așa că cel mai probabil, mai ales acest decembrie, este cumva o lună cu mult stres, provenit cel mai adesea din dorința de a stoarce cât mai mult din ”timpul altfel” petrecut cu scop de relaxare.
Sunt și unele business-uri care nu iau pauză nici măcar acum, cele la foc continuu, acestea poate au și ele motoarele ceva mai puțin turate. Dar sunt și afaceri care intră într-o pauză, când activitatea se oprește, telefoanele nu mai sună, e-mailurile nu mai curg în ritm amețitor.
În tot acest timp mintea antreprenorului(oarei) ia oare pauză complet? Se știe doar că antreprenorul poartă și responsabilitatea angajaților. În plus, el/ea știe bine că dacă nu livrează, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, banii nu vin. Ideal ar fi să uite de afaceri o săptămână – zece zile. Probabil unii reușesc să se detașeze de afacere, dar dacă suntem sinceri mulți dintre noi ne gândim la noul an profesional, mai mult sau mai puțin chiar și în această pauză. Conștient sau nu ”lucrăm” la planul de afaceri (ne facem o idee despre cum va arăta business-ul nostru) pentru anul următor.
Fie că îți vei petrece următoarele săptămâni muncind efectiv sau doar îți va fugi gândul spre afaceri din când în când, indiferent de situație iată 7 recomandări care te vor sprijini să ai priorități înțelepte pentru noul an:
- Gândește la nivel macro, ridică privirea din afacerea ta, cele similare și/sau din orașul, țara în care activezi. Tu știi unde se îndreaptă omenirea? Ai luat în calcul situația demografică, de exemplu? Știi că populația lumii civilizate are media de vârstă în creștere accelerată? Business-ul tău este oare potrivit pentru cei care vor constitui majoritatea peste 15 ani?
- Ia serios în calcul digitalizarea. Dacă încă nu ai făcut pași serioși în acest sens, cel mai probabil, ai unul dintre următoarele motive: fie nu iei în calcul digitalizarea – nu îi înțelegi rostul, fie ți se pare că nu se poate aplica domeniului tău, fie consideri că nu ai bani pentru astfel de investiții. Sunt foarte multe posibilități de creștere a randamentului muncii prin intermediul digitalizării. Și revenind la situația demografică enunțată mai sus, nu vor mai fi angajați, nici buni, nici răi. Fără digitalizare afacerea ta nu va mai exista pe termen mediu sau lung. Așa că mai ai un interval de câțiva ani să duci business-ul la un alt nivel sau acesta va pieri. Indiferent de tipul de afacere, există procese care pot fi automatizate. Dacă ești de părere că nu, ei bine, caută pe cineva ca știe cum să facă acest lucru posibil.
Pentru că vestea bună este că mare parte din activitate se poate digitaliza…
- Investește în oamenii pe care îi ai, în angajații tăi. În primul rând investește încredere, dă-le puterea de a participa la afacere cu toate abilitățile și creativitatea lor. Ia în calcul dezvoltarea acestora personală și profesională, bunăstarea lor. Nu este totul despre câți bani le dai, contează mentalitatea pe care o au și atitudinea pe care o manifestă. Te-ai gândit ce util ar fi un curs de Management al timpului pentru aceștia? Dar la un curs prin care să învețe să gestioneze banii pentru care îi au acum, pentru prosperitatea viitoare?
- Construiește echipe care pot genera și crește business-uri, nu te concentra pe construcția de afaceri în care să angajezi oameni pioni. Echipele puternice au nevoie de lideri, așa că asigură-te că ești tu un lider, în primul și primul rând. Că reușești să îi influențezi, să îi inspiri. Apoi dă-le șansa să devină lideri la rândul lor. Cursurile de Leadership sprijină comunicarea eficientă și reduce conflictele la locul de muncă.
- Pune pe hârtie un plan de afaceri realist cu cifre, cu date și detalii, pentru a da un contur viziunii tale. Nu uita că un vis fără un plan este o iluzie. Ai nevoie de acțiuni concrete pe care să le urmezi, care să te ghideze pe calea aleasă, spre obținerea de rezultate așa cum îți imaginezi.
- Fii flexibil. Înțelege ce poți controla și ce nu. Acceptă eșecurile ca parte din joc. În loc să te încăpățânezi să mergi mai departe cu prețul stresului cu efecte dramatice asupra ta și a celorlalți. Gândește-te cum poți pivota în orice moment afacerea, fără să pierzi din vedere obiectivul final, marele premiu. Păstrează visul, dar adaptează calea spre atingerea acestuia.
- Ai grijă să lași zilnic/săptămânal/lunar timp pentru familie și cei dragi, pentru tine. Știu că tentația este mare să te aglomerezi până peste măsură, să pierzi din vedere care sunt adevăratele priorități. Organizează timpul liber concomitent cu cel profesional. Îți place să lucrezi mult fără îndoială, ești pasionat de ceea ce faci, dar între muncă și familie, dacă ar fi o decizie pe viață și pe moarte, tu ce ai alege? Vei spune că nu ai cum să renunți la activitatea intensă, că este normal să fii ocupat(ă) până peste cap. Ești totuși sigur(ă) că nu se poate și altfel?
Antreprenoriatul nu este nici greu, nici ușor, este o chemare pe care unii dintre noi oamenii o au. Ne curge prin vine, chiar dacă nu avem mereu claritate și precizie.
Antreprenoriatul se învață.
Antreprenoriatul este despre schimbare și planificare în ciuda schimbării.
Este despre o poveste a unor produse și servicii pe care o spunem în felul nostru unic.
La sfârșit de an, îți urez inspirație pentru a găsi resursele necesare pentru a duce povestea ta, a brandului tău, a colegilor tăi, a produselor și serviciilor tale mai departe dincolo de timp, în sensul în care îl percepem la o primă vedere.
Acolo unde există voință se găsesc soluții, fii sigur(ă) că le cauți.
Cătălina Duțu are licență în Marketing și titlul de Executive MBA obținut la Cotrugli Business School – Belgrad. Are o experiență profesională de peste 20 de ani, din care 10 de top management în companii antreprenoriale. Pe parcursul dezvoltării profesionale a interacționat cu sisteme de afaceri din țară și străinătate și cu mii și mii de oameni.
Este trainer pentru cursuri de adulți – Managementul timpului, Leadership, Gestionarea banilor, precum și cursuri pentru copii și adolescenți de Educație financiară și antreprenorială.
Punctul forte al Cătălinei este înțelegerea afacerilor la nivel macro, precum și a oamenilor în complexitatea acestora.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 3 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 3 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum o ziHidroizolații bituminoase profesionale: ghid pas cu pas pentru siguranta cladirii tale
-
Comunicateacum 2 zileOriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa
-
Stirea zileiacum 3 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei
-
Uncategorizedacum 3 zileHONOR Magic8 Pro pus la încercare de fotografi profesioniști în condiții extreme
-
Sanatateacum 2 zileFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele




