Connect with us

Actualitate

Ecouri de după discursul președintelui rus Vladimir Putin la celebrarea… Zilei Victoriei

Publicat

pe

Ecouri de după discursul președintelui rus Vladimir Putin la celebrarea… Zilei Victoriei

 Preşedintele Federației Ruse Vladimir Putin nu a avut de evocat niciun fel de victorie în Ucraina, dar a proclamat anumite fraze cu tentă pasională și patriotardă, prilejuit de discursul de Ziua Victoriei.De altfel, nici discursul său de la parada militară din Piața Roșie nu a oferit vreo imagine clară despre când poate veni mult dorita victorie sau cum aceasta va fi obținută.Vladimir Putin a încercat să-și proiecteze acest război cât se poate de sângeros într-o lumină pozitivă în timpul sărbătoririi Zilei Victoriei de la Kremlin.În discursul său de Ziua Victoriei, Putin a blamat SUA şi Occidentul pentru faptul că nu i-a lăsat alte opţiuni decât să invadeze Ucraina, ca singura modalitate de a respinge agresiunea ce se pregătea la graniţele Rusiei.

Parada desfășurată în Piața Roșie a adus aminte de ceremoniile fastuoase și pline de emfază din timpul URSS.Ironia este că, timpul pare că a încremenit și o parte însemnată din națiunea și cultura rusă continuă să aibe respect, din moment ce onorează cele 27 de milioane de vieți pierdute de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A trecut și celebrarea de luni 9 mai ce a coincis cu împlinirea a 77 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste. Preşedintele Vladimir Putin a susţinut un discurs important cu această ocazie, afirmând o dată în plus că soldaţii ruşi luptă din nou pentru securitatea ţării lor. Aproximativ 11.000 de soldaţi au participat la Moscova la parada militară din Piaţa Roşie. Parade militare au mai avut loc şi la Vladivostok şi Novosibirsk.

Afirmații dure, critici nefondate  informații lipsă

Discursul său s-a axat în principal pe războiul din Ucraina, care a început încă din zorii zilei de 24 februarie, ca urmare a invaziei ruse. El a declarat că invazia a fost „singura decizie corectă”, ca măsură de preîntâmpinare a unei agresiuni.

„Vestul se pregătea pentru invadarea Rusiei. NATO crea tensiuni la graniţe. Ei nu au vrut să asculte vocea Rusiei, aveau alte planuri”, a declarat Putin.

El a afirmat că Rusia se luptă „pentru ţara-mamă” în Donbas, astfel încât „nimeni să nu uite învăţămintele trase din cel de-al Doilea Război Mondial.”

Liderul de la Kremlin a promis de asemenea sprijin pentru familiile soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă. „Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi”, a spus el. „Statul va face totul pentru a avea grijă de aceste familii, în special de copii.”

„Voi luptați pentru Patria Mamă, pentru viitorul ei, ca nimeni să nu uite lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Ca să nu existe loc în lume pentru spânzuratori, călăi și naziștii”, s-a adresat Putin mulțimii adunate.

De altfel, președintele Federației Ruse Vladimir Putin le-a spus trupelor și susținătorilor săi la sărbătoarea și parada națională că se luptă cu „o amenințare care era absolut inacceptabilă pentru noi (care) a fost creată metodic lângă granițele noastre”.

În schimb, discursul președintelui rus de luni a părut că sugerează faptul că războiul la care mulți se așteptau să fie scurt și decisiv ar putea fi unul destul de lung și totodată brutal.

„La Kiev s-a anunţat o posibilă achiziţie de arme atomice. Blocul NATO a început cu dezvoltarea militară activă a teritoriilor de la graniţele noastre”, a afirmat Putin în discursul său.

Nimic mai fals. Se pare că preşedintele Vladimir Putin s-a referit în acest fragment, evident la un  discurs al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, susţinut în februarie trecut la Conferinţa de Securitate de la München. În acel discurs Zelenski a pomenit de Memorandumul de la Budapesta, din anul 1994, prin care statele semnatare garantează inviolabilitatea graniţelor Ucrainei, Republiciii Belarus şi Kazahstanului. Pe lângă SUA şi Regatul Unit al Marii Britanii, până şi Rusia a recunoscut frontierele Ucrainei. În schimbul acestei garanţii, Ucraina a predat Rusiei armamentul atomic aflat pe teritoriul său, moştenit de la defuncta Uniune Sovietică, respectiv l-a distrus în parte singură. Memorandumul respectiv nu conţine însă garanţii de securitate concrete, chiar dacă Zelenski a susţinut contrariul în discursul susţinut la München la începutul acestui an.

Dat fiind că prin anexarea Crimeei în 2014 a fost încălcată suveranitatea Ucrainei, Zelenski a dat de înţeles la München că e dispus să se retragă din acel acord. Dar o astfel de retragere ar fi relativ lipsită de urmări din perspectivă juridică. Memorandumul de la Budapesta nu interzice în niciun fel Ucrainei să-şi procure din nou arme nucleare. Doar Acordul de Neproliferare Nucleară, semnat de Ucraina în 1994, când a semnat şi Memorandumul, interzice proliferarea substanţelor radioactive care pot fi folosite la fabricarea armelor. Chiar dacă Ucraina ar denunţa Memorandumul, ar fi în continuare obligată să respecte această interdicţie. Dovezi că Ucraina ar fi încercat ilegal să-şi procure armament atomic sau măcar că ar fi avut asta în plan nu există.

Așadar, afirmaţia lui Putin că preşedintele Zelenski ar fi denunţat prin acel discurs Memorandumul este una pe deplin mincinoasă.Iar acuza imoutată liderului de la Kiev care ar fi anunţat totodată achiziţia de armament atomic, este de asemenea falsă. În plus, referirea sa la noua infrastructură a NATO aproape de graniţele Rusiei este cât se poate de instabilă, derutantă. Chiar dacă alianţa militară şi-a întărit prezenţa în Europa de Est, ea respectă condiţiile acceptate de Rusia în Actul Fondator NATO-Rusia, semnat în 1997.

Semnificația din trecut și…prezent

Ziua Victoriei comemorează o altă campanie cu adevărat hotărâtoare și de altminteri înspăimântătoare-ofensiva Armatei Roșii împotriva forțelor naziste care au adus în cele din urmă trupele sovietice la Berlin. Acest eveniment a pus capăt cobflagrației de pe teatrul european al celui de-al Doilea Război Mondial. Suferința a fost imensă pe câmpul de luptă și în rândul civililor, numai dacă contabilizăm faptul că Uniunea Sovietică a pierdut 27 de milioane de oameni în război.Durerea tuturor morților se combină cu înfrângerea adversarilor odioși pentru a da Zilei Victoriei o rezonanță emoțională și de asemenea profundă în spațiul rusofon.Acest aspect l-a speculat abil Vladimir Putin, deoarece a încercat să prezinte războiul din Ucraina ca având același scop moral înalt precum lupta împotriva forțelor naziste ale lui Adolf Hitler.

El și-a repetat afirmația frecventă potrivit căreia Ucraina este în robia nazismului și că „și acest război este necesar pentru a respinge un agresor malign” – chiar dacă Ucraina nu a făcut incursiuni în Rusia și este condusă de președintle, Volodimir Zelenski-care este evreu și are rude pierdute în timpul Holocaustului.

Strategia pare să urmărească parțial să distragă atenția de la eșecul Rusiei de a depăși armata ucraineană, mult mai redusă din punct de vedere numeric.

Înainte de sărbătoarea propriu-zisă, așteptările erau mari și vizau aspectul conex în care Vladimir Putin ar fi pretins cel puțin un succes militar fără echivoc pe care l-ar putea etala în discursul său. Acesta ar fi fost legat de cucerirea orașului Mariupol, dar, în ciuda forțelor ruse care au distrus iremediabil orașul, un contingent ucrainean este în continuare hotărât să se opune în timp ce este ascuns într-o fabrică de prelucrare a oțelului.

Unii specialiști și comentatori externi au avansat ideea că exploziile recente din regiunea separatistă a Republicii Moldove, mai precis din Transnistria-acolo unde Rusia are aproximativ 1.500 de militari masați cu toată tehnica de asalt-ar putea fi considerate provocări pentru a justifica încercarea disperată a Rusiei de a prelua controlul asupra acelei zone până în preajma sărbătoririi Zilei Victoriei. Dar Federația Rusă a bombardat doar un pod de cale ferată din Ucraina, care este principala legătură de transport către Transnistria.

O imagine de neșters pentru Ziua Victoriei este fotografia dramatică a unui soldat care ridică steagul sovietic cu ciocan și seceră pe vârful Reichstagului în 1945, clădirile ruinate întinzându-se până la orizont. Discursul lui Putin nu a dat nicio indicație dacă își imaginează o scenă similară de ocupație ca obiectiv final al războiului din Ucraina sau dacă Rusia s-ar mulțumi cu împărțirea republicilor din est pe care le-a declarat state suverane.

Discursul steril

Discursul președintelui rus mult așteptat nu a oferit noi perspective asupra modului în care intenționează să salveze acest veritabil război ce macină vieți și resurse importante.În schimb, conform uzanțelor, și-a menținut acuzațiile că Ucraina ar reprezenta o amenințare pentru Rusia, chiar dacă forțele armate nucleare ale Moscovei sunt cu mult superioare ca număr și putere de foc.

„Pericolul creștea pe zi ce trece”, a spus Putin.„Rusia a dat un răspuns preventiv agresiunii. A fost forțată, oportună și singura decizie corectă.”

Interesant este că liderul de la Kremlin s-a ferit de a da direcții specifice sau de a localiza viitoarele ținte ale câmpurilor de luptă. A renunțat chiar să menționeze bătălia potențial esențială pentru portul vital din sudul Ucrainei Mariupol și nici măcar nu a rostit cuvântul „Ucraina”.

Între timp, la sol, luptele intense au izbucnit în estul Ucrainei, portul vital de la Marea Neagră, Odesa, din sud, a fost din nou bombardat. Concomitent, alte importante forțe ruse au încercat să le pună capăt apărătorilor ucraineni care își făceau ultima repriză la o oțelărie din Mariupol.

Reacții imediate

Opinia publică din Ucraina și Occident se aștepta ca Putin să-și folosească discursul patriotard de la paradă pentru a trece de la a descrie acțiunea rusă în Ucraina pe care oficialii ruși au numit-o „operațiune militară specială” la a denumi ca fiind război.

Însă, conform obiceiurilor și moștenirii istorice, Vladimir Putin nu a făcut o astfel de schimbare în retorică și nu a dat niciun fel de indiciu că Kremlinul și-ar putea schimba strategia și să declare o mobilizare largă pentru a întări rândurile.

Kremlinul s-a concentrat pe inima industrială din estul Ucrainei, cunoscută sub numele de Donbas, unde rebelii susținuți de Moscova luptă cu forțele guvernamentale ucrainene din 2014. Acel conflict a izbucnit la câteva săptămâni după anexarea de către Federația Rusă a Peninsulei Crimeea a Ucrainei.

Reacții diplomatice externe

Armata rusă și-a întărit pozițiile iar procesul de recucerire a unor teritorii se apropie de termen. În acest sens, importante contingente ale Armatei Roșii și-au aprovizionat forțele retrase din zonele din apropierea Kievului și din alte regiuni din nord-estul Ucrainei și le-a mutat în Donbas, într-o aparentă încercare de a încercui și distruge cele mai capabile și experimentate trupe ucrainene concentrate acolo.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în propriul său discurs de Ziua Victoriei, și-a exprimat speranța că forțele sale vor respinge cu succes atacul Federației Ruse – după mai bine de șapte săptămâni de război.

„În Ziua Victoriei asupra nazismului, ne luptăm pentru o nouă victorie. Drumul spre ea este dificil, dar nu avem nicio îndoială că vom câștiga”, a spus Zelenski

Președintele american Joe Biden a recunoscut Ziua Victoriei din data 9 mai a fostului bloc sovietic prin semnarea unei noi versiuni a acordului de împrumut-închiriere din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Legea actualizată îi va oferi autoritate practic nelimitată de a trimite arme și ajutor umanitar în Ucraina, în numele susținerii securității naționale a SUA.

Trebuie să ne reamintim faptul că, în istorie, președintele de atunci al SUA Franklin Delano Roosevelt a semnat anterior actul inițial care a avut temei legal pentru a ajuta forțele aliate ale Europei să lupte împotriva dictaturii feroce a lui Adolf Hitler fără a intra direct în război – împotriva căruia majoritatea americanilor fuseseră neutri, până când japonezii au bombardat neașteptat portul Pearl Harbor în acel fatidic an 1941, din ziua de 7 Decembrie.

Oricum, în ciuda eforturilor Rusiei de a reprima disidența, sentimentul anti-război s-a infiltrat.

Câțiva protestatari împrăștiați au fost reținuți în toată țara de Ziua Victoriei, în timp ce redactorii unei instituții de presă pro-Kremlin s-au revoltat publicând pe scurt câteva zeci de povești care criticau Putin și invazia.

Fapt inedit și totodată confirmat

Așa cum era de așteptat, Vladimir Putin a fost prezent la parada de Ziua Victoriei cu tot cu valiza nucleară pe care a tot adus-o la evenimentele la care a participat în ultima perioadă. Această valiză a fost ținută de unul dintre agenții de securitate ai liderului de la Kremlin și ar conține dispozitivul de lansare al rachetelor nucleare. Este de menționat că această valiză este supravegheată în mod constant.

Parada de Ziua Victoriei nu este singurul eveniment unde valiza a fost prezentă. Luna trecută, Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său din Belarus pentru a discuta cu privire la situația din Ucraina. La un moment dat, cei doi oameni politici s-au aflat pe aeroportul spațial din estul Rusiei, acolo unde aceștia au participat la o demonstrație de forță. Tot atunci, valiza nucleară a fost și ea alături de liderul de la Kremlin, iar cel care o ținea era același om care a ținut-o și la parada de luni, 9 mai, notează Daily Mail.

Context general

Vladimir Putin se găsește într-o ipostază deloc confortabilă, din moment ce nu are vreun alt plan de Rezervă în cazul înregistrării unui eșec răsunător. Opoziția sa față de puterea și sfera de influență a NATO spre est în fostele republici sovietice vine cu costuri mărite, chiar dacă a susținut indirect ideea că Rusia a trebuit să invadeze Ucraina înainte de o ciocnire „inevitabilă”.

Liderii ucraineni și susținătorii lor occidentali au negat că Kievul sau NATO reprezintă o amenințare.

Așa cum a făcut de-a lungul timpului, Vladimir Putin a descris în mod fals luptele ca pe o bătălie împotriva nazismului, legând astfel războiul de ceea ce mulți ruși consideră cel mai bun moment al lor-triumful asupra Germaniei naziste.

De altfel,niciunul dintre cei mai de încredere susținători și regimului Putin nu au explicat niciodată ce presupune apelul său la „denazificarea” Ucrainei.

Oricum, chiar dacă discursul lui Putin a fost plin de emoție și autojustificare, a fost lipsit de informații și de profunzime.Dar cu toate acestea „țarul” Putin a certat din nou Occidentul pentru că nu a ascultat cererile Rusiei privind garanțiile de securitate și de retragere la extinderea NATO, argumentând că Moscova nu a lăsat altă opțiune decât să lanseze o acțiune în Ucraina.

Lăsând loc interpretărilor, anumiți comentatori și analiști politici au sugerat ideea că Vladimir Putin ar fi putut declara starea de război, nu doar o „operație militară specială”, și ar fi avut șansa de a ordona o mobilizare la nivel național, cu o convocare de rezerve, pentru a umple rândurile epuizate pentru un conflict prelungit.Numai că niciunul din aceste lucruri nu au fost enunțate.

Criticii regimului dictatorial de la Moscova au spus că discursul a ocolit unele realități incomode cu care se confruntă Putin. Numai dacă ne aducem aminte de anumite realități incontestabile, printre care se detașează faptul că, în vreme ce campania din Ucraina se clătina, Putin nu le-a cerut rușilor să accepte sacrificii pentru a rezista sancțiunilor și izolării diplomatice.

De asemenea, tot Putin a lăsat fără răspuns întrebarea dacă și cum Rusia va organiza mai multe forțe în fața pierderilor semnificative.

Fără pași concreți pentru a construi o nouă forță, Rusia nu poate duce un război lung, iar ceasul a cam început să-i sune iar eșecul armatei sale din Ucraina poate fi condiționat doar de resursele materiale și de timpul cronologic.

Federația Rusă are aproximativ 97 de grupuri tactice de batalion în Ucraina, în mare parte în est și sud, o ușoară creștere față de săptămâna trecută, potrivit unui înalt oficial american, care a vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta evaluarea Pentagonului.Fiecare unitate are aproximativ 1.000 de militari, conform Pentagonului.

Oficialul a spus că, în general, efortul rusesc în Donbas nu a realizat niciun progres semnificativ în ultimele zile și continuă să se confrunte cu o rezistență puternică din partea forțelor ucrainene.

În loc… de concluzie

A pregătit Vladimir Putin vreun anunț major cu privire la ofensiva Rusiei în Ucraina în cele 11 minute ale discursuri său? A declarat cumva un fel de victorie? Sau a semnalat încă de pe acum o nouă escaladare a conflictului? Până la urmă, nu a făcut nici una dintre acestea

În discursul său din Piața Roșie adresat trupelor ruse – cât și națiunii ruse – liderul de la Kremlin și-a repetat justificarea frecvent exprimată pentru atacarea Ucrainei.Iar acestasta este obsesia sa, nefiind în stare să motiveze sau să aducă vreun argument valid care să învinovățească pe toată lumea, cu excepția Rusiei, pentru ceea ce se întâmplă. El a criticat (ca de obicei) America, NATO și guvernul de la Kiev, susținând că acțiunile lor au pus în pericol însăși securitatea Rusiei. Chiar dacă a făcut referiri (ca de obicei) la „neonaziști” din Ucraina, s-a ferit să nominalizeze ceea ce are în plan, chiar dacă retorică sa este „literă de lege” și reprezintă ecoul a tot ce auzim sacadat și împleticit de la oficialii ruși, care susțin în mod regulat afirmația fără temei că Ucraina a fost invadată de fasciștii, ultra-naționaliștii și simpatizanții naziști.

Ceea ce rămâne in urma discursului, este o amintire a miilor de soldați ruși care au mărșăluit în Piața Roșie, deși au fost mobilizate mai puține trupe decât la parada de Ziua Victoriei de anul trecut. Cu această ocazie a fost expusă și tehnica de luptă de ultimă generație, hardware-ul militar rusesc cu celebrele sale (încă neutilizae) rachete Satan I și II. Cu toată pregătirea ireproșabilă, zborul militar planificat a fost anulat, oficial din cauza vremii nefavorabile.

Kremlinul se aștepta la o victorie rapidă în Ucraina, posibil în câteva zile de la trimiterea trupelor sale. Nu sa întâmplat acest lucru. Mulți aici cred că planul B al președintelui Putin a fost de a asigura o victorie până pe 9 mai. Nici aceasta nu s-a produs.O întrebare sâcâitoare dar necesară stăruie și  lasă deschisă posibilitatea de a spera în aplanarea acestui nedorit conflict. Iar aceasta poate fi formulată de exempku-„Unde va da ordin președintele Putin de aici înainte?” Au fost puține indicii în discursul prezentat națiunii ruse.Dar nu a existat niciun semnal de încetare a ostilităților. Deocamdată, ostilitățile vor continua, fie că acceptăm, fie că nu…

 

Sursa foto:https://google.com

Această analiză a fost realizată de către Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți linkul de donații mai jos:

 DONEAZĂ PENTRU JURNALISMUL INDEPENDENT

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum 3 zile

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 3 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 3 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro