Ciprian Porumbescu- un român adevărat, înzestrat de Dumnezeu dar prigonit de contemporani

0
706

În primele zile de vară ale anului 1883, pe 6 iunie, Ciprian Porumbescu se stingea din viață, după o lungă suferință cauzată de valorile morale și identitare în care a crezut până în ultima clipă.Trecerea la cele veșnice s-a produs în casa lui din satul Stupca, după care tânjise atât de mult în toate lunile în care încercase să-şi vindece tuberculoza în Italia, căpătată ca urmare a unei detenții abuzive și nemiloase. Avea doar 30 de ani şi compusese prima şi una dintre cele mai frumoase operete care s-au creat în România vreodată, compusese minunata Baladă pentru vioară şi pian, „Rapsodia română” şi „Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag)…Muzicianul moldav a fost cu destin romantic, măcinat de tuberculoză, bântuit de umbra unei iubiri imposibile, sensibil, visător, dintr-o familie modestă. A venit pe lume într-o zi de 2 octombrie a anului 1853, la Şipotele Sucevei. E greu de spus cine sau de ce anume i-au fost hărăziţi doar 30 de ani de viaţă, dar nu se poate deloc invoca faptul că acest compozitor ar fi avut parte de recunoaștere….Dar, nu se poate deloc minimaliza harul cu care a fost înzestrat și totodată capacitatea lui de a oferi tuturor măsura genialității și a caracterului său de român veritabil.

Ciprian Porumbescu, pe numele de naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.Familia sa a fost foarte săracă, astfel că micuțul Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.

Avea o fire timidă şi retrasă, dar era îndrăgostit de muzică. Oportunitatea i-a surâs atunci când Ciprian l-a putut întâlni, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Porumbescu.

Activitatea sa legată de noțiunea de românism și patriotism

Nimeni nu poate contesta valoarea genialității sale, a spiritului său eminamente romantic.De altfel, chiar cei mai feroce dușmani-stăpânirea austro-ungară cât și trădătorii au potențat-o, din moment ce l-au arestat și i-au grăbit sfârșitul.

Astfel că, urmând firul cronologic al evenimentelor, în 1874 era înfiinţată la Cernăuţi societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian Porumbescu este cel care i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate „mult prea intens patriotice.”

În desele vacanţe pe care le-a petrecut la Stupca, a cunoscut- o pe Berta Gordon, o fată înaltă şi subţire, fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta a fost trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.

Ciprian a lăsat scris despre aceasta: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”

În 1877, în Bucovina s-a sărbătorit alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea ”Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.

În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.

În anul 1878, Porumbescu a fost şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. S-a aflat la acel moment la Stupca, iar singura derogare a stăpânirii opresive a fost aceea că i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze.A fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine. Urmările temniței  în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

 Mărturii incontestabile peste veacuri
Dar, să ne aducem aminte cum anume a fost… „apreciat”, cenzurat de către unii contemporani, de către anumite regimuri represive.De exemplu, la premiera operetei „Crai Nou” din Brasov în anul 1882 a înregistrat un adevărat succes în rândul publicului. Deopotrivă oamenii simpli cât și intelectualii îl iubeau pe tânărul muzician.Îi îmbrățișau muzica cu toată dragostea, chiar dacă unii o realizau numai de fațadă.
Singurul aspect cu adevărat impresionant și totodată nobil a fost acela al organizării unui concert în Brașov pentru ca tânărul Ciprian să poată urma in Italia un tratament pentru boala sa.Dar nu a fost deloc suficient…
 Iata ce a lăsat scris tânărul muzician în numărul din luna septembrie a anului 1882 al Gazetei Transilvaniei: “Publicul, peste 2000 de oameni, stătea cu pălăria-n mână și fiecare putea să-și spună, că un asemenea popor, plin de viață si de inteligență nu poate să dispară niciodată ”…
Anumiți critici și persoane rău intenționate, veritabile guri rele ale vremii acelei epoci i-au aruncat vina de a fi copiat pe marii compozitori J. Strauss si J. Offenbach.
Nimic mai fals! Pentru a clarifica aceasta, trebuie să ne uităm la documentele care atestă ascensiunea acestui om talentat. Ciprian Porumbescu a studiat muzica la Suceava și la Cernăuți (Institutul Teologic), urmând ca să fi frecventat cursurile Conservatorului din Viena (1879 – 1881) unde printre îndrumătorii săi s-au aflat renumiții compozitori Anton Bruckner și Franz Krenn.
Pregătirea minuțioasă și harul său
Dornic să acumuleze cât mai multe cunoștințe despre muzică și artă, cu sete de cultură , Ciprian Porumbescu a frecventat faimoasele spectacole, concerte, piese de teatru din Viena secolului al XIX-lea.Tehnica pianistică a învățat-o alături de Hermann Geifrig, dirijor la Biserica Neagră din Brașov , iar la Viena și Cernăuți, tânărul a urmat cursuri de filozofie și a dirijat coruri.
În loc…de omagiu
În 1877, din cauza unor manifestări patriotice a fost samavolnic întemnițat de reprezentanții autorității austro-ungare. Boala, frisoanele alternând cu febra nu l-au cruțat în cele câteva luni de temniță.În frigul persistent și în condițiile privării de libertate, boala i s-a agravat. Conform mărturiilor, obișnuia să cânte cu același entuziasm la vioara sa, iubirea fidela care nu l-a părăsit niciodată. Era singura care i-a alinat dorul de Berta, dar și tristețea.
 Mărturiile stapânilor aroganți și cruzi dimpreună cu cele ale martorilor oculari au susținut faptul că lacrimile erau de neoprit în ochii celor întemnițați atunci cand tânărul se exprima cu ajutorul viorii, iubirea lui cea mai presus de orice. Sunetele viorii au emoționat și continuă să răscolească până in adâncul ființei sufletele celor care apreciază și înțeleg fenomenul muzical…
Dacă am realiza un sondaj de opinie, majoritatea l-ar identifica exlusiv pe Ciprian Porumbescu drept muzicianul care a compus opereta „Crai Nou”. Dar majoritatea ar uita ceea ce îl caracterizează, compoziții precum “Pe-al nostru steag e scris Unire”, “Trei Culori”, faimoasele hore “Hora de la Stupca”, „Hora Brașovului” sau „Hora Prahovei”.
Este drept că opera sa înglobează un numar impresionant de peste 200 de piese, însă foarte puțini știu că tânărul și vrednicul de pomenire Ciprian Porumbescu a cules piese de folclor, a scris poezii, a scris articole pentru diverse publicații ale vremii.
 Astăzi, din nefericire creația lui a fost parțial uitată. Iar detractorii au aruncat stigmate pe imnul “Trei culori” care a fost confiscat de către odiosul regim comunist. Nu trebuie deloc să uităm cum anume a devenit Hymni i Flamurit, imnul național al statului albanez care seamănă izbitor cu “Pe-al nostru steag e scris Unire”…

În anii 1972-1973, regretatul regizor Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, în două serii, cu charismaticul actor Vlad Rădescu în rolul marelui compozitor şi patriot.

Peste ani au rămas unicele mărturii ale trăirilor lui Ciprian Porumbescu: căsuţa din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) şi muzeul cu acelaşi nume situat chiar în faţa cimitirului în care acesta îşi doarme somnul de veci.

Aici există, bine conservate, toate amintirile acestor plaiuri atât de iubite de compozitor, iubirea niciodată împlinită pentru Berta Gorgon.Dar, măcar pentru Eternitate, nu au cum să fie uitate îndeosebi pasiunea sa pentru muzică, în special pentru genul doinei autentice, pur românești dar și pentru popor, care i-a oferit mult dar a primit extrem de puțin, chiar deloc.

De asemenea, pe final, a sosit acel moment de introspecție care vi-l recomand să-l aplicați fiecare dintre dumneavoastră.Sub formă unei întrebări pe care să v-o adresați, de felul…” Cine nu a auzit sau a interpretat, a fredonat măcar o dată faimoasa lui Baladă pentru vioară, o expresie a românității și a sufletului său atât de mult încercat, care nu poate fi deloc uitată?”
 
Altminteri, geniul lui cu care Dumnezeu l-a înzestrat a vrut să dăinuie peste timpuri, aducându-ne mereu nouă aminte cum anume a trăit şi a compus și ce anume l-au făcut să fie motivat ca să creeze în numai trei decenii, cât pentru o viaţă întreagă…
Veșnică lui pomenire!
 Sursa foto: https://google.com
A consemnat pentru dumneavoastră,
Prof. Dr Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național și jurnalist al Ziarului Nationalul.ro
Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here