Breaking
UEFA: Karim Benzema a fost desemnat jucătorul anului / Celelalte premii acordate de forul continental
Breaking
Nicuşor Dan participă la cea de-a VIII-a reuniune a CPE
Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent între 3-4 mai, la cea de-a VIII-a reuniune a Comunității Politice Europene, la Erevan, în Armenia.
Evenimentul are ca temă „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa” și continuă tradiția organizării în alternanță a Summiturilor între state membre UE și state partenere.
Armenia şi-a asumat rolul de gazdă a reuniunii.
Nicuşor Dan vaco-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă dedicată temei „Reziliență democratică și amenințări hibride”.
Dezbaterile vor acoperi guvernanța democratică, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale, securitatea cibernetică, apărarea, educația și monitorizarea evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale.
Nicuşor Dan va susține necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituții puternice și transparente și a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării și interferențelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilitățile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung, transmite Administraţia Prezidenţială.
Evenimentele la care va mai participa preşedintele României, în cadrul reuniunii
La Erevan, Nicuşor Dan va lua parte și la o nouă reuniune a Grupului de Coordonare (Core Group) pentru Republica Moldova.
Este un mecanism multilateral informal de susținere a securității și rezilienței acesteia.
Înființat în 2024 la inițiativa comună a României și Franței, grupul urmărește consolidarea coerenței sprijinului internațional acordat Republicii Moldova.
De asemenea, preşedintele Nicușor Dan va găzdui, în marja Summitului, o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale.
La eveniment vor lua parte o serie de lideri regionali şi va oferi un cadru de dialog privind rolul strategic al proiectului în diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea rutelor de tranzit și creșterea rezilienței energetice a regiunii.
Cele trei aspecte sunt considerate priorități de maximă importanță în contextul geopolitic actual.
Nicuşor Dan va participa şi la reuniunea Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), inițiativă lansată de Franța și Italia.
Reuniunea de la Erevan vizează operaționalizarea obiectivelor coaliției, cu discuții axate pe combaterea traficului maritim și portuar de droguri, contracararea fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a corupției, reducerea traficului de droguri sintetice în Europa și adoptarea unei abordări integrate, care să includă și dimensiunea sănătății publice.
Comunitatea Politică Europeană este un forum de dialog la nivel de șefi de stat și de guvern, inițiat în 2022 de Franța, cu scopul de a promova cooperarea politică dintre statele europene care împărtășesc valori comune. Platforma reunește atât state membre UE, cât și state partenere și se concentrează pe teme de securitate, stabilitate și prosperitate continentală, mai transmite Administraţia Prezidenţială.
Programul preşedintelui, în cadrul vizitei din Armenia
Vizita preşdintelui Nicuşor Dan, în Armenia, are loc în perioada 3-4 mai 2026, la Erevan. Programul acestuia cuprinde următoarele:
- 08:30 Participare la Reuniunea privind Coridorul Vertical, organizată de România, cu participarea reprezentanților Bulgariei, Greciei, Republicii Moldova, Ucrainei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Macedoniei de Nord, Albaniei, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia(ora României);
- 10:30 Participare la Sesiunea Plenară a Reuniunii Comunității Politice Europene “Building The Future: Unity And Stability in Europe”, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia;
- 11:45 Participare la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia;
- 13:15 Co-prezidarea mesei rotunde cu tema „Consolidarea rezilienței democratice și abordarea amenințărilor hibride” alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia
- 14:15 Participare la Reuniunea Liderilor „Grupului de coordonare pentru Moldova”, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia;
- 15:00 Participare la Sesiunea Plenară de închidere a Reuniunii Comunității Politice Europene “Building The Future: Unity And Stability In Europe”, la Karen Demirchyan Sports and Concert Complex – Erevan, Republica Armenia.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Nicuşor Dan, tot mai nesigur pe vizita din SUA. De la “începutul anului” şi “iunie”, a ajuns la “cred că da”. Făra să mai dea un termen exact pentru 2026
Cât a costat deplasarea Mirabelei Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, la Summitul Melaniei Trump. Gândul publică sumele oficiale
Breaking
Ploaia, lapovița, măzărichea și ninsoarea, fenomenele care strică minivacanța de 1 Mai. Unde sunt semnalate, potrivit meteorologilor ANM
În această dimineață, la ora 10:00, a expirat informarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) încă din data de 29 aprilie. Totuși, ANM a emis încă o informare meteo de vreme rea
Au fost zile cu ploi, temperaturi scăzute și vânt puternic, iar la munte – la altitudini de peste 1.400 de metri – a nins i s-a așternut strat de zăpadă. Scenariul continuă pe aceleași coordonate.
„Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă”
Ce se întâmplă astăzi, din punct de vedere meteorologic, a transmis – la solicitarea Gândul – meteorologul de serviciu al ANM. Noua informare meteorologică este valabilă între 2 mai, ora 10:00 și 3 mai, ora 10:00.
„Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă în sudul, estul și local în centrul țării, unde temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade (abateri de 8…12 grade față de mediile multianuale).
- Minimele vor fi cuprinse între -8 și 8 grade. Spre sfârșitul nopții, local în Transilvania și izolat în Moldova, Muntenia și Maramureș se va produce brumă.
- Pe parcursul zilei, local vor fi averse în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și Transilvania.
- Îndeosebi în Muntenia și Oltenia, izolat vor fi descărcări electrice, căderi de grindină sau măzăriche și cantități de apă de 10…15 l/mp.
- În Carpații Meridionali și Orientali vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare).
Ziua, vântul va avea intensificări local în estul și sudul țării și izolat în rest, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…70 km/h”, transmite ANM.
Ce temperaturi s-au înregistrat în România la ora 09:00, potrivit ANM
Gândul prezintă și harta temperaturilor înregistrate în România, potrivit ANM, la ora 09:00.
- Cea mai scăzută temperatură din țară a fost de minus 1 grad Celsius și s-a înregistrat la Iezer.
Sursa – ANM
- La aceeași oră, la București au fost 8 grade Celsius, iar cerul era acoperit.
- La Constanța au fost 10 grade, iar la Sulina s-a înregistrat aceeași temperatură.
Au fost 8 grade și averse de ploaie la Iași, conform informațiilor transmise de ANM. Nu au fost precipitații în alte regiuni, iar temperatura maximă a dimineții a fost de 10 grade Celsius.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Breaking
Declarații uluitoare ale martorilor în cazul accidentului de la Mănăstirea, unde o femeie a murit după ce un șofer a intrat cu mașina în mulțime, la un târg: „Efectiv am văzut cum săreau pietrele în spatele autoturismului”
Gândul a intrat în exclusivitate în posesia unor declarații ale martorilor în cazul accidentului cumplit de acum două săptămâni de la Mănăstirea (Călărași). Potrivit acestora, șoferul care a produs tragedia ar fi făcut gesturi foarte ciudate și agresive în interiorul târgului. Practic, bărbatul de 77 de ani a acroșat prima dată o altă mașină, apoi ar fi accelerat foarte puternic, lovind mai multe persoane. O femeie și-a pierdut viața după acest incident grav.
Gândul prezintă în exclusivitate declarații ale martorilor în cazul accidentului cumplit de la târgul din localitatea Mănăstirea, de acum două săptămâni.
„Am observat mașina pe o alee din târg, care căuta un loc de parcare. A virat dreapta pe lângă o dubă, pe care a lovit-o.
După acest episod, șoferul a rămas la volan, fără vreo reacție. Apoi, după aproximativ 4 secunde, a accelerat autoturismul la maxim”, spune unul dintre martorii care au asistat la tragedia de la Mănăstirea.
Accidentul de la Mănăstirea: După ce a lovit o mașină, șoferul ar fi accelerat la maxim
Apoi, potrivit mărturiilor de la fața locului, șoferul de 77 de ani ar fi plecat de pe loc în trombă, în partea stângă.
„După ce a accelerat la maxim a plecat în trombă, a virat stânga. Am văzut cum efectiv săreau pietrele în spatele autoturismului, lovind mai multe persoane care se aflau în fața autoturismului. Unii au reușit să se ferească, dar pe alții i-a lovit. Mai departe, a continuat deplasarea și a acroșat partea dreaptă spate a unui autoturism marca Dacia Logan, apoi s-a oprit în mașina care vindea gogoși. Am văzut, după ce s-a oprit, în partea din față, că sub mașină se afla o persoană, iar toată lumea din jur încerca să ajute victimele”, se arată într-una dintre declarațiile martorilor de la locul accidentului din Mânăstirea.
Una dintre victimele acestui accident este și Mihaela Vera, care a decedat la aproape 10 zile după incidentul șocant.
Acuzații grave în cazul accidentului în care un șofer de 77 de ani a intrat cu mașina în mai multe persoane
Mihaela a fost înmormântată miercuri, iar familia ei lansează acuzații grave, atât la adresa celui care a produs accidentul, cât și asupra celor care anchetează dosarul de ucidere în culpă, așa cum Gândul a dezvăluit AICI.
Avocatul Radu Sora, ginerele femeii care a murit în urma accidentului, a ajuns la concluzia că George Tortolea, cel care a produs tragedia, ar fi avut un acces de furie în momentul accidentului și ar fi apăsat intenționat pe accelerație în interiorul târgului.
„Lumea era foarte speriată pentru că el a continuat să accelereze foarte mult mașina. Oamenii de la fața locului au împins mașina, ca să nu strivească victimele de sub autoturism, respectiv pe soția mea și pe mama acesteia. Concluzia mea este că a avut un acces de furie, pentru că asta a spus toată lumea. A apăsat intenționat pe accelerație. Iar acest acces de furie a ținut până la aproape de un minut”, spune Radu Sora.
Accidentul s-a produs pe 19 aprilie 2026, în localitatea Mănăstirea, județul Călărași, în timpul unui târg săptămânal.
Varianta inițială indica o posibilă eroare de condus: șoferul ar fi mărturisit că a încurcat pedalele și ar fi pierdut controlul mașinii, lovind mai multe persoane și autoturisme.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
-
Actualitateacum 3 zileCele mai bune foarfeci de grădină 2026: Top 7 + alternative – cum alegi corect și eviți greșelile, în funcție de buget, nevoi și utilizare
-
Actualitateacum 3 zileCCR dă „undă verde” beneficiilor pentru șefii companiilor de stat: sesizarea lui Nicuşor Dan, respinsă
-
Actualitateacum 2 zileProiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat va fi adoptat joi de Guvern
-
Actualitateacum 2 zileRomânii care pleacă în minivacanța de 1 Mai cu mașina personală ar trebui să facă plinul de acasă
-
Breakingacum 2 zileCum a comentat Ilie Bolojan acuzațiile lui George Simion în privința SAFE: România are nevoie de investiții în apărare
-
Actualitateacum 2 zileGoldie Hawn, apariție spectaculoasă la 80 de ani. Actrița a impresionat într-o rochie elegantă, cu detalii transparente
-
Breakingacum 16 oreVictor Negrescu: „Eșecul reformelor din PNRR nu mai poate fi cosmetizat. Cifrele vorbesc”
-
Breakingacum o ziCiprian Ciucu „s-a jucat” cu AI la Primărie. Ce a descoperit edilul




