Comunicate
SMART ID DYNAMICS, furnizor de soluții inovative pentru automatizarea proceselor, participă la Expo Retail 2022 cu unele dintre cele mai moderne echipamente și soluții destinate sectorului Retail
București, Octombrie 2022. Smart ID Dynamics, integrator de tehnologii de vârf și dezvoltator cu peste 12 ani de experiență în furnizarea de soluții de automatizare și mobilitate, este unul dintre noii expozanți ce participă la Expo Retail 2022 – Digital, Green & Tech, care se desfășoară în perioada 26- 27 Octombrie la București, în incinta Combinatului Fondului Plastic (Sala Senat).
Expoziția EXPO RETAIL – Digital, Green & Tech reprezintă unul din cele mai importante evenimente Business to Business din România, fiind dedicată atât tehnologiei, echipamentelor, soluțiilor și serviciilor pentru Retail, cât și pentru eCommerce, industria FMCG, logistică, sectoarele DIY și IT&C. Expozanții și partenerii organizatorului (publicația de business retail-FMCG.ro) sunt unii din cei mai importanți furnizori de tehnologie, echipamente, soluții și servicii pentru Retail, eCommerce și industria FMCG, cu accent pe soluții „verzi”.
La acest eveniment sunt așteptați peste 300 de manageri, care se pot înregistra GRATUIT ca vizitatori ai hub-ului de business, dacă se încadrează într-unul din următoarele profiluri: Directori IT sau de achiziții de tehnologie și echipamente din retail, Purchasing Manageri, Technical Buyeri sau Directori ai unor centre comerciale, magazine online sau a altor companii din FMCG/Food Service sau HoReCa, ce doresc să își upgradeze tehnologia sau să achiziționeze servicii noi pentru a-și îmbunătăți și eficientiza activitatea.
Expoziția EXPO RETAIL 2022 – Digital, Green & Tech va avea loc la Combinatul Fondului Plastic din București și va găzdui aproximativ 40 de standuri, pe o suprafață totală de cca. 1.000 de mp. Prezența Smart ID se va face remarcată în cadrul acestui eveniment expozițional prin varietatea soluțiilor și echipamentelor prezentate. Smart ID Dynamics are în portofoliu aproximativ 3.000 de clienți, cu peste 250 de proiecte implementate, soluțiile software proprii fiind special proiectate pentru companii ce activează în principalele industrii: retail, logistică, producție, utilități și sănătate.
Răzvan Drăgoi, Deputy General Manager Smart ID, declară: “ Cu certitudine, Expo Retail este unul dintre evenimentele importante la care ne-am propus să participăm, începând cu finalul acestui an. Acesta va deschide noi orizonturi în promovarea portofoliului întregit Smart ID și, de asemenea, suntem încrezători în potențialul acestui eveniment expozițional pentru a atrage noi clienți și totodată a ne întări parteneriatele devenite o tradiție. Expo Retail reprezintă o primă apariție Smart ID cu portofoliul dezvoltat pe sectorul Retail prin intermediul soluțiilor proprii Smart Lockers și Sceptrum ERP.”
Smart ID furnizează partenerilor săi soluții proprietare, personalizate și complete de automatizare a proceselor, cu scopul optimizării costurilor și creșterii productivității. Pentru atingerea unui potențial maxim de expunere în cadrul acestui proiect, Smart ID a ales să participe cu unele dintre cele mai moderne echipamente destinate sectorului Retail, precum și soluții inovative, integrând noile tehnologii ce facilitează întrepătrunderea dintre comerțul on-line și cel tradițional.
Răzvan Drăgoi, Deputy General Manager Smart ID, declară: “ Pentru noi, acest prim pas al prezentării în piață după întregirea cu echipa din Brașov reprezintă un obiectiv foarte important: suntem o singură echipă, ai cărei membri susțin împreună toate direcțiile de dezvoltare și continuitatea proceselor existente. Valorizăm aportul fiecăruia dintre colegii noștri în realizarea acestui proiect și le mulțumim pentru implicare!”
În susținerea prezenței la Expo Retail 2022, Smart ID Dynamics va beneficia și de suportul unora dintre principalii parteneri în zona Retail. Aceștia vor fi alături de echipa Smart ID atât prin logistica soluțiilor și a echipamentelor expuse, cât și prin disponibilitatea de a oferi tot suportul necesar prezentării acestora la locație. Împreună cu echipa dedicată Smart ID, reprezentanții acestor parteneri vor oferi informații relevante tuturor vizitatorilor Expo Retail.
Pe perioada desfășurării acestui proiect, alături de soluțiile proprii nou integrate în portofoliul pentru Retail: Smart Lockers și Sceptrum ERP, Smart ID promovează echipamentele moderne dedicate sectorului Retail și soluțiile tehnologice specializate ale partenerilor noștri: Zebra Technologies, NCR, SES Imagotag și Cust2Mate. Acesta este unul dintre cei mai noi parteneri Smart ID, care s-a alăturat prin introducerea în portofoliul Smart ID a primelor cărucioare de cumpărături inteligente – Smart Cart Platform, cu Self CheckOut integrat.
Pe parcursul dezvoltării sale, Smart ID a demonstrat că este o companie cu o viziune clară de business, care evidențiază importanța îmbinării dintre procesele tradițional existente cu cele mai inovative tehnologii la nivel internațional. Această ideologie a ajutat compania să evolueze unitar, ca și echipă, dar și alături de parteneri: unii dintre ei nou integrați în business-ul Smart ID, alții deja tradiționali, care și-au valorizat suportul pe parcursul timpului.
Răzvan Drăgoi, Deputy General Manager Smart ID, apreciază: “Ne mândrim că am reușit să atragem de partea Smart ID parteneri puternici, ce reprezintă un real suport în scopul întregirii arsenalului de echipamente, soluții și automatizări Smart ID pentru revoluționarea Retailului. La această ediție Expo Retail vom participa alături de parteneri tradiționali precum Zebra (ET40/ET45, TC2X, TC5X, PS20, CC600 și CC6000), NCR (prin soluția NCR Self CheckOut), SES Imagotag (etichete electronice și soluția VUSION Rail) și Cust2Mate (Smart Cart Platform, cu Self CheckOut integrat). Pe această cale le mulțumim că ne sunt alături în acest demers și, de asemenea, suntem încrezători în evoluția parteneriatului nostru pe termen lung. Dorim ca împreună să reprezentăm în continuare unul dintre pilonii ce aduc schimbarea în Retail, prin integrarea noilor tehnologii cu orientarea nativă către retailer și chiar mai departe, către utilizatorul final.
Comunicate
Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă
Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară. Este sezonul murăturilor, dar și momentul în care micii fermieri și gospodarii pot vedea cel mai clar rezultatul unui an de muncă: cât au produs, cât au pierdut și cât de mult a depins recolta de vreme.
Pentru culturile în câmp deschis, un sezon cu perioade de caniculă, secetă, ploi abundente, vânt sau grindină poate schimba rapid rezultatul. Un solar nu elimină toate riscurile, însă îi oferă cultivatorului mai mult control asupra culturii și posibilitatea de a prelungi perioada de producție.
Tocmai de aceea, începutul toamnei poate fi unul dintre cele mai bune momente pentru planificarea sezonului următor.
Cămara de toamnă arată cât de bun a fost anul în grădină
Pentru o familie care își cultivă singură legumele, bilanțul este simplu. Sunt suficiente roșii pentru bulion? Au fost destui castraveți pentru murături? Au ajuns ardeii și gogonelele la maturitate sau o parte din producție s-a pierdut?
Pentru micii producători care vând legumele, aceeași problemă se traduce direct în venituri.
„Toamna este momentul în care oamenii văd foarte concret rezultatul unui sezon întreg. Când încep să pună murăturile și să pregătească proviziile pentru iarnă, își dau seama cât au reușit să producă și cât au pierdut din cauza căldurii, ploilor puternice, grindinei sau altor episoade meteo. Solarul nu poate controla vremea, dar îi oferă cultivatorului mult mai multe posibilități de a-și proteja cultura și de a gestiona mai bine apa, temperatura și perioadele de producție”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS.
De ce să te gândești la solar în septembrie și nu în martie?
Pentru că primăvara este deja una dintre cele mai aglomerate perioade pentru fermier.
Terenul trebuie pregătit, răsadurile trebuie îngrijite, irigarea trebuie pusă la punct, iar momentul plantării depinde de evoluția temperaturilor. Dacă alegerea și montajul solarului sunt lăsate tot pentru această perioadă, lucrările se suprapun.
În schimb, un solar montat din toamnă îi permite cultivatorului să pregătească din timp terenul, să verifice drenajul, să organizeze sistemul de irigare și să stabilească rândurile de cultură.
Astfel, primele ferestre favorabile din primăvară pot fi folosite pentru cultură, nu pentru construirea infrastructurii.
În plus, în funcție de zona țării, de temperaturi și de plantele alese, spațiul protejat poate fi utilizat și pentru culturi de sezon rece, precum salată, spanac, ridichi, ceapă verde sau anumite verdețuri.
Un solar pentru România trebuie ales și pentru iarnă, și pentru vară
Când cumpără un solar, fermierul nu ar trebui să se gândească doar la culturile pe care le va pune în el.
Structura va trebui să treacă prin vânt, ploi, variații mari de temperatură și episoade de ninsoare. Câteva luni mai târziu, aceeași construcție va trebui să permită o aerisire eficientă în zilele foarte calde de vară.
De aceea, structura metalică, ancorarea, folia și ventilația sunt criterii importante în alegerea unui solar.
Solariile BACAS sunt realizate din țeavă galvanizată prin procedeul Sendzimir și sunt disponibile în diferite dimensiuni și configurații. Modelele complet echipate folosesc folie profesională triplustratificată de 180 microni, cu protecție UV, EVA și IR.
În același timp, aerisirea laterală ajută la gestionarea temperaturii în perioadele calde, iar irigarea prin picurare permite distribuirea apei direct în zona culturii. În funcție de model și de necesități, pot fi adăugate dotări precum aerisiri suplimentare sau plasă de umbrire.
Solarul nu mai este doar pentru fermele mari
Pentru o gospodărie care cultivă legume pentru consum propriu, un solar bine dimensionat poate însemna mai multă predictibilitate și o perioadă mai lungă în care poate produce.
Pentru micul fermier care vinde în piață sau direct către consumatori, avantajul poate fi și economic. Protejarea culturii și posibilitatea de a organiza mai bine ciclurile de producție pot conta într-un an în care vremea devine dificil de anticipat.
Dimensiunea trebuie însă aleasă după nevoile reale. Un solar pentru consumul unei familii nu trebuie configurat la fel ca unul destinat producției comerciale.
„Recomandarea noastră este ca oamenii să nu aleagă solarul doar după preț. Contează structura, folia, modul de ancorare, aerisirea și posibilitatea de a adapta solarul la culturile pe care vor să le producă. Toamna este o perioadă foarte bună pentru această decizie, pentru că ai timp să pregătești terenul și instalațiile, iar primăvara te găsește cu solarul deja montat. Un solar bine ales este o investiție pentru mai mulți ani și pentru mai multe cicluri de cultură”, spune Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS.
Recolta de anul viitor poate începe cu o decizie luată acum
Septembrie este, în mod tradițional, luna în care se umple cămara. Pentru fermier și pentru gospodarul care își cultivă singur legumele, poate fi însă și luna în care începe planul pentru anul următor.
Dacă sezonul acesta a însemnat culturi afectate de temperaturi ridicate, ploi puternice, grindină sau alte episoade meteo, merită analizat ce poate fi făcut diferit.
Un solar nu face agricultura independentă de vreme. Însă poate oferi culturilor un nivel suplimentar de protecție și fermierului mai mult control asupra producției.
Iar dacă decizia pentru anul viitor este deja luată, montajul nu trebuie neapărat amânat până în primăvară.
Pentru că, uneori, recolta pe care o vei pune în borcane anul viitor începe cu solarul pe care îl pregătești din această toamnă.
Comunicate
Ciocolata profesională în cofetărie: de ce este diferită și cum alegi varianta potrivită
Ciocolata este unul dintre ingredientele fundamentale ale cofetăriei, fiind utilizată de la cele mai simple prăjituri până la mousse-uri, ganache-uri, praline sau deserturi elaborate. Rezultatul final nu depinde însă numai de rețetă. Tipul și calitatea ciocolatei pot influența gustul, textura, aspectul și chiar modul în care un preparat se comportă în timpul realizării.
Din acest motiv, cofetarii profesioniști aleg frecvent produse concepute special pentru utilizarea în cofetărie și patiserie. Dar ce diferențiază ciocolata profesională de variantele obișnuite și cum știm ce produs este potrivit pentru desertul pe care dorim să îl pregătim?
Ce înseamnă ciocolată profesională?
Termenul este utilizat în general pentru ciocolata destinată lucrului în cofetărie, patiserie sau în laboratoare profesionale. Caracteristicile produsului sunt importante nu doar din perspectiva gustului, ci și a comportamentului în timpul preparării.
O ciocolată profesională pentru cofetărie trebuie să permită obținerea unor rezultate cât mai constante atunci când este topită, încorporată într-o cremă sau utilizată pentru glazuri și alte preparate.
Printre caracteristicile urmărite de profesioniști se numără:
- gustul și intensitatea aromei de cacao;
- fluiditatea după topire;
- textura;
- comportamentul la temperare;
- proporția de cacao;
- modul în care se combină cu celelalte ingrediente.
Aceste diferențe devin cu atât mai importante cu cât ciocolata ocupă un rol central în rețetă.
Ciocolata neagră, cu lapte sau albă?
Alegerea începe de cele mai multe ori cu profilul de gust pe care dorim să îl obținem.
Ciocolata neagră
Ciocolata neagră este potrivită pentru preparatele în care se urmărește o aromă pronunțată de cacao. Este utilizată frecvent pentru ganache, mousse, brownies, torturi, praline și glazuri.
Se combină foarte bine cu fructele de pădure, portocalele, cafeaua, caramelul, alunele sau nucile.
În cadrul aceleiași categorii există produse cu procente diferite de cacao, astfel încât alegerea trebuie făcută și în funcție de intensitatea dorită.
Ciocolata cu lapte
Mai dulce și cu un profil aromatic mai delicat, ciocolata cu lapte este foarte versatilă.
Poate fi folosită pentru creme, ganache, cookies, praline, torturi și numeroase produse de patiserie. Se combină excelent cu alune, caramel, cafea, banane sau biscuiți.
Este o alegere potrivită atunci când ciocolata trebuie să fie evidentă în preparat, fără a domina celelalte arome.
Ciocolata albă
Ciocolata albă oferă un profil diferit și este apreciată mai ales pentru textura cremoasă și posibilitatea de a fi asociată cu ingrediente aromate sau ușor acide.
Fisticul, zmeura, căpșunile, fructul pasiunii sau citricele sunt doar câteva dintre combinațiile folosite frecvent.
Poate fi utilizată în mousse-uri, ganache-uri, cheesecake-uri, creme și diferite elemente decorative.
De ce contează fluiditatea ciocolatei?
Un criteriu deseori ignorat de cei care gătesc ocazional este fluiditatea.
Două produse care par similare pot avea un comportament foarte diferit după topire. Pentru o glazură sau pentru acoperirea unei praline este nevoie de o ciocolată suficient de fluidă pentru a forma un strat fin și uniform.
În schimb, pentru anumite creme, umpluturi sau ganache-uri poate fi preferată o consistență diferită.
Acesta este unul dintre motivele pentru care nu există neapărat o singură ciocolată „cea mai bună”. Produsul trebuie ales în funcție de utilizarea lui.
Forma ciocolatei poate simplifica munca
Ciocolata destinată cofetăriei este disponibilă în mai multe forme, printre care tablete, fulgi, dropsuri sau bănuți.
Bănuții și dropsurile sunt apreciați în special pentru că permit o dozare simplă și se topesc uniform. Fulgii pot fi practici atât pentru prepararea cremelor, cât și pentru decorarea deserturilor.
Pentru cei care prepară frecvent deserturi, alegerea formei potrivite poate reduce timpul de lucru și poate simplifica porționarea ingredientelor.
O gamă variată de ciocolată profesională pentru cofetărie permite alegerea produsului atât în funcție de tipul de ciocolată, cât și de modul în care aceasta urmează să fie utilizată.
Ce ciocolată alegi pentru ganache?
Ganache-ul este unul dintre preparatele în care calitatea și tipul ciocolatei se observă foarte ușor.
Pentru un ganache cu aromă intensă poate fi aleasă ciocolata neagră, în timp ce variantele cu lapte oferă un rezultat mai dulce și mai delicat. Ciocolata albă este utilizată frecvent atunci când se dorește asocierea cu fructe, fistic sau alte arome.
Trebuie ținut cont însă de faptul că proporțiile dintre ciocolată și frișcă pot varia în funcție de tipul de ciocolată și de consistența dorită.
Dar pentru mousse?
În cazul unui mousse, ciocolata trebuie să contribuie la aromă fără a compromite textura aerată a preparatului.
Ciocolata neagră este potrivită pentru mousse-uri intense, în timp ce variantele cu lapte sunt preferate pentru deserturi mai dulci și mai cremoase.
Ciocolata albă permite realizarea unor combinații interesante cu fructe sau fistic și este des întâlnită în deserturile moderne.
Pentru praline, caracteristicile tehnice devin și mai importante
Realizarea pralinelor presupune mai mult decât alegerea unei arome plăcute. Ciocolata trebuie să poată fi temperată corespunzător pentru obținerea unui exterior uniform, lucios și plăcut la degustare.
În acest caz, alegerea unui produs destinat utilizării profesionale devine deosebit de importantă.
Același principiu se aplică și în cazul tabletelor artizanale, decorațiunilor sau al deserturilor care presupun realizarea unor elemente din ciocolată temperată.
Callebaut și alte mărci utilizate în cofetărie
Pe piață există producători specializați ale căror produse sunt utilizate atât în laboratoare profesionale, cât și de pasionații care vor să obțină rezultate mai apropiate de cele din cofetării.
Callebaut este unul dintre numele cunoscute în această categorie, alături de alte mărci destinate utilizării profesionale.
Important este ca alegerea să nu fie făcută exclusiv după numele producătorului. Tipul ciocolatei, procentul de cacao, fluiditatea și utilizarea recomandată trebuie să corespundă preparatului.
Magazinele specializate în ingrediente pentru cofetărie, precum Depozitul de Ciocolată, reunesc de regulă mai multe variante, ceea ce permite compararea și alegerea produsului în funcție de rețetă.
Cum alegi, în final, ciocolata potrivită?
Înainte de cumpărare, merită să răspunzi la câteva întrebări simple:
- Ce desert urmează să prepar?
- Ciocolata va fi ingredient principal sau secundar?
- Am nevoie să o topesc, să o temperez sau să o încorporez într-o cremă?
- Ce intensitate a gustului îmi doresc?
- Cu ce alte arome o voi combina?
Pentru brownies sau mousse poate fi importantă intensitatea aromei, în timp ce pentru praline sau glazuri devin esențiale și caracteristicile tehnice ale produsului.
Ciocolata potrivită este cea adaptată desertului
Diferența dintre ciocolata profesională și un produs ales exclusiv pentru consum direct devine evidentă mai ales atunci când începem să lucrăm efectiv cu ingredientul.
Topirea, fluiditatea, textura și comportamentul în diferite preparate pot influența rezultatul la fel de mult precum gustul.
De aceea, în loc să căutăm o singură ciocolată potrivită pentru orice rețetă, este mai util să alegem produsul în funcție de desertul pregătit. Ciocolata neagră, cu lapte și albă au fiecare propriul rol, iar variantele profesionale oferă posibilitatea unei selecții mai precise în funcție de tehnica utilizată.
Pentru pasionații de cofetărie, această alegere poate părea inițial un detaliu. În practică, este unul dintre acele detalii care pot transforma un desert bun într-unul cu adevărat reușit.
Comunicate
Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026
Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea unei soluții privind situația șoferilor profesioniști din Balcanii de Vest, în contextul în care organizațiile transportatorilor din Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Macedonia de Nord au anunțat acțiuni coordonate care ar putea conduce, începând cu 14 septembrie 2026, la blocarea fluxurilor de transport rutier către și dinspre Uniunea Europeană.
USER susține demersurile organizațiilor profesionale din Balcanii de Vest pentru găsirea unei soluții echitabile, practice și sustenabile, care să țină seama de specificul activității șoferilor profesioniști implicați în transportul internațional.
Vezi tot comunicatul pe StiriCompanii.ro
-
Actualitateacum 21 de ore10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală
-
acum 24 de oreRevolut confirmă o breșă de securitate. Ce date personale ale unor clienți au fost expuse
-
Anunturiacum 22 de ore
Anunt Public pentru autorizatia de construire nr. 123 din data 01.07.2026 emisa de Primaria com. Dumbravita





