Actualitate
Cu fața spre Moscova, dar cu ochii la Beijing. Cum a jucat România relația ruso-chineză
Evoluția relațiilor româno-chineze în
perioada Războiului Rece a cunoscut mai multe etape, fiind marcată pe de o
parte de relațiile existente între Republica Populară Română (RPR)/Republica
Socialistă România (RSR) și URSS și, pe de altă parte, de divergențele dintre Republica
Populară Chineză (RPC) și Uniunea Sovietică care au condus la o polemică
susținută pe parcursul anilor ’60.
Hrușciov și Zedong trec în revistă trupele chineze, la a 10-a aniversare de la înființarea RPC
La începutul anilor ’50, „relațiile politice
dintre China și România se derulau în cadrul sistemului de relații practicat de
URSS prin intermediul tratatelor de prietenie, colaborare și asistență mutuală”
(Budura,
2005: 13) încheiate cu România (la 4 februarie 1948) și cu RP Chineză
(în februarie 1950). Între China și România
nu a fost încheiat un tratat bilateral în perioada aceea. Primul document (și
singurul care a existat în anii 1949-1989) care stabilește cadrele dialogului
politic dintre cele două state îl reprezintă Declarația comună a guvernelor român și chinez semnată la 7 aprilie
1958, la Beijing. În 1973, liderii
români au propus încheierea unui tratat de prietenie și colaborare, însă
conducerea chineză a avut o atitudine rezervată, invocând „situația
nefavorabilă în care va fi pusă România față de URSS” (Budura,
2013: 98). Abia în anul 2004 cele două state au semnat Parteneriatul Amplu de Prietenie și
Cooperare. Ca atare, cooperarea româno-chineză s-a derulat în cadrul
„relației triunghiulare China-România-URSS” (Liu,
2013: 131), iar în ce privește conflictul sino-sovietic și a
restaurării relațiilor dintre cele două state „România a avut o contribuție
deloc neglijabilă” (Malița,
Giurescu, 2011: 145).
Foto: Uniunea
Sovietică și China semnează un tratat de alianță pe 30 de ani. Sursa: aici
și aici
Pentru România, anii
1945-1955 au reprezentat perioada subordonării absolute față de Uniunea
Sovietică, „în care Bucureștiul se comportă ca un aliat docil și fidel, copiind
întocmai modelul sovietic” (Cătănuș, 2004: 9).
Fidelitatea Partidului Muncitoresc Român (PMR) față de politica sovietică s-a
manifestat în toate consfătuirile pe probleme politice dezbătute între țările
lagărului socialist și în cadrul reuniunilor Consiliului de Ajutor Economic
Reciproc (CAER) și Organizației Tratatului de la Varșovia.
Noua orientare politică
promovată de Nikita S. Hrușciov în cadrul Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
(PCUS) din 24-25 februarie 1956 și raportul secret care dezvăluia „crimele lui
Stalin” prezentat la finalul
aceluiași an au suscitat divergențe de opinii între liderii sovietici și cei
chinezi asupra principiilor care călăuzesc relațiile dintre partidele comuniste
și muncitorești și raporturile dintre statele socialiste. Acest moment „a
deschis calea contestării rolului URSS de lider politic al lumii comuniste, de centru ideologic
deținător al adevărului absolut, de unic apărător al purității
marxist-leniniste” și va facilita ascensiunea Partidului Comunist Chinez (PCC)
„drept a doua putere în cadrul mișcării comuniste internaționale” (Cătănuș, 2004: 13).
Foto: Cartoon on
the Sino-Soviet Split. Sursa: aici
Anul 1956 are o
importanță fundamentală în evoluția raporturilor dintre URSS și RP Chineză,
între RP Română și URSS, precum și între RPR și RPC. Pe de o parte consemnăm debutul
divergențelor doctrinare de opinii dintre partidele comuniste ale URSS și RPC
cu privire la modul de interpretare a ideologiilor marxiste și care au scos la
iveală și interesele naționale chineze
sau rusești, iar pe de altă parte semnalăm că regimul de la București începe pregătirea
procesului distanțării de Moscova. Începând din 1956 și până în 1964 relațiile
româno-chineze au fost influențate de disputa sovietico-chineză care s-a
agravat progresiv generând o polemică susținută de ambele părți, timp în care,
de la relații aproape inexistente între RPR și RPC (1956-1962), cele două state
și partide ajung să se apropie foarte mult (1962-1964).
Referitor la România, perioada
1956-1962 este considerată de către istorici „perioada subordonării asumate” (Cătănuș, 2004: 9)
sau „perioada conformismului ideologic” (Croitor,
2014: 459) în care PMR adoptă poziții identice cu Moscova în
probleme de politică externă. Spre exemplu, regimul de la București, alături de
toate celelalte state socialiste europene, a sprijinit intervenția trupelor
sovietice în Ungaria de la 1 noiembrie 1956; PMR a avut poziții identice cu
PCUS în cadrul Confătuirilor de la Moscova (1957, 1960) sau de la București
(1960); iar la cererea sovieticilor, Comitetul Central al PMR a adresat, la 3
martie 1962, o scrisoare CC al PCC în care a criticat comportamentul delegației
chineze participante la Consiliul Mondial al Păcii din decembrie 1961 (Croitor,
2014: 460).
Sursa:
aici
Relațiile chino-sovietice s-au
deteriorat o dată ce „liderii PCC au abandonat linia «unității», angajându-se
cu PCUS într-o dispută publică cu privire la «culisele» elaborării declarației
de la Moscova din cadrul Consfătuirii din noiembrie 1957” (Croitor,
2014: 171). Sub pretextul aniversării a 40 de ani de
la Revoluția din octombrie 1917, Hrușciov a convocat partidele comuniste și
muncitorești pentru a reafirma de fapt primatul ideologic al Kremlinului,
serios afectat de pe urma evenimentelor din Polonia și Ungaria din 1956, ocazie
cu care a fost elaborată o declarație cu privire la principiile mișcării
comuniste internaționale și afirmarea doctrinei „coexistenței pașnice”, și se sugera
că orice deviere de la aceste principii este socotită ca „sciziune”. Aceste
principii nu au fost deloc agreate de partea chineză. Deși PCC susținea
aplicarea teoriei hrușcioviene a „egalității între state”, nu mai împărtășea
ideea ca PCUS să rămână leaderhip-ul
mișcării comuniste internaționale. În
cursul anului 1958, pe fondul proiectelor sovietice de construire a unei stații
radio cu rază lungă de acțiune pe teritoriul chinez, relația sino-sovietică a
devenit și mai tensionată (Croitor,
2014: 174). Polemica dintre URSS și China s-a agravat în anii 1960-1962,
depășind diferendele pur ideologice și trecând la dispute legate de frontiere.
În această perioadă Bucureștiul a ținut partea sovieticilor în disputa lor cu
China și, la presiunile sovieticilor, ca gest de solidaritate, în 1961 a rupt
relațiile diplomatice cu Albania (o susținătoare a Chinei) care a fost exclusă
din CAER și din Organizația Tratatului de la Varșovia. În acest context,
relațiile politice ale României cu China erau aproape inexistente.
Evenimentele din anul 1962 care au determinat
o schimbare radicală în politica externă a României în relațiile cu Uniunea
Sovietică au fost propunerea lui Hrușcoiv de reorganizare a CAER și criza
rachetelor din Cuba.
În cadrul Conferinței
CAER din 6-7 iunie 1962 de la Moscova, Hrușciov a propus adâncirea integrării
economice între țările membre ale CAER, ceea ce însemna transformarea acesteia
într-un organism suprastatal de planificare economică a ṭărilor socialiste din
Europa și organizarea de uniuni transnaționale pe ramuri. Propunerile de
integrare economică și diviziune internațională a muncii prin specializarea
țărilor socialiste est-europene pe ramuri economice (reluate în aprilie 1964 în
cadrul Planului Valev) au fost respinse de delegația României, „care a perceput
pierderea controlului asupra economiei naționale drept un atac la adresa
suveranității naționale” (Cătănuș, 2004: 15).
România pleda pentru menținerea unei politici economice bazate pe forțele
proprii, urmărind în primul rând interesul național și abia apoi satisfacerea
intereselor economice ale lagărului socialist și, de asemenea, nu dorea să
devină o țară specializată în ramuri ale agriculturii așa cum planificau
sovieticii.
Această poziție a PMR „a
facilitat apropierea politică dintre București și Beijing” (Cătănuș,
2004: 16). În mai multe rânduri România pledase pentru implicarea
nemijlocită a Chinei atât în cadrul CAER cât și în Organizația Tratatului de la
Varșovia, deși liderii chinezi aveau convingerea că „lupta lor din afară
împotriva social-imperialismului” (Budura,
2008: 32) poate fi mai eficientă decât din interiorul acestor
organisme.
Foto: Elicopter
american urmărind un submarin sovietic, 28 octombrie 1962. Sursa: aici
Implicarea sovieticilor în „criza
rachetelor din Cuba” din octombrie-noiembrie 1962 prin trimiterea de rachete în
Cuba fără înștiințarea aliaților din Tratatul de la Varșovia și retragerea acestora
la cererea americanilor, a fost cel de-al doilea eveniment care „a deranjat
puternic conducerea de la București, care s-a aflat în situația de a fi atrasă
într-un conflict nuclear fără să știe despre ce este vorba” (Cătănuș,
2004: 15). Pentru că, așa cum a afirmat diplomatul M. Malița, „Tratatul
de la Varșovia implica automat România, ca stat membru, într-un război nedeclarat
de noi, contrar intereselor și obiectivelor noastre” (Malița,
Giurescu, 2011: 19).
În legătură cu acest
moment, diplomația de la București a susținut doar într-o oarecare măsură
poziția pe care o impunea URSS tuturor statelor din lagărul socialist. România
a susținut ideea că acelea „nu sunt rachete ofensive” (Malița,
Dungaciu, 2014: 188), în consonanță cu afirmațiile ambasadorului sovietic
Zorin în cadrul Consiliului de Securitate al ONU care încerca să-și convingă
partenerii că „URSS nu a plasat rachete în Cuba, SUA amenință Cuba și pacea,
noi susținem Cuba și condamnăm agresiunea” (Malița,
Giurescu, 2011: 19). Dar, în cadrul aceleiași reuniuni, delegația
română nu numai că nu a infirmat prezența rachetelor sovietice în Cuba (care fuseseră
descoperite și fotografiate ulterior), ci a declarat în plus că România susține
Cuba și i-a acuzat pe americani de „instalarea blocadei pe mare”, „blocadă
interzisă de dreptul internațional” ‒ poziție care nu a fost agreată de
oficialul sovietic. Ideea care se desprinde este că România nu a ezitat să
refuze „automatismul intrării în conflicte alături de aliații săi dacă nu e
consultată și nu își dă asentimentul” (Malița,
Giurescu, 2011: 19) și că avea o poziție diferită de cea a Uniunii
Sovietice în problemele politice dezbătute la ONU. Acestea au fost primele
acțiuni de delimitare a Bucureștiului de Moscova.
„Deceniul deschiderii” început
în 1962 a însemnat pentru diplomația românească orientarea către țările Asiei
(care făceau parte din Mișcarea de nealiniere), ONU și organismele sale, SUA,
Canada și statele occidentale europene. Această deschidere a fost foarte bine
gândită și pusă în practică de liderii de la București astfel încât „să nu
determine vreo reacție peste măsură a puterii dominante (URSS), dar să îngăduie
totuși inițierea unui drum propriu” (Malița,
Giurescu, 2011: 164). Ghe.
Gheorghiu-Dej și Ion Ghe. Maurer au realizat și pus în aplicare strategia „stalinismului
național, respectiv acea linie politică bazată pe menținerea unei drastice
ortodoxii în politica internă, combinată cu o deschidere spectaculoasă în
relațiile cu Occidentul.” (Vladimir
Tismăneanu, 1995: 129). Această deschidere a României „nu a modificat
defel susținerea de către diplomația RPR a pozițiilor-cheie ale Uniunii
Sovietice, participarea la sesiunile alianței militare a Tratatului de la
Varșovia sau relațiile bilaterale cu țările socialiste «frățești» (…) ca și
cu Iugoslavia și Albania” (Malița,
Giurescu, 2011: 163). Poziția României în principalale probleme
internaționale discutate la ONU urmau linia Moscovei, mai puțin atunci când se
discuta prezența RPC la acest organism.
Începând cu 1962 România
a început „tatonările economice spre Occident și politice spre China, în
vederea construirii unor [planuri] alternative care să intre în funcțiune la un
eventual moment critic al relațiilor româno-sovietice” (Cătănuș,
2004: 16). Divergențele pe aspecte economice dintre Moscova și
București și optica României față de evenimentele internaționale vor conduce la
afirmarea unei poziții proprii a PMR în plan internațional. Deși PMR se
distanțază de PCUS și refuză să se mai subordoneze total, „nu se poate vorbi de
o trecere a României în tabăra chineză” (Cătănuș, 2004: 16). Pentru România era riscant să se ralieze total RP Chineze dată
fiind vecinătatea sa cu Uniunea Sovietică. Putea, în schimb, să covingă liderii chinezi că România poate fi o aliată
a Chinei în Europa. Istoricii români consemnează strategia de politică externă
a lui Gheorghiu-Dej și I. Ghe. Maurer de a reface și întări relația cu China.
Deși liderul român „nu împărtășea radicalismul specific ideologiei maoiste”,
era dispus, formal, să preia unele concepte ideologice, urmărind o apropiere
româno-chineză, iar față de Uniunea Sovietică România să aibă imaginea
„conformă actorului statal moral, ce acționa în strictă concordanță cu
preceptele Consfătuirilor (…) din 1957 și 1960” (Croitor,
2014: 460-461). Gestul României de a redeschide, în martie 1963,
ambasada de la Tirana (Albania) a avut o evidentă semnificație politică și un
semnal pozitiv către China.
Pe linia distanțării
României de URSS se înscriu întâlnirea
secretă dintre ministrul român de Externe, Corneliu Mănescu, și ambasadorul
Chinei la București, Xu Jianguo, din 16 mai 1963, precum și convorbirea dintre
Gheorghiu-Dej și același ambasdor chinez din 12 decembrie 1963, prin care li se
transmitea autorităților chineze decizia României de a nu mai urma „orbește
indicațiile Moscovei” (Croitor,
2014: 460).
Sursa:
aici
În anul 1963 atacurile reciproce dintre RP
Chineză și Uniunea Sovietică au devenit publice în cadrul congreselor și
consfătuirilor, făcând dificilă poziția celorlalte partide comuniste care erau
puse în situația de a se alia uneia dintre cele două părți. În contextul agravării polemicii chino-sovietice din anii ’63-’64,
conducerea de la București a decis să practice o politică prudentă și singura
strategie posibilă era o poziție de imparțialitate între cele două puteri sau o așa-zisă „politică de neutralitate”(Țăranu,
Floroiu, 2019: 17) în așteptarea momentului propice pentru a-și
promova propria politică de independență față de Moscova.
În contextul schismei
chino-sovietice, la nivelul anului 1963, se disting două momente care se
înscriu pe linia neutralității adoptate de România. Primul se referă la
documentul intitulat Propuneri privind
linia generală a mișcării comuniste internaționale în „25 puncte” lansat de
CC al PCC la 14 iunie 1963, care prezenta poziția comuniștilor chinezi în
legătură cu linia generală a mișcării comuniste internaționale (aflată în
evidentă divergență cu poziția PCUS) și prin care condamna vehement poziția
hegemonică a URSS în cadrul blocului comunist. Reacția URSS a fost exprimată în
cadrul reuniunii de la Moscova din iulie același an și a constat în
interzicerea publicării declarației chineze și propunerea de încetare a negocierilor
cu China adresate tuturor statelor comuniste. În afară de Albania care a
publicat integral materialul, doar România „și-a asumat publicarea unor
fragmente din documentul chinez în ziarul Scâteia,
motivându-și gestul prin aceea că fiecare partid comunist are dreptul să-și
exprime propriile păreri care să poată
fi auzite în întregul bloc comunist, și fără ca aceasta să dăuneze unității
lumii comuniste” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 17). Un alt gest de neutralitate îl reprezintă
absența lui Ghe. Gheorghiu-Dej de la Consfătuirea de la Berlin pentru
celebrarea liderului est-german W. Ulbricht, prilej despre care se știa că
Hrușciov intenționa să îl folosească pentru a critica din nou China.
Tot pe linia stopării
disputei chino-sovietice, România a încercat să-și asume rolul de „mediator”,
afirmând, în numele „asigurării unității mișcării comuniste”, că „PMR
reprezintă o a treia poziție în cadrul polemicii” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 18). În acest sens, președintele Consiliului de
Miniștri, I. G. Maurer, în discursurile și articolele sale arăta că PMR susține
„egalitatea în drepturi, avantajul reciproc, întrajutorarea tovărășescă,
neamestecul în treburile interne, respectarea integrității teritoriale și
principiilor internaționalismului socialist”, precum și „principiul unității în
diversitate” care trebuie acceptat și aplicat în lumea comunistă, prin aceasta
înțelegându-se că „se admiteau nepotriviri de vederi în privința metodelor de
construcție a socialismului datorită condițiilor specifice din fiecare țară” și
că „aceste diferențe nu trebuiau să devină motive de critică reciprocă sau de polemică”,
sugerâd astfel ca soluționarea divergențelor politice să se facă pe „calea
convorbirilor” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 18).
O primă intervenție asumată de România
în vederea încetării pentru o perioadă de timp a atacurilor polemice dintre
cele două părți a constat în propunerea PMR făcută URSS în cadrul întrunirii
Comitetului Central al PCUS din februarie 1964 pentru aprobarea raportului Suslov (material care ataca
din nou ideile și acțiunile comuniștilor chinezi) de a nu fi publicat acel
raport, simultan cu propunerea adresată Chinei privind oprirea pentru moment a
atacurilor polemice și acceptarea unei întâlniri la nivel înalt cu delegația românească
care urma să se deplaseze în China pentru „mediere”. Aceste propuneri au fost
acceptate de conducerile celor două țări.
Delegațiile României conduse de I. G. Maurer s-au deplasat la Beijing, în
perioada 2-11 martie și septembrie-octombrie 1964, pentru „a media” polemica sino-sovietică. Pe parcursul
negocierilor derulate cu ocazia primei vizite în China, diplomații români au propus încetarea polemicii pentru 3
luni, însă propunerea nu a fost
acceptată de chinezi. În aceste condiții URSS a amenințat că va publica
raportul. Așadar, intervenția românească nu a reușit să oprească, ci doar să
întârzie pentru scurt timp continuarea polemicii, care s-a reluat curând. La
sfârșitul lunii martie Bucureștiul a mai făcut o încercare de apropiere între
părți, propunând ca atât chinezii cât și sovieticii să semneze împreună un Apel adresat lumii comuniste. Sovieticii
au acceptat propunearea, în schimb chinezii au repornit în presă campania
împotriva Kremlinului. Consecința a fost publicarea Raportului Suslov la 3 aprilie 1964 în presa sovietică, moment de
la care PCUS a reluat anatemizările împotriva comuniștilor chinezi. Nici
discuțiile din toamna anului 1964, nu au reușit să îndrepte situația dintre
URSS și RPC.
Referitor la demersurile
României în cadrul polemicii, acestea au fost mai degrabă „încercări de
apropiere între cele două părți” pentru „scoaterea din impas a convorbirilor
sino-sovietice blocate la Moscova în vara anului 1963” și „păstrarea, cel puțin
în aparență, a unității lumii comuniste” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 18-19). Deși diplomații români nu au reușit să-i
convingă pe chinezi să renunțe la polemică, au reușit în schimb să strângă
relațiile româno-chineze, oferind un curs ascendent relațiilor bilaterale.
Polemica
chino-sovietică a constituit un prilej pentru București de a căuta sprijinul
chinezilor și a ieși de sub umbrela sovieticilor. La finalul Plenarei din 22
aprilie 1964, Biroul politic de la București a lansat Declarația din aprilie 1964 („Declarația cu privire la poziția PMR
în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”), așa-numita „declarație
de independență” a PMR sau „testamentul lui Dej” prin care România își promova
interesele legitime fără amestecul structurilor suprastatale precum Organizația
Tratatului de la Varșovia sau CAER. Acest pas a însemnat distanțarea de URSS și
PCUS și îmbunătățirea relațiilor româno-chineze.
Începând cu anul 1964,
locul Chinei în politica externă a României a fost unul important și a
reprezentat pentru liderii comuniști români o garanție a independenței în
politica externă și un sprijin în fața tendințelor autoritare ale Moscovei.
Momentul invaziei Cehoslovaciei de către
trupele statelor Pactului de la Varșovia fără concursul RSR, din 1968, a sporit
prestigiul României în plan internațional. La acel moment China a condamnat vehement invazia sovietică
și a transmis că „România poate conta, în apărarea independenței sale, pe sprijinul
poporului chinez” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 26) și s-a
arătat și mai disponibilă în a sprijini România atât prin schimburi materiale
cât și în plan militar.
Din perspectiva
diferendelor dintre RP China și Uniunea Sovietică, președintele RSR, N.
Ceaușescu, făcea apeluri pentru încetarea polemicii și sugera ca problemele
existente între cele două părți să fie soluționate pe cale pașnică, prin
tratate, lăsând totodată să se înțeleagă că susține interesele părții chineze.
Ceaușescu se alia pretențiilor Chinei privind atât retragerea trupelor
vietnameze (sprijinite de URSS) din Cambodgia și realizarea unei reconcilieri a
forțelor politice din această țară, cât și retragerea trupelor sovietice din
Afganistan și normalizarea situației din zonă. (Țăranu,
Floroiu, 2019: 32-33). În plus, România „intermediase cu succes și
normalizarea relației dintre China și Iugoslavia, după 15 ani de relaţii
neprietenoase” (Osiac,
2019: 233). Poate cel mai semnificativ moment în plan
politico-diplomatic care reflectă susținerea pe care România a oferit-o Chinei
în anii ’70, când relațiile bilaterale erau dintre cele mai strânse, se referă
la sprijinul acordat în 1971 în cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru
restabilirea dreptului legitim al RPC în toate instanțele acestei organizații,
inclusiv ca membru permanent al Consiliului de Securitate (Budura,
2008: 30).
De-a lungul anilor
’70-’80, relațiile bilaterale româno-chineze
au intrat într-o nouă etapă de consolidare a cooperării
politico-diplomatice. Un rol determinant în dezvoltarea cu succes a relațiilor
politico-diplomatice l-au avut atât contactele la nivel înalt, cât mai ales
orientările și înțelegerile în problemele de politică internațională.
Documentele diplomatice și cele din arhiva PMR/PCR relevă faptul că România și
China „aveau poziții identice sau foarte apropiate în principalele probleme cu
care se confrunta lumea contemporană”, militau pentru oprirea evoluției
evenimentelor „spre încordare și război”, susțineau rezolvarea diferendelor
dintre state pe cale pașnică, „interzicerea generală și distrugerea totală a
armelor nucleare”, „încetarea cursei înarmărilor și trecerea la măsuri concrete
de dezarmare, eradicarea subdezvoltării și instaurarea noii ordini economice
internaționale” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 32).
Ca o concluzie, cooperarea
politico-diplomatică dintre București și Beijing din perioada Războiului Rece
s-a derulat începând cu mijlocul anilor ’60 în contextul schismei sino-sovietice
și a desprinderii treptate a României de URSS, apoi s-a consolidat după
momentul invaziei Cehoslovaciei din 1968 și ocuparea locului la ONU de către
China comunistă din 1971 și a rămas constantă pentru următoarele două decenii.
Participarea la disputa sino-sovietică de pe o „a treia poziție”, de
„neutralitate relativă”, dar cu o doctrină și principii proprii care aveau la
bază doctrina marxist-leninistă, „acreditează ideea că Bucureștiul a fost la
mijloc, dar nu neapărat și neutru, întrucât unele din tezele românești s-au
apropiat periculos de mult de cele chineze” (Țăranu,
Floroiu, 2019: 23). Până
la urmă, interesul comun al acestui parteneriat politic dintre China și România
a fost contracararea politicilor hegemonice ale Uniunii Sovietice.
Solidaritatea și consensul pe probleme de politică externă au condus la
menținerea și dezvoltarea ascendentă a relației politico-diplomatice dintre
China și România în ultima parte a perioadei Războiului Rece.
*Sanda Cincă este doctor al Universității din București și cercetător la Institutul
de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătinau” (ISPRI) al
Academiei Române.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...
„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...
Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...
Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...
NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zile
Două fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o zi
Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%