Connect with us
agentie marketing politic

Stirea zilei

LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 317. Încetarea temporară a focului a fost încălcată / Cele două părţi se acuză reciproc în privinţa armistiţiului / Zelenski a discutat cu cancelarul Germaniei / SUA oferă ajutor militar în valoare de 3 miliarde de dolari

Publicat

pe

LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 317. Încetarea temporară a focului a fost încălcată / Cele două părţi se acuză reciproc în privinţa armistiţiului / Zelenski a discutat cu cancelarul Germaniei / SUA oferă ajutor militar în valoare de 3 miliarde de dolari

UPDATE 23:00 Primarul din Melitopol: explozie lângă staţie

O explozie puternică a avut loc în apropierea gării Melitopol, din sudul Ucrainei, ocupată temporar de ruşi, în regiunea Zaporojie, a anunţat primarul exilat Ivan Fedorov, pe Telegram. „Locuitorii raportează o explozie puternică în apropierea gării”, a precizat edilul, citat de Ukrainska Pravda.

UPDATE 21:00 Casa Albă: 3 miliarde de ajutor militar pentru Ucraina

Statele Unite vor oferi Ucrainei un ajutor militar în valoare de 3 miliarde de dolari, anunţă Casa Albă.

UPDATE 20:00 Kievul preia controlul asupra Mănăstirii Peşterilor

Guvernul ucrainean a preluat controlul asupra Mănăstirii Peşterilor, unul dintre cele mai importante situri din Ortodoxie, fost sediu al ortodocşilor afiliaţi Patriarhiei Ruse, a anunţat Ministerul Culturii de la Kiev. Bisericii Ortodoxe Ucrainene i s-a acordat apoi permisiunea de a celebra o Liturghie la Catedrala Adormirii Domnului din complexul Mănăstirii, cu ocazia Crăciunului Ortodox de mâine.

UPDATE 19:00 Kiev: Risc de atacuri ruseşti de Crăciun, evitaţi locurile aglomerate

„Avem informaţii că, de Crăciunul Ortodox, ruşii pregătesc atacuri teroriste asupra bisericilor din teritoriile ocupate temporar. Îi invit pe cetăţeni să fie atenţi şi, dacă este posibil, să se abţină de la vizitarea locurilor aglomerate”, este alarma trasă pe Telegram de vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, citată de presa ucraineană, în ciuda armistiţiului unilateral de 36 de ore decis de Moscova de Crăciun.

UPDATE 18:30 Zelenski a vorbit cu Scholz, mulţumindu-i pentru Patriot şi Marder

„Am avut o conversaţie telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz. Am mulţumit pentru pachetul puternic de apărare, care include câteva zeci de vehicule Marder şi sistemul Patriot. Am discutat despre continuarea cooperării pentru a consolida armata ucraineană”. Acest mesaj a fost scris pe Twitter de către preşedintele ucrainean.

UPDATE 18:00 Hackerii ruşi au încercat să lovească trei laboratoare nucleare din Statele Unite

Hackerii legaţi de grupul cunoscut sub numele de „Cold River” au încercat, între lunile august şi septembrie, să străpungă sistemele a trei laboratoare naţionale de cercetare nucleară din Statele Unite, Brookhaven, Argonne şi Lawrence Livermore, potrivit site-ului Guardian. În acea perioadă, Vladimir Putin a ameninţat că va folosi arme nucleare, pentru a apăra teritoriul Rusiei.

UPDATE 17:30 Letonia: dorim să întărim rezilienţa Moldovei. Miniştrii de externe au discutat despre cooperare

Letonia se va angaja să „consolideze rezistenţa Moldovei” împotriva ameninţărilor pe care le reprezintă Rusia şi să coopereze în procesul său de integrare europeană. Acest lucru a declarat ministrul de externe al Letonia, Edgars Rinkēvičs, la finalul întâlnirii bilaterale cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, desfăşurată ieri la Riga. În cadrul întrevederii lor, cei doi miniştri au discutat despre relaţiile bilaterale dintre Letonia şi Moldova, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, impactul agresiunii ruse împotriva Ucrainei asupra Moldovei şi alte probleme de actualitate legate de situaţia securităţii din regiune, inclusiv criza energetică şi cea a migraţiei.

Rinkevičs a subliniat că Letonia îşi va pune la dispoziţie abilităţile şi experienţa pentru a întări capacitatea de răspuns a Moldovei la atacurile hibride şi dificultăţile din domeniul aprovizionării cu energie pe care ţara se confruntă de la începutul conflictului din Ucraina. Letonia a fost, în ordine cronologică, ultima ţară baltică vizitată de ministrul Popescu. Anterior, Estonia şi Lituania şi-au exprimat un interes puternic pentru cooperarea cu Moldova, în special în domeniile digitizării şi securităţii cibernetice.

UPDATE 17:00 Kievul acuză: ruşii atacă, în ciuda armistiţiului

Rusia a bombardat Kramatorsk, în ciuda încetării focului anunţată ieri de Kremlin, a denunţat preşedinţia ucraineană, după ce şi Moscova a acuzat forţele Kievului că au atacat poziţii ale armatei sale în ziua în care a intrat în vigoare armistiţiul unilateral de 36 de ore pentru Crăciunul Ortodox.

UPDAET 16:50 Ambasada Rusiei: Trimiterea de vehicule blindate din Germania este un pas către escaladare

Ucraina, ambasada Rusiei: trimiterea de vehicule blindate din Germania este un pas spre escaladare

UPDATE 16:30 Moscova: Rusia respectă armistiţiul, dar Kievul continuă să bombardeze

Ministerul rus al Apărării spune că forţele ucrainene continuă să bombardeze aşezările şi posturile militare, după ce Rusia a introdus încetarea focului, a declarat purtătorul de cuvânt Igor Konaşenkov. „În ciuda respectării de către forţele ruse la încetarea focului astăzi, 6 ianuarie, de la ora 12, ora Moscovei, regimul de la Kiev a continuat să bombardeze aşezările şi poziţiile trupelor ruse”, a spus el.

UPDATE 15:40 Zelenski a discutat cu Kristersson privind aderarea la UE

„Întâlnire online cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson. Am vorbit în detaliu despre situaţia din prima linie şi riscurile escaladării acesteia, precum şi despre nevoile de bază ale Ucrainei de a-şi consolida forţele de apărare. Ne aşteptăm ca sub preşedinţia suedeză a Consiliului UE să putem începe negocierile privind aderarea Ucrainei. Acesta este un puternic motivator pentru armata noastră şi o dorinţă comună a societăţii noastre. Credem că va fi un stimulent puternic pentru unitate în cadrul UE. Sunt recunoscător pentru asistenţa umanitară şi îl invit pe Ulf Kristersson să continue dialogul pe toate domeniile în timpul unei întâlniri personale la Kiev”.

UPDATE 15:10 Ankara: „Eforturi intense pentru negocieri, există risc de escaladare”

Turcia nu exclude o escaladare a războiului din Ucraina în următoarele luni şi, de asemenea, din acest motiv, îşi va continua eforturile intense „pentru a începe un proces de negociere complet, de la încetarea focului la schimbul de prizonieri, la exportul de cereale şi la securtiatea nucleară”, a explicat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin.

UPDATE 15:00 Atac aerian asupra unei staţii de pompieri din Herson. Un pompier a murit, alţi patru sunt răniţi

Un pompier din Herson a murit în urma unui atac aerian al ruşilor. Atacul s-a produs cu o oră înainte de intrarea în vigoare a armistiţului anunţat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Atacul a vizat o staţie de pompier.

UPDATE 14:30 Ministerul rus al Apărării a acuzat trupele ucrainene că au bombardat poziţiile sale militare din regiunea ocupată Doneţk, chiar în momentul în care a intrat în vigoare o încetare temporară a focului declarată de Moscova.

Agenţia de ştiri de stat Tass relatează că oficiali instalaţi de Moscova în autoproclamata Republică Populară Doneţk (RPD) au scris pe un canal Telegram că „şase obuze de calibru 155 mm au fost trase” de „tunuri de artilerie NATO de 155 mm”.

UPADTE 14:00 Alertă de raid aerian în Ucraina. Localnicii sunt sfătuiţi să nu participe la slujbele de Crăciun

Sirenele de raid aerian s-au declanşat vineri în mai multe zone din Ucraina, în ciuda încetării temporare a focului anunţată de ruşi. Totuşi, încă nu au fost raportate atacuri cu rachete şi drone. Localnicii sunt sfătuiţi să nu participe la slujbele de Crăciun pe rit vechi.

UPDATE 13:00 Preşedintele belarus Alexander Lukaşenko a vizitat o bază militară în care sunt staţionate trupe ruseşti, a anunţat vineri Ministerul Apărării.

UPDATE 12:00 Armistiţiul din Ucraina a intrat în vigoare. Ucrainenii se tem că este o capcană a ruşilor

Armistiţiul de 36 de ore anunţat joi de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a intrat în vigoare. Totuşi, ucrainenii nu au acceptat propunerea ruşilor deoarece se tem că este o capcană.

UPDATE 11:00 Imagini recente din satelit arată impactul luptelor din oraşul Bakhmut din estul Ucrainei.

Imaginile realizate miercuri dezvăluie distrugeri extinse ale clădirilor, locuinţelor, infrastructurii şi câmpurilor din Bakhmut şi din apropiere, a declarat compania de tehnologie spaţială Maxar.

 

 

UPDATE 10:00 Anunţul lui Putin potrivit căruia forţele ruseşti vor efectua o încetare a focului de 36 de ore cu ocazia Crăciunului ortodox rus, pe 7 ianuarie, este probabil o operaţiune de informare menită să afecteze reputaţia Ucrainei, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului din SUA.

Grupul de reflecţie a precizat că oficialii ucraineni şi occidentali consideră acest lucru ca fiind o ipocrizie, având în vedere că forţele ruseşti continuă să lovească infrastructura ucraineană şi militară pe 25 decembrie, când mulţi ucraineni ortodocşi sărbătoresc, de asemenea, şi Anul Nou.

UPDATE 09:00 Un aliat al lui Putin se luptă pentru a controla minele de sare şi ghips de lângă oraşul ucrainean Bakhmut, afirmă SUA

Un aliat apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, este interesat să preia controlul asupra sării şi ghipsului din minele de lângă oraşul ucrainean Bakhmut, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

UPDATE 08:00 Zelenski respinge încetarea focului rusesc, spunând că războiul se va încheia „când soldaţii voştri vor pleca”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins din start un ordin al Rusiei privind un armistiţiu cu ocazia Crăciunului ortodox rusesc, care începe vineri la prânz şi se încheie sâmbătă la miezul nopţii. El a spus că este un truc pentru a opri progresul forţelor ucrainene în regiunea Donbas din estul ţării şi pentru a aduce mai multe forţe ale Moscovei.

UPDATE 07:00 Departamentul de Stat al SUA califică drept „cinică” propunerea de încetare a focului

La Washington, preşedintele american Joe Biden, departamentul de stat şi Pentagonul au întâmpinat cu scepticism ordinul lui Putin. Biden a declarat că a crezut că Putin „încearcă să găsească nişte oxigen”.

UPDATE 00:30 Zelenski, despre armistiţiul lui Putin: O acoperire pentru a opri avansul nostru în Donbass

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, foloseşte aşa-numitul „armistiţiu” pentru a opri, cel puţin pentru o vreme, avansul forţelor armate ale Ucrainei în est.

„Acum vor să folosească „Crăciunul ortodox” ca acoperire pentru a opri avansul băieţilor noştri în Donbass pentru o vreme şi pentru a aduce echipamente, muniţii şi resurse mai aproape de poziţiile noastre. Care va fi rezultatul? Doar încă o creştere a numărului de pierderi”, a spus Zelensk, în discursul său de seară.

Şi Joe Biden susţine că Putin urmăreşte să câştige timp, opinie împărtăşită şi de oficialul UE Charles Michel, care îl pune la zid şi îl numeşte „ipocrit” pe liderul de la Kremlin.

UPDATE 00:00 Din SUA, un nou ajutor militar la Kiev de aproape 3 miliarde de dolari

Noul ajutor militar pe care Statele Unite se pregătesc să îl trimită Ucrainei se ridică la 2,85 miliarde de dolari. Acest lucru a fost anticipat de oficialii administraţiei Biden care au cerut să rămână anonimi până la definirea tuturor detaliilor pachetului, care probabil va fi anunţat oficial mâine. Printre ajutoare, aşa cum a anunţat într-o notă comună preşedintele Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz, Washingtonul va oferi Kievului, pentru prima dată, „câteva zeci” de vehicule blindate Bradley.

Bradley-urile sunt vehicule de luptă blindate, folosite pentru a transporta infanterie pe câmpurile de luptă. Vehiculul are şenile în loc de roţi, dar se poate manevra uşor. Bradleys poate transporta până la 10 militari. Pachetul de ajutor va include, de asemenea, Humvee, vehicule MRAP rezistente la mine şi o cantitate mare de rachete şi muniţie de artilerie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stirea zilei

Claritatea juridica incepe cu informarea corecta

Publicat

pe

De

Claritatea juridica incepe cu informarea corecta

Notarul intervine in multe situatii in care este nevoie ca un document sa fie redactat si verificat corect. Vanzarea unei locuinte, o mostenire, o procura sau o declaratie sunt doar cateva exemple. Pentru cineva care nu trece des prin astfel de proceduri, termenii folositi si pasii necesari pot parea complicati.

Unul dintre rolurile importante ale notarului este sa verifice identitatea persoanelor si documentele prezentate. In acelasi timp, acesta explica partilor ce urmeaza sa semneze si ce efecte poate avea actul. Astfel, fiecare persoana are ocazia sa inteleaga mai bine continutul documentului inainte de finalizarea procedurii.

Atunci cand este nevoie de un notar Sector 4, este util ca persoana interesata sa ceara din timp informatii despre procedura. O discutie initiala poate arata ce documente trebuie pregatite, cine trebuie sa fie prezent si daca sunt necesare acte suplimentare. Acest pas simplu poate evita drumurile inutile si intarzierile aparute din lipsa unor documente.

Documentele notariale au scopuri foarte diferite

Nu toate actele intocmite la notar au acelasi rol. Unele permit unei persoane sa fie reprezentata de altcineva, altele stabilesc transferul unui bun, iar anumite documente sunt folosite pentru a exprima o decizie sau o declaratie. De aceea, procedura trebuie adaptata situatiei concrete, nu doar tipului general de document solicitat.

Un act de donatie presupune transferul unui bun de la o persoana catre alta, fara ca transferul sa fie facut in schimbul unui pret. Este o procedura folosita inclusiv intre membri ai aceleiasi familii, dar poate exista si intre alte persoane. Inainte de semnare, trebuie verificate documentele bunului si conditiile necesare pentru incheierea actului.

Printre documentele care pot fi intocmite sau autentificate la notar se numara:

  1. Contracte pentru vanzarea unor imobile.
  2. Acte prin care anumite bunuri sunt transmise altei persoane.
  3. Procuri pentru reprezentarea titularului.
  4. Testamente autentice.
  5. Declaratii cu efect juridic.
  6. Partaje realizate prin acordul persoanelor implicate.
  7. Contracte sau conventii pentru situatii prevazute de lege.

O procedura bine pregatita reduce timpul pierdut

In cazul unui divort la notar, acordul dintre soti are un rol important, iar procedura poate fi mai simpla decat un proces in instanta atunci cand sunt indeplinite conditiile legale. Notarul verifica situatia prezentata si documentele necesare, iar sotii trebuie sa isi exprime acordul in cadrul procedurii. In anumite situatii, inclusiv cele in care exista copii minori, sunt necesare conditii suplimentare privind intelegerile dintre parinti.

Pregatirea documentelor este importanta si pentru alte proceduri. Cartile de identitate ale persoanelor implicate, actele de proprietate sau certificatul de casatorie pot fi solicitate in functie de situatie. Uneori sunt necesare si documente obtinute de la alte institutii, motiv pentru care este bine ca lista exacta sa fie verificata inaintea programarii.

Inainte de o vizita la notar, pot fi verificate cateva lucruri:

  • daca toate persoanele care trebuie sa semneze sunt disponibile;
  • daca actele de identitate sunt valabile;
  • daca documentele bunului sunt complete si lizibile;
  • daca exista acte mai vechi care trebuie prezentate;
  • daca procedura necesita documente de la alte institutii;
  • daca este necesara o programare inainte de prezentarea la birou.

Comunicarea poate face diferenta in timpul procedurii

O procedura notariala este mai usor de urmarit atunci cand persoana stie de la inceput ce are de facut. Intrebarile pot fi adresate inainte de semnare, iar explicatiile oferite de notar pot ajuta la intelegerea continutului documentului. Acest lucru este important mai ales atunci cand actul implica bunuri, drepturi sau obligatii care vor produce efecte si dupa incheierea procedurii.

Si alegerea biroului poate influenta experienta persoanei. Nu este important doar ca acesta sa fie usor de accesat, ci si ca informatiile oferite sa fie clare. Pentru cineva aflat pentru prima data in fata unei proceduri notariale, modul in care sunt explicati pasii poate conta foarte mult.

Un birou notarial poate fi evaluat dupa cateva aspecte practice:

  • disponibilitatea pentru programari;
  • claritatea informatiilor oferite inainte de intocmirea actului;
  • explicarea documentelor care trebuie aduse;
  • comunicarea privind costurile procedurii;
  • timpul necesar pentru pregatirea actelor;
  • modul in care sunt prezentate drepturile si obligatiile partilor.

Succesiunea aduce reguli si documente suplimentare

Succesiunea este una dintre procedurile prin care notarul poate ajuta membrii unei familii sa clarifice situatia bunurilor ramase dupa decesul unei persoane. Sunt verificati mostenitorii, documentele disponibile si bunurile care fac parte din mostenire. Daca exista un testament, acesta poate fi verificat pentru a se stabili continutul sau si modul in care se aplica.

Pentru deschiderea unei succesiuni sunt necesare mai multe documente, iar lista exacta depinde de situatia familiei si de bunurile ramase. Certificatul de deces, actele de identitate si documentele care dovedesc proprietatea asupra bunurilor se numara printre documentele importante. In unele cazuri pot fi necesare si acte care dovedesc legatura de rudenie dintre persoanele chemate la mostenire.

Atunci cand sunt indeplinite conditiile legale, certificatul de mostenitor stabileste persoanele care au drepturi asupra mostenirii. Acest document este important pentru demersurile ulterioare legate de bunurile respective. Indiferent ca este vorba despre o succesiune, o donatie, o procura sau o alta procedura, rolul notarului este de a verifica legalitatea actului si de a oferi partilor un cadru clar pentru semnare. O informare facuta din timp poate face diferenta intre o procedura pregatita si una cu multe drumuri suplimentare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stirea zilei

Soluții practice pentru o casă mai sigură și mai ușor de întreținut

Publicat

pe

De

Soluții practice pentru o casă mai sigură și mai ușor de întreținut

O casă bine întreținută este mai confortabilă, dar și mai sigură pentru toți cei care locuiesc în ea. De la mici reparații și lucrări de curățare până la verificarea instalațiilor, întreținerea regulată ajută la prevenirea unor probleme care pot deveni costisitoare. În același timp, echipamentele potrivite fac activitățile de zi cu zi mai ușor de realizat și reduc riscul unor accidente.

Folosește echipamente potrivite pentru lucrările la înălțime

Schimbarea unui bec, curățarea corpurilor de iluminat, zugrăvirea unei zone, montarea unei galerii sau accesul la rafturile aflate la înălțime sunt activități obișnuite într-o locuință. Pentru acestea, este important să existe un punct de sprijin stabil și adaptat tipului de lucrare.

O scara telescopica poate fi o soluție practică atunci când ai nevoie de acces la diferite înălțimi, dar nu ai suficient spațiu pentru depozitarea unei scări clasice. Aceasta poate fi strânsă atunci când nu este utilizată, astfel încât să ocupe mai puțin loc într-o debara, într-un garaj sau într-un spațiu tehnic. În funcție de model, poate fi ajustată la înălțimea necesară, ceea ce o face utilă pentru mai multe activități de întreținere.

Înainte de fiecare utilizare, verifică mecanismele de blocare, treptele și starea generală a scării. Suprafața pe care este așezată trebuie să fie plană și stabilă. Nu este recomandată folosirea unor obiecte improvizate pentru a obține o înălțime suplimentară. Pentru lucrări complexe sau desfășurate la înălțimi mari, este mai sigur să folosești echipamente profesionale și, dacă este necesar, să apelezi la un specialist.

Acordă atenție instalației electrice

Instalația electrică este una dintre componentele locuinței care trebuie întreținute și verificate cu atenție. Într-o casă modernă sunt folosite numeroase aparate, iar consumul poate varia foarte mult de la o perioadă la alta. Electrocasnicele, sistemele de climatizare, televizoarele, calculatoarele și alte dispozitive sunt sensibile în anumite situații la variațiile de tensiune.

Pentru protejarea instalației și a aparatelor, în funcție de configurația rețelei electrice, poate fi utilizat un releu protectie tensiune. Acesta monitorizează tensiunea și poate întrerupe alimentarea atunci când valoarea acesteia depășește limitele stabilite. Astfel, dispozitivul poate contribui la reducerea riscului asociat unor fluctuații importante.

Alegerea unui releu trebuie făcută în funcție de caracteristicile instalației și de consumatorii pe care urmează să îi protejeze. Nu este suficient ca dispozitivul să fie compatibil doar ca dimensiune cu tabloul electric. Trebuie verificate specificațiile tehnice, curentul suportat și modul de funcționare.

Montarea în tabloul electric trebuie realizată de o persoană calificată. Intervențiile improvizate asupra instalației pot fi periculoase și pot afecta atât siguranța locuinței, cât și funcționarea aparatelor conectate.

Nu ignora semnele unei probleme electrice

Unele probleme ale instalației pot fi observate înainte să apară o defecțiune majoră. O priză care se încălzește excesiv, un întrerupător care prezintă urme de deteriorare, mirosul de plastic ars sau zgomotele neobișnuite pot indica existența unei probleme.

Și întreruperile repetate ale alimentării sau declanșarea frecventă a siguranțelor merită investigate. Nu este recomandat să înlocuiești o siguranță cu una de o capacitate mai mare doar pentru a evita declanșarea acesteia. O astfel de modificare poate ascunde problema inițială și poate crește riscul de supraîncălzire a instalației.

În cazul unei defecțiuni, circuitul afectat trebuie verificat de un electrician. Siguranța trebuie să fie prioritară, mai ales atunci când problema implică tabloul electric, cablurile sau prizele.

Evită suprasolicitarea prizelor

În multe locuințe, aceeași priză este folosită pentru mai multe aparate prin intermediul unui prelungitor sau al unui adaptor. Deși soluția poate fi comodă, trebuie ținut cont de puterea consumatorilor conectați.

Aparatele cu un consum mare, precum anumite sisteme de încălzire, aparate de climatizare sau alte echipamente puternice, pot necesita circuite adecvate. Conectarea mai multor consumatori mari pe aceeași priză poate duce la încălzirea cablurilor și a conexiunilor.

Este recomandat să verifici specificațiile prelungitoarelor și prizelor și să nu le folosești dacă prezintă deteriorări. Cablurile care au izolația crăpată, contacte slăbite sau urme de topire trebuie înlocuite.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stirea zilei

Cum reușesc părinții să creeze un program structurat și în vacanță? Vezi recomandările Novakid

Publicat

pe

De

Cum reușesc părinții să creeze un program structurat și în vacanță? Vezi recomandările Novakid

Pentru mulți părinți, adevărata provocare a vacanței de vară nu mai este să reducă timpul petrecut de copii în fața ecranelor, ci să se asigure că acesta are un scop. În locul unor interdicții stricte, părinții caută activități educative care îi ajută pe cei mici să învețe, chiar și atunci când folosesc telefonul, tableta sau calculatorul. 

Această schimbare vine cu vacanța de vară, când rutina școlară dispare, iar adulții trebuie să găsească noi modalități prin care să organizeze timpul celor mici. Pentru cei care se regăsesc în această situație, Novakid, școala online de engleză, a pregătit un articol cu date interesante, plus alternative ce pot fi introduse în rutina de vacanță a copiilor.

Mai puține reguli, mai multe alegeri

În timpul anului școlar, programul zilnic oferă o structură firească. Orele de curs, temele și activitățile extracurriculare reduc în mod natural timpul disponibil pentru utilizarea dispozitivelor digitale. Un studiu recent realizat de Novakid a arătat că juniorii petrec în medie aproximativ două ore pe zi în fața ecranelor, însă vara acest interval se dublează, ajungând la patru ore – vacanța de iarnă urmând aceeași tendință.

Interesant este că părinții care au participat la sondaj nu s-au arătat preocupați de durata în sine din perioada vacanței, ci mai degrabă de cum arată acele patru ore de utilizare a ecranului atunci când nu există un scop bine definit. Această perspectivă este susținută și de faptul că 73% dintre adulții chestionați au o opinie bună sau foarte bună despre instrumentele digitale de învățare, cum ar fi aplicațiile educaționale, platformele online sau cursurile.  

Nu doar timp pe ecrane, ci activități cu valoare educativă

Poate cea mai importantă concluzie a studiului este că părinții nu își doresc neapărat reducerea drastică a timpului petrecut pe telefon, tabletă sau calculator. În schimb, își doresc ca acest timp să fie valoros.

Astfel, 78% dintre participanții la sondaj au spus că s-ar simți mult mai liniștiți dacă ar ști că utilizarea ecranelor în vacanță este organizată și include activități educative.

„Interzicerea totală a telefoanelor în timpul vacanței nu îi ajută cu nimic pe părinți, însă introducerea unei structuri și a unui scop în utilizarea zilnică a ecranelor ar putea contribui la atenuarea îngrijorării acestora”, explică Max Azarov, CEO și co-fondator Novakid.

În spatele acestei preocupări se află și teama că, pe durata vacanței, copiii pot pierde o parte din cunoștințele și deprinderile acumulate în timpul anului școlar. Fenomenul, cunoscut drept „summer slide” (regres academic din perioada vacanței) este bine documentat și reprezintă una dintre principalele preocupări ale familiilor.

Instrumentele digitale câștigă încrederea părinților

Pe lângă lipsa unei rutine, studiile internaționale arată că multe familii se confruntă cu dificultăți în găsirea unor alternative accesibile pentru ocuparea timpului copiilor pe perioada vacanței. Din acest motiv, interesul pentru activități educative care îmbină învățarea cu tehnologia este tot mai mare.

În locul consumului pasiv de conținut, părinții caută experiențe care îi implică activ pe copii și contribuie la dezvoltarea unor competențe utile.

Un program adaptat ritmului vacanței

Specialiștii Novakid recomandă ca dispozitivele digitale să fie integrate într-o rutină echilibrată și să fie folosite pentru activități ce stimulează participarea activă a copiilor, nu doar consumul de divertisment.

Un exemplu îl reprezintă cursurile online de engleză de la Novakid, desfășurate într-un format scurt, de 25 sau 30 de minute. Părinții care mențin un program constant al lecțiilor și pe durata vacanțelor – chiar și a celor scurte – spun că resimt mai puțină anxietate legată de timpul total petrecut de juniori pe dispozitive.

Pe lângă lecțiile desfășurate cu profesori nativi, platforma include și instrumente bazate pe inteligență artificială – tutorele AI, Pandy și aplicația NovaPals, care permit exersarea vorbirii în ritm propriu.

Activități variate pentru o vacanță reușită

O rutină sănătoasă în vacanță nu presupune doar activități digitale. Alternarea acestora cu experiențe creative, desfășurate departe de ecrane, îi poate ajuta pe copii să își mențină interesul pentru învățare și să-și dezvolte imaginația.

În acest sens, Novakid pune la dispoziția părinților și un material printabil cu mascota Barsu, care poate fi decupat și asamblat acasă. Activitatea completează sarcinile digitale și oferă copiilor o modalitate distractivă de a petrece timp de calitate alături de familie.

Părinții care își doresc să integreze un program structurat în vacanța copiilor pot începe cu o lecție de probă gratuită în cadrul Novakid, în urma căreia vor primi un plan de învățare personalizat adaptat nivelului și obiectivelor fiecărui copil.

Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.

Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%. De asemenea, în iulie 2026, școala online a fost recunoscută în clasamentul TIME World`s Top EdTech Companies 2026, realizat de revista TIME în colaborare cu Statista.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
Actualitateacum 2 zile

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală...

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
Politicaacum 3 zile

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni...

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Politicaacum 5 zile

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 6 zile

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum o săptămână

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
Politicaacum o săptămână

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
Actualitateacum o săptămână

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație

Dincolo de concerte, spectacole și atmosfera de vacanță, Nibiru s-a conturat ca un spațiu al întâlnirilor, al poveștilor și al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro