Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Epopeea scandalurilor implanturilor de pe cadavre pe pacienții cardiaci, vizată de legea internațională, de procurori și de presă

Publicat

pe

Epopeea scandalurilor implanturilor de pe cadavre pe pacienții cardiaci, vizată de legea internațională, de procurori și de presă

Refolosirea dispozitivelor medicale rămâne un domeniu pe deplin  nereglementat în UE. Dacă statul român interzice, Germania permite,în timp ce Franța aprobă doar donarea în alte țări. Elocventă este părerea multor medici cardiologi care au afirmat sub protecția anonimatului că „se cumpără puține dispozitive și se termină rapid.” De altfel, nici actualul ministru al Sănătății nu prea știe ce decizii să ia din cauza haosului din legi, de exemplu „materialele pentru operațiile de ortopedie se refolosesc de foarte mult timp, știe toată lumea asta.” 

Contextul generat

Procurorii români susțin că medicul Dan Tesloianu, de la spitalul Sfântul Spiridon din Iași care a fost reținut în cursul nopții de vineri ar fi implantat, în perioada 2017 – august 2022, un număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște.

De asemenea, procurorii au afirmat, cu probe, că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”, fiind efectuate fie în urma unor „diagnostice fictive”, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică. Surse anonime au declarat pentru Ziarul Nationalul.ro că ar fi vorba de medicamentul Neoton.

Mai mult decât atât, în acest dosar sunt vizați în total șase medici și patru pacienți, așa cum arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), publicat sâmbătă pe portalul instituției.

Tot în acest dosar, procurorii au ajuns să urmărească penal alte cinci persoane fizice (inclusiv suspectul menționat mai sus), având calitatea de medici la spitalul din Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Față de unul dintre medicii suspectați, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de șaizeci de zile, cu obligația de a nu mai exercita profesia de medic.

Cei cinci medici „cu probleme penale”, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, ar fi primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce vizează activitatea celor patru suspecți pacienți, s-a reținut și consemnat că aceștia ar fi oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite.

Problema existentă 

Legislația românească, atât de mult blamată, are unele puncte tari, în acest domeniu atât de sensibil. De exemplu, interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor medicale de unică folosință. Din această categorie care fac parte dispozitivele implantabile care ar fi fost prelevate de la unii pacienții decedați pentru…a le fi montate unor pacienți cardiaci de către medici din Brașov și Iași. Acest amănunt a făcut obiectul unei precizări venite din partea Ministerul Sănătății, încă de sâmbătă trecută, la solicitarea jurnaliștilor de la G4Media.

Cu toate acestea, au explicat anumiți medicii cardiologi citați de G4Media, unele dispozitive medicale de unică folosință, cum ar fi stimulatoarele sau defibrilatoarele în segmentul cardio, pot fi reutilizate după sterilizarea făcută conform instrucțiunilor care vin odată cu aparatele respective.

La capătul celălalt al problemei, spre exemplu, Germania se numără printre țările care reutilizează dispozitivele medicale, iar Franța nu permite reutilizarea acestora pe teritoriul său, dar permite donarea aparaturii în alte țări.

Contextul general

La nivel european, există și se respectă, un set de legi în vigoare denumite Regulamentul (UE) 2017/745 (MDR) care permite reprelucrarea dispozitivelor de unică folosință numai în cazul în care legislația națională o poate permite. Altfel spus, procedura reutilizării aparaturilor deja folosite nu este reglementată unitar, ci fiecare stat membru impune propria lege. În România, procedura a fost reglementată abia recent. Aici, putem cita OUG 46/iunie 2021 care prevede la articolul al patrulea că este ”interzisă reprelucrarea dispozitivelor de unică folosință”, dar și ”folosirea dispozitivelor reprelucrate”.

Altfel spus, statul român interzice complet reutilizarea dispozitivelor medicale considerate de unică folosință, în această categorie intrând inclusiv cele ale pacienților cardiaci care ar putea fi refolosite în urma sterilizării conform instrucțiunilor venite de la producător.

O listă a fost deja pusă la dispoziție de Comisia Europeană, care se actualizează în timp real. Astfel că, alături de România, și celelalte state din UE și Spațiul Economic European interzic complet reutilizarea aparatelor medicale. Statele sunt următoarele:Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia și Slovacia.

Pe de altă parte, statele care permit reutilizarea dispozitivelor medicale sunt Germania, Belgia, Croația, Irlanda, Suedia și Țările de Jos  Puteți lectura și da click pe fiecare țară pentru a vedea cum este reglementată legislativ reutilizarea dispozitivelor medicale în fiecare stat în parte.

Dispozitivele medicale considerate de UE neadecvate pentru refolosire

Conform Regulamentului de punere în aplicare al Comisie Europene din data de 19 august 2020, între exemplele de dispozitive medicale de unică folosință care pot fi considerate neadecvate pentru reprelucrare se numără dispozitivele care emit radiații, dispozitivele utilizate pentru administrarea de medicamente citostatice sau radiofarmaceutice, dispozitivele care încorporează substanțe medicamentoase. La toate acestea se adaugă și dispozitivele destinate utilizării în proceduri invazive pe sistemul nervos central, dispozitivele care prezintă risc de transmitere a encefalopatiilor spongiforme, dispozitivele implantable, dispozitivele care au generat incidente grave după reprelucrare și în cazul cărora cauza incidentului este legată de reprelucrare sau nu poate fi exclus faptul că reprelucrarea este cauza cât și dispozitivele cu baterii care nu pot fi schimbate sau prezintă risc de funcționare defectuoasă după reprelucrarea. Un aspect particular îl au și dispozitivele cu unitate interioară de stocare a datelor necesară pentru utilizarea dispozitivului și care nu poate fi schimbată sau prezintă risc de funcționare defectuoasă după reprelucrarea și nu în ultimul rând dispozitivele cu lame de tăiere sau de raclare, cu burghie sau cu componente care se uzează, care nu mai sunt adecvate după prima utilizare și care nu pot fi schimbate sau ascuțite înainte de următoarea procedură medicală.

Conform Comisiei Europene, țările UE au obligația de a notifica instituția cu privire la legile naționale privind reprelucrarea dispozitivelor de unică folosință introduse prin articolul 17(3) din MDR. Țările Uniunii Europene care permit reprelucrarea dispozitivelor de unică folosință pot menține sau introduce norme naționale mai stricte decât cele prevăzute în MDR. Aceste norme naționale trebuie să fie notificate Comisiei.

La nivel internațional, conform unui raport al Comisiei Europene, pot apărea situații diferite în procedura de utilizare sau reutilizare a aparatelor medicale.

O notorietate total nedorită

Scandalul dispozitivelor medicale mutate de pe cadavre pe pacienții cardiaci de către medici din Brașov și Iași a ajuns în presa internațională. Mai multe publicații și agenții de presă au pus în discuție scandalul de corupție din România, între care The Guardian l, Reuters, The Guardian, Independent și Jerusalem Post.

Detalii despre reacțiile din presa internațională, aici, sau aici.

De altfel, publicația britanică The Independent relatează despre ancheta procurorilor din România care suspectează cinci medici că au reutilizat sute de implanturi medicale extrase de la pacienți morți și amintește la rândul său de corupția din sistemul medical românesc, criza cadrelor medicale și neputința statului român de a reforma și moderniza sistemul medical de stat.

Nu în ultimul rând, și Jerusalem Post  amintește despre sistemul medical extrem de slab dezvoltat din România, cu conducerile politizate ale instituțiilor medicale, dar și despre incapacitatea statului român de a construi spitale după Revoluția din 1989, ori despre bugetele subfinanțate alocate sistemului medical de stat.

Poziția Ministrului Sănătății 

Emanuel Ungureanu-Ministrul Sănătății e de părere, legat de scandalul medicilor că ”este un caz obișnuit, chiar dacă apare acum spectaculos, are parte de mai multă atenție. Se refolosesc materiale sanitare de unică folosință și pe alte proceduri. Vă aduc aminte că în 2019 am spus atunci public și o anchetă a Ministerului Sănătății a dovedit că e adevărat faptul că un medic oftalmolog fals opera într-un spital din România de nouă ani, atenție, nouă ani de zile, un medic a făcut intervenții oftalmologice, fără să aibă contract cu un spital din România. În anul 2018, o anchetă Rise Project arăta faptul că pentru o operație de cataractă, în trei spitale mari din România se refoloseau materiale sanitare de unică folosință (…). Deci în trei spitale, în Cluj, în Brașov și în Iași, la Sf. Spiridon, deci în același spital în care se reimplantau stimulatoare cardiace, toată lumea știa că și de 40 de ori se refolosea materialul de unică folosință pentru operațiile la cataractă. Deci nu este nimic nou. Materiale pentru operațiile de ortopedie se refolosesc de foarte mult timp, știe toată lumea asta.”

Sursa foto :https://google.com

Sinteza acestei documentări a fost realizată de către Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul National și jurnalist al Ziarului Nationalul.ro 

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

Publicat

pe

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

O pensionară în vârstă de 78 de ani a fost încătușată de polițiști deoarece a blocat un robot de livrare. Incidentul s-a produs în SUA. Femeia susține că a protestat față de utilizarea roboților.

Femeie încătușată Foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O profesoară pensionară a fost încătușată și arestată, fiind acuzată că a stat pe trotuar și a blocat în mod intenționat un robot de livrare. Incidentul s-a produs în Philadelphia.

Potrivit postului local 6ABC, Carolyn Marvin, în vârstă de 78 de ani, a fost arestată în zona Center City din Philadelphia după ce s-a așezat în calea unui robot de livrare de la compania Avride, scrie Mediafax.

Marvin a declarat ulterior că protesta față de utilizarea roboților, considerând că aceștia reprezintă o amenințare pentru lucrătorii care efectuează livrări.

„Știu că le iau locul oamenilor care fac livrări așa că am protestat împotriva lor de fiecare dată când i-am întâlnit, stând în fața lor și împiedicându-i să înainteze”, a explicat femeia.

Confruntarea stradală a atras o mulțime de curioși. Oamenii au văzut cum poliția i-a cerut lui Marvin să se dea la o parte din calea robotului. Întrucât a refuzat, invocând dreptul la liberă exprimare, ea a fost reținută și pusă sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice. Probabil, femeia va contesta acuzația în instanță.

Dezbatere publică despre roboți

Incidentul a provocat o dezbatere publică despre utilizarea roboților. În cazul roboților de livrare întrebările puse sunt dacă dispozitivele private au dreptul la accesul neîngrădit la infrastructura publică pentru a funcționa și cine este responsabil să se asigure că au spațiu suficient pentru a se deplasa.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T20:18:09.556Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stil-de-viata/magazin/pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”magazin”,”pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Publicat

pe

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Gigi Becali, parlamentar independent, a făcut o declarație neașteptată despre noul premier Luca Niculescu, după votul de învestitură din Parlament. Becali a spus că experiența profesională a acestuia în Franța și Germania reprezintă un indiciu că este un om inteligent.

Gigi Becali, parlamentar independent Foto: Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Este extraordinar, o să avem un guvern. Slavă Domnului și mulțumim! Cum o fi, cum nu o fi, eu nu știu cine l-a pus, cum l-a pus, dar om prost nu poate fi. Din moment ce a avut funcțiile care le-a avut prin Franța, Germania, e om deștept. O să fie un om de comunicare cu toată lumea, cred că va fi bine”, a declarat Gigi Becali. 

Gigi Becali și-a amintit de o întâlnire cu Luca Niculescu de acum 20 de ani

Parlamentarul independent a povestit că și-a amintit de o emisiune televizată la care a participat alături de Luca Niculescu în urmă cu aproximativ două decenii, în perioada în care candida la alegerile prezidențiale.

Becali a spus că, deși nu îl cunoștea foarte bine pe actualul premier, discuția de atunci i-a lăsat o impresie pozitivă. „Nu-l știam bine. Mi-am adus aminte că am făcut o emisiune acum 20 de ani, atunci când am candidat și eu la prezidențiale. Mi s-a părut un om de treabă, mi-a părut sincer”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali a vorbit și despre discuțiile pe care le-a avut cu miniștrii PSD din Executivul condus de Luca Niculescu.

Parlamentarul s-a declarat optimist în privința activității noului Guvern și a afirmat că i-a văzut hotărâți pe reprezentanții social-democraților.

„Pesediștii cu care am vorbit, miniștrii, îi văd foarte hotărâți, cred că vom face treabă”, a afirmat parlamentarul independent.

Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit marți, 20 octombrie, după ce a obținut 280 de voturi favorabile în Parlament. 

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T14:03:31.210Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Publicat

pe

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lipsire de libertate și loviri sau alte violențe. Măsura a fost luată după ce un bărbat a reclamat că a fost scos cu forța din mașină, bătut și sechestrat. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a lui Constandachi și a unui alt bărbat, George Daniel Bozieru, pentru 30 de zile.

Alexandru Constandachi, cunoscut drept „Justiţiarul din Berceni” Foto: FB/Arhivă personală

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Alexandru Constandachi a fost dus la Secția 4 de Poliție Ploiești pentru audieri, în urma unor percheziții efectuate în cadrul anchetei. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, alături de George Daniel Bozieru, potrivit surselor judiciare citate de presa locală.

Cei doi urmează să fie prezentați în fața instanței, care va decide dacă admite propunerea procurorului de caz privind arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ce a transmis „Justițiarul din Berceni” înainte de a fi reținut

Înainte de a fi dus la audieri, Alexandru Constandachi a anunțat pe canalul său de TikTok că polițiștii au venit pentru efectuarea unor percheziții și pentru a-l conduce la sediul poliției în baza unui mandat de aducere.

„Au venit de la Secția 4 Ploiești să ne facă percheziții și să ne aducă cu mandat de aducere în dosarul acelui posibil violator care a făcut plângere că l-am fi bătut și l-am fi sechestrat. O să fim duși acum la Secția 4 din Ploiești. Probabil vom fi reținuți”, a transmis acesta.

De la ce ar fi pornit conflictul

Potrivit unor surse citate de presa locală, dosarul ar avea legătură cu un bărbat de 25 de ani din Ploiești, acuzat că ar fi constrâns o adolescentă de 16 ani să întrețină relații sexuale cu el. Alexandru Constandachi ar fi intenționat să îl confrunte și să îl expună public.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Bărbatul a depus însă o plângere în care susține că „Justițiarul din Berceni” și o altă persoană l-ar fi scos cu forța din mașină și l-ar fi lovit.

Ancheta vizează acuzațiile formulate în urma acestei plângeri, iar împrejurările în care s-ar fi produs incidentul urmează să fie stabilite de către organele judiciare.

Potrivit acelorași surse, în dosar ar urma să dea declarații și două persoane care nu sunt părți în cauză, dar care ar avea procese cu Alexandru Constandachi.

Cine este „Justițiarul din Berceni”

Alexandru Constandachi a devenit cunoscut în mediul online prin campaniile sale de identificare și expunere a persoanelor suspectate de comportamente sexuale ilegale, inclusiv a celor despre care susținea că ar reprezenta un pericol pentru minori.

Acesta a publicat înregistrări și materiale despre persoane pe care le suspecta de astfel de fapte, activitatea sa atrăgând atenția publicului în mediul online.

În dosarul de la Ploiești, acuzațiile formulate împotriva sa urmează să fie analizate de procurori și de instanță. Reținerea pentru 24 de ore este o măsură preventivă și nu echivalează cu o condamnare.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T07:40:12.185Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor” Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”
Actualitateacum 2 ore

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

O pensionară în vârstă de 78 de ani a fost încătușată de polițiști deoarece a blocat un robot de livrare....

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi” Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”
Actualitateacum 8 ore

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Gigi Becali, parlamentar independent, a făcut o declarație neașteptată despre noul premier Luca Niculescu, după votul de învestitură din Parlament....

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat „Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
Actualitateacum 14 ore

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de...

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
Actualitateacum 21 de ore

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel

Industria siderurgică ucraineană avertizează că restricțiile impuse de Uniunea Europeană asupra importurilor de oțel îi amenință supraviețuirea economică. Iurii Rîjzenkov,...

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027
Actualitateacum o zi

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Impozitarea locuințelor și terenurilor în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a...

Când merită să investești în utilaje agricole noi? Când merită să investești în utilaje agricole noi?
Actualitateacum o zi

Când merită să investești în utilaje agricole noi?

Decizia de a cumpăra un utilaj agricol nou nu ține doar de dorința de modernizare. Ține de calcule clare, de...

SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari
Actualitateacum o zi

SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari

Guvernul american încearcă să își extindă prezența economică în Asia Centrală și să își diversifice sursele de aprovizionare cu minerale...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro