Actualitate
Propunerile Băncii Mondiale pentru pensiile speciale
Pensiile speciale nu trebuie să fie mai mari decât salariul în plată. Aceasta este concluzia raportului transmis Guvernului de Banca Mondială după o analiză a legii pensiilor speciale. Potrivit documentului, Banca Mondială propune Executivului patru scenarii de lucru şi desparte pensiile militare de cele speciale.
Banca Mondială a formulat o serie de recomandări cu privire la reducerea inechităţilor din sistemul românesc de pensii. Una dintre acestea face referire la introducerea unui impozit progresiv asupra suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget şi nu din contribuţii.
Printre propuneri, experţii au recomandat renunţarea la pensiile acordate personalului aviaţiei civile, având în vedere că mulţi dintre aceştia sunt angajaţi ai unor firme private.
O altă recomandare este aceea de modificare a regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor, printre recomandări numărându-se şi revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii. Nu în ultimul rând, experţii au recomandat renunţarea la pensiile acordate personalului aviaţiei civile, având în vedere că mulţi dintre aceştia sunt angajaţi ai unor firme private.
Banca Mondială a formulat pentru reforma pensiilor civile de serviciu, o serie de recomandări, două dintre ele vizând pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Astfel, conform datelor făcute publice de Ministerul Muncii, „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget” este una dintre recomandărilor formulate de experţii Băncii Mondiale, aceştia arătând că o astfel de decizier ar reprezenta „un mecanism eficient de reducere a inegalităţilor rezultate ar fi impozitarea specială a cotei din beneficiul finanţat de la bugetul de stat”.
„Acesta poate fi etalonat în funcţie de cuantumul suplimentului din buget sau poate fi declanşat atunci când ponderea suplimentului depăşeşte anumiţi parametri (de exemplu, atunci când suplimentarea depăşeşte cota finanţată din contribuţii şi astfel beneficiul este definit mai mult în funcţie de completare decât de contribuţii). Beneficiile magistraţilor, de exemplu, a căror formulă este protejată de sentinţa Curţii Constituţionale a României, primesc marea majoritate (peste 90%) din beneficiul lor de la buget, şi nu din contribuţii. Cazuri de completări mult mai mari decât contribuţiile sunt posibile şi pentru alte pensii de serviciu. Chiar şi în rândul beneficiarilor de pensii speciale, există o inegalitate semnificativă între segmentul de 10% superior al beneficiarilor care primesc pensii de până la 3,5 ori mai mari faţă decei 10% din segmentul inferior al beneficiarilor.
Această recomandare „necesită consultări suplimentare cu Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a României”, arată datele Băncii Mondiale prezentate de Ministerul Muncii.
O altă recomandare se referă la modificarea regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor.
„În timp ce toate pensiile de serviciu sunt mai mari la pensionare în comparaţie cu prestaţia generală a sistemului de pensii datorită garanţiei mai mari a ratei de înlocuire şi a unei abordări mai generoase de calcul al beneficiilor, aceste inegalităţi se reduc în timp datorită ratei de indexare mai scăzute aplicate pensiilor de serviciu, cu excepţia magistraţilor. Pentru magistrati, situatia este inversa. Nu numai că beneficiul este mult mai mare decât în sistemul general, dar indexarea pe salarii este şi mai generoasă, crescând inegalitatea în timp.
O analiză juridică ulterioară este imperios necesară pentru opţiunile de aliniere a ratei de indexare cu cea utilizată pentru alte pensii de serviciu în limitele deciziei Curţii Constituţionale care protejează beneficiul magistraţilor. Cu toate acestea,” o astfel de schimbare ar contribui la reducerea celor mai izbitoare inegalităţi din sistemul de pensii”, consideră experţii Băncii Mondiale.
Recomandările acestora fac referire şi la alte categorii de pensionari. Astfel, una dintre propunerile formulate este cea de aliniere a principiilor de administrare a pensiilor militare cu alte pensii de serviciu, experţii considerând că un astfel de sistem „ar permite portabilitatea drepturilor de pensie obţinute cu serviciul militar şi ar permite o tranziţie mai uşoară în şi în afara armatei, deschizând calea unei convergenţe ulterioare a parametrilor sistemului militar cu cel general”.
Printre recomandări se numără şi cea de închidere a planului de pensii aferent personalului aviaţiei civile.
„Planul de pensii pentru personalul aviaţiei civile oferă o pondere mai mare a beneficiului în comparaţie cu alte pensii de serviciu (cu excepţia magistraţilor). Spre deosebire de alţi beneficiari de pensii de serviciu, participanţii la aviaţia civilă nu sunt angajaţi în sectorul public şi mulţi dintre ei lucrează în sectorul privat. Rata de pensionare redusă semnificativ (pe care proiectul de lege întocmit de Guvern o unifică în categoria la 52) nu este legată de pierderea capacităţii de muncă, deşi pentru unii participanţi la plan ar necesita schimbarea rolului în carieră sau schimbarea carierei în întregime. Ar trebui luată în considerare fezabilitatea închiderii planurilor de pensii pentru noii intraţi sau a limitării acestora în alt mod”, explică Banca Mondială.
În plus, experţii sunt de părere că Guvernul ar trebui să ia în considerare revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii.
„În timp ce echipa Băncii Mondiale a întâmpinat provocări în obţinerea datelor necesare din cauza limitărilor legale impuse de reglementări, cum ar fi cele legate de securitate, chiar şi pentru funcţiile guvernamentale legate de proiectarea şi gestionarea cheltuielilor, precum şi de raportarea privind pensiile speciale, datele necesare par să nu fie disponibile. Aceste limitări ar putea fi depăşite prin stabilirea de protocoale securizate de schimb de date şi revizuirea practicilor de anonimizare şi agregare în limitele legii”, specifică date făcute publice duminică de către Ministerul Muncii.
Sursa foto :https //google.com
Sinteza acestei știri a fost realizată de către Daniel Mihai redactor al platformei BPNews.Toate drepturile rezervate!
Actualitate
Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Iranul a revenit
asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând
menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente maritime și
de un șir de declarații de la Teheran și Washington.
Imagine din satelit a Strâmtorii Ormuz. FOTO: NASA
Iranul a anunțat că
a reintrodus restricțiile în Strâmtoarea Ormuz, la scurt timp după ce declarase
redeschiderea acesteia, într-un context marcat de tensiuni crescute cu Statele
Unite. Decizia vine după ce Washingtonul a transmis că nu intenționează să
ridice blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce Teheranul consideră o
condiție esențială pentru libertatea de navigație.
Situația din zonă a
fost amplificată și de incidente maritime raportate în cursul zilei de sâmbătă,
18 aprilie. O agenție britanică de monitorizare maritimă a transmis că nave ale
Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui
petrolier care încerca să traverseze strâmtoarea Ormuz. În același timp,
Reuters a relatat că și o navă sub pavilion indian, încărcată cu țiței, ar fi
fost atacată în aceeași zonă maritimă sensibilă.
Autoritățile
iraniene au confirmat ulterior că strâmtoarea a revenit la „statutul său
anterior” și se află din nou „sub administrarea și controlul strict al forțelor
armate”, potrivit comandamentului militar Khatam al-Anbiya.
Teheranul a legat
menținerea acestor restricții de faptul că Washingtonului menţine blocada în
zonă şi a cerut „garantarea libertății
depline de navigație pentru navele care călătoresc din Iran spre alte
destinații și din alte destinații spre Iran”, notează The Guardian.
Într-o intervenție
făcută în Antalya, în marja unui forum diplomatic, ministrul adjunct iranian de
Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Statele Unite că „nu pot să-și impună voința de a asedia Iranul, în timp ce Iranul, cu
bună credință, încearcă să faciliteze trecerea în siguranță prin strâmtoarea
Ormuz”.
Iranul cere ca SUA
să facă un pas înapoi în strâmtoare
Pe linie militară,
comandamentul naval al IRGC a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X,
că situația din Ormuz rămâne condiționată de decizia Statelor Unite de a
menține blocada.
„Atât timp cât mișcarea navelor din Iran și spre Iran
este amenințată, statutul strâmtorii Ormuz va rămâne așa cum a fost anterior.
Orice încălcare a angajamentelor de către Statele Unite va primi un răspuns
adecvat”, a transmis Iranul
Se anunță progrese
în negocieri, dar rezultatele întârzie
În paralel,
negocierile dintre Teheran și Washington continuă într-un climat fragil.
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că
discuțiile recente au adus unele progrese, însă diferențele de opinie rămân
semnificative, în special în privința dosarului nuclear și a Strâmtorii Ormuz.
„Am făcut progrese, dar încă există o distanță mare între
noi”, a spus el pentru
presa de stat, adăugând că „există unele
chestiuni asupra cărora insistăm… Și ei au linii roșii. Dar aceste probleme
ar putea fi doar una sau două”.
De cealaltă parte,
președintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite poartă „conversații foarte bune” cu Iranul, dar
a avertizat împotriva oricărui „șantaj”
legat de canalul maritim strategic. Ulterior, el a lăudat Israelul, aliat al
SUA, susținând că „alți aliați și-au
arătat adevărata față într-un moment de conflict și tensiune”.
Niciuna dintre părți
nu a oferit detalii clare despre stadiul negocierilor, în contextul în care
armistițiul fragil se apropie de expirare.
Donald Trump a
declarat că blocada americană va „rămâne pe deplin în vigoare” până la un acord
de pace permanent și a sugerat că armistițiul intermediat de Pakistan, cu
termen de expirare miercuri, ar putea să nu fie prelungit.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 3 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum 2 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum o ziUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi




