La 1 mai 1890 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii. Tot la aceeași dată, în 1919, Guvernul sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina.

Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 mai 1890, prin demonstrații la care au participat muncitori din toată lumea, care au cerut reducerea programului zilnic de muncă la 8 ore.

În 1884, o federație sindicală americană (Federation of Organized Trades and Labor Unions) și-a stabilit obținerea acestui obiectiv până la la 1 mai 1886. Cum această dată se apropia și nu se obținuseră concesiile dorite de la patronate, sindicatele americane au decis declanșarea unei greve generale.

Pe 1 mai 1886, aproximativ 500.000 muncitori americani au participat la greve și proteste în cele mai mari orașe industriale din țară. Cele mai importante manifestații au avut loc la Chicago, unde au avut loc mai multe proteste, la care au participat circa 80.000 de muncitori.

Pentru că nu au avut sorți de izbândă, în 1888, American Federation of Labor (AFL) a hotărât să reia campania pentru reducerea programului de lucru. Sindicaliștii americani au ales ziua de 1 mai 1890 pentru intra în grevă pentru programul de lucru de opt ore.

Treptat, 1 mai a devenit zi sărbătoare în majoritatea țărilor din lume. În mod paradoxal, printre excepțiile notabile se numără țara de origine a acestei sărbători. Statele Unite și Canada sărbătoresc Ziua Muncii (Labor Day în engleză sau Fête du Travail în franceză) în prima zi de luni din septembrie. Ziua de 1 mai a fost aleasă și pentru a cinsti memoria victimelor grevelor din mai 1886 de la Chicago.

1919: Guvernul sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina

În 1918, după prăbuşirea imperiilor rus şi austro-ungar, atât Basarabia cât şi Bucovina s-au unit cu Regatul României, în conformitate cu votul parlamentelor locale. Actele Marii Uniri, precum şi graniţele României au obţinut recunoaşterea definitivă prin Tratatul de la Trianon, la 4 iunie 1920. Apărută mai târziu în 1922 şi cu aceleaşi metehne imperialiste, Uniunea Sovietică nu a recunoscut România în graniţele sale stabilite în 1918. Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial prin invazia Poloniei şi în baza înţelegerii dintre Hitler şi Stalin, sovieticii au înaintat ultimatumuri de evacuare a Basarabiei, a Nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa pe 26 şi 27 iunie 1940 (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret din 23 august 1939).

Istoria falsificată la Moscova spune că „în 1918, a avut loc un act de ocupaţie militară, anexarea forţată a Basarabiei de către România regală”, se evocă în publicaţia Vedomosti.md. Prin urmare, pe 28 iunie, Republica Moldova ar trebui „să sărbătorească eliberarea regiunii de expansiunea românească”, fiindcă „în această zi a anului 1940, unităţi ale Armatei Roşii au intrat pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord, care au fost ocupate de România regală timp de mai bine de 22 de ani”, scrie în EurAsia Daily.  

1923: S-a născut regizorul și desenatorul Ion Popescu-Gopo (d. 1989)

Numele său a devenit aproape o marcă. Gopo rămâne şi astăzi cel mai apreciat realizator de filme de animaţie din ţara noastră, recunoscut de asemenea pe plan internaţional. Gopo a fost primul român care a câştigat premiul „Palme d’Or“ la Cannes, în 1957, pentru scurtmetrajul de animaţie „Scurtă istorie“.

Personajul animaţiilor sale, „omuleţul Gopo”, este o figură pe cât de comică, pe atât de legendară, întruchipând astăzi trofeul Gopo, în cadrul premiilor acordate anual celor mai bune producţii cinematografice naţionale.

„Gopo” este, de fapt, un acronim pe care cineastul l-a compus din cele două nume ale părinţilor săi: Gorenco, numele mamei, şi Popescu, numele tatălui. Ion Popescu s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti. A lucrat mai întâi ca desenator şi caricaturist, înainte să se dedice animaţiei.

Nu a absolvit Academia de Arte niciodată

A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, cu toate că nu a absolvit-o niciodată. La Moscova, a învăţat tehnica Disney. La începutul anilor ’50, a realizat câteva animaţii sub această influenţă. Dar iată ce a mărturisit într-un interviu: „În primele mele desene animate, am încercat să-l imit pe Disney. Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney.

Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” Într-adevăr, marea inovaţie adusă de Gopo era la nivel dramaturgic. Prin idee s-au remarcat „Scurta istorie” şi zecile de animaţii realizate ulterior: „7 arte” (1958), „Galateea” (1957), „Homo Sapiens” (1960) sau „Pământul oamenilor” (1967), pentru a numi doar câteva.

Regizorul a abordat şi genul SF, concentrându-se cu succes tot asupra ideii şi mai puţin asupra realizării tehnice. Gopo a fost şi actor în filme proprii, precum „Faust XX” sau „O zi la Bucureşti”, dar şi în filmele altor regizori, precum „O noapte de pomină” (1939, regia Ino Şahighian).

Moartea regizorului, survenită la 29 noiembrie 1989, a însemnat apusul unei ere a animaţiei româneşti, care aşteaptă să fie redeschisă.

1941: Filmul „Cetățeanul Kane”, regizat de Orson Welles, a avut premiera la New York

„Cetăţeanul Kane” („Citizen Kane”) este un film regizat şi produs de americanul George Orson Welles (1915-1985), fiind considerat una dintre cele mai bune producții străine din toate timpurile.

Alături de Herman J. Mankiewicz, Welles a semnat şi scenariul filmului, acelaşi Welles jucând şi rolul principal, cel al magnatului media Charles Foster Kane. Pelicula, a cărei premieră a avut loc în 1941, urmăreşte viaţa extraordinară a acestuia din urmă, inspirată, în linii mari, din biografiile lui William Hearst şi Joseph Pulitzer.Născut în sărăcie, Kane se îmbogăţeşte subit şi norocos, construieşte imperii media, se căsătoreşte cu nepoata unui preşedinte american, candidează la un post de guvernator. În ciuda fulminantei sale ascensiuni, Charles Kane devine tot mai alienat, abuziv cu cei apropiaţi, sfârşind singur, dându-şi ultima suflare în reşedinţa sa impunătoare, dar neterminată.

În 1941, Cetăţeanul Kane a fost nominalizat la opt categorii de Oscar, obţinând prestigioasa statuetă doar pentru Cel mai original scenariu.Pelicula lui Orson Welles ocupă primul loc în topul Institutului American de Film al celor mai bune o sută de filme, conform http://www.afi.com, precum şi primul loc în topul Institutului Britanic de Film al celor mai bune filme de istorie, potrivit www.bfi.org.uk.   

1945: Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist, și soția sa, Magda, s-au sinucis după ce și-au ucis cei 6 copii

Goebbels şi soţia acestuia şi-au ucis cei şase copii cu cianură înainte de a se sinucide, la o zi după ce Hitler a murit.

Paul Joseph Goebbels s-a născut la 29.10 1897 la Rheydt. A crescut într-o familie catolică, și ar fi trebuit să devină preot, părinții lui dorind acest lucru deoarece erau o familie profund religioasă.

Din cauza unui handicap (avea un picior infirm), nu a luptat în Primul Război Mondial. Goebbels a intrat în NSDAP în 1922. În 1926, Goebbels a devenit Gauleiter de Berlin, reușind să construiască în capitala Germaniei o puternică filială a partidului nazist.

Între 1927-1935, a editat propriul ziar săptămânal, intitulat “Der Angriff” (Atacul). L-a transformat pe Horst Wessel într-un martir politic, afirmând că el a fost ucis de comuniști. În 1928, Goebbels este ales membru al Reichstagului, iar în 1929, impresionat de activitatea gauleiterului de la Berlin, Hitler l-a numit “Conducătorul propagandei partidului nazist”. În această poziție, Goebbels și-a dovedit abilitatea, având un rol important în campania electorală pentru alegerile din 1932. Drept răsplată, Führerul îl numește, la scurt timp după ce devine cancelar, “Ministru al Reichului pentru Educația poporului și Propagandă”. Alături de Martin Bormann și Heinrich Himmler, Goebbels devine unul dintre cei mai apropiați oameni de Hitler.

După atentatul împotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944, Goebbels este numit “Împuternicit general pentru mobilizarea războiului total”, străduindu-se pentru a îndemna poporul să lupte până la capăt. Numit cancelar în ultimul testament al Führerului, Goebbels își otrăvește cei 6 copii, împreună cu soția sa, Magda, și se sinucide la 1 mai 1945, în bunkerul de sub Cancelaria Reichului .

1962: S-a născut Maia Morgenstern, actriţă română de teatru şi film

Una dintre cele mai mari actriţe ale României, Maia Morgenstern, împlineşte astăzi 61 de ani. Apreciată în ţară şi în străinătate, artista spune că este mereu „recunoscătoare pentru ceea ce-i oferă viaţa reală“.

Născută pe 1 mai 1962, în Bucureşti, într-o familie evreiască, Maia Morgenstern şi-a dorit să devină balerină în copilărie. Educaţia primită şi mai ales faptul că părinţii ei erau mari amatori de teatru i-au dezvoltat, în timp, pasiunea pentru actorie, susţinută de tatăl său.

Cariera sa a început cu un „eşec“, după cum mărturisea: a picat examenul de admitere la IATC. Şi-a făcut totuşi debutul în teatru, în 1980, şi a învăţat idiş din roluri. Juca în spectacole de revistă la Teatrul Evreiesc de Stat, fiind angajată ca „figurant corp ansamblu“. Un an mai târziu, a intrat la Academia de Teatru şi Film, unde a studiat între 1981 şi 1985. I-a fost profesor Dem Rădulescu.

A jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile din teatru se numără Lola din „Îngerul albastru“ (pe care îl consideră rolul vieţii sale) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard“.

Întâlnirile cu Lucian Pintilie şi Şerban Marinescu au consacrat-o şi în lumea filmului, în pelicule-cult precum „Balanţa“ şi „Cel mai iubit dintre pământeni“.

În 2004, talentul actriţei era omagiat de critica internaţională, după interpretarea de excepţie din filmul „Patimile lui Hristos“ (regizat de Mel Gibson), unde jucat rolul Mariei. 

Maia Morgenstern a fost căsătorită de două ori. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor, la rândul său actor, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora.  

1967: Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu

În 1967, Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Ann Beaulieu, pe când aceasta avea 21 de ani, după şapte ani de relaţie. Nouă luni mai târziu, aceasta a dat naştere singurului copil al cuplului, Lisa Marie. Căsnicia lor părea minunată din exterior, însă recent, în cadrul talk-show-ului britanic „Loose Women“, Priscilla a recunoscut că nu a avut parte de o adolescenţă normală din această cauză, potrivit Huffington Post.

„Bineînţeles că nu m-am bucurat de anii adolescenţei ca orice fată normală, aşa că a trebuit să mă adaptez. Doar îl urmam în ceea ce făcea el. Trăiam viaţa lui. Vedeam filmele pe care voia el să le vadă, ascultam muzica pe care voia el să o asculte şi mergeam unde voia el. Aşa că într-un fel m-am pierdut pe mine“, a explicat marea iubire a lui Elvis.

Deşi Priscilla a vorbit cu dragoste despre acei ani, aceasta a povestit că celebrul cuplu, împreună cu cei apropiaţi lor, trăiau „într-o bulă“ la Graceland, vila cântăreţului din Memphis.

„El nu prea ieşea în oraş, nu mânca în restaurante deoarece oamenii i-ar fi făcut poze şi nu voia să fie fotografiat cu furculiţa în gură. Noi trăiam cu adevărat într-o bulă: el închiria tot parcul dacă voiam să ne dăm în roller coaster şi karturi sau dacă mergeam să ne plimbăm cu rolele“, a povestit Priscilla.

1994: Pilotul brazilian Ayrton Senna a murit în urma unui accident din petrecut în timpul Marelui Premiu al statului San Marino

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la tragicul accident în care și-a pierdut viața triplul campion mondial de Formula 1, Ayrton Senna da Silva, cel mai mare pilot brazilian care a concurat vreodată în Campionatul Mondial. 

Accidentul a avut loc în cadrul Marelui Premiu de la San Marino, pe circuitul de la Imola, în locul în care îndrăgitul pilot de curse își prevăzuse moartea cu 5 ani în urmă.

În urmă cu 29 de ani, legendarul Ayrton Senna ieșea în decor la Imola, în virajul Tamburello din cel de-al șaptelea tur, izbindu-se de zidul de beton la viteza de 218 km/h. Impactul a fost atât de puternic încât pilotul nu a supraviețuit. Ayrton Senna avea 34 de ani la momentul accidentului.

2004: Cea mai mare extindere din istoria Uniunii Europene: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria au aderat la UE

Extinderea spre Est a UE în urmă cu 15 ani a fost o mare provocare şi aproape un miracol, spune fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene, germanul Günter Verheugen. El avertizează asupra unei Europe cu două viteze. 

„Extinderea din 2004 şi 2007 este unul dintre cele mai mari succese din istoria integrării europene. Nu ştiu dacă ar reuşi din nou, în condiţiile de astăzi. În retrospectivă, pare aproape ca un miracol pe care l-am înfăptuit atunci. Extinderea a fost posibilă deoarece popoarele însele – polonezii, cehii, ungurii şi alţii – aveau voinţa absolută de a-şi asigura un viitor în comunitatea statelor europene. Faptul că Uniunea Europeană este în criză astăzi nu are nimic de-a face cu extinderea. Aşa-numitele noi state membre nu au fost responsabile pentru criza constituţională, financiară şi economică. Nu au împiedicat în niciun fel dezvoltarea UE. Sunt mai degrabă victime ale evoluţiilor. Este sarcina noastră comună de a iniţia reforme care ne permit să îndeplinim promisiunile făcute oamenilor o dată cu extinderea UE„, spunea în 2019 Günter Verheugen.

2011: Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea

În cadrul unei ceremonii la care au participat peste un milion de credincioşi, dar şi importante personalităţi politice, Papa Benedikt al XVI-lea l-a beatificat pe predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Paul al II-lea are de acum titlul de „preafericit”. Mulţimea de credincioşi s-a întins până la râul Tibru, aflat la peste o jumătate de kilometru distanţă. Ziua de 22 octombrie va deveni una de sărbătoare de acum încolo, marcând începerea pontificatului lui Karol Wojtyla, respectiv Papa Ioan Paul al II-lea.

Beatificarea, sau declararea unei persoane „preafericite” reprezintă ultimul pas înainte de canonizare, necesitând însă înfăptuirea unui miracol după moarte. Se pare că fostul papă ar fi vindecat o călugăriţă franceză de Parkinson, relatau agenţiile de presă internaţionale la acea dată. Marie Simon-Pierre, cea care susţine că a fost vindecată de Ioan Paul al II-lea, a povestit despre această experienţă în timpul ceremoniei de beatificare.

După procesiune, Papa Benedikt al XVI-lea a dezvelit un portret al fostului papă şi a prezentat o relicvă, sub forma unei fiole de sânge recoltat de la Ioan Paul al II-lea înainte să moară.