Epurarea apelor uzate – cât de eficient este acest sistem în reducerea poluării?

0
91
Epurarea apelor uzate - cât de eficient este acest sistem în reducerea poluării?

Colectarea și tratarea apelor uzate din zonele locuite reprezintă o prioritate în vederea protejării sănătății oamenilor și a mediului. Motivul este cât se poate de evident: apa care se scurge din locuințe, școli sau alte instituții este contaminată cu materii organice și alte deșeuri care, dacă ajung în mediu, sunt extrem de nocive. 

 

Din fericire, introducerea unor soluții mai eficiente de epurare a apelor uzate a contribuit la reducerea acestui tip de poluare și la protejarea sănătății oamenilor. Astfel, apa uzată este colectată, transportată și apoi tratată în stațiile de epurare a apelor uzate, înainte ca aceasta să se reîntoarcă în natură. 

Iată cât este de eficient acest sistem și ce soluții de ultimă generație au apărut!

Accesul la apă curată și la canalizare este deosebit de important, fiind un obiectiv al dezvoltării durabile. De asemenea, și legislația europeană prevede reguli stricte în ceea ce privește protejarea mediului de efectele negative ale evacuărilor de ape reziduale. Prin urmare, colectarea și tratarea apelor urbane reziduale este esențială pentru a proteja sănătatea umană și mediul înconjurător.

Există trei tipuri de ape reziduale: 

  • Apele uzate menajere care transportă apa folosită de la case și apartamente;
  • Apele uzate industriale reprezintă apa provenită din procesele de producție sau chimice;
  • Ape uzate pluviale rezultate din precipitații, care sunt colectate intr-un sistem de conducte sau canale deschise. 

Sistemul de canalizare sau de colectare a apelor uzate este o rețea de conducte și stații de pompare, care transportă apele uzate de la punctele de origine până la punctele de tratare și eliminare. În prezent, noile instalații de colectare a apelor uzate se proiectează ca sisteme separate care transportă fie ape uzate menajere, fie ape pluviale. Apele uzate menajere conțin o mare varietate de impurități precum materii organice sau nutrienți pentru plante, cele industriale conțin compuși chimici specifici, iar apele pluviale conțin materiale organice și alte substanțe adunate în timp. 

Așadar, pentru a elimina substanțele dăunătoare și poluanții din apă și pentru a preveni poluarea mediului înconjurător, care a devenit extrem de importantă pentru societate, oamenii recurg la diverse metode de epurare și drenare a apei. Printre acestea pot fi menționate stația de epurare, fosa septică, tunelul de percolare sau alte produse asemănătoare. O soluție de ultimă generație sunt tunelele de percolare care oferă o eficiență maximă de drenaj. Magazinul termice-distribuție.ro îți pune la dispoziție astfel de sisteme pentru evacuarea apelor tratate provenite din fose septice, pe care le poți folosi fie în aplicații casnice, fie în aplicații industriale. 

Sistemele de tratare și eliminare a apelor uzate sunt în plină evoluție, dezvoltându-se mereu noi tehnologii. Abordările moderne continuă să îmbunătățească eficiența cu care acestea funcționează, mai ales că în ultimii ani a crescut îngrijorarea cu privire la prezența în mediul acvatic a numeroase substanțe chimice în concentrații mici. 

Așadar, este nevoie de o vigilență permanentă și de o abordare corectă a tuturor problemelor, pe măsură ce acestea sunt identificate. Stațiile de epurare împreună cu noile soluții tehnice apărute reprezintă cea mai bună soluție pentru purificare eficientă a apelor uzate și pentru protejarea mediului înconjurător. 

 

Sursa foto: pexels.com

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here