Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Publicat

pe

Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

În fiecare an, la data de 29 iunie, calendarul creștin-ortodox îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Motivul comemorării lor în aceeași zi, îl constituie faptul că, amândoi au fost omorâți la Roma, din porunca împăratului Nero (37-68).

Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos, conform dorinței sale, în anul 67, iar Sfântului Pavel I s-a tăiat capul, în jurul anului 64.

Conform Sinaxarului zilei, trupurile celor doi sfinți au fost puse împreună și s-a stabilit ca dată a martiriului suferit, ziua de 29 iunie.

Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de către păgânul împărat roman Nero.

Biserica creștin ortodoxă a hotărât să-i pună împreună în aceeaşi sărbătoare pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, verhovnicii Apostolilor lui Hristos şi misionarii Evangheliei lui Dumnezeu.

Sunt două persoane total diferite, care însă îşi plinesc vocaţiile spre slava lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petru era pescar căsătorit, neînvăţat, trudit îndelung pe malurile Mării Tiberiada, stors de puteri de mrejele grele şi goale ale profesiei lui. Un om trecut prin greutăţi, învăţat cu foamea, lipsit de subtilităţi şi de educaţie, talpa pământului şi a mării, cu mâinile brăzdate de rănile de funie şi lovit din toate părţile de valurile acestei lumi. La chemarea lui Iisus Hristos Dumnezeu, lasă toate şi Îi urmează, renunţă la statutul său de pescar şi de cap de familie şi merge pe urmele Mântuitorului. Ascultă cu atenţie cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu.

Asistăm cu ochii mari la miile de minuni, pătrunde cu mintea lumina învierilor din morţi săvârşite de Hristos, ascultă muţii grăind despre Cuvântul şi vede pe orbi văzând Lumina lumii, pipăie trupul curat al celor vindecaţi de lepră şi învaţă şcoala iubirii jertfelnice şi vindecătoare de la Arhiereul vindecării veşnice. Îl urmează cu o credincioşie totală pe Cel care i-a schimbat viaţa definitiv. E impulsiv, nehotărât, nervos, exploziv uneori, însă iubirea pentru Învăţător este mai mare decât toate defectele lui. Merge cu Stăpânul peste tot, simte cum duhul străpuns de Cuvânt intră în fiica lui Iair, cade la pământ în faţa Luminii celei veşnice de pe Tabor, priveşte de aproape, somnoros, lacrimile de sânge ale lui Dumnezeu de pe Ghetsimani. Promite că va merge până la moarte cu Hristos. Îl sfătuieşte să evite Crucea şi Învierea de dragul vieţii pământeşti. Sare la bătaie în grădină şi taie urechea lui Malchus.

Prinderea lui Iisus este pentru el sfârşitul speranţelor lui, dezamăgirea totală. În noaptea în care Dumnezeu este pălmuit şi biciuit de oameni, Petru îşi pierde mrejele mentale, cade în frică şi în deznădejde, se leapădă de Cel ce l-a primit, se blesteamă şi se jură că nu-l cunoaşte pe Cunoscătorul vieţii lui. Şi în acel moment, îşi dă seama de infinitul iubirii lui Hristos, cutremur devastator îi cuprinde sufletul, iese afară şi plânge cu amar pentru lepădarea lui.

Suferă cumplit în inimă pentru Cel ce era bătut, sângerează sufletul lui de durere pentru Răstignit. Toate certitudinile lui, bazate pe viaţă, pe pământ şi pe mare se zdrobesc de piatra inimii lui inundată de lacrimi. Se desfiinţează pe sine pentru a face loc Celui ce iartă întregul univers. Se transformă în plângere pentru Cel a şters toată lacrima de pe toată faţa. Pentru el, lepădatul, nu mai există nimic decât Hristos cel răstignit, bătut, străpuns, ucis pentru răstignirea sa cu capul in jos. De aici Petru moare de-a binelea şi începe o viaţă nouă, în care moartea e neglijabilă şi Viaţa nemuritoare se înstăpâneşte peste lume.

Este iertat pe mărturia întreită a iubirii care şterge întreita lepădare şi devine Potir al Duhului Sfânt la Cincizecime care adapă Biserica cu Hristos cel euharistic. Vorbeşte la Rusalii şi mii de oameni se botează în numele Treimii. Prezidează cu smerenie soboarele apostoleşti şi ascultă tânguirea inimii lui pentru cădere. S-a răstignit o viaţă pe durerea lepădării de Creator şi a ales cu smerenie să moară pe o Cruce, cu capul în jos, pentru a privi cerul pe care l-a dorit şi l-a aşteptat o viaţă întreagă şi a-şi mărturisi nevrednicia de a muri ca Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel era opusul total al lui Petru. Rabin preaînvăţat, de o subtilitate iudaică înnăscută, geniu al Torei şi fervent apărător al cultului iudaic, Pavel ducea la moarte pe creştini, această sectă care-şi revendică toate proorociile Testamentului. Profesor de teologie, cercetător al profeţiilor, doctor în Lege, Pavel era leacul pentru orice deviaţie ideologică. A fost martor la uciderea lui Ştefan, a privit impasibil cum creştinii erau duşi moarte pentru Cel răstignit, s-a mobilizat în persecuţia galileenilor. Era necruţător în profunzimea teologiei lui, insidios, suficient sieşi şi convins că trebuie să stârpească prin sânge rebeliunea ideologică a creştinilor.

 

Prin minune dumnezeiască, aude glas din cer, vede Lumina cea mai presus de fire care-i orbeşte ochii, simte puterea lui Dumnezeu celui Viu, pe care-l studiase în insectarul targumelor o viaţă. Înţelege că Hristos este Biserica, auzind cuvintele: Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Înţelege că fiecare durere a Bisericii îl doare infinit pe Dumnezeu, că rănile celor zdrobiţi sunt rănile lui Hristos, că fiecare lacrimă a creştinilor curge prin ochii lui Dumnezeu. Adâncul învăţăturii lui rabinice se deschide către cerul împlinirii profeţiilor în Mesia. Devine din cel mai acerb prigonitor, cel mai ales apostol şi teolog al Tainelor lui Dumnezeu. Este ţepuşa înfiptă în inima necredinţei iudeilor şi zdrobeşte prin har şi cunoştinţă toate evaziunile teologice ale Talmudului. Merge în pustie pentru a-L vedea pe Dumnezeu printre lacrimi. Porneşte în misiune şi ară întreaga Europă cu mâinile lui, însămânţând Cuvântul Evangheliei. Nimic nu-l poate opri, nici prigonirea, nici boala cumplită, nici suferinţa, nici moartea, din apostolia sa jertfelnică.

„Nici viaţa, nici moartea, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39).

Pătrunde şi interpretează Evanghelia cum n-a mai făcut-o nimeni. Intră ca un cateter în arterele Trupului lui Hristos şi oxigenează cu teologie ţesuturile noului organism veşnic. O minune de om care sparge în bucăţi Europa cu toţi idolii ei, pregătind-o de frângerea întru Liturghie. Când vorbeşte cu lacrimi, cerurile îl ascultă căci îl dor cumplit rănile Stăpânului lui şi Hristos grăieşte întru el. Îngerii din cer se opresc din liturghisire, căci Pavel prigonitorul a început să destăinuie Tainele Împăratului. E slab ca o trestie, dar în el se odihneşte Puterea lui Dumnezeu. E mic de statură, dar vede înălţimile raiului. Are glasul stins, dar se face tăcere peste lume când vorbeşte. E bătut peste obraz de îngerul satanei, dar zdrobeşte cursele satanei de pe un întreg continent. Suferă îngrozitor, dar aduce la bucurie veşnică sute de mii de oameni. Mustră pe iudei şi pe apostoli, munceşte cu mâinile la corturi, scrie fervent şi total epistole către toată suflarea. E prigonit şi sfărâmat în trup, însă cuvintele lui sunt o undă de şoc a harului lui Dumnezeu. Oamenii se opresc din moarte când îl ascultă, izbucnesc în plâns şi îşi schimbă viaţa şi veşnicia.

Doi oameni de ţărână, plini de toate durerile acestei lumi, slabi şi îndoielnici, cu păcate grele la activ, însă care au reuşit prin lacrimi şi prin pocăinţă să desfiinţeze întunericul din ei şi s-au făcut Potire sfinte ale Liturghiei celei de taină a lui Hristos. Mucenici şi apostoli, ei au lucrat toată viaţa, toată moartea şi toată veşnicia pentru Hristos, iubirea vieţii lor şi viaţa iubirii lor. Nimic n-a fost mai important pentru ei decât sufletele celor scoşi din robia morţii spre tărâmul făgăduinţei. Doi iudei cu vocaţie universală. Doi provinciali care sunt chemaţi în rugăciune în toate colţurile pământului.

Credincioşia Apostolului Petru
Sfântul Apostol Petru nu s-a despărţit de Domnul. El a rămas nedesprins de El, desfătându-se de chipul şi de cuvintele Lui care erau mai dulci decât mierea. A fost martor la multele şi marile minuni ale Domnului care demonstrau clar că Hristos era Fiul lui Dumnezeu, în Care credea fără nici o umbră de îndoială. Aşa cum credea adevărul din toată inima sa, tot aşa a mărturisit mântuirea cu buzele sale.

După ce Iisus a intrat în părţile Cezareei lui Filip, SfPetru„a început să-şi întrebe ucenicii: «Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?». Iar ei au răspuns: «Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci». Si le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon-Petru a zis: «Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: «Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Si Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Și îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri». Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul” (Mt. 6,13-20).

Fericitul Teofilact:
„Domnul îi spune lui Petru: «Această mărturisire pe care tu ai făcut-o va fi temelia celor care vor crede»”. Sfântul Hrisostom tâlcuieşte acest verset: „«Pe această piatră Eu voi zidi»; adică pe credinţa mărturisirii”. Sfântul Leon, Papă al Romei, este de acord cu această interpretare, scriind: „Pe acest fundament, zice El, Eu Îmi voi ridica Biserica, şi se va ridica pe tăria acestei credinţe, şi măreţia Bisericii Mele se va uni cu cerurile. Porţile iadului nu vor birui această mărturisire şi nici legăturile morţii nu o vor cuprinde. Căci aceste cuvinte sunt cuvintele vieţii, şi aşa cum îi ridică pe cei care le mărturisesc la ceruri, tot astfel îi aruncă pe cei care le neagă în Iad”. Venerabilul Beda spune şi el: „Tu eşti Petru şi pe această Piatră de la care ţi-ai primit numele, adică, de la Mine Însumi, Eu voi ridica Biserica Mea. Pe această deplinătate de credinţă pe care tu ai mărturisit-o, Eu voi ridica Biserica Mea şi dacă cineva se desparte de tovărăşia acestei mărturisiri, deşi i se va părea ca face lucruri mari, el nu va aparţine de zidirea care este Biserica Mea”.

Râvna Apostolului Petru după Înviere
Dumnezeu, în a Sa iconomie, a îngăduit ca Petru să cadă în păcatul lepădării de Domnul şi Mântuitorul nostru de trei ori, totuşi El îl ridică şi îl îndreptează prin pocăinţă unită cu întristare amară. Sfântul Petru a fost primul din cei doisprezece care a fost socotit vrednic să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos înviat, după cum relatează Evanghelistul Luca: „Ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon” (Lc. 24, 34); şi Apostolul Pavel spune acelaşi lucru: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (I Cor. 15, 3-5).

Acum, Iisus S-a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Simon-Petru era împreună cu Toma, Natanail, Iacov şi Ioan (fiii lui Zevedeu) şi alţi doi ucenici. Simon-Petru le-a zis lor: „Mă duc să pescuiesc” (In 21, 3). (Vedem astfel că, după Înviere, Petru şi-a reluat fosta sa meserie). Ei i-au răspuns lui Petru:PescuireaMinunataDiscipoli-169×300 „Venim şi noi cu tine”. Și astfel: „şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus. Deci le-a zis Iisus: «Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?». Ei I-au răspuns: «Nu». Iar El le-a zis: «Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla». Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: «Domnul este!»[2]. Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă” (In 21, 3-7).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune aici: „Atunci când ucenicii Petru şi Ioan L-au recunoscut şi-au arătat din nou particularităţile temperamentului lor diferit. Unul era mai râvnitor, celălalt, mai înalt cu sufletul; unul era mai plin de avânt, celălalt mai luminat. Din acest motiv, Ioan L-a recunoscut primul, dar Petru s-a dus la El cel dintâi”.

Evanghelistul Ioan continua, descriind acea scenă: „şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. Iisus le-a zis: «Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum». Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja” (In 21, 8-11).

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte:
„Nu au avut în faţa ochilor semne mici, ci mari. Care au fost acelea? Mai întâi, mulţimea peştilor prinşi; apoi, mrejele nu li s-au rupt; înainte de a coborî la ţărm, cărbunii erau aprinşi, iar peştele pus deasupra, iar pâinea era alături. Căci El nu S-a mai folosit de materia deja existentă, dintr-o anume iconomie, precum făcea înainte de Patima pe Cruce. Aşadar, când Petru L-a recunoscut, el a aruncat totul, şi mrejele, şi peştii, şi s-a aruncat în apă. Vedeţi evlavia şi dorul său? Și totuşi era o distanţă de două sute de stadii, dar Petru nu a aşteptat ca barca să ajungă la ţărm, ci a traversat distanţa înotând”.

Sfântul Grigorie cel Mare ne povăţuieşte: „Fiindcă învăţătorul Bisericii trebuia să ne despartă de valurile acestei lumi, era necesar ca Petru să aducă plasa plină de peşti la ţărm. El a tras peştii la ţărmul stabil fiindcă prin predica Sa El a arătat credincioşilor stabilitatea casei noastre cereşti. El a arătat aceasta prin lucrările şi cuvintele sale şi o împlineşte zilnic prin semnele sale minunate”.

“Au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi a văzut iarăşi”

Dar pe când se apropia de Damasc, o lumină din cer puternică şi strălucitoare, ca de fulger, l-a învăluit deodată, astfel încât a căzut la pământ. Acum, şi ostaşii care erau cu Saul s-au înspăimântat şi s-au minunat de lumina care îi orbise. Glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Urmând porunca Domnului, Saul s-a ridicat de la pământ. Deschizându-şi ochii săi, n-a văzut pe nimeni, pentru că orbiseră ochii cei trupeşti, începând însă să vadă cu ochii cei duhovniceşti. Însoţitorii şi ajutoarele sale l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc. Aici a petrecut trei zile, fiind complet lipsit de vedere. În pocăinţa sa nu a băut şi nu a mâncat nimic.

El s-a rugat neîncetat pentru ca Domnul să-i arate voia Sa.

Sfântul Beda tâlcuieşte despre cum această orbire a sa l-a dus la viziune:
„Sub nici un chip nu ar mai fi putut Saul să mai vadă vreodată, dacă nu ar fi fost mai întâi orbit complet. De asemenea, după ce şi-a respins propria sa înţelepciune care îl ducea în confuzie, el s-a putut dărui pe sine credinţei”.

Sfântul Efrem arată cum vătămarea i-a fost spre bine:

„Neputinţa lui Saul nu a fost cauzată de Domnul nostru Cel milostiv, Care îi vorbeşte cu smerenie. Ci a fost urmarea luminii orbitoare care i-a strălucit în faţă. Această lumină nu a fost o pedeapsă care a căzut asupra lui Saul pentru cele pe care le făcuse. L-a rănit cu tăria razelor sale, după cum el însuşi a spus… Mai mult, dacă soarele de acum, de aceeaşi fire cu ochii noştri de acum, poate să-i vatăme cu tăria sa, oare cu cât mai mult poate o lumină de sus, de aceeaşi fire ca cele de sus, să vatăme cu tăria sa pe cel de jos, care nu este de aceeaşi fire şi care o zăreşte dintr-o dată? Cât de puternică trebuie să fie strălucirea acelei lumini pentru cei ai căror ochi nu sunt obişnuiţi cu ea… ”.

Sfântul Beda adaugă:

„De vreme ce Saul nu crezuse că Domnul a biruit moartea prin Înălţarea Sa în cea de-a treia zi, a fost învăţat acum, prin propria-i experienţă a celor trei zile petrecute în întuneric, urmate de întoarcerea luminii fireşti”.

În Damasc trăia Sfântul Apostol Anania. Domnul i S-a arătat şi i-a zis în vedenie: „Anania!”. Iar el a zis: „Iată-mă, Doamne”. Iar Domnul a zis către el: „Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă” (Fapte 9,10-11). Apoi, Domnul a zis că Saul l-a văzut pe Anania într-o vedenie. El a văzut cum Anania a venit şi şi-a pus mâna pe el şi astfel şi-a recăpătat vederea. Aşadar, Hristos l-a îndrumat pe Anania să lumineze ochii trupeşti ai lui Saul, dar şi pe cei ai sufletului, prin Sfântul Botez.

„Si a răspuns Anania: «Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. Si aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău». Si a zis Domnul către el: «Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu»” (Fapte 9,13-16).

casa-sfantul-anania-damasc-11Anania a mers şi a intrat în casă, unde şi-a pus mâinile peste el şi a zis:

„Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt” (Fapte 9,18). Imediat au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat. De asemenea, luând mâncare, s-a întărit. Apoi, Saul a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile. Pe urmă a început să propovăduiască în sinagogi pe Iisus, spunând: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Și se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: „Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei?” (Fapte 9,21).

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că ochii lui Saul erau deschişi, dar el nu putea să vadă. A fost orb până la venirea lui Anania. Pentru ca el să nu creadă că orbirea sa e ceva închipuit, i-au fost puşi solzi pe ochi. Sfântul Beda adaugă următoarele despre prezenţa solzilor:

„Se spune că trupul fiecărui balaur este acoperit de solzi. Aşadar, fiindcă iudeii erau numiţi «şerpi şi pui de vipere» (Mt. 23,33), acest om, care fusese un adept râvnitor al necredinţei lor, avea ochii inimii acoperiţi cu o piele de şarpe. Însă odată cu căderea solzilor de pe ochii săi prin Anania, chipul său a mărturisit că a primit lumina cea adevărată în cugetul său”.

„Noi suntem nebuni pentru Hristos”

Sfântul Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni lasă scris următoarele:

„Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (I Cor. 4,9-10).

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că„acesta este înţelesul de a fi nebuni pentru Hristos. Căci oricine pătimeşte răul şi nu răzbună, nici nu se simte nedreptăţit, este socotit un nebun de păgâni şi este dezonorat şi batjocorit”.

Apoi, apostolul le spune că

„Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim” (I Cor. 4,9).

Fericitul Teofilact explică:
„Noi nu ne odihnim niciodată, adică, noi suntem alungaţi, ne aflăm în surghiun”.

Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Aceasta s-a zis împotriva acelora care dau înapoi şi-şi pierd curajul”.

De asemenea, apostolul îşi dezvăluie grija sa părintească:
„Ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi” (I Cor. 4,12-14).

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre nevoinţele apostolilor:
„Zice aceasta adresându-se către apostolii cei mincinoşi, care nici nu lucrau şi nici nu sufereau primejdii, ci căutau numai folosul lor. «Însă noi nu suntem aşa», zice, «ci împreună cu primejdiile din afară şi noi o ducem într-o muncă şi o lucrare necontenită. Şi ceea ce este mai mult, că nici nu poate spune cineva că noi ne îngreuiem cu acestea, iar pe cei ce ne supără, noi le răsplătim cu binele. Căci aceasta este cu adevărat mare, nu a pătimi rele, căci acest lucru este obişnuit tuturor, ci ca pătimind rele, să nu se împuţineze, să nu se tulbure. Noi însă nu numai că nu tulburăm, ci ne şi bucurăm. Dar şi aceasta este o dovadă că noi răsplătim cu cele potrivnice pe cei ce ne fac rău»…«Am ajuns ca gunoiul lumii» (I Cor. 4,13)[6]. Acesta este înţelesul «nebunilor pentru Hristos» (I Cor. 4,10)… El zice «măturătura tuturor»[7], nu numai «celor ce ne prigonesc, ci şi celor pentru care pătimim toate acestea», adică «tuturor acestora le purtăm recunoştinţă»”

Mucenicia Sfântul Apostol Pavel la Roma

Pe când Sfântul Pavel străbătea toate părţile Apusului şi îi lumina pe toţi cu lumina sfintei credinţe şi-a văzut mai înainte sfârşitul său mucenicesc. Atunci, Sfântul Apostol s-a întors în Roma de unde a scris lui Timotei, ucenicul său, următoarele:

„Eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim. 4,6-8).


Data pătimirii Apostolului Pavel este variat citată de istoricii bisericeşti: Gaius, cronicarul bisericesc, Zeferinus, Episcopul Romei şi Dionisie, Episcopul Corintului, susţin că Apostolii Petru şi Pavel au fost martirizaţi împreună în acelaşi an, în aceeaşi zi, 29 iunie 67 d.Hr., în cel de-al treisprezecelea an al domniei lui Nero. Relatarea morţii sale muceniceşti din 29 iunie 67 spune că în timpul ultimelor zile din viaţa lui pământească, Sfântul Apostolul Pavel a fost întemniţat împreună cu Sfântul Apostol Petru în închisoarea Mamertino din Roma. De aici, ambii apostoli au fost luaţi împreună ca să fie executaţi din porunca lui Nero. Apostolii şi-au luat rămas bun unul de la altul în afara porţilor oraşului (în locul numit acum Poarta Sfântului Pavel/Porta San Paolo). Sfântul Apostol Petru, fiindcă nu avea cetăţenie romană, a fost dus pe colina Ianiculum. Dar Sfântul Apostol Pavel, care era cetăţean roman, nu putea primi umilitoarea moarte pe cruce, iar execuţiile nu aveau loc în oraş. A fost dus în afara cetăţii, într-un loc numit „Ape dulci” (Aquae Salviae), pentru a fi decapitat.
După ce a fost adus la locul execuţiei, Sfântul Apostol Pavel, în aşteptarea morţii sale muceniceşti, a fost reţinut aici pentru scurtă vreme într-o temniţă separată. Când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat. Din rană a izvorât lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. O biserică (Tre Fontane) a fost înălţată peste locul celor trei izvoare şi peste pilastrul unde a fost Sfântul Pavel decapitat. Pilastrul este păstrat într-un colţal bisericii, în spatele unui grilaj.

Nichifor Calist († 1350), în cea de-a doua carte a istoriei sale, scrie, de asemenea, că Sfântul Pavel a suferit în acelaşi an şi în aceeaşi zi ca Sfântul Apostol Petru, dar la o dată ulterioară morţii lui Simon Magul.

Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu cronicarii Iustin şi Irineu, spun că Pavel a suferit mucenicia la un an după Petru, dar în aceeaşi zi în care Sfântul Petru a fost răstignit, pe 29 iunie. Ei spun că pricina pătimirii Apostolului Pavel a fost că el, prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare şi pe femei la viaţa cea înţeleaptă. Însă în aceste relatări nu există vreo discrepanţă mare, căci se scrie în viaţa Sfântului Petru (scrisă de Simeon Metafrast), că, după moartea lui Simon Magul, Sfântul Petru nu a pătimit imediat, ci după câţiva ani. El a pătimit şi pentru cele două femei iubite ale lui Nero, care crezuseră în Hristos şi pe care le-a învăţat să trăiască în curăţie. Însă, de vreme ce şi Sfântul Pavel a locuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului dimprejur, în aceeaşi vreme când trăia şi Sfântul Petru, este posibil ca Sfântul Pavel să-l fi ajutat pe Sfântul Petru în lupta pe care a dus-o împotriva lui Simon Magul, în vremea primei sale călătorii la Roma. Venind a doua oară în Roma, Pavel a slujit împreună cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povăţuind bărbaţi şi femei la viaţa cea curată. Din această cauză au stârnit mânia în acel bărbat necurat şi spurcat cu viaţa, împăratul Nero. Acesta, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Deşi aceasta nu s-a întâmplat în acelaşi an, s-a întâmplat în aceeaşi zi.

 

Când preacinstitul cap al lui Pavel a fost tăiat, din rană a izvorât lapte şi sânge. Execuţia a avut loc la o mică distanţă de oraş, pe drumul către Ostia. Preacinstitele sale moaşte au fost îngropate de credincioşi în locul unde şi-a pecetluit mărturia cu mucenicia. Să luăm aminte la faptul că a socotit moartea neasemănat mai bună decât viaţa. El a spus: „Chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Fil. 2,17-18). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte:

„Îl auzim pe Pavel spunând: «Bucuraţi-vă cu mine» şi «Bucuraţi-vă pentru moartea mea», pentru că nu lacrimile se potrivesc cu moartea celui drept, ci bucuria. Dacă ei se bucură, ar trebui şi noi să ne bucurăm împreună cu ei. Căci nu se cuvine nouă ca să jelim iar ei să se bucure.”

Aşadar, el îi cheamă pe toţi să se împărtăşească din bucuria sa. Aceasta deoarece el ştia că avea să plece din viaţa aceasta având mare răsplată. El a considerat moartea, pe care alţii o văd ca înfricoşătoare, ca pe ceva prea dorit şi pentru care se merită să te rogi şi să o doreşti.

Câţiva creştini au îngropat moaştele Sfântului Apostol într-un loc aflat la aproximativ 4,8 kilometri de locul muceniciei, la ferma unei femei romane, Lucina, într-o criptă simplă, acolo unde astăzi se ridică biserica San Paolo fuori le mura.Moaştele sale au rămas în acel loc până în timpul domniei lui Valerian (sec. III), când au fost mutate, împreună cu cele ale Sfântului Petru, în Catacomba Sfântului Sebastian, pe Via Appia, ca să nu fie distruse de nebuneasca persecuţie împotriva creştinilor. Pentru o vreme, cei doi apostoli s-au întâlnit din nou, în moarte, când au ocupat o nişă din cavoul de marmoră, Platonia, de sub biserica Sfântului Sebastian de pe Via Appia.

Pe când Constantin cel Mare se afla la Roma, trupul Sfântului Pavel se afla într-un mormânt roman, într-un loc care odată fusese o vie situată într-un unghi format de intersectarea drumului Via Ostiensis cu un mic drum care duce spre Tibru. Constantin a aşezat trupul apostolului într-un sicriu de metal şi, precum făcuse cu trupul Sfântului Petru, a aşezat deasupra lui o cruce grea din aur, cântărind 67,5 kg. Apoi, a construit o biserică deasupra mormântului. Aceasta a fost prima biserică San Paolo fuori le Mura – „Sfântul Pavel din afara zidurilor”. Acelaşi edificiu a fost renovat şi lărgit în timpul domniilor viitoare. Aceasta, împreună cu bazilica Sfântului Petru sunt cele mai mari bazilici din Roma. Două nenorociri s-au produs mai târziu: demolarea bazilicii Sfântului Petru în 1506 şi incendiul care a izbucnit în bazilica Sfântului Pavel în 1823. Mormântul Apostolului Pavel a fost aproape singurul obiect din clădire care nu a fost vătămat de foc. A durat treizeci de ani reconstrucţia bazilicii după modelul celei dintâi. În general, se crede că moaştele Sfântului Pavel se află încă în cripta de sub altarul înalt, închise în racla în care au fost aşezate de împăratul Constantin cel Mare. Este o criptă (aprox. 6m/5m) care are cavoul în centru. Sicriul a fost închis şi ascuns într-o structură de piatră cu bare mari din bronz. Această structură se înalţă către acoperiş, servind ca suport pentru piatra cea mare a altarului.O trăsătură a cavoului, descoperită de incendiul din 1823, este prezenţa unei inscripţii sculptate pe mai multe pietre mari ce formează o placă de aproximativ doi metri lungime şi un metru lăţime. Inscripţia provine din vremea lui Constantin şi cuprinde următoarele cuvinte: Pavlo, Apostolo Mart. Ultimele trei litere lipsesc, dar cuvântul complet este Martyri.

Se cuvine să menţionăm aici o minune care s-a petrecut în afara oraşului, pe când Apostolul Pavel era escortat de ostaşi la locul execuţiei. Pe cale a întâlnit o femeie, Perpetua, care nu vedea cu ochiul drept. Apostolul i-a grăit, zicând: „Femeie, dă-mi mie basmaua ta şi am să ţi-o înapoiez când mă voi întoarce”. Ostaşii, tachinându-l, au spus: „Repede ai să o mai primeşti, femeie!”. Când au ajuns la locul execuţiei, au legat ochii apostolului cu această basma. Însă ce a făcut Dumnezeu pentru a-l slăvi pe robul său, Pavel? Fără să vadă nimeni, basmaua s-a aflat în mâinile Perpetuei! şi-a frecat ochii cu aceasta şi a primit tămăduire. Când s-au întors ostaşii şi au văzut că fusese vindecată, şi ei au crezut în Hristos şi au exclamat: „Mare este Dumnezeul propovăduit de Pavel!”. Când Nero a aflat de cele întâmplate, s-a mâniat foarte şi a poruncit ca fiecare dintre acei ostaşi să fie executaţi în chip diferit: prin decapitare, sacrificare, zdrobire cu pietre, dezmembrarea trupului, spânzurare, înec şi biciuire. Într-un sfârşit, Perpetua, care Îl propovăduia cu glas tare pe Hristos, a fost şi ea arestată; de gâtul său a fost legată o greutate şi astfel a fost aruncată în râul Tibru din Roma.

În timp ce Sfântul Petru era răstignit în Circul lui Nero, un loc parţial ocupat acum de Biserica Sfântului Petru, Sfântul Pavel a fost dus în afara zidurilor. Drumul pe care a fost dus a fost de-a lungul Viei Ostiensis, o şosea aglomerată care ducea la portul Ostiei. Șoseaua poartă acum numele de Via Ostiense. Lângă Poarta Sfântului Pavel, prin care intră drumul în Roma, se află piramida lui Cestius. Apostolul a fost escortat până la cea de-a treia bornă a acestui drum, până ce a ajuns la un drum lateral şi un loc numit Aquae Salviae. O tradiţie grecească spune că locul execuţiei a fost lângă un pin care creştea lângă drum. Capul sfântului a lovit de trei ori pământul iar din acel loc a ţâşnit un izvor cu apă dulce.

Zona ţine acum de Abbaziadelle Tre Fontane (Mănăstirea celor Trei Fântâni). O biserică a fost construită în acest loc în secolulal cincilea fiind reconstruită în secolul al XVI-lea. Stâlpul de care ar fi fost legat Sfântul Pavel în timpul execuţiei se află între două Sfinte Mese ale acelei biserici.

Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

***

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

Publicat

pe

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri. Economisirile anticipate sunt diminuate de furturi, erori de scanare și costuri suplimentare de supraveghere și întreținere. Un studiu recent arată că pierderile de inventar pot crește semnificativ odată cu introducerea sistemelor self-checkout. Când ajunge automatizarea să coste mai mult decât se anticipa și ce lecții pot învăța retailerii din România?

Casele de marcat automate, între reducerea cheltuielilor și creșterea pierderilor pentru retaileri Foto: Pixabay

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pierderile cresc, iar unii comercianți renunță la casele automate

Un studiu publicat în iunie 2026 de Universitatea din Leicester, din Marea Britanie, în colaborare cu organizația ECR Retail Loss, arată că pierderile de inventar au crescut, în medie, cu 22% în primul an după introducerea caselor de marcat automate. Cercetarea, coordonată de profesorul Matt Hopkins, a analizat date de la 39 de retaileri, cu o cifră de afaceri anuală cumulată de aproximativ un trilion de euro.

Raportul arată și că magazinele care utilizează sisteme self-checkout înregistrează, în medie, pierderi de inventar cu 33% mai mari decât unitățile comparabile fără această tehnologie. Cele două rezultate măsoară lucruri diferite: primul urmărește evoluția pierderilor după introducerea caselor automate, iar al doilea compară magazine care folosesc sisteme de plată diferite.

Pierderile nu sunt provocate exclusiv de furturi. Printre cauze se numără și produsele care nu sunt scanate, erorile de identificare a articolelor și dificultățile întâmpinate la utilizarea echipamentelor. Potrivit cercetării, între 1% și 4,8% dintre tranzacțiile efectuate la casele automate includ produse care nu au fost scanate.

Un alt semnal vine din Statele Unite, unde utilizarea caselor de marcat automate a scăzut în rândul micilor comercianți chestionați de compania americană Toast. Potrivit unui sondaj publicat în septembrie 2026, 36% dintre cei 340 de responsabili de decizie intervievați au declarat că folosesc sisteme self-checkout, față de 43% în anul precedent. Cercetarea a vizat magazine alimentare, de proximitate și de băuturi din SUA, care operează cel mult 16 unități. Rezultatele indică o scădere a utilizării tehnologiei în eșantionul analizat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Această evoluție nu înseamnă, însă, că micii comercianți renunță la digitalizare. Același sondaj arată că 75% dintre respondenți intenționează să majoreze investițiile în tehnologie în următoarele 12 luni, față de 64% în anul precedent. Printre soluțiile vizate se numără etichetele electronice de preț și automatizarea procesării facturilor.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Dollar General, lanț american de magazine cu prețuri reduse, care și-a schimbat strategia în 2024 pentru a combate pierderile de marfă. Compania a anunțat în documentele sale financiare că a eliminat sau a restricționat utilizarea caselor self-checkout în aproximativ 12.000 de magazine, transformând o parte dintre terminale în case asistate de angajați. Decizia a fost motivată de pierderile de inventar, inclusiv cele provocate de furturi, dar și de dorința de a îmbunătăți experiența clienților.

Un an mai târziu, în primul trimestru din 2025, Dollar General a raportat o creștere a marjei brute la 31%, cu 0,78 puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Reducerea pierderilor de inventar s-a numărat printre factorii care au contribuit la îmbunătățirea rezultatului, alături de modificările adaosurilor comerciale. Prin urmare, creșterea marjei nu poate fi atribuită exclusiv schimbării sistemului de plată.

Când economia de personal nu se transformă în profit

Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing, explică pentru „Adevărul” că evaluarea unei investiții în automatizare trebuie să depășească simplul calcul al salariilor economisite.

„Există o diferență fundamentală între reducerea costului unei operațiuni și îmbunătățirea profitabilității întregului business”, spune el.

Casele automate presupun cheltuieli cu echipamentele, mentenanța și supravegherea, în timp ce angajații continuă să intervină pentru rezolvarea erorilor.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Automatizarea nu elimină neapărat munca, ci o redistribuie. O parte este transferată consumatorului, care devine propriul casier. Alta rămâne în sarcina angajaților, care trebuie să supravegheze simultan mai multe terminale și să rezolve excepțiile”, precizează specialistul.

Ce au subestimat managerii

Deciziile de automatizare pot fi influențate și de modul în care conducerea companiilor evaluează riscurile. Andrei Tarnovski menționează optimismul excesiv, imitarea concurenților și tendința managerilor de a căuta dovezi care le confirmă propriile decizii.

„Automatizarea este un instrument, nu un obiectiv de business în sine”, atrage el atenția. 

Un alt risc pentru retaileri este să continue investițiile în casele de marcat automate doar pentru că au cheltuit deja sume importante, chiar dacă rezultatele nu justifică aceste costuri. În economie, acest comportament este cunoscut drept sunk cost fallacy (eroarea costurilor irecuperabile).

Câți bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama

„Managerul bun nu este cel care nu greșește niciodată, ci cel care recunoaște suficient de repede când realitatea îi contrazice ipotezele și are disciplina să schimbe direcția”, crede acesta.

De ce clienții pot prefera casierii

O cercetare realizată de Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite, și publicată în ianuarie 2024 în revista științifică Journal of Business Research, arată că utilizarea caselor de marcat tradiționale poate contribui la fidelizarea clienților. În urma a cinci studii, cercetătorii au constatat că persoanele care plătesc produsele unui casier manifestă o disponibilitate mai mare de a reveni în același magazin decât cele care folosesc sistemele self-checkout. Diferența este mai pronunțată în cazul cumpărăturilor care depășesc 15 produse și se reduce atunci când clienții achiziționează puține articole.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Explicația ține de efortul transferat consumatorului. La casele automate, clientul trebuie să scaneze produsele, să le împacheteze și să finalizeze singur plata, în timp ce la casele tradiționale beneficiază de asistența unui angajat. Cercetătorii au constatat că efortul economisit și percepția că beneficiază de serviciile la care se așteaptă din partea magazinului influențează fidelitatea consumatorilor, un factor important pentru capacitatea retailerilor de a păstra clienții și de a genera vânzări repetate.

La rândul său, Claudia Badea, owner al Cărți, Dulciuri și Flori, cu 21 de ani de experiență în funcții manageriale, de la director de hipermarket la membru în boardul unei mari rețele de hipermarketuri din România, consideră că schimbarea reflectă și o nevoie a consumatorilor.

„Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, în care petrecem atât de mult timp în fața ecranelor și interacționăm tot mai mult prin intermediul rețelelor sociale, paradoxal, ne dorim tot mai mult să ne întoarcem la interacțiunea reală. Căutăm empatie, conexiune, familiaritate și sentimentul de apartenență la o comunitate. Iar retailul nu face excepție”, declară ea pentru „Adevărul”.

Preferințele cumpărătorilor diferă însă în funcție de numărul produselor achiziționate și de timpul disponibil. Pentru cumpărăturile rapide, autonomia poate conta mai mult decât interacțiunea cu un angajat.

„Compania percepe self-checkout-ul ca pe un serviciu mai eficient, dar clientul îl poate percepe ca pe o sarcină suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească singur, fără să primească ceva în schimb”, explică Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing.

Target a limitat casele automate la zece produse. Ce rezultate a obținut

În martie 2024, retailerul american Target a modificat sistemul de plată în majoritatea celor aproape 2.000 de magazine din Statele Unite, limitând utilizarea caselor self-checkout la cumpărături de maximum zece produse. În paralel, compania a suplimentat numărul caselor deservite de angajați, pentru clienții cu coșuri mai mari sau care preferă asistența unui casier.

Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil. Ce faci dacă îi cheltuiește pe toți din prima zi

Potrivit datelor publicate de Target în mai 2025, timpul total de procesare a tranzacțiilor s-a redus cu aproape 8%, luând în calcul atât casele automate, cât și pe cele tradiționale. Totodată, indicatorul de satisfacție a clienților privind timpul de așteptare la plată a crescut cu cinci puncte, iar cel referitor la interacțiunea cu angajații, cu trei puncte. Compania a raportat și o creștere a ponderii clienților care aleg casele cu personal. Aceste rezultate sunt raportate de retailer și nu permit stabilirea contribuției individuale a fiecărei măsuri.

Pentru Andrei Tarnovski, cazul Target ilustrează importanța adaptării investițiilor în automatizare la comportamentul consumatorilor. „Nu trebuie să oferi aceeași experiență tuturor clienților doar pentru că ai capacitatea tehnologică de a o face”, adaugă el.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vor reveni mai mulți casieri și în supermarketurile din România?

Claudia Badea consideră că unele companii au implementat sistemele automate înainte ca tehnologia să fie suficient de bine testată. Altele au investit în soluții mai performante, reducând o parte dintre vulnerabilități. „Cred că soluția nu este să alegem între tehnologie și om, ci să găsim echilibrul dintre ele. Automatizarea poate aduce eficiență, rapiditate și confort, dar nu poate înlocui în totalitate valoarea unei interacțiuni umane autentice”, consideră aceasta.

Totuși, Andrei Tarnovski avertizează că experiența retailerilor străini nu poate fi extrapolată automat la piața românească. Fără date despre costurile de operare, pierderi, economii și satisfacția clienților, profitabilitatea investițiilor locale nu poate fi evaluată corect.

„Din perspectiva managementului, aș paria pe un model mixt, dar adaptat fiecărui magazin, nu pe o formulă standard aplicată întregii rețele”, susține acesta.

În acest model, casele automate ar putea deservi cumpărăturile rapide, iar cele tradiționale ar rămâne disponibile pentru coșurile mari și clienții care au nevoie de asistență.

„Întrebarea mai corectă nu este câți casieri putem înlocui cu tehnologie, ci unde tehnologia creează mai multă valoare decât alternativa umană”, conchide specialistul.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T23:01:14.050Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Publicat

pe

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct al instituției. Scandalul a stârnit reacții în mediul public, în contextul în care auditorii Curții de Conturi au atribuții de verificare a modului în care sunt gestionate fondurile și resursele publice.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanți ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și analizează această situație” a transmis joi, 22 octombrie, Curtea de Conturi.

Instituția a precizat că verificările sunt efectuate în baza prevederilor Codului Etic al Curții de Conturi și ale Statutului auditorului public extern.

Reacția Curții de Conturi vine după ce în presă au fost publicate imagini controversate de la eveniment.

Unitatea care a găzduit cheful era verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi Bihor

Potrivit publicației eBihoreanul la întâlnire au fost prezenți aproape toți angajații Camerei de Conturi Bihor, cu excepția a două persoane aflate în concediu. Cheful a avut loc la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix, aflată în administrarea Direcției Silvice Bihor, instituție care este verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi.

Jurnaliștii publicației bihorene i-au surprins pe participanți jucând remi și cărți, în timp ce pe mese se aflau alimente, sticle și pahare cu vin.

Angajații, surprinși cu vinul și cărțile de joc pe masă Foto: Bihoreanul.ro

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Petrecerea, organizată de ziua directorului

Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 64 de ani de către directorul adjunct Nicușor Burtă. După apariția reporterilor, mai mulți participanți au părăsit încăperea, lăsând în urmă telefoane mobile, haine și jocurile de masă.

Întrebat despre natura întâlnirii, Călin Ladăr Cadariu, directorul Camerei de Conturi Bihor, a declarat că activitatea a îmbinat aniversarea unui coleg cu o sesiune de formare profesională.

„Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”, a afirmat acesta, citat de eBihoreanul.

Potrivit directorului, sesiunea de pregătire fusese anunțată încă de luni pe grupul intern de comunicare și urma să fie consemnată ca activitate de formare profesională, cu o durată de patru ore, în cadrul celor 40 de ore de pregătire obligatorii anual pentru fiecare angajat.

Cadariu a susținut că în cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte profesionale.

În ceea ce privește costurile evenimentului, auditoarea Liliana Durgheu, care ar fi închiriat cabana, a declarat că suma de 3.000 de lei a fost achitată prin contribuția egală a celor 22 de participanți.

Directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat că spațiul nu a fost închiriat instituției, ci unei persoane fizice. Reprezentanții Camerei de Conturi susțin că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri proprii.

Referitor la băuturile alcoolice observate la fața locului, directorul instituției a afirmat că nimeni nu consuma alcool și că paharele cu vin aveau doar un caracter simbolic.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T16:46:06.838Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”oradea”,”scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

Publicat

pe

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de
autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată.
Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport,
eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor
servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.

Foto: Poșta Română

Atunci
când un colet pornește spre destinație, în spatele livrării se află o întreagă
rețea de operațiuni. Transportul dintre centrele logistice, capacitatea de
preluare a volumelor și organizarea rutelor influențează eficiența procesului.
FLOTA ZOR susține dezvoltarea serviciilor de curierat prin investiții în
infrastructură și transport.

Pentru mai
multe detalii despre investiția în FLOTA ZOR, urmăriți interviul cu Valentin
Ștefan, directorul general al Poștei Române, disponibil pe următorul link:
https://youtu.be/mvek2DSC8dI?is=ejRQEL3VShBrWytn.

Foto: Poșta Română

Mai mult spațiu,
mai multă flexibilitate

Integrarea
celor 24 de autocamioane și 12 remorci adaugă aproximativ 1.670 de metri cubi
și 420 de tone la capacitatea de transport. Fiecare ansamblu poate prelua până
la 32 de europaleți, permițând transportarea unor volume mai mari într-o
singură cursă.

Această
capacitate suplimentară oferă mai multă flexibilitate în planificarea
transporturilor și în gestionarea variațiilor de volum între centrele
logistice. Pentru clienți, investiția contribuie la o rețea mai bine pregătită
să preia și să transporte coletele eficient, inclusiv atunci când cererea
crește.

Tehnologie pentru
operațiuni mai sigure

Sistemele
moderne de asistență și siguranță sprijină activitatea șoferilor, iar garanția
de cinci ani, fără limită de kilometri, susține exploatarea pe termen lung.
Noile vehicule completează investițiile în 80 de autoutilitare introduse în
programul de modernizare a flotei.

La nivel
național, Poșta Română operează peste 1.000 de vehicule, deservind toate cele
41 de județe și municipiul București. Consolidarea transportului de mare
capacitate întărește legăturile dintre regiuni și susține organizarea
fluxurilor de colete.

Foto: Poșta Română

Un pas către un
hub logistic regional

FLOTA ZOR
face parte din transformarea Poștei Române, orientată spre servicii moderne și
o infrastructură adaptată cerințelor pieței. O capacitate de transport extinsă
creează premisele unei planificări mai eficiente, ale unei gestionări mai bune
a volumelor și ale unor servicii mai predictibile.

Prin
această investiție, Poșta Română își consolidează rețeaua națională și își
susține ambiția de a deveni un hub logistic relevant în Europa de Est. Mai
multă capacitate, operațiuni facilitate și conexiuni mai puternice între
regiuni: beneficii concrete care duc FLOTA ZOR mai departe, pentru clienții din
România.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T10:28:37.220Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 4 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 10 ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum 17 ore

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum 23 de ore

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum o zi

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Actualitateacum o zi

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare în...

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
Actualitateacum 2 zile

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat

Un motociclist a fost rănit și transportat la spital, miercuri dimineață, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro