Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august.

Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Mântuitorul Iisus Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.

Sărbătoarea Schimbării la Faţa datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasa Elena ctitorește o biserica pe Muntele Tabor. Primele mențiuni ale acestei sărbători se regăsesc în cadrul unei serii de documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată doar mai târziu, în urma hotărârii luate de papa Calist al III-lea, ca un mod de a-si arata recunoștința fata de creștini, deoarece aceștia au biruit împotriva turcilor in 1456 la Belgrad. 

Evanghelistul Matei ne spune explicit :”Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu ne relatează că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că „erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, deoarece „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El.Trebuie amintit și specificat faptul că firea umană și dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una dintre cele mai mari sărbători ale anului liturgic, fiind unul dintre momentele marcante în care Hristos şi-a arătat slava înainte de Învierea Sa.

Schimbarea la Faţă a Domnului, prăznuită pe 6 august, este unul dintre cele douăsprezece praznice împărăteşti şi reprezintă momentul în care Hristos şi-a arătat slava dumnezeiască pe Muntele Taborului înaintea a trei dintre Apostoli, Petru, Iacov şi Ioan.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce provine din limba slavonă şi înseamnă transformare, schimbare, iar în limbă greacă numele sărbătorii este Metamorfosis, care înseamnă transfigurare.

În tradiţia populară se spune că pe 6 august nu e bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul.

Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte nici iarbă.  Considerat unul dintre marile praznice ale creştinismului, fiind dezlegare la peşte pentru cei care au postit, de Schimbarea la  Faţă, sărbătorită în fiecare an în Biserica Ortodoxă pe 6 august se leagă numeroase tradiţii.

Chipul Mântuitorului strălucind

Scrierile teologice menţionează că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Mântuitorul nostru Iisus Hristos împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, spun scrierile teologice.

„Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroși Sfinți au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuși lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplație, ci și harul îndumnezeitor care le permite sa „vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite priveliști se arătară – alături de Domnul – Moise și Ilie, doi mari profeți din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea și Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți. Trebuie să ne aducem aminte că Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinței iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moarte. Şi vorbeau cu El, în lumină, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi și prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieșiți afară din ei înșiși, răpiți în contemplarea luminii dumnezeiești, Apostolii erau copleșiți ca de un somn și „neștiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus: Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-și apostolul de la aceasta dorință prea omenească, ce consta în a se mulțumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un „cort” mai bun și un lăcaș cu mult mai înalt pentru a sălășlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul: „Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultați de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii și, la fel ca și la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul și arăta că cele trei entități ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl „vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii și cunoștinței omenești când ea străluci mai puternic. Ieșiți în afară de tot ce este vizibil și chiar din ei înșiși, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) și „închizând ușa simțurilor lor”, ei primiră revelația Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmație și de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Față în principal de către Sfântul Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiți revelației unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când își ridicară capetele, îl văzură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei și îi liniști. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morți.

Sărbătoarea Schimbării la Față este deci prin excelență aceea a îndumnezeirii naturii noastre omenești și a participării trupului nostru trecător la bunurile veșnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale dumnezeiești. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor și despre contemplație. De notat de asemenea că, după o tradiție care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înșiși Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Față. E vorba desigur mai puțin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreținută de tradiția Bisericii între arta Icoanei și această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

Deși ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit astăzi, de 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

***

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe