Cel ce iartă este un învingător, căci de fapt se învinge sau se înfrânge mai întâi pe el însuşi. În acest sens trebuie şi noi,credincioșii ortodocși din acest tulburat secol al XXI lea să ne cercetăm și să ne întrebăm fiecare în forul nostru interior: „nu cumva nu iertăm pentru că nu ne putem înfrânge orgoliul personal?”
Bunul și Adevăratul Dumnezeu ne iartă, desigur, pentru că este Atotmilostiv şi Atotiertător. Dar noi ne ţinem promisiunea? Fiecare ar trebui să-şi răspundă în faţa propriei conştiinţe…
Adeseori se întâmplă, aşadar, să rostim mecanic Tatăl nostru, fără să ne dăm seama că, de fapt, atâta timp cât noi nu iertăm pe cei ce ne-au greşit, nu numai că nu-i drept să fim iertaţi, dar suntem şi mincinoşi.
Aşa s-a întâmplat cu datornicul din pilda de astăzi: împăratul (nimeni altul decât Dumnezeu) l-a iertat de acea mare datorie (10.000 de talanţi; şi să socotim: un talant = 49 kg aur…), iar el la rându-i nu l-a iertat pe cel ce-i datora 100 de dinari (1 dinar = 4,5 gr. argint…).

Evanghelia Duminicii a Unsprezecea după Rusalii – Pilda datornicului nemilostiv
“Asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar neavând el cu ce sa plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii lui și toate câte avea el, ca să se plătească. Atunci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închină, zicând: Doamne, îngaduiește-mă si-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria.
Ieșind însă sluga aceea, a găsit pe unul dintre cei ce slujeau împreună cu el și care-i datora o sută de dinari; și punând mâna pe el îl sugruma zicând: Plătește-mi ce ești dator. Deci, căzând cel ce era sluga ca și el, îl ruga zicând: Îngăduiește-mă și-ți voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce avea să plătească datoria.
Celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte și, venind, au spus stăpânului toate cele petrecute.
Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleanaă, toată datoria aceea ți-am iertat-o fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea oare, ca și tu să ai mila de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine?
Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria”.
Și încheie Mântuitorul parabola: “Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimă greșelile”(Matei 18, 23-35).
Dacă se face comparația cu un rege ca acesta și cu unul care săvârșește astfel de lucruri, despre cine vorbim noi atunci, dacă nu despre Fiul lui Dumnezeu? El este Împăratul cerurilor. Precum este însăși Înțelepciunea, Dreptatea și Adevărul, nu este El și Însuși Maiestatea? Împărăția nu este dintre cele de pe aceste pământ, și nici nu e doar în parte dintre cele de sus ci este pe deplin dintre cele de sus sau cum mai sunt numite cerurile. Dacă vrei să știi ce înseamnă fericirea că a lor este împărăția cerurilor (Mt. 10, 3-10), poți pe drept spune că, a lor este Hristos pentru că Hristos este împărăția.
(Origen, Comentariu la Matei 14.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
În acest caz, slugile sunt cei ce împrăștie cuvântul [cuvânt înseamnă învățătura creștină, care se identifică cu Hristos, Cuvântul dumnezeiesc (Logosul)]. Când el cere ca o socoteală să fie făcută slugilor, regele cere ca ea să fie făcută și celor care au împrumutat de la slugile sale, fie o sută de măsuri de grâu fie o sută de vase de ulei sau orice altceva au mai primit aceștia. Precum reiese din cuvintele Cât datorezi stăpânului meu?, slujitorul slugii nedrepte nu este cel care datorează o sută de măsuri de grâu, sau o sută de vase de ulei. Gândește-te că fiecare faptă bună este ca un profit sau ca un câștig, iar fiecare faptă rea este ca o pierdere. Exact cum un câștig poate fi unul mai mare sau unul mai mic, și între unul mai mare și unul mai mic este o anumită diferență, la fel și în cazul faptelor bune există un fel de a evalua câștigurile mai mari sau mai mici.
(Origen, Comentariu la Matei 14.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Vezi ce mare diferență este între păcatele săvârșite împotriva omului și cele săvârșite împotriva lui Dumnezeu. O diferență nu mai mare decât cea care există între zece mii de talanți și o sută de dinari. Această diferență vine de la deosebirea dintre persoane și de la cât de des săvârșim păcatul. Pentru că atunci când cineva ne privește, ne oprim și nu mai îndrăznim să păcătuim. Dar Dumnezeu privește neîncetat și nouă totuși nu ne este frică; de fapt, spunem și facem lucruri fără nici o rușine.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Socoteala începe cu casa lui Dumnezeu, precum spune proorocul Ezechiel: să începeţi cu locul Meu cel sfânt (Iez. 9, 6). Această judecată se pornește ca o clipire din ochi (1 Cor. 15, 52). Gândindu-ne la socoteală, să nu uităm ceea ce am spus mai înainte, că aceste socoteli sunt unele duhovnicești, și ele încep, cum se cuvine, cu cei ce datorează cel mai mult. Pentru aceasta, fragmentul nu începe cu un calcul general al tuturor socotelilor, ci cu una singură: una i-a fost adusă înainte. Aici este momentul. El începe să se socotească cu un om care îi datora zece mii de talanți. Este ca și cum ar fi suferit o pierdere foarte mare, a împrumutat și a primit foarte mult, dar fără să aducă nici un câștig stăpânului său. În schimb, a sfârșit pierzând o mare sumă și datorând foarte mult și acestuia. Aducându-ne aminte de proorocul Zaharia, se poate că datoria aceasta foarte mare să se fi adunat pentru că adesea a căutat femeia ascunsă în efă cu o lespede de plumb deasupra, al cărei nume este Fărădelege (Zah. 5, 7-8, o viziune în care fărădelegea este personificată într-o femeie ținută într-o efă și cu o lespede de plumb deasupra – n.tr).
(Origen, Comentariu la Matei 14.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii. De ce? Nu din cruzime sau din barbarie, căci pedeapsa era destinată slugii, soția fiind deja ținută ca o sclavă a nebuniei sale. Ci această pedeapsă a venit ca să pornească schimbarea sa. Țelul stăpânului este să-l înfricoșeze prin această amenințare ca să vină și să ceară îndurare și nu doar că să-i vândă și gata. Pentru că, dacă stăpânul ar fi vrut doar să i se plătească, nu i-ar mai fi ascultat cererea și nici nu i-ar mai fi făcut acest favor. Nu a șters datoria, ci a cerut o socoteală. De ce asta? Scopul său era de a-i arăta cât de mare era datoria pe care avea să i-o ierte, ca la vremea cuvenită să devină și el mai bun cu tovarășul său. Însă, chiar dacă a aflat de măsura datoriei sale și de mărimea iertării, tot a luat de gât pe acesta. Oare, dacă stăpânul nu l-ar fi instruit mai înainte, de câte ori ar fi fost mai mare cruzimea de care a dovadă?
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
La auzul poruncii vinderea femeii și a restului familiei arată deplina și groaznica despărțire de bucuria de a fi cu Dumnezeu pentru că vinderea arată foarte limpede înstrăinarea de Dumnezeu. Cei înstrăinați de Dumnezeu sunt cei ce ascultă acele cuvinte amare și de temut: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii (Mt. 7, 23; Lc. 13, 27).
(Sfântul Chiril al Alexandriei,Fragmentul 217, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Vezi din nou cât de darnic a fost? Sluga nu a cerut decât o amânare a plății, iar el i-a dat mai mult decât acesta a cerut, și anume, i-a iertat întreaga datorie. Voia să facă aceasta dintru început, dar nu voia ca numai el să aibă de câștigat, ci ca și sluga să învețe din aceasta: să ceară îndurare, ca nu cumva să ajungă să se considere a fi lipsit de vreo vină. Chiar dacă sluga căzuse în genunchi și l-a rugat, i-a dat drumul și i-a iertat şi datoria, milostivindu-se de el. Astfel, el voia ca și sluga să-și asume parte din responsabilitate și să nu fie rușinat prea tare, ca din propriile sale suferințe să învețe să fie mai îngăduitor cu tovarășul său.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Vedem că în persoana acestui rege este simbolizat Fiul lui Dumnezeu, care a avut pe toți oamenii în nesfârșita datorie a păcatului, pentru că prin păcatul originar, cu toții am devenit datornici ai păcatului și ai morții. Cei zece mii de talanți simbolizează toate marile păcate ale oamenilor. Și, deși toți oamenii au fost datornici ai acestui Rege ceresc și ai acestui păcat prin legea naturală, apostolul spune despre aceeași lege naturală că iudei şi elini, toţi sunt sub păcat, în această datorie a păcatului iudeii a fost făcuți vinovați. După ce au primit atâtea daruri de la Dumnezeu, nu au reușit să țină legea primită prin Moise. Pentru că nu au avut banii să plătească o asemenea datorie, adică să o schimbe în bine, Domnul a poruncit să fie chinuiți, împreună cu soțiile și copii, lor. Altfel spus, acești oameni, împreună cu sinagoga și toți copiii lor, aveau să fie dați morții. Însă, în nici un caz nici iudeii, care au primit legea, și nici neamurile, adică noi, n-am fi putut plătit înapoi o asemenea datorie. De aceea, Regele ceresc, pătruns de milă și dragoste, ne-a iertat tuturor păcatele. Care sunt aceste păcate? Sunt acele pe care cerem în fiecare zi în rugăciunile noastre să fie iertate zicând: Iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Așadar, pentru că nu am fi putut în nici un caz plăti această datorie a păcatului și a morții veșnice, nefiind în stare de o pocăință pe măsură, acel Rege veșnic s-a coborât din cer și, ștergând păcatele oamenilor, a iertat datoria tuturor celor care au crezut în El. Cum a iertat-o, a spus Sfântul Apostol: ștergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce (Col. 2, 14). Pentru că suntem ținuți sub păcat ca și cum am avea datoria înscrisă pe un zapis. Fiul lui Dumnezeu a rupt acest zapis scris împotriva noastră, prin apa botezului și prin vărsarea sângelui Său.
(Cromațiu, Tratat la Matei 59.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
După cum se spune în pildă, Dumnezeul nostru, al tuturor, ne eliberează din greutățile greșelilor noastre. Aceasta simbolizează cei zece mii de talanți (Mt. 18, 24). Dar și noi, la rândul nostru, trebuie să ștergem datoriile de o sută de dinari ale tovarășilor noștri, adică să le iertăm micile greșeli făcute împotriva noastră. Îngerii care sunt deasupra noastră și care sunt sub același jug al slujirii ca și noi, ne acuză înaintea lui Dumnezeu. Nu-I spun lucruri pe care nu le-ar cunoaște, pentru că Dumnezeu pe toate le cunoaște, ci pentru dreptate, cer pedeapsa dreaptă a celor ce aleg să disprețuiască și să necinstească porunca de ne iubi aproapele. Când ajungem să ne înfruntăm propriile deșertăciuni, fie suntem pedepsiți în viața aceasta fiind vizitați de o durere sau o boală, fie în viața viitoare când cu siguranță vom fi pedepsiți. Dumnezeu pedepsește pe cel împietrit și îndărătnic ca, să-l schimbe, să-l facă mai bun și ca să-i fie mai bine. Sfânta Scriptură afirmă cu dreptate că pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte (Evrei 12, 6; Prov. 3, 12) și atunci când sfătuiește să ținem cu tărie învăţătura (Prov. 4, 13; Înț. Sir. 41, 14).
***
Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:
Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe