Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Independența editorială reprezintă esența unei prese libere

Publicat

pe

Independența editorială reprezintă esența unei prese libere

Redacția Ziarului Nationalul.ro se alătură jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, Libertatea și PressOne precum și organizațiilor care și-au manifestat îngrijorarea cu privire la încălcarea principiilor de independență editorială a jurnaliștilor din grupul Ringier.

Într-o perioadă în care atât în România, cât și la nivel internațional, presa trece printr-o criză profundă de credibilitate, independența în fața ingerințelor editoriale (că sunt ele comerciale, politice sau venite din partea patronatului) și loialitatea față de interesul public sunt cele mai de preț bunuri ale unei instituții media.

 

Solidaritate împotriva abuzului firmei elvețiene Ringier, datorat industriei jocurilor de noroc 

Presa românească a ajuns să fie subjugată de interese de toate felurile. Această anomalie continuă să o avem la 34 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.
Publicul din România trebuie să cunoască faptul că noțiunea de de jurnalişti liberi, independenți și demni, total dedicați profesiei se situează sau ar fi cazul să se afle în faţa oricărei interferenţe comerciale. Iar, mai mult ca oricând, ziariştii trebuie să facă faţă presiunilor care vin din industria atât de puternică a jocurilor de noroc.
Demisia sau chiar mai bine zis provocarea demiterii de bună voie a domnului jurnalist Cătălin Ţepelin, fostul redactor șef al Gazetei Sporturilor reprezintă un semnal puternic pentru societatea românească.
Spaţiul mediatic românesc este contaminat de industria pariurilor.
Nu trebuie negat faptul că o mulțime de sportivi, antrenori, vedete şi jurnalişti au contracte de imagine cu casele de pariuri.
Imaginile cu ei sunt zilnice şi repetate de nenumărate ori în mass-media şi acest lucru îl considerăm complet greşit.
Redacția Ziarului Naționalul.ro consideră că există o obligaţie de rezervă a sportivilor şi jurnaliştilor pentru acest domeniu.
Domnul Cătălin Ţepelin şi echipa sa de la GSP au adus în spațiul public multe semne de întrebare, chiar au investigat industria, făcând loc pentru dezbatere asupra chestiunii în societate. Rezultatul este că jurnalistul Cătălin Țepelin a ajuns… demis de patronat, iar cei care au contracte cu industria pariurilor sunt bine.Acest lucru demonstrează că a pune întrebări a devenit un subiect interzis.
De altfel, complet siderați de acest aspect, reiterăm faptul că tocmai capacitatea de a pune întrebări în ciuda contractelor comerciale este esenţa funcţionării presei şi a democraţiei în cele din urmă.

Cunoaștem foarte bine că nu este deloc facil să se realizeze presă de calitate în lipsa unei susțineri financiare constante, care cel mai adesea are la bază contracte comerciale de publicitate. Lipsa finanțărilor reprezintă o problemă recurentă a redacțiilor, astfel că aproape toți jurnaliștii sunt limitați în munca lor de a acoperi evenimentele.

Tocmai de aceea, deși la Ziarul Nationalul.ro nu vom accepta niciodată bani din partea companiilor de jocuri de noroc sau a politicienilor, nu considerăm că o presă finanțată și din partea acestora este una „vândută”, cât timp publicitatea este marcată ca atare, în mod vizibil și ușor de înțeles.

Pe de altă parte, niciodată un partener comercial nu ar trebui să aibă dreptul de a se amesteca în independența editorială a redacției.

Reiterând faptul că niciodată un publisher nu ar trebui să accepte așa ceva și cu atât mai puțin să concedieze redactori șefi sau oameni din redacție în urma refuzului acestora de a permite ingerința terților în fluxul editorialul, considerăm că este extrem de îngrijorător când aceste lucruri se întâmplă în trusturi de presă care ar trebui să fie un model pentru presa finanțată preponderent comercial, în special în contextul unui declin puternic al libertății presei nealiniate din România.

Presa nealiniată, care nu răspunde la comenzi politice sau comerciale, atinge tot mai puțini români comparat cu presa care permite companiilor – inclusiv celor din industria jocurilor de noroc – și politicienilor să cumpere la vedere sau mascat spațiu de emisie sau de tipar. Este tot mai greu să faci presă de calitate în România, iar atunci când managementul unui trust de presă internațional încalcă normele de bază ale relației publisher-redacție, se pierde un capital extrem de prețios: încrederea publicului, dar și a redacțiilor respective.

Ne afirmăm sprijinul complet pentru redacțiile Libertatea Gazeta Sporturilor și PressOne în această problemă și sperăm că apelurile publice la respectarea independenței editoriale vor fi ascultate.

Trebuie avut în vedere și faptul că în spațiul public, presa aservită intereselor (de orice natură) promovează impostura, dovadă fiind noianul de ştiri false şi de propagandă existent în spațiul public.

Nu suntem în măsură să oferim soluții, dar suntem convinși că trebuie cumva acționat cu aceeași vigoare împotriva amenințărilor la adresa libertății presei care provin chiar din exteriorul ei.

De aceea, facem apel instituțiilor statului român și suntem solidari cu această cauză, clamând ideea că avem nevoie de voci libere, credibile şi critice care pot să aducă în spaţiul public informaţia relevantă pentru cetăţeni şi să facă faţă intereselor diverselor grupuri de presiune politică sau comercială.

Acest moment în care industria jocurilor de noroc face presiuni inimaginabile asupra redacţiilor este foarte important.

Redăm mai jos și apelul Centrului pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch, demonstrând că managementul firmei elvețiene Ringier încalcă independența editorială a Gazetei Sporturilor și a Ziarului Libertatea.

Reamintim că Redacția PressOne s-a solidarizat cu Cătălin Ţepelin şi a punctat, într-o poziţie comună a ziariştilor de la Libertatea şi de la Gazeta Sporturilor, că domnul Cătălin Ţepelin a fost concediat pentru că s-a opus măsurii ca articolele despre casele de pariuri să fie văzute înainte de publicare şi de către management.

Cătălin Ţepelin lucra de peste 20 de ani la Gazeta Sporturilor, publicaţie la care a avut de-a lungul timpului mai multe roluri. A pornit ca reporter, şef de secţie, project manager şi digital manager. În anul 2018 a preluat de la Cătălin Tolontan conducerea editorială a Gazetei Sporturilor.

Comunicatul propriu – zis

Pentru justețea actului jurnalistic, redăm în integralitatea sa comunicatul :

„Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch își exprimă solidaritatea cu cei peste 70 de jurnaliști ai publicațiilor Gazeta Sporturilor și Libertatea, care au sesizat public azi faptul că asupra celor două redacții s-au făcut presiuni editoriale din partea managementului grupului Ringier, în mod repetat. Presiuni care au culminat cu demiterea redactorului șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin.

Jurnaliștii celor două publicații spun, în scrisoarea deschisă publicată astăzi, că manageri din conducerea Ringier au cerut să vadă, printre altele, în avans articolele despre firmele de jocuri de noroc care sunt clienți de publicitate. Jurnaliștii mai relatează și că unul dintre managerii Ringier a exprimat opinia că separarea dintre comercial și editorial reprezintă „o mare problemă”. De asemenea, aceștia mai arată și că încercările de a comunica cu managementul grupului Ringier nu au primit niciun răspuns. Răspunsul a fost demiterea redactorului șef Cătălin Țepelin.

Într-o perioadă în care atât în România, cât și la nivel internațional, presa trece printr-o criză profundă de credibilitate, independența în fața ingerințelor editoriale (că sunt ele comerciale, politice sau venite din partea patronatului) și loialitatea față de interesul public sunt cele mai de preț bunuri ale unei instituții media.

Reglementarea industriei pariurilor și a jocurilor de noroc și impactul sau riscurile sociale pe care aceste activități le prezintă pentru unele grupuri vulnerabile reprezintă subiecte de maxim interes public. Cu atât mai mult ele reprezintă teme editoriale legitime pentru o publicație sportivă.

Inclusiv Codul editorial al Ringier prevede garantarea independenței jurnaliștilor și separarea dintre zona editorială și cea comercială:

„Jurnaliștii noștri sunt neclintiți în fața influenței persoanelor, companiilor și autorităților. Evităm prejudecățile și dezvăluim conflictele de interese. Separăm reportajele de comentarii. Marcăm conținutul comercial.”
„Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de public și relatăm într-un mod echilibrat, imparțial și corect. Ne-am angajat să respectăm statul de drept și aderăm la standardele și regulile industriei media”.


Ne exprimăm regretul că trustul Ringier transmite publicului din România că propriul său cod editorial este doar un text golit de conținut.

Considerăm că modul în care trusturile media internaționale operează în țări în care libertatea presei este încă precară dă adevărata măsură a angajamentului lor față de principiile etice pe care le clamează.

Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch urmăresc îndeaproape evoluția evenimentelor de la Gazeta Sporturilor și Libertatea. Ar fi regretabil ca publicul din România să fie lipsit de jurnalismul în interes public care a consacrat jurnaliștii celor două publicații, mai cu seamă în contextul dificil al războiului din Ucraina și al celor patru runde de alegeri ce vor avea loc anul viitor în România.”

Sursa foto :https://google.com

Redactorul Daniel Mihai, colaborator al Ziarului Naționalul.ro susține și militează pentru această cauză considerând că independența editorială reprezintă esența unei prese libere

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile

Publicat

pe

UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile

Ingrediente cumpărate în exces, preparate care rămân nevândute și alimente aruncate zilnic înseamnă pierderi importante pentru restaurante și hoteluri. Odată cu noile obiective impuse de Uniunea Europeană pentru reducerea risipei alimentare, tot mai multe afaceri apelează la inteligența artificială pentru a estima necesarul de ingrediente, a gestiona stocurile și a reduce costurile. Dar se vor vedea aceste economii și în nota de plată a clienților?

UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030 Sursă foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Uniunea Europeană a adoptat primele obiective obligatorii din punct de vedere juridic privind reducerea risipei alimentare. Până la sfârșitul anului 2030, statele membre vor trebui să reducă risipa alimentară pe cap de locuitor cu 30%, măsură care pune o presiune tot mai mare asupra comercianților, restaurantelor, hotelurilor și firmelor de catering să găsească soluții eficiente.

În România, reducerea risipei alimentare este reglementată încă din 2016 prin Legea nr. 217, care încurajează donarea alimentelor și alte măsuri de prevenire a risipei. 

Noile obiective europene îi obligă însă pe operatori să acorde o atenție mai mare eficienței operaționale, iar inteligența artificială începe să fie folosită pentru a reduce pierderile înainte ca alimentele să ajungă la gunoi.

Cum poate ajuta inteligența artificială

Potrivit lui Luka Zivkovic, cofondator și General Manager Bonapp, inteligența artificială poate interveni în mai multe etape ale activității unei bucătării profesionale, de la aprovizionare până la gestionarea stocurilor și stabilirea porțiilor.

„Inteligența artificială ajută enorm la reducerea risipei alimentare. Ea poate estima cu precizie necesarul zilnic de ingrediente și ajută la ajustarea porțiilor, prevenind astfel risipa atât din bucătărie, cât și din farfurie”, declară acesta pentru „Adevărul”.

Potrivit explicațiilor sale, sistemele de inteligență artificială pot fi integrate cu platforme de gestiune a stocurilor care folosesc principiul FIFO („primul intrat, primul ieșit”), astfel încât produsele aflate aproape de data expirării să fie utilizate înainte de a deveni deșeuri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Conectată la o gestiune dinamică a stocurilor cu alerte de tip FIFO, IA se asigură că niciun produs aflat aproape de data de expirare nu ajunge la gunoi”, spune antreprenorul.

Risipa alimentară ajunge și în nota de plată

Potrivit lui Luka Zivkovic, costurile generate de risipa alimentară sunt suportate, în cele din urmă, și de consumatori.

„Până la urmă, tot clientul plătește pentru mâncarea irosită. Când porțiile sunt prea mari, costul ingredientelor aruncate este transferat subtil în prețul din meniu”, afirmă acesta.

El spune că pierderile nu se rezumă doar la valoarea alimentelor care ajung la gunoi.

„Însă pierderile nu se opresc aici: vorbim și despre timpul pierdut în bucătărie, munca personalului și costurile pentru ridicarea deșeurilor”, explică Zivkovic.

Conform spuselor sale, eliminarea risipei poate însemna atât o profitabilitate mai mare pentru restaurante, cât și posibilitatea de a oferi prețuri mai bune clienților.

„Odată ce elimini această risipă, scazi cheltuielile afacerii, ceea ce îți dă libertatea fie să obții o marjă mai bună de profit, fie să le oferi clienților prețuri mai avantajoase”, adaugă el.

Burnout sau conflict de valori? Cum îți dai seama ce te epuizează cu adevărat la serviciu

Camere inteligente care văd ce ajunge la gunoi

Una dintre soluțiile folosite deja în industria ospitalității este cea dezvoltată de start-up-ul elvețian KITRO, prezent și în România, inclusiv la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Sistemul utilizează o cameră video automată, tehnologie de computer vision și inteligență artificială pentru a identifica și clasifica alimentele aruncate. Datele sunt analizate și prezentate într-un tablou de bord care îi ajută pe managerii bucătăriilor să optimizeze comenzile, producția și dimensiunea porțiilor.

Fondatoarele KITRO, Anastasia Hofmann și Naomi MacKenzie, atrag atenția că dimensiunea fenomenului este uriașă: „Aproximativ o treime din totalul alimentelor produse la nivel mondial ajunge să fie irosită”.

Potrivit acestora, risipa alimentară generează anual pierderi economice de peste un miliard de dolari și este responsabilă pentru până la 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, mai mult decât întregul sector al aviației internaționale.

Compania susține că, de la lansarea tehnologiei, clienții săi au economisit 13,5 milioane de euro, au salvat 4,3 milioane de mese și au prevenit risipa a 1.940 de tone de alimente.

Impactul poate fi observat și în hotelurile care folosesc deja tehnologia. La Hotel Luc Berlin, parte a lanțului Marriott Autograph Collection, risipa alimentelor comestibile a fost redusă cu 49% într-un singur an, ceea ce a generat economii de aproape 73.000 de euro.

Soluții care încep să fie adoptate și în România

Potrivit lui Luka Zivkovic, și în România există deja instrumente digitale care contribuie la reducerea risipei alimentare.

Suntem o companie românească ce sprijină comercianții și restaurantele să își valorifice mâncarea rămasă, oferindu-le posibilitatea să o vândă înainte de data expirării”, spune acesta despre aplicația Bonapp.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

El arată că, la nivel european, apar tot mai multe companii care folosesc inteligența artificială pentru a monitoriza automat risipa alimentară.

„Soluții precum Winnow, Orbisk sau Kitro folosesc camere inteligente pentru a analiza automat mâncarea aruncată. Oferind date precise despre ce și cât se irosește, ele îi ajută pe bucătari să cumpere și să gătească exact cât trebuie”, afirmă antreprenorul.

Acesta spune că și-ar dori ca astfel de tehnologii să fie adoptate pe scară mai largă și în România, în contextul în care presiunea pentru reducerea risipei alimentare va crește odată cu implementarea noilor obiective europene.

Pentru multe restaurante, reducerea risipei nu înseamnă doar respectarea unor noi reguli, ci și recuperarea unor costuri care până acum erau considerate inevitabile. Tocmai de aceea, tehnologiile bazate pe inteligență artificială încep să fie privite nu doar ca instrumente de sustenabilitate, ci și ca soluții pentru creșterea profitabilității.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-01T02:23:12.360Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/societate/ue-impune-reducerea-risipei-alimentare-cu-30percent-pana-2546782.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”ue-impune-reducerea-risipei-alimentare-cu-30percent-pana-2546782.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/ue-impune-reducerea-risipei-alimentare-cu-30percent-pana-2546782.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Băsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”

Publicat

pe

Băsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un avertisment privind situația energetică a României și a declarat că șeful statului, Nicușor Dan, ar trebui să aibă o poziție publică în actuala criză provocată de scăderea drastică a debitului Dunării.

Băsescu a criticat modul în care a fost administrat sectorul energetic. FOTO Inquam Photos

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

 Invitat la postul B1TV, Traian Băsescu i-a cerut șefului statului să intervină, având în vedere riscurile care planează asupra funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă.

„Măcar acum, cu criza energetică, poate are un punct de vedere (…) Vă dați seama că noi ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire. Nu-i puțin lucru”, a declarat fostul șef al statului.

Întrebat despre scenariul în care reactorul ar rămâne fără apă de răcire, Băsescu a susținut că autoritățile nu vor permite o astfel de situație și vor opri instalația înainte de apariția unui pericol major.

„De regulă, am văzut numai papițoi la Energie”

Fostul președinte a folosit contextul pentru a critica modul în care a fost administrat sectorul energetic în ultimii ani, acuzând lipsa investițiilor și a unor proiecte importante de producție.

„Este în neregulă faptul că am ajuns aici cu niște panarame de miniștri de ani de zile, de ani de zile, indiferent cum se numesc. Că de regulă am văzut numai papițoi la Energie. De ăștia care vorbesc frumos și n-au făcut nimic. N-au făcut o termocentrală pe gaze”, a afirmat Băsescu.

Guvernul a instituit stare de alertă în energie

Amintim că premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi instituirea stării de alertă la nivel național în luna august, pe fondul reducerii producției de energie cauzate de secetă și de nivelul extrem de scăzut al Dunării.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Unul dintre reactoarele de la Cernavodă a fost deja oprit preventiv, iar autoritățile încearcă să evite oprirea celui de-al doilea.

„Pe fondul tendinței de scădere a debitului Dunării în zilele următoare, există un risc ridicat să fie oprit și cel de-al doilea reactor. Acest lucru ar însemna pierderea a aproximativ 20% din producția națională de energie, o producție foarte importantă, deoarece este una în bandă, inclusiv în orele de seară, când consumul crește semnificativ”, a explica, vineri,premierul.

Tot ca urmare a reducerii debitelor râurilor, afirmă premierul interimar, capacitatea de a crește producția în hidrocentrale este limitată, putând depăși cu puțin 1.000 MW pe zi.

„În condițiile unui consum obișnuit de peste 7.000 MW, există riscul ca în orele de seară România să fie nevoită să importe aproximativ 1.700 MW. Dacă va fi oprit și cel de-al doilea reactor de la Cernavodă, se vor pierde încă aproximativ 650 MW din producție, ceea ce ar însemna că importurile ar trebui să depășească 2.500 MW pentru a menține echilibrul Sistemului Energetic Național”.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-31T20:20:45.379Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/economie/basescu-despre-starea-de-alerta-anuntata-de-2547011.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”basescu-despre-starea-de-alerta-anuntata-de-2547011.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/basescu-despre-starea-de-alerta-anuntata-de-2547011.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Retragere-șoc. Olimpia Satu Mare va juca în locul lui FC Hermannstadt în Liga a 2-a!

Publicat

pe

Retragere-șoc. Olimpia Satu Mare va juca în locul lui FC Hermannstadt în Liga a 2-a!

Cu o zi înaintea startului ediției 2026/2027 a Ligii a 2-a, echipa de fotbal FC Hermannstadt a anunțat că se retrage. În locul formației care a retrogradat la finalul anului competițional precedent din Superligă va participa Olimpia Satu Mare.

FC Hermannstadt s-a confruntat cu probleme financiare în ultimii ani (Foto: sportpictures)

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Anunțul a fost făcut de Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial: „Comitetul de Urgență al FRF aprobă referatul Departamentului Competiții al FRF privind ocuparea locului vacant apărut în Liga a 2-a, ca urmare a retragerii clubului FC Hermannstadt, de către clubul CSM Olimpia Satu Mare. CSM Olimpia Satu Mare va prelua programul competițional al clubului AFC Hermannstadt. (Anexa nr.1)”.

Locul vacant astfel apărut în cadrul Ligii a 3-a va fi completat de clubul AS FC Pucioasa.

De asemenea, CSC Dumbravița, formație care ar fi trebuit să joace, sâmbătă, 1 august, cu FC Hermannstadt, a anunțat pe pagina oficială de Facebook că partida cu Olimpia Satu Mare nu se va mai disputa, iar confruntarea din prima rundă va fi programată cel mai probabil la mijlocul săptămânii viitoare. „Sibienii au notificat Federația Română de Fotbal de retragerea lor din competiție. Programul acestora va fi preluat de CSM Olimpia Satu Mare. În consecință, meciul din prima etapă, de pe stadionul Ștefan Dobay, contra echipei din Satu Mare, va fi programat cel mai probabil la mijlocul săptămânii viitoare. Vom reveni cu noi informații pe măsură ce acestea vor apărea”.

Clubul FC Hermannstadt, care a retrogradat în Liga a 2-a în sezonul precedent după ce a pierdut barajul cu FC Voluntari, se confruntă de mai mult timp cu probleme financiare, iar conducerea a luat decizia retragerii din competiție.

Iată cum arată programul primei etape din Liga a 2-a

Sâmbătă, 1 august 2026

Ora 11.00: Cetatea Suceava – Chiajna

Ora 11.00: CSM Reșița – ASA Tg. Mureș

Ora 11.00: FC Bacău – CS Ștefănești

Ora 11.00: Gloria Bistrița – CSC Șelimbăr

Ora 11.00: Metaloglobus – Metalul Buzău

Ora 11.00: Râmnicu-Vâlcea – Popești Leordeni

Ora 11.00: FC Bihor Oradea – Unirea Slobozia

Ora 11.00: CS Afumați – CS Dinamo București

Duminică, 2 august 2026

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ora 16.00: Steaua – CSM Slatina

Marți, 4 august 2026

Ora 18.00: SSU Poli Timișoara – Chindia

Meciul CSC Dumbrăvița – Olimpia Satu Mare va fi reprogramat.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-31T14:00:15.808Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/sport/retragere-soc-olimpia-satu-mare-va-juca-in-locul-2546949.html”,”pathArray”:[„”,”sport”,”retragere-soc-olimpia-satu-mare-va-juca-in-locul-2546949.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/sport/retragere-soc-olimpia-satu-mare-va-juca-in-locul-2546949.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile
Actualitateacum 3 ore

UE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile

Ingrediente cumpărate în exces, preparate care rămân nevândute și alimente aruncate zilnic înseamnă pierderi importante pentru restaurante și hoteluri. Odată...

Băsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire” Băsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”
Actualitateacum 9 ore

Băsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un avertisment privind situația energetică a României și a declarat că șeful statului, Nicușor...

Retragere-șoc. Olimpia Satu Mare va juca în locul lui FC Hermannstadt în Liga a 2-a! Retragere-șoc. Olimpia Satu Mare va juca în locul lui FC Hermannstadt în Liga a 2-a!
Actualitateacum 15 ore

Retragere-șoc. Olimpia Satu Mare va juca în locul lui FC Hermannstadt în Liga a 2-a!

Cu o zi înaintea startului ediției 2026/2027 a Ligii a 2-a, echipa de fotbal FC Hermannstadt a anunțat că se...

10 motive pentru care să construiești un plan de fidelizare pentru clienții tăi  10 motive pentru care să construiești un plan de fidelizare pentru clienții tăi 
Actualitateacum 18 ore

10 motive pentru care să construiești un plan de fidelizare pentru clienții tăi 

Costurile de achiziție cresc de la un trimestru la altul. Bugetele de marketing se ajustează permanent, iar competiția pentru atenția...

Cum poate coachingul să îmbunătățească motivația echipei?  Cum poate coachingul să îmbunătățească motivația echipei? 
Actualitateacum 18 ore

Cum poate coachingul să îmbunătățească motivația echipei? 

Motivația unei echipe nu depinde exclusiv de salariu sau de pachetul de beneficii. Modul în care oamenii comunică, primesc feedback,...

De ce aceeași fotografie poate arăta complet diferit fără să schimbi aparatul De ce aceeași fotografie poate arăta complet diferit fără să schimbi aparatul
Actualitateacum 18 ore

De ce aceeași fotografie poate arăta complet diferit fără să schimbi aparatul

Ai observat probabil că o fotografie arată impecabil pe ecranul camerei, dar pe laptop pare mai ștearsă, iar pe telefon...

Când Riadul renunță la prudență: o nouă geometrie a războiului cu Iranul Când Riadul renunță la prudență: o nouă geometrie a războiului cu Iranul
Actualitateacum 22 de ore

Când Riadul renunță la prudență: o nouă geometrie a războiului cu Iranul

Participarea deschisă a Arabiei Saudite la loviturile împotriva milițiilor proiraniene din Irak marchează o schimbare strategică majoră în confruntarea dintre...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro