Actualitate
O altfel de prezentare a filmului „Crimele din Osage County”
Regizat de Martin Scorsese și scris pentru ecran de Eric Roth dimpreună cu legendarul Scorsese, bazat pe cartea omonimă best-seller a lui David Grann, filmul este plasat în anii 1920 în Oklahoma și prezintă crimele în serie asupra membrilor națiunii Osage. Acest ținut bogat în petrol stârnește invidia unei elite conducătoare și va genera un șir de crime brutale cunoscute sub numele de Domnia Terorii, care au declanșat o anchetă majoră a FBI în care a fost implicat J. Edgar Hoover.
Cadrul general îl constituie începutul anilor 1920, în orașul Grey Horse, din comitatul Osage, Oklahoma, ca în orice altă perioadă sau loc din SUA, în care banii și puterea sunt indisolubil legate și de acțiunea și păcatul crimelor în serie.
Ceea ce este diferit aici este, din cauza unei ciudățenii a destinului, deoarece banii șirresursele naturale nu sunt concentrate în buzunarele comunității albe, ci mai degrabă în custodia indigenilor americani Osage după descoperirea unor rezerve vaste de petrol în rezervația lor.
„Killers of the Flower Moon” constituie una dintre marile realizări cinematografice semnate de Martin Scorsese, care se aseamănă cu imaginea vizuală a modalității de a schimba abordarea și modul de a ecranizat o carte cu un subiect delicat așa cum oricine poate observa diferența dintre străzile medii ale oricărui oraș mare în raport cu câmpiile deschise din Oklahoma.
Dar dacă vom avea posibilitatea și vom privi mai atent, această poveste gravitează în jurul unei comunități exploatate și controlate de un naș nemilos de prerie (interpretat impecabil și plin de siguranță de către Robert De Niro), care se prezintă drept un stâlp și lider binevoitor al comunității, în timp ce își forțează rudele să aleagă între loialitatea familiei și comportamentul lui exemplar, plin de decență în ochii opiniei publice, dar plin de răutate și invidie care se întrepătrund direct în scenariul obișnuit al liderilor autoritari plini de meschinării și răzbunări sângeroase.
Ceea ce este diferit este tușa mai puțină edulcorată a „băieților răi”, caracteristică a lui Martin Scorsese, regizorul care are mai multă luare în considerare a impactului acțiunilor lor asupra victimelor, ducând firul narativ ca fiind fără de niciun fel de echivoc, în sensul adevărat al termenului.
Există pe parcursul acestui film o atmosferă frenetică a goanei aurului în oraș. Întreaga acțiune și firul narativ dezvăluit se învârte într-un ritm realmente nebunesc pe lângă lucrătorii petrolieri care se zbat pentru un loc de muncă și pe operatorii cinici care caută să-i (dis)prețuiască pe pașnicii și înțelepții membrii Osage, dorind nu doar averea lor ci și exterminarea nativilor acestor pământuri.
Ernest Burkhart este unul dintre personajele cheie ale acestui film. Fiind proaspăt ieșit din armată și nepotrivit pentru vreo slujbă care necesită efort fizic – sau mental, de altfel – el se confesează la ușa unchiului său prosper („Puteți să mă numiți rege”, spune magnatul William Hale, pe un ton care sugerează că există puține opțiuni în această chestiune) primind lecții de viață și directive care – i vor ruina sufletește viața.
William Hale-Robert de Niro își dă seama că-l poate folosi nepotul său flexibil și docil. El îl pune să lucreze într-o schemă de a face bani care în curând îi vor aduna un număr considerabil de cadavre în poporul Osage.
În anii 1920, membrii națiunii indiene Osage din statul Oklahoma constituiau populația cu cel mai mare venit per capita din lume. Această comunitate își desfășura existența pașnic, dar, odată cu venirea populației albe, din cauza lăcomiei și a setei de putere și control al invadatorilor albi, lucrurile vor lua o întorsătură pe deplin dureroasă, în care lupta de clasă și supraviețuirea în condiții potrivnice vor fi realități pentru oricine.
Aceste evenimente se vor produce într – un ritm galopant, după ce sub pământurile populației indiene Osage va fi descoperit „aurul negru” – petrol din abundență.
Filmul surprinde într-un mod cât se poate de realist toată această luptă pe deplin nedreaptă, în care,dacă la începutul filmului indienii Osage mergeau în limuzine cu șofer, își construiau conace și erau pe deplin deținători de pământuri cu care reușeau să-și permită trimiterea copiilor la studii în Europa, rând pe rând, unul câte unul, încep să fie uciși „accidental”, după rețete diabolice elaborate.
Bogăția acestor nativi americani i-a atras imediat pe interlopii albi, care au manipulat, extorcat și furat cât de mulți bani au putut înainte de a recurge la crimă.
Această veritabilă producție hollywood – iană, cu o durată maraton de trei ore și douăzeci de minute se bazează pe o poveste adevărată și este admirabil interpretatăprin intermediul neobișnuitei povești de dragoste dintre Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio) și Mollie Kyle (Lily Gladstone), la care se adaugă machiavelica a figură a lui William Hale (Robert de Niro) care interpretează magistral rolul „Regelui” sau „Unchiului”, un magnat animat de setea de putere, de bogăție si sânge de care se folosește și planifică exterminând în masă populația nevinovată a comunității Osage.
Crimele din Osage County cu subtitlul „Bani însângerați” este asemănătoare unei saga de tip western în care dragostea adevărată se intersectează cu sentimente precum răzbunare, cruzime și trădare ajunse într – un inimaginabil de monstruoase.
În această peliculă de excepție,o femeie Osage, Mollie Burkhart, după ce își vede întreaga familie asasinată la ordinele „Regelui” de către alți apropiați (printre care și logodnicul și actualul soț Ernest ) ai acestui „protector” și „filantrop” al comunității Osage intitulat mason de rangul 32, ia atitudine.
Cum numărul victimelor creștea, solicită ajutorul detectivilor particulari (care vor avea un sfârșit tragic) cât și al FBI, aflat la începuturi. Din moment ce au preluat acest caz, care s-a numărat printre primele investigații majore ale organizației în fruntea careia se afla Edgar J. Hoover, tensiunea atinge cote maxime.
Împreună cu indienii Osage, echipa de agenți FBI sub acoperire vor scoate la lumină una dintre cele mai sinistre conspirații din istoria Americii, dar, într – un mod injust, pedepsirea vinovaților nu va putea fi niciodată evocată și… nici echivalată.
Am urmărit cu deosebit interes, pe marile ecrane, acest film de Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio si Robert De Niro în rolurile principale. De altfel, am sesizat această poveste ecranizată în care există o fascinația perenă, specifică filmelor lui Martin Scorsese pentru noțiunea de putere cu toate structurile acesteia și tot ceea ce implică în caracterizarea personajelor.
William Hale cu alura plină de rafinament și siguranță a lui Robert de Niro este de exemplu individul din vârful scării, al piramidei sociale care planifică destine, întocmește planuri și crime, dând impresia, asemenea grupării din care face parte, ca fiind și având calitatea de protector și binefăcător al tuturor, cu o imagine a unui filantrop desăvârșit, familist convins și patron ireproșabil, care ajută pe oricine, în funcție de interese.
Mi-am adus aminte de calitatea sa de șef al mafiei siciliene și modul plin de bonomie aparentă din „Il Padrino”, dar și de acea latură întunecată a personajului cu rang inferior obstinație, a ucigașului Frank Sheeran din The Irishman sau chiar a soldatului de Henry Hill din Goodfellas,.
Aici el nu se mai agăță și trage cu toată puterea de marginea cercului interior al mafiei, ci el întruchipează forța răului care guvernează cu mână de fier și acrivie, dar în mod paradoxal, fără a trezi suspiciuni nimănui.
De asemenea , în adaptarea magistrală a lui Martin Scorsese a cărții de non-ficțiune a lui David Grann din 2017 Killers of the Flower Moon, există și acea tipologie a nefericitului Ernest Burkhart amirabil interpretat de Leonardo DiCaprio, nepotul plictisitor, pe deplin limitat dar și ticălos plin de perfidie al machiavelicului fermier de vite William Hale (Robert de Niro) creierul din spatele acestei veritabile și totodată detestabile epidemii de crime și a unei strângeri de pământ, resurse și bani.
Interesant este aspectul referitor la faptul că Leonardo DiCaprio a mai interpretat rolul prostului, dar nu chiar în această măsură grosolană.
Fără să se opună și fără să clipească, pe deplin limitat și neînțelegător repetă cu obstinație cuvintele unchiului său, de parcă ar încerca să le descopere sensul. Cu fruntea încrețită și cu gura înclinată, arată „ca un șarpe” „sau ca un coiot” caracterizări pline de tâlc făcute de femeile comunității Osage.
El nu va înțelege niciodată faptul că a fost înșelat și îndemnat să se însoare cu o tânără bogată numai din dorința de a moșteni bogăția.
O bună parte din timpul de rulare al filmului, de 206 de minute, este ocupat de instantaneele cu reacție ale lui Ernest, care cu sau fără de viclenie, se străduiește să realizeze exact tot ceea ce i se cere.
Veți observa performanță actoricească de cel mai înalt nivel, care se potrivește stilului său amabil, dar cu trimiteri pe marginea tragicomediei, cu schimbări și izbucniri temperamentale, pline de intrigi țesute, cu replici și discursuri în viteză caracteristice pentru DiCaprio, un actor deosebit de inteligent și deopotrivă de șarmant.
Veți descoperi unul dintre puținele puncte critice ale acestei narațiuni pe deplin captivante și de anvergură. În parte datorită „îndemnului blând al unchiului său, care ar prefera să vadă toți banii din petrol „curgând în modul corect”, Ernest se căsătorește cu Mollie ( interpretată de Lily Gladstone cu o prezență remarcabilă pe deplin magnetică), o femeie Osage „de sânge” care deține o parte din „drepturile” către zăcămintele de petrol de pe pământul familiei ei.
Gladstone, cunoscută până acum pentru interpretarea ei superbă din drama lui Kelly Reichardt, Certain Women, are un rol de femeie înțeleaptă, care va trece prin momente dificile, datorită „bunăvoinței” tratării diabetului său, cu largul concurs al soțului grijulii și a unchiului binefăcător…
Mollie reprezintă un punct central, o oază de corectitudine și normalitate, într-un cadru plin de zgomote. Calmul ei senin va atrage privirea cinefililor, totul fiind posibil prin acea putere și forță interioară plină de calm, pe care o afișează și în cele mai dureroase momente.
Este ceva exagerat să credem că această femeie cu sânge nobil să fie atrasă de un prost ca Ernest, dar Gladstone și DiCaprio reușesc să ne convingă că acesta este mai mult decât un parteneriat (și nu dragoste adevărată) și reprezentarea acestei oportunități datorate căsătoriei, o vor supune unor chinuri fizice și psihice la cel mai înalt voltaj.
Mollie este inima acestui film care este populat de cei lipsiți de inimă – sau cel puțin de cei fără nicio idee de empatie.
Atunci când personajul său va fi diminuat de starea de sănătatea, filmul va gravita către stări psihologice și jocuri de rol dintre cele mai diverse.
Renunțarea temporară a lui Mollie ca personaj și sursă de energie este un factor care contribuie la tumultul acestui film editat clar, în care impulsul îl reprezintă goana după materie, cu tot arsenalul aferent, cu răutatea mascată și crimele legate de aceste nesuferite patimi omenești, care au marcat istoria acestor ținuturi.
În concluzie, Killers of the Flower Moon este o filă autentică de istorie, un semn că trebuie cunoscut trecutul și totodată învățat din greșeli, deoarece valul s-ar putea întoarce, atât în ceea ce privește dorința de a revizui aspectele rușinoase ale istoriei Americii, cât și în portretizarea pe marile ecrane ale acestei lupte de clasă îndreptate spre comunitatea nativilor indo-americani.
Oricât de mult acest film intitulat inspirat „Killers of the Flower Moon” scoate în evidență istoria tragică a națiunii Osage, ea ne amintește și nouă de ceea ce au suferit.
Personal, mi-am dat seama când am vizionat acest film-maraton că am reușit să am simpatii cu aceste familii care și -au pierdut viețile, din cauza acțiunilor ucigașe tipice gândirii masonice.
Filmul surprinde scene de un realism dur, cu momente antologice când, în afară plănuirii și întocmirii crimelor, scenele ritualului înmormântării trezesc zbaterea și sensibilitatea oricărui tip psihologic uman.
„Familia mea, suntem mici. Ar fi trebuit să fim la fel de mari ca ai oricui altcineva, dar oamenii noștri au fost uciși cu toții”-o replică pe deplin relevantă și de asemenea emblematică ce situează acest film în rândul producțiilor care cu siguranță vor avea ecouri și nominalizări în cadrul festivalurilor și concursurilor de specialitate de pe tot cuprinsul globului.
Este edificator faptul că s-au scos la iveală astfel de lucruri și, chiar dacă toate acestea ilustrează realități dureroase, această poveste ecranizată pe baza unei cărți reprezintă ceva din care putem să învățăm cu toții…
Trailer oficial al filmului Killers of the Flower Moon
Prezentarea acestei cronici de film a fost realizată de către domnul profesor. dr. Daniel Mihai, redactor al platformei BPNews.Toate drepturile rezervate!
Actualitate
23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani
În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.
Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi
Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.
Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia
A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.
La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.
Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.
Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.
1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu
Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.
Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române
În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.
A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.
În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei şi dormea până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.
În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.
A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.
Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.
1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte
„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.
A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.
Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.
Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști
Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.
Bonnie și Clyde/FOTO: FBI
Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea
Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.
FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.
La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.
Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.
În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.
Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.
Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.
La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.
Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News
Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes.
Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.
Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.
1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București
Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.
FOTO: Inquam photos/David Muntean
Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.
Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari.
Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.
„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului
1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă
Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.
Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia
ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.
Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.
Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.
Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.
La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.
Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.
Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.
Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.
Actualitate
Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.
Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.
„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.
Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:
„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.
Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.
„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.
„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”
Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.
„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.
Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.
„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”.
Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.
Actualitate
Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut
Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea in spitale private, pierderea bagajelor, intarzierile, furtul si schimbarile neasteptate ale planurilor. Caldura, deshidratarea si imbolnavirile gastrointestinale sunt, de asemenea, riscuri frecvente, asa ca verifica daca sunt incluse tratamentele, analizele si medicamentele. Nu trece cu vederea acoperirea pentru evacuare, regulile privind afectiunile preexistente si excluderile pentru excursiile in desert sau pentru inchirieri. Politica potrivita poate reduce mult stresul, iar exista inca multe de stiut despre cum sa o alegi bine.
Acoperire pentru Asigurarea de Calatorie in Africa de Nord
Cand calatoresti prin Africa de Nord, asigurarea potrivita iti poate oferi o adevarata liniste sufleteasca. Poti explora cu mai multa incredere atunci cand polita ta acopera intarzierile de calatorie, bagajele pierdute si schimbarile bruste ale planurilor. Te ajuta si cand te confrunti cu riscuri de furt, constientizarea acestora in pietele aglomerate, gari si hoteluri, unde sa ramai atent conteaza. Daca te indrepti spre coasta, cauta sprijin pentru urgente pe mare, ca sa nu ramai sa gestionezi singur o problema neasteptata. O acoperire buna iti permite sa te concentrezi asupra oamenilor, locurilor si experientelor din jurul tau. Te vei simti mai pregatit, mai conectat si mai putin stresat atunci cand asigurarea ta se potriveste realitatilor din regiune. Asa iti protejezi calatoria si iti mentii sentimentul de apartenenta intact.
De ce conteaza acoperirea pentru spitalul privat
Protectia pentru calatorie este doar o parte din a te simti in siguranta in strainatate; vrei, de asemenea, sa stii unde vei merge daca ai nevoie de ingrijiri medicale. In Egipt si in Africa de Nord, spitalele private ofera adesea servicii mai rapide, personal mai bine pregatit sa vorbeasca engleza si spatii mai curate, astfel incat calatoria ta sa fie mai putin stresanta. Cand polita ta include aceasta optiune, poti alege ingrijirea cu mai multa incredere, in loc sa te ingrijorezi de sistemele publice mai putin cunoscute. De asemenea, te ajuta la selectarea clinicii, deoarece nu esti limitat la cea mai ieftina locatie. Daca ai nevoie de internare de urgenta, asiguratorul te poate indruma catre locul potrivit si iti poate explica procesul de rambursare. Acest sprijin conteaza, deoarece meriti ajutor care sa se simta organizat, respectuos si la indemana atunci cand te afli departe de casa.
Cele mai frecvente despagubiri de asigurare de calatorie in Africa de Nord
Cand calatoresti in Africa de Nord, urgentele medicale in strainatate se numara printre cele mai frecvente cereri de despagubire din asigurare, asa ca te ajuta sa iti cunosti acoperirea inainte sa pleci. Vei dori, de asemenea, protectie pentru bagajele pierdute, deoarece bagajele intarziate sau care nu ajung la timp iti pot perturba rapid planurile. Cu politica potrivita, poti gestiona aceste neplaceri cu mai putin stres si te poti intoarce la a te bucura de calatorie.
Urgente medicale in strainatate
Urgentele medicale pot aparea oriunde, iar Africa de Nord nu face exceptie. De aceea, este important sa stii cum te ajuta asigurarea de calatorie daca te imbolnavesti sau te ranesti in strainatate. Nu esti singur(a) daca o febra brusca, o problema digestiva sau o entorsa te incetinesc; o acoperire buna te poate ghida catre ingrijire rapid. Tine la indemana aceste elemente esentiale:
| Necesitate | Ce faci |
| Ajutor rapid | Suna la linia de urgenta a asiguratorului |
| Vizita la clinica | Urmeaza pasii aprobati pentru ingrijirea locala |
| Suport pentru recuperare | Salveaza chitantele si rapoartele |
| Preventie | Tine-te hidratat(a) si noteaza contactele de urgenta |
Cand actionezi rapid, iti protejezi calatoria si linistea. Cu un sprijin clar, te poti concentra sa te simti mai bine si sa revii la planurile tale cu incredere.
Revendicari pentru bagaje pierdute
Daca geanta iti dispare pe drum spre Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, asigurarea de calatorie poate reduce o parte din stres, ajutandu-te sa urmaresti pierderea si sa acoperi inlocuirea articolelor esentiale. Nu esti singur—cererile pentru bagaje pierdute se numara printre cele mai frecvente reclamatii la asigurarile de calatorie aici. In primul rand, anunta problema imediat la compania aeriana si pastreaza toate chitantele, numerele de referinta si notitele. Apoi urmeaza pasii procesului de revendicare cu asiguratorul tau cat mai curand posibil. Daca este doar o intarziere a bagajului, polita ta poate rambursa articole precum produse de igiena, haine si alte lucruri de baza, ca sa poti continua calatoria confortabil. Stai calm, ramai organizat si pastreaza copii ale tuturor documentelor. Cu acoperirea potrivita, te poti simti sprijinit, increzator si gata sa te bucuri din nou de calatorie.
Acoperire pentru boli gastrointestinale si deshidratare
Gastroenteritele pot aparea oriunde, dar reprezinta un risc real atunci cand calatoresti prin Egipt si Africa de Nord, mai ales daca organismul tau nu este obisnuit cu apa, mancarea sau caldura locale. Cu o asigurare potrivita, poti primi ajutor pentru consulturi medicale, analize si medicamente daca apar disconfort intestinal sau deshidratare. Acest lucru conteaza atunci cand problemele simple pot deveni o boala care iti opreste calatoria. Ar trebui sa respecti totusi masurile de preventie: alege mese sigure, spala-te pe maini si bea doar apa potabila. Igiena alimentara buna iti scade riscul, dar acoperirea iti ofera un sprijin suplimentar daca simptomele apar oricum. Te ajuta sa te simti mai putin singur, pentru ca stii ca exista sprijin daca ai nevoie de ingrijire rapida si increzatoare.
Acoperirea pentru insolatie si expunere la soare in Africa de Nord
Cand calatoresti in Africa de Nord, insolatia poate aparea rapid, asa ca ajuta sa cunosti semnele de avertizare, precum ameteala, confuzia si greata. Asigurarea de calatorie potrivita poate acoperi ingrijirea medicala de care ai putea avea nevoie dupa prea multa expunere la soare, inclusiv tratamentul pentru deshidratare sau arsuri severe. Cu planul potrivit, poti explora mai increzator si poti primi ajutor rapid daca caldura devine prea mare.
Simptomele si riscurile insolatiei termice
Insuficienta calorica (insolatia) se poate instala rapid in Africa de Nord, mai ales daca petreci ore lungi la soare direct sau vizitezi zone calde si uscate fara suficienta apa sau umbra. Poti sa te simti ametit, slabit sau confuz, iar pielea ta poate deveni fierbinte si uscata. Urmareste simptomele insomniei, semnele deshidratarii, riscurile insolatiei si complicatiile febrei, deoarece aceste semne se pot suprapune si pot agrava situatia.
- Dureri de cap, greata si batai rapide ale inimii
- Crampe, oboseala si dificultati de concentrare
- Lesin sau confuzie brusca
Daca observi aceste semne de avertizare, ia-le in serios si muta-te imediat intr-un loc mai racoros. Nu exagerezi; te protejezi. Ramanand atent(a), te poti bucura de calatorie cu incredere si te poti simti sustinut(a) oriunde ai merge.
Ingrijire medicala prin expunere la soare
Daca soarele te pune la incercare in Egipt sau in Africa de Nord, asigurarea de calatorie te poate ajuta sa primesti rapid ingrijiri medicale pentru afectiuni cauzate de caldura si expunere severa la soare. Ar trebui sa faci o evaluarea politei medicale inainte sa pleci, ca sa stii costuri tratamentului si ce este inclus. Planurile bune iti ofera acces la o retea clinici, plus spitalizare acoperita daca ai nevoie de monitorizare mai atenta. De asemenea, poti obtine medicamente prescrise, autorizatii pentru rambursare si transporturi de urgenta atunci cand starea ta necesita actiune rapida. Cu asistenta nonstop, nu va trebui sa gestionezi singur o criza. Acest sprijin conteaza cand esti departe de casa si ai nevoie de ajutor clar, raspunsuri calme si ingrijire care se potriveste calatoriei tale.
Vaccinuri si efecte secundare
Inainte sa calatoresti in Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, verifica ce vaccinuri iti recomanda medicul si discuta despre posibile efecte secundare ca sa te poti planifica cu incredere. Daca ai afectiuni preexistente, mentioneaza-le din timp, deoarece ele pot influenta programul de vaccinare si raspunsul organismului tau la imunitate. Adu cu tine orice documente necesare, mai ales daca un cabinet sau un control de frontiera cere dovada. Cele mai multe efecte secundare sunt usoare, cum ar fi o durere la nivelul bratului, oboseala sau o febra usoara, si de obicei trec rapid. Te poti simti linistit cu pasi simpli:
- Programeaza vaccinarile din timp, astfel incat dozele sa se potriveasca cu calendarul tau.
- Intreaba ce simptome sunt normale si cand trebuie sa ceri ajutor.
- Tine evidenta documentelor la indemana, ca sa fii pregatit si sustinut.
Cu putina pregatire, te vei simti informat si binevenit.
Cum sa alegi asigurarea de calatorie pentru Africa de Nord
Atunci cand alegi o asigurare de calatorie, acoperirea pentru evacuare medicala, deoarece in zone indepartate si pe distante lungi chiar si problemele mici pot deveni mari. Apoi, analizeaza limitele de acoperire pentru ca ingrijirile medicale, furtul si intarzierile de calatorie sa fie suficiente pentru planurile tale. Nu sari peste regulile privind afectiunile preexistente, deoarece o excludere ascunsa poate ramane sa te lase neasigurat chiar atunci cand ai cel mai mult nevoie de ajutor. Citeste cu atentie excluderile din polita pentru activitatile de aventura, excursiile in desert si masinile inchiriate. Daca te alaturi altor calatori, alege o polita care se potriveste itinerariului comun si ofera tuturor liniste. Cu polita potrivita, te poti concentra pe calatorie si te poti simti increzator, sprijinit si pregatit pentru Africa de Nord. pentru Africa de Nord, incepe prin a potrivi polita cu calatoria ta, nu doar prin a alege cea mai ieftina optiune. Verifica mai intai
Intrebari frecvente
Aceasta asigurare este valabila daca fac o escala in alta tara?
Da, de obicei este valabil si la escala, daca polita acopera tranzitul; verifici insa conditiile pentru companiile aeriene, daune conexiuni, pierdere bilete si intarziere zboruri, ca sa te simti linistit.
Acopera polita pierderea pasaportului sau a actelor?
Da, polita poate acoperi pierderea pasaportului sau a actelor, daca include acest beneficiu. Verifica conditiile, iar pentru Pierderea bagajelor si despagubire urgenta, primesti sprijin rapid si te simti in siguranta.
Este Inclusa Asistenta In Limba Romana?
Da, de multe ori ai asistenta in limba romana, daca polita o include. Verifici limba asistentei si acoperirea pentru comunicare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si inteles.
Poti extinde asigurarea dupa ce am plecat in calatorie?
Da, poti solicita prelungirea politei dupa data plecarii, dar depinde de conditiile de acoperire si de aprobarea asiguratorului. Verifica cate zile raman si trimite o notificare insurerului cat mai repede; uneori este necesara acceptarea inainte de expirare.
Acopera asigurarea sporturile nautice sau safariul?
Da, uneori, dar tu trebuie sa verifici polita: sporturile nautice si safari-ul pot avea limitari. Cauta Riscuri de sanatate, acoperire medicala, Costuri evacuare si repatriere urgenta, ca sa calatoresti linistit.
-
Actualitateacum 2 zileFenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans
-
Breakingacum 3 zile20 Mai, calendarul zilei: Cher împlinește 80 de ani, Miodrag Belodedici 62. Sunt brevetați blugii
-
Actualitateacum 3 zile
SUA vor să reducă forțele militare puse la dispoziția NATO în caz de criză. Când ar urma să fie făcut anunțul oficial
-
Actualitateacum 3 zile
Antrenorul de box din București care a agresat sexual și fizic o cursantă minoră timp de peste doi ani a fost arestat preventiv
-
Actualitateacum 2 zile
Planul lui Trump pentru Gaza, în impas: fonduri neplătite și progrese inexistente pe teren
-
Breakingacum 2 zileTrump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”
-
Actualitateacum 2 zile
SUA vor tehnologia dronelor ucrainene. Washingtonul cere acces la sistemele AI și navigația fără GPS, dar Zelenski trasează o „linie roșie”
-
Actualitateacum 2 zile
Miniștrii de Externe ai NATO se reunesc în Suedia după anunțurile SUA legate de reducerea implicării în securitatea Europei





