Connect with us

Actualitate

Duminica a Treizecea după Rusalii, Pilda dregătorului bogat și păzirea poruncilor

Publicat

pe

Duminica a Treizecea după Rusalii, Pilda dregătorului bogat și păzirea poruncilor

Textul Evangheliei de astăzi 26 Noiembrie 2023,ne descoperă câtă dragoste și milă are Dumnezeu pentru toți oamenii: drepți și păcătoși, bogați sau săraci, bolnavi ori sănătoși. Se remarcă de altfel și dragostea și zelul misionar al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a făcut posibil să-i caute pe toți și să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă și tuturor condițiilor sociale.

În cazul de față, întâlnirea lui Hristos cu un tânăr din categoria celor mai bogați ai vremii în această lume, dar săraci pentru lumea de dincolo, este relatată amănunțit de către toți cei trei evangheliști (Mc. 10, 17-22; Lc. 18, 18-27; Mt. 19, 16-22), notând în unanimitate că acea convorbire ar fi avut loc în Perea, după ce Iisus tocmai îi binecuvântase pe copii.

Ni se propune astăzi spre rememorare și meditatie un text care relatează întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un oarecare tânăr bogat. E un text dens, scurt. Lectura lui nu dureazaă mai mult de trei minute. E un text realizat, așa cum ne-au obișnuit evangheliștii, cu economie de cuvinte, dar cu mare bogatie de înțelesuri. 

Textul este, de obicei, tâlcuit de către exegeți si de către Sfinții Părinți și alți predi­catori, ca adresâdu-se la două categorii de creștini: prima parte, care vorbește despre mântuire se adresează tuturor, iar partea a doua, care se referă la desăvârșire , ar privi numai pe cei care se dedică treptelor înalte de viață creștină, monahilor, Sfinților.

Ideea centrală pornește de la textul Evangheliei după Sfântul Apostol Matei în care se spune: „De voiești să fii desăvârșit , du-te, vinde-ți averile și le dă săracilor și vei avea comoară în cer” (Sfântul Apostol Matei Capitolul 19, versetul 21)

Spre deosebire de Apostolu Matei, Evanghelistul Marcu mai are ceva în plus, deoarece precizează : „A alergat la El, a căzut în genunchi înaintea Lui și L-a întrebat: «Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?»”

Sfântul Evanghelist Marcu este mult mai clar în a ne descoperi credința și sinceritatea acelui tânăr care nu venea la Iisus ca să-L ispitească, așa cum frecvent făceau cărturarii și fariseii, ci venea cu dorința arzătoare și cu convingerea că doar „Bunul Învățător” îi putea da sfatul cel mai autorizat cu privire la viața veșnică. Faptul că vine alergând într-un suflet la Iisus denotă cât de importantă și urgentă era preocuparea sa pentru problemele religioase și evident pentru viața de dincolo.

La rândul său, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, deși era tânăr, acesta făcea parte din elita socială a iudeilor. Acest evanghelist ne mai dă un amănunt extrem de important, și anume acela că Iisus „l-a privit cu drag”. Evident nu pentru că știa bine poruncile sau măcar o parte dintre ele, ci pentru că se străduia să le și pună în practică. Este primul caz în care cineva Îi cere Domnului cu totul altceva decât redarea sănătății, învierea vreunui prieten sau a vreunui membru al familiei ori vreo poziție socială de seamă, ca în cazul fiilor lui Zevedeu.

Acesta Îi cere să-i arate și lui care este calea cea mai sigură spre viața veșnică, ceea ce denotă că auzise vorbindu-se despre ea, dar nu știa ce anume trebuia întreprins pentru a avea garanția că va ajunge și el acolo. Faptul că vine la Iisus ca să-I ceară sfatul nu-i o noutate, fiindcă exista deja o tradiție destul de bine înrădăcinată ca fiii lui Israel să meargă la profeți și la preoți pentru a-i consulta în cele ce țineau de religia lor. Și aceasta o făceau mai cu seamă în zilele de sărbătoare, la lunile noi și în zilele de sabat, când timpul le permitea acest lucru.

Chiar dacă Hristos n-a adus ultima învățătură despre necesitatea săvârșirii de fapte bune pentru accederea în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu, și cu toate că iudeilor li se descoperise mai de demult acea învățătură, erau totuși mulți care doreau să știe despre viața viitoare. Sfântul Apostol Pavel vorbește și el despre o sentință cu totul nepărtinitoare a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia conform cu faptele sale din viața pământească (Rom. 2, 6).

Este evident că tânărul primise în casă o educație religioasă adecvată și aflase destule despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu mărturisită de către psalmist și de alte multe texte biblice. După Sfântul Pavel, prin credința în Hristos-Dumnezeu, omul poate obține ca dar din partea cerului slava, cinstea și nemurirea veșnică după care însetează și flămânzește fiecare om.

„Pentru ce Mă numești bun?”
Din răspunsul Domnului, printr-o întrebare reiese că acel tânăr a venit la Iisus ca la un om de rând, dar învățat, și de aceea îi zice: „Pentru ce Mă numești bun?” Ca și când ar fi un simplu și obișnuit învățător. Dacă Mă numești bun doar ca pe un om, te înșeli, fiindcă nimeni dintre oamenii cei muritori nu poate fi cu adevărat bun. Chiar dacă omul mai face și câte un bine pe pământ și se spune despre el că este un om bun, el poate fi catalogat astfel doar înaintea oamenilor, și, evident, dacă este pus în comparație tot cu oamenii, dar în nici un caz acesta nu poate fi considerat la fel și înaintea lui Dumnezeu-Bunătatea absolută. Din răspunsul Domnului aflăm două lucruri importante; primul ar fi să urmăm exemplul lui Iisus și să nu primim a fi lăudați pe drept sau pe nedrept, iar al doilea, să fim atenți cu câtă consecvență Îl cinstește Hristos pe Părintele Său, Căruia singur îi atribuie calificativul de „Bun”. Înaintea lui Dumnezeu, denumit și „Binele suprem”, nu există nici un om bun, curat și drept pe deplin, nici unul măcar, după cum spune și Sfântul Pavel: „Nu se află nici un om pe pământ care să aibă pricepere, nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Rom. 3, 10-12).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune și el că „singur Dumnezeu este bun prin fire; iar bun prin hotărârea voinței este numai acela care-L imită pe Dumnezeu. Scopul acestuia este să unească pe cei răi cu Cel bun prin fire, ca să se facă și ei buni. De aceea omul cu voința de a săvârși binele când este batjocorit, el binecuvântează; când este prigonit, rabdă; când este blestemat, mângâie; iar când este ucis, se roagă cu prisosință”. A face binele din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a trăi în toate zilele conform voii Sale. Or, până la Hristos, acest lucru nu l-a putut face nici unul dintre muritori, doar Fiul lui Dumnezeu Care, prin întrupare, a devenit asemenea oamenilor, cu deosebirea că El n-a ieșit niciodată din cuvântul sau voia Părintelui Său.

Mântuitorul Iisus Hristos – Bunătatea dumnezeiască întrupată– atrage atenția cu tărie acestui dregătorr lumesc, care vedea în Iisus doar un om, un învățător, că Binele e în Cel Unic bun – Dumnezeu – și din acest unic Izvor al binelui ne conectăm toți, și așa ne putem afla toți unitatea în bine și adevăr.

Din moment ce îl întreabă: “Știi poruncile? Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.

În poruncile dumnezeiești se află viața divină, viața de veci a Autorului lor: Dumnezeu cel viu. A păzi poruncile cu acea conștiință că în ele e prezent Cel Veșnic, înseamnă începutul ieșirii din lumea neascultării, a orgoliului narcisist, a păcatului, a morții, și a intra în lumina zilei celei neînserate a Împărăției lui Dumnezeu. Căci, dacă, spre exemplu, cel ce ucide poartă în el deja sămânța morții, cel ce dă viață și salvează viața își descoperă arvuna vieții.

După mai bine de două mii de ani ne punem o serie de întrebări :”Simțea o asemenea stare tânărul bogat? Nu cumva simțirea, dulceața bogățiilor acestei lumi, îl ținea în lumea celor ce se trec și pier?”

Într-adevăr, răspunsul lui: “Toate acestea le-am p pazit din tineretile mele” arata aceasta lipsa tragica.

 

Mântuitorul Însuși i-o aduce la cunostinta. “Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de-Mi urmeaza Mie”. “Una iti lipseste!”.azit din tineretile mele” arata aceasta lipsa tragica.

Mantuitorul Insusi i-o aduce la cunostinta. “Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de-Mi urmeaza Mie”. “Una iti lipseste!”.

 

***

Evanghelia Duminicii a XXX a după Rusalii

„În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.” (Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Capitolul 18,versetele 18-27)

Mântuitorul – Bunătatea dumnezeiască întrupată– atrage atenția cu tărie acestui dregător lumesc, care vedea în Iisus doar un om, un învățător, că Binele e în Cel Unic bun – Dumnezeu – și din acest unic Izvor al binelui ne conectăm toți, și așa ne putem afla toți unitatea în bine și adevăr. Apoi îl întreabă: “Știi poruncile? Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.

În poruncile dumnezeiești se află viața divină, viața de veci a Autorului lor: Dumnezeu cel viu. A păzi poruncile cu acea conștiință că în ele e prezent Cel Veșnic, înseamnă începutul ieșirii din lumea neascultării, a orgoliului narcisist, a păcatului, a morții, și a intra în lumina zilei celei neînserate a Împărăției lui Dumnezeu. Din moment ce, dacă, spre pildă , cel ce ucide poartă în el deja sămânța morții, cel ce dă viață și salvează viața își descoperă arvuna vieții.

Ne putem întreba, după mai bine de două mii de ani următoarele :”Simțea o asemenea stare tânărul bogat? Nu cumva simțirea, dulceața bogățiilor acestei lumi, îl ținea în lumea celor ce se trec și pier?”

Într-adevăr, răspunsul lui: “Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele” arată această lipsă cu adevărat tragică, identificată de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Mantuitorul Însuși i-o aduce la cunoștință . “Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de-Mi urmează Mie”.

Acest “Una îți lipseste!” pare pentru foarte mulți o adevărată…. piatră de poticnire.

 

Iisus îi mai spune tânărului, desigur cu alte cuvinte, chiar ceea ce le spusese Dumnezeu israeliților de nenumărate ori prin glasul profeților Săi: „Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile!” Se subînțelege că este vorba de poruncile lui Dumnezeu (Ieș. 20, 1-17). Și din alte texte evanghelice rezultă că omul ar putea fi mântuit și ar intra în viața cea veșnică, adică în Împărăția lui Dumnezeu, dacă ar reuși să împlinească toate poruncile. Din nefericire însă, nimeni nu poate împlini toate poruncile, așa cum bine spunea și Apostolul Pavel, iar Facerea ne arată clar că cel care s-a făcut vinovat de nerespectarea unei singure porunci a lui Dumnezeu a avut parte de moarte. Din Evanghelia de astăzi rezultă clar că se impune ca și noi creștinii să cunoaștem măcar cele zece porunci, ca să le și împlinim. Cunoașterea și respectarea poruncilor ne apără sufletul de accidentele de moarte, care sunt păcatele.

Și cu o altă ocazie, un învățător al Legii, dar de data aceasta numai ca să-L ispitească, L-a întrebat: „Învăță-torule, care este cea mai mare poruncă din lege?” Oricum, din dialogul lui Iisus cu tânărul reiese cu evidență că împlinirea doar formală a poruncilor nu-l face pe omul credincios neapărat și drept înaintea lui Dumnezeu. În cazul de față, tânărul de altfel foarte credincios avea o dorință arzătoare de a obține viața veșnică și era convins că îi mai lipsește ceva foarte important.

Din răspunsul dat de Iisus mai aflăm un mare adevăr, care se pare că multora le scapă din vedere. Unii s-ar aștepta ca Hristos să fi pus pe primul loc îndatoririle religioase ale omului. Înaintea lui Dumnezeu, lucrurile stau cu totul altfel. Nu achitarea integrală de îndatoririle religioase ne poate asigura viața veșnică, ci în primul rând atitudinea de iubire față de aproapele, concretizată și prin actele de dreptate față de el, adică respectarea bunurilor sale, a drepturilor și a demnității persoanei sale, secondate de sprijinul material și moral pe care i-l acordăm atunci când se impune și cât putem, desigur. Prin urmare, Iisus ne trimite întotdeauna către frații noștri, întrucât numai prin bunele relații cu aceștia ne certificăm calitatea de creștini și în același timp și buna relație cu Dumnezeu. Iar iubirea față de semeni, alături de credința în Dumnezeu și credincioșia față de poruncile Sale, reprezintă valuta forte pe care o transferăm din timpul acestei vieți în conturile veșniciei.

Din acest dialog mai vedem și extraordinara îngăduință a lui Dumnezeu Care este dispus să renunțe la îndatoririle omului față de El ca să le împlinească pe cele față de semenii săi. Mai observăm că Hristos rezumă cele patru obligații pe care le avem față de aproapele în doar trei cuvinte: `să nu înșeli”!, după cum citim la Sfântul Marcu. De ce? Fiindcă principalele și cele mai primejdioase tentații ale unui om bogat sunt acelea de a se îmbogăți și mai mult, neezitând chiar să fure în mod direct din bunurile aproapelui, aidoma hoțului de buzunare, sau să o facă indirect prin falsificarea actelor ori prin neplata banilor cuveniți angajaților săi, dacă este patron.

Când auzim de cuvântul „desăvârșit”, cădem iarăși pe gânduri. Dacă vrea să devină desăvârșit, Iisus nu-i spune tânărului să meargă ca să facă milostenie în fiecare zi, ci să renunțe total și definitiv la avere. Subliniem că aici există două nuanțe de text. Astfel, la Matei întâlnim: „dacă vrei să fii desăvârșit”; Marcu, în schimb, spune: „un singur lucru îți mai trebuiește”. Cu alte cuvinte, ambii exprimă cam același lucru, și anume că înaintea lui Dumnezeu nu poți pretinde vreodată a fi perfect, iar pe de alta, că tânărul era prea atașat cu inima și sufletul de averile sale. E foarte greu de delimitat de la ce standard îl poți numi pe cineva bogat, întrucât nu există nici un fel de reper în această direcție. Câte un om se poate considera bogat dacă are ce pune pe masă și se bucură de un acoperiș deasupra capului, în timp ce altul poate avea șapte-opt case și milioane de euro la bancă și tot nu se mai satură de strâns. Or, se știe bine că cu sufletul te poți atașa la fel de mult chiar și de un singur obiect care să-ți devină idol, sau de funcții mari ori de alte avantaje lumești.

Teofilact al Bulgariei consideră că Iisus nu l-a sfătuit doar să facă milostenie, ci să renunțe chiar cu totul la avere. Pentru că sunt unii care fac milostenie, dar au viața plină de păcate. De aceea zice Hristos: „Urmează-Mi Mie!”, adică îl îndeamnă să facă toată fapta cea bună, în numele și de dragul lui Hristos. Să aibă, cu alte cuvinte, voința de a sacrifica totul pentru a-L urma pe Hristos. Prin cazul acelui tânăr, Iisus ne mai învață că ar vrea ca toți cei ce cred în El și în Dumnezeu să fie desăvârșiți, după cum și zice în alt loc: „Fiți dar voi desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Mt. 5, 48). De fapt, Hristos îi propune să renunțe la tot ceea ce îi prisosește, din dragoste față de aproapele, pentru a-i facilita omului aceluia progresul spiritual. Și în mod indirect, se mai sugerează aici un amănunt demn de a fi reținut, și anume că în Împărăția lui Dumnezeu „se află multe locașuri” pregătite pentru cei buni și pentru sfinți. Ei bine, locașurile veșnice diferă în funcție de vrednicia și credința omului, de cât a lucrat fiecare din această viață pentru acea casă din ceruri. Nu pot fi însă nicidecum cu toții pe aceeași treaptă sau stare de fericire, fiindcă nu toți au lucrat la fel.

***

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

 

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe

 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert

Publicat

pe

Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert

Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas. Autoritățile suspectează că o casă funerară a aruncat în masă cenușa, însă originea reală a acesteia rămâne un mister.

Descoperirea a fost făcută în deșertul Nevada FOTO The Sun

Rămășițele au fost găsite în apropierea localității rurale Searchlight, la aproximativ o oră de Las Vegas, pe 28 iulie. Nicio grămadă de cenușă nu mai conține informații care să permită identificarea persoanelor, lucru care i-a lăsat pe anchetatori fără răspunsuri, scrie The Sun.

În luna august, unele dintre grămezi conțineau bucăți de benzi de plastic, de tipul celor folosite de pompe funebre pentru sigilarea pungilor cu cenușă, precum și fragmente de urne.

La începutul acestei săptămâni, o casă funerară a preluat sarcina de a recupera rămășițele din deșertul din Nevada. Echipa de la Palm Mortuaries and Cemeteries a ajuns la fața locului și a găsit aproximativ 315 seturi de cenușă, care au fost apoi plasate în urne individuale.

Descoperirea vine după ce un reprezentant al Biroului pentru Administrarea Terenurilor (Bureau of Land Management) confirmase, încă din august, că grămezile conțineau „rămășițe umane incinerate”, iar departamentul a deschis o anchetă. Autoritățile cred că o firmă de servicii funerare ar fi aruncat în masă cenușa acelor persoane.

Deși în Nevada nu există o lege care să interzică împrăștierea rămășițelor pe terenuri private, legislația statului interzice aruncarea comercială a acestora, tratând-o drept poluare. Casele funerare sunt obligate prin lege să păstreze „demnitatea” rămășițelor aflate în grija lor, iar o acțiune de acest tip ar putea constitui o încălcare a legii federale.

Palm Mortuaries intenționează să depună sutele de urne într-un cripta din unul dintre cimitirele sale din sudul statului Nevada. Casa funerară speră ca astfel, familiile să aibă o șansă de a-și regăsi rudele și de a le aduce un omagiu.

„Cred că este important pentru noi să ne asigurăm că acești oameni nu sunt uitați și nu sunt abandonați”, a declarat Celena DiLullo, președinta Palm Mortuaries and Cemeteries. Ea a adăugat că „este important pentru comunitatea noastră și pentru profesia noastră să demonstrăm cât de mult ne pasă de acești oameni”.

Mai multe surse au declarat pentru postul 8 News Now că dezastrul ar fi fost cauzat de o casă funerară recent închisă, însă un reprezentant al firmei respective a negat acuzațiile. Autoritățile nu au făcut încă public numele instituției suspectate că ar fi responsabilă pentru aruncarea în masă a rămășițelor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”

Publicat

pe

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”

Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu graffiti de culoare neagră și roșie, fiind însoțite și de tag-uri precum simbolul anarhiei.

FOTO: Captură video Facebook/AUR

Pe pereții gardului care înconjoară sediul central AUR au apărut mesaje precum „ANTIFA”, „F**K FASCISTS” sau „MAI BINE MORT DECÂT FASCIST”. 

Reprezentanții AUR au declarat că astfel de fapte „nu sunt acte de curaj, ci infracțiuni”.

„Vandalizarea nu este un act de curaj, ci o infracțiune. Ura și violența nu pot fi instrumente politice. Cine atacă sedii, simboluri și chipurile eroilor noștri nu apără democrația, o distruge. România are nevoie de lege, de respect și de oameni care construiesc, nu de cei care distrug”, au transmis reprezentanții AUR pe Facebook.

Sursă video: Facebook/AUR

Potrivit Digi24, Poliția Capitalei a transmis, într-un comunicat de presă, că joi, polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, reprezentant al unei organizații politice din Sectorul 1, cu privire la faptul că, pe gardul instituției, ar fi fost scrise mesaje cu caracter denigrant.

Totodată, au fost provocate distrugeri la nivelul unor bannere amplasate pe gardul respectiv.

Polițiștii deplasați la fața locului au demarat activitățile specifice, în cauză fiind efectuate cercetări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptelor sesizate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a mai spus sursa citată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane

Publicat

pe

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane

Expert
în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa
Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia
specială a Camerei Reprezentanţilor privind competiţia strategică
dintre SUA şi Partidul Comunist Chinez. Într-un interviu pentru
„Adevărul”, Antonia Pup recomandă urgentarea vizitei lui
Nicușor Dan la Casa Albă și explică cu ce argumente îi putem
determina pe americani să pună mai mult preț pe relațiile
bilaterale.

Donald Trump și Nicușor Dan s-au întâlnit la summitul NATO de la Haga. FOTO: Președinția României

Adevărul:
Redimensionarea forțelor militare americane de la baza Kogălniceanu,
termen „cosmetizat” pentru că ar trebui să o numim retragere
parțială, i-a luat pe mulți prin surprindere, deși despre
reorientarea SUA spre Indo-Pacific se tot vorbește de cel puțin 15
ani. Ce ar mai putea să facă acum autoritățile române?

Antonia
Pup:
Președintele
României, la un minim, ar trebui să-l sune pe președintele
american Donald Trump pentru a afla la ce nivel al deciziei a fost
asumată această mutare a trupelor. Este vorba doar despre o decizie
a Pentagonului sau este o decizie asumată pe întreaga verticală de
putere a statului american? Această decizie bruscă de relocare a
trupelor impactează deocamdată doar România din întreagă Europa,
ceea ce este suspicios, mai ales că autoritățile de la București
au o fidelitate istorică în raport cu partenerul strategic
american.

Ce
riscuri decurg de aici, mai ales că avem o asimetrie tot mai
evidentă între nordul flancului estic și sudul acestuia?

Această
decizie va invita la și mai multă agresiune din partea Federației
Ruse, care este probabil foarte încântată să vadă această
mostră de dezbinare transatlantică. Ne putem aștepta la o creștere
a ritmului atacurilor hibride, la o activare a operațiunilor de
dezinformare, dar și la alte tipuri de provocări, pentru a fi
testați. Pe flancul estic al NATO astăzi s-a produs o falie, o
asimetrie, care a fost de fapt resimțită în întreagă perioadă
2016-2022, când în nordul flancului (Regiunea Baltică) am avut o
prezență de tipul „enhanced forward presence”, iar în sudul
flancului (regiunea Mării Negre) o prezență mai redusă, de tipul
„tailored forward presence”. Ca un rezultat, Marea Baltică este
astăzi un lac NATO, iar Marea Neagră este un teatru de război.
Președintele Dan ar trebui să convoace CSAT pentru a coordona un
plan de răspuns pentru a umple acest gol, iar ministrul de externe
să înceapă un turneu diplomatic la Londra, Paris, Berlin,
Bruxelles și Varșovia, de unde să adune resurse suplimentare
pentru a ne rezolva nevoile de descurajare.

Ce e de făcut

În
ce privește relațiile româno-americane, ce e de făcut și cu ce
ar trebui să începem?

Evident
că mai sunt multe alte paliere pe care cred că trebuie să lucrăm
în relația cu SUA, nu doar să ne îmbunătățim retorica față
de partenerul strategic. Sper să se grăbească și domnul
președinte cu o vizită aici pentru că zic eu că se închide o
fereastră de oportunitate cu cât vom merge mai în profunzimea
anului 2026.

Problema
este că la anul vor fi alegeri parțiale, „midterms”, alegeri
pentru Congres. Dacă ne uităm când o să aibă loc acele alegeri
vedem că ele vor fi în luna noiembrie a anului 2026 și putem trage
concluzia greșită că mai este suficient timp până atunci. În
realitate, problema este că în majoritatea statelor câștigătorul
se decide, de fapt, în alegerile primare. Acestea încep în martie
și țin ocupată toată perioada de primăvară. Și atunci toată
lumea aici deja este într-o cursă contra-cronometru pentru bani,
pentru fundraising (n.r. – strângere de fonduri), pentru atenția
administrației Trump, pentru tot felul de endorsements și așa mai
departe. Și zic eu că nu ar trebui să cădem în capcana asta și
să credem că avem tot timpul din lume pentru ca Statele Unite ale
Americii să-și ia alte angajamente internaționale față de state
terțe, fiindcă nu e deloc așa și chiar suntem destul de presați
de timp. Și de asta zic eu că poate că am avea nevoie ca
președintele să vină aici ceva mai repede, să prioritizeze. Deci
sfatul meu ar fi să se grăbească, pentru că această fereastră
de oportunitate este tot mai restrânsă și pentru că specificul
politicii externe americane în mandatul Trump este foarte intim
legat de percepția președintelui Trump față de anumiți lideri
sau alții. Și atunci eu înțeleg că aparatul politico-diplomatic
din România este cumva mai reținut în a organiza această vizită
până nu se, cum a zis chiar președintele, reglează lucrurile la
nivelurile inferioare ale administrației, adică până nu se
reglează lucrurile la nivel tehnic

Și
e o percepție greșită?

Problema
este că noi tindem să operăm cu aceste concepte de organizare a
aparatului decizional de politică externă americană care erau
valabile poate pe vremea președintelui Joe Biden sau în timpul primei
președinții a lui Donald Trump. Pe atunci conta foarte mult ce spune, sau
conta oricum mult mai mult decât contează acum ce hotărâri se iau
în eșaloanele inferioare ale deciziei americane.

Trump s-a schimbat

Dar
ce s-a schimbat mai exact la Washington?

Acum
suntem la Washington într-un scenariu în care instituții precum
Consiliul pentru Securitate Națională, care avea în atribuții să
contureze acele opțiuni de politică externă și de securitate
pentru președinte, nu mai contează atât de mult. Contează foarte
mult și epicentrul deciziei de politică externă s-a mutat, zic eu,
de la Departamentul de Stat și de la Consiliul pentru Securitate
Națională mult mai mult în proximitatea președintelui.

Și
ce ar fi de făcut în acest caz?

Pentru
asta e nevoie de un contact direct între cei doi președinți. Acest
lucru va putea să schimbe jocul în relația cu americanii și ar
trebui să privim asta cu mai puțin defetism.

Antonia Pup. FOTO: Arhivă personală

Cum
ați vedea viitoarea întâlnire dintre cei doi președinți?

Eu
cred că președintelui Trump îi va plăcea de președintele Nicușor
Dan și o să vă spun și de ce. Președintele Trump este un
afacerist. Oamenii, în general, dar mai ales oamenii de afaceri, cei
care vor să facă bani, prețuiesc oamenii deștepți. Și nu
deștepți neapărat din punct de vedere social, dar inteligenți și
bine mobilați pe partea aceasta de competențe STEM, competențe
matematice, gândire științifică, cum este profilul președintelui
Nicușor Dan. Așa că eu aș fi un pic mai încrezătoare în
capacitățile noastre de a crea această conexiune la nivelul cel
mai înalt.

Unde a greșit România față de Trump

Vorbeați
de defetism, așa că am să vă întreb dacă nu cumva România a
pariat exclusiv pe democrați și pe fostul președinte Joe Biden și
pe candidata Kamala Harris, la alegerile de anul trecut, ceea ce ar
fi mai greu de trecut cu vederea de către Trump și actuala sa
administrație?

Cred
că este nevoie un răspuns mai nuanțat aici. Într-adevăr, simt și
eu că majoritatea politicienilor români sau și chiar majoritatea
diplomaților de cealaltă parte a spectrului se simt mai confortabil
cu o administrație democrată. De ce? Pentru că este mai
predictibilă.

Pentru
că președintele Biden a fost ultimul transantlantist de la Casa
Albă. A fost un om care cunoștea valoarea NATO foarte intim pentru
că el a fost înainte președintele Comisiei de Afaceri Externe din
Senat. Într-adevăr, se resimte și din perspectiva asta că, poate,
conexiunile noastre cu partea democrată sunt mult mai solide, iar
cele cu republicanii suferă puțin.

De
cealaltă parte, am văzut că ambasadorul nostru Andrei Muraru a dat
un interviu în proximitatea alegerilor de anul trecut din SUA în
care a prezentat și relațiile foarte bune pe care România le are
cu Trump. Acum, evident, noi trebuie să facem cum a spus secretarul
general al NATO, Mark Rutte. Să negociem, să dansăm cu cine este
pe ringul de dans. Exact așa a spus Rutte. Adică, nu avem noi a
formula preferințe inclusiv atunci când vine vorba de alegeri. Ceea
ce noi trebuia să facem, în schimb, și nu cred că am făcut, iar
acum plătim un preț, este să ne conturăm niște scenarii la
nivelul administrației publice a României.

Dezvoltați
puțin ideea…

Dacă
vine Kamala Harris se întâmplă asta, dacă vine Donald Trump se
întâmplă asta pentru România și trebuie să facem această
schimbare foarte rapidă, să mergem cu niște scenarii
personalizate. Așa ar trebui procedat. Noi ne-am bazat pe faptul că
lucrurile au stat foarte bine și că modul în care se făcea
politică externă în timpul președinției Trump 1 ne-a convenit,
așa că am translatat asta la timpul prezent, la cel de-al doilea
mandat Trump. Dar cei doi președinți, dacă aș putea să spun așa,
primul președinte Trump și al doilea președinte Trump sunt foarte
diferiți!

Ce
s-a schimbat în toți acești ani la președintele Trump și în ce
măsură și-a schimbat felul de a vedea politica externă?

Spuneam
că cei „doi” Trump sunt diferiți. Și asta se vede din modul în
care percepe inclusiv competiția strategică cu China, la
preocupări. Acum avem un președinte Trump care este mult mai
preocupat de moștenirea sa personală, politică, de modul în care
acesta va putea să se branduiască ca un facilitator de pace și de
consens la nivelul scenei internaționale, pentru că miza sa acum
este să intre în galeria celor mai de succes președinți americani
cu niște mize foarte concrete. De aici și obsesia pentru Premiul
Nobel pentru pace. Și vedem că, inclusiv în acel proiect 2025 care
a fost lansat de Fundația Heritage, principalul think tank care
furnizează idei și personal pentru administrația americană
actuală, din câteva sute de pagini nu aveam nici măcar un capitol,
cred că doar o pagină cu referire la Europa. În schimb, același
document era mult mai cuprinzător în ce privește inclusiv regiunea
arctică sau asiatică, iar spațiul dedicat lor mult mai extins.

Unde
a greșit sau greșește România, dacă nu cumva toată Europa?

Eu
zic că am fost un pic prea naivi când a venit vorba de venirea
acestui președinte. În mediile intelectuale occidentale, de exemplu
în Franța, chiar și la Bruxelles, analiștii încă de atunci își
formulau aceste scenarii. Noi nu le-am avut și ne-am bazat pe faptul
că oricine va veni, ne va fi bine.

Trebuie să fim mai tranzacționari

Și
ce am putea face acum ca să redresăm cumva situația? Cum ar trebui
să negociem cu americanii?

Ne
va fi bine în măsura în care vom ști să ne adaptăm și în
măsura în care, zic eu, președintele Nicușor Dan va fi capabil să
pună pe masa americanilor, pe masa președintelui Trump, un pachet
concret de deal-uri, de tranzacții pe care să-l abordăm în
relația bilaterală, de investiții și de a promova România ca un
partener în care SUA vor putea să aibă încredere în Europa. Asta
am văzut inclusiv în alegerea termenilor în acea declarație care
a fost lansată de Departamentul de Stat după întâlnirea
ministrului de externe român cu șeful diplomației americane Marco
Rubio. S-a folosit termenul de furnizor de securitate pentru România
la Marea Neagră. Adică așteptările Statelor Unite de la România
sunt ceva mai mari. Pentru că am dovedit că suntem un partener
pentru această regiune. Faptul că găzduim acel centru de pregătire
F16, faptul că baza de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată
pentru a deveni o bază mai militară, mai importantă și mai
puternică decât Rammstein, pentru NATO.

Aici
trebuie să ne facem parte și să modernizăm și să investim și
să fim mai vigilenți în ceea ce privește corupția și alte
riscuri. Dar furnizori și nu beneficiari. Asta înseamnă că SUA,
pe măsură ce își schimbă prioritățile, și asta vom vedea în
strategia de apărare a Statelor Unite care urmează să fie lansată
în această toamnă, au nevoie de aliați de încredere în Europa
pentru a delega din aceste responsabilități de securitate și cred
că, cel puțin în ceea ce privește flancul estic al NATO, România
poate să fie un asemenea aliat.

Și
se așteaptă de la noi nu doar buget pentru apărare, la acel 3,5%
pentru cheltuieli de înzestrare care a fost agreat la nivelul NATO
la ultimul summit din Olanda, din iulie, dar, aș zice eu, și
inițiative politico-militare mai robuste, cum ar fi acest hub pentru
securitate la Marea Neagră pe care ne zbatem să îl
operaționalizăm. Am văzut că a fost chiar săptămâna aceasta
Reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe din Uniunea Europeană în
formatul Consiliului pentru Afaceri Externe la nivel UE și ministrul
Oana Țoiu a spus că este imperativ să se operaționalizeze acest
hub. Problema este că Uniunea Europeană în acea abordare
strategică a Uniunii Europene față de securitate la Marea Neagră
a prevăzut acest hub să fie mai mult un rol reactiv, adică
colectăm informații, monitorizăm ceea ce se întâmplă în
spectrul maritim.

Aici
cu ce am putea veni în plus, în așa fel încât să le arătăm
americanilor și nu numai că putem fi și noi mai activi, că avem
idei și am fi capabili să ducem o politică mai proactivă?

Cred
că România ar putea să vină cu o viziune pentru operaționalizarea
acestui hub, inclusiv pentru a integra lecțiile de război ale
Ucrainei în partea aceasta de război naval modern. Și pe lângă
doar a monitoriza și doar a face schimb de informații, ar trebui să
facem și un pas pentru a creiona la partea sudică a flancului estic
al NATO, în regiunea Mării Negre, o veritabilă comunitate de
securitate așa cum avem în partea de nord a flancului. Pentru că
vedem că odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Marea
Baltică a devenit un lac NATO. În schimb, Marea Neagră este acum
un teatru de război. Iar pentru asta avem nevoie să lucrăm și cu
parteneri precum Turcia. Românii ar trebui să invite Turcia să fie
un partener în acest hub de securitate și să avem inclusiv
exerciții militare comune, evident după ce situația din Ucraina se
va stabiliza, în aceste formate regionale. Doamna ministru Țoiu a
mai spus într-un interviu că este inacceptabil ca voința a 26 de
state membre ale Uniunii Europene să fie blocată de un singur vot.
Adică, practic, că s-ar dori eliminarea veto-ului în deciziile de
afaceri externe ale Uniunii Europene, de poziționare externă, dar
și subgrupa politicii externe și de securitate europeană, care
este politica de apărare comună. Și că asta se sesizăm că ar fi
ceva ce poate ministrul de Externe al României dorește să acceseze
împreună cu echipa dumneaei ca o oportunitate de afirmare pentru
România. Aici mă aflu în divergență față de poziția
Ministerului Afacerilor Externe. De ce? Eu nu cred că mai este o
miză acum să renunțăm la acest veto. Înțelegeam dacă eram mai
activ să renunțăm la acel veto pentru că aveam un interes imediat
să grăbim aderarea la zona Schengen. Am înțeles atunci, era vorba
de interesul național. Dar costurile politice ale unei asemenea
decizii care ar presupune modificarea Tratatului Uniunii Europene zic
eu că sunt foarte mari, iar beneficiile strategice pentru a elimina
acest veto sunt cam mici.

Cum va arăta viitorul Uniunii Europene

Și
cum ar trebui să arate viitorul politicii externe europene?

Cred
că viitorul politicii externe europene va fi în afara Tratatelor
Uniunii Europene. Va fi în formate mini-laterale, mai agile, pe
modelul coaliției celor binevoitori, Coalition of the Willing, în
care vom vedea, în loc să pierdem atât de mult timp, să modificăm
tratate, să ne asigurăm că toate statele se vor angaja la această
modificare și nu cred că va fi cazul. Pentru că cine ar vrea să
renunțe la dreptul de veto? Ungaria, Cehia, Slovacia, sigur nu. Așa
că este, din punctul meu de vedere, un demers falimentar din start.

Antonia Pup (stânga) la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO: Arhivă personală

Și
atunci ce ar trebui să facă România?

Ar
trebui ca România, zic eu, și Ministerul Afacerilor Externe să
conducă acest efort, să se mobilizeze pentru a crea această
comunitate de securitate la Marea Neagră și pentru a aduce
parteneri europeni mai aproape de Marea Neagră. De exemplu, Regatul
Unit, în cel mai recent review strategic lansat de ministerul lor de
Apărare, a menționat Marea Neagră ca fiind o zonă de interes
strategic pentru britanici. M-aș mobiliza pentru a crea alianțe
militare cu Polonia, cu Turcia, de a lucra în aceste formate mai
mici, dar mai eficiente.

În
loc să ne afundăm în dezbateri nesfârșite despre cum luăm acele
decizii, haideți să le luăm și să acționăm înainte de toate,
pentru că situația de securitate europeană o impune. Și dacă
acum cinci ani, când a avut loc conferința pentru viitorul Uniunii
Europene, avea rost să discutăm despre modificarea tratatelor
pentru o politică externă mai agilă, mai rapidă, mai puțin
reactivă, acum nu cred că mai avem acest lux și ar trebui să
acționăm. Și mai mult decât să acționăm, să o facem inclusiv
cu partenerii care sunt în afara Uniunii Europene, dar fără de
care nu putem vorbi de securitate europeană. Și aici nu e vorba
doar de Turcia, ci și Regatul Unit.

Revenind
la americani, ce proiecte comune le-ar reține atenția și ar avea potențial să ne facă să câștigăm și noi din ele?

O
să încep cu două proiecte pe care le consider foarte importante.
Noi vorbim foarte mult despre faptul că avem resurse energetice,
avem o situație energetică favorabilă nouă, că suntem siguri din
acest punct de vedere, pentru că avem aceste resurse importante, mai
ales cele din Marea Neagră, dar și proiectele pe care noi ne-am
angajat să le facem cu Statele Unite pentru a deveni mai siguri din
această perspectivă. De exemplu, proiectul cu reactoarele modulare
mici, unde avem statutul de pionieri.

Problema
este că noi folosim această carte a independenței energetice mai
mult cu valoare retorică decât cu valoarea de a o mobiliza către
proiecte concrete. Și eu aș cupla această conversație a
independenței energetice cu posibilitatea ca noi să folosim aceste
resurse energetice în dialog cu companiile de tehnologie americane.
Ca să atragem companii, de exemplu, care sunt active pe zona de
inteligență artificială, pentru că România va putea deveni o
destinație foarte bună pentru centre de date pe zona aceasta de
inteligență artificială, având în vedere faptul că ele au mare
nevoie de energie. Și aici mă bucur că Ministerul Energiei și
Guvernul au început timid o reforma în energie pentru a scădea
taxele și a scădea prețurile în domeniu.

Cred
eu că aici este un teritoriu unde trebuie să fim mai ambițioși.
Asta ar trebui să punem în practică, să cuplăm partea de energie
cu partea de a atrage transfer tehnologic. Și avem și oportunitatea
faptului că președintele Trump a renunțat la acel cadru de
difuzare a soluțiilor AI, care ne plasa nu într-o lumină foarte
favorabilă, pentru că noi nu eram văzuți în administrația
precedentă ca un partener foarte sigur pentru a atrage soluții de
inteligență artificială, ci doar un partener de rangul al doilea.

Acum
avem acel AI Action Plan lansat de președintele Trump, care spune că
Statele Unite se vor preocupa să negocieze bilateral cu partenerii
în care pot avea încredere pentru a transmite aceste soluții de
inteligență artificială americane în statele partenere. Și acest
framework bilateral, acest cadru bilateral, zic eu că este mai
avantajos pentru România. Tocmai că avem aceste resurse energetice
și avem un parteneriat strategic cu SUA în domeniul energiei foarte
solid.

Vedeți
semnale pozitive aici?

Prima
întâlnire bilaterală cu un oficial al administrației Trump a fost
între miniștrii de energie, între, era la acel moment, Sebastian
Burduja și secretarul Wright de la Departamentul de Energie. Deci
asta spune multe pentru că Ministerul Energiei poate să fie văzut
ca un al doilea minister al Afacerilor Externe pentru a relansa acest
parteneriat strategic cu Statele Unite.

Și
cum altfel ne-am mai putea crește valoarea de întrebuințare,
pentru a fi mai importanți în negocierile cu Trump?

Consider
că ar trebui să ne actualizăm o altă dimensiune a parteneriatului
strategic dincolo de palierul militar, palierul energetic și anume
diplomația mineralelor critice. România are resurse importante de
minerale critice. Am putea să devenim și mai importanți, și asta
printr-o investiție a unui partener american care deja este pe piața
românească, e o investiție de un miliard de dolari.  Amerocap
se numește, e o firmă de capital privat care investește într-un
proiect pentru a genera magneziu, pentru a prelucra magneziu. În
momentul de față, Uniunea Europeană depinde în proporții de
peste 90% de importurile de magneziu din China. Când acest proiect
va putea să devină unul final, România va putea să genereze până
la 50% din nevoia Uniunii Europene în acest sens.

În
ce măsură sunt interesați americanii de resursele României?

Guvernul
României a accesat trei proiecte strategice prin instrumentul de
finanțare european pentru a-și dezvolta aceste capacități de
extragere și de producție. În momentul de față la Washington –
și am văzut asta în întâlnirea dintre prim-ministrul australian
și președintele Trump, că aproape toată agenda discuțiilor a
fost conturată în jurul acestor minerale critice, de care Statele
Unite are nevoie pentru a deveni mai puțin dependentă de China și
pentru a-și putea asigura necesarul în cazul unui război care ar
putea începe în Indo-Pacific. Și mai avem resurse importante de
grafit, de exemplu, tot la fel foarte important inclusiv pentru
aplicații militare, dar și pământuri rare pe care România ar
putea să le exploreze.

Nu ne-am preocupat nici măcar de propria avuție

Și
ce ne oprește să facem acest lucru și să le exploatăm în
sfârșit?

Întâi
de toate ar trebui, și asta este o problemă pe care inclusiv
Ucraina o are, nu avem mapate aceste resurse. Și din cauza asta le-a
fost foarte greu ucrainenilor, de exemplu, atunci când au parafat
acordul din luna mai cu Statele Unite pentru a exploata aceste
minerale critice în comun. Ar trebui mai întâi să le cartografiem
și să știm exact unde sunt, pentru ca apoi să mergem în dialogul
cu companiile americane și să atragem capital pentru a ne dezvolta
capacitățile, nu doar de a le extrage, dar și de a le prelucra.

Asta
este important pentru că tot ceea ce văd acum de aici, în materie
de redesenare a relațiilor externe, se face ținând cont de acest
pilon al materialelor critice.

Mai devreme sau mai târziu se va încheia războiul din Ucraina și se va trece la reconstrucția acestei țări. Cum ar putea să participe România și cum am putea să colaborăm aici cu americanii?

Eu
aș mai miza pe faptul că România va putea să joace un rol foarte
important în arhitectura de securitate europeană post-războiul din
Ucraina. Și nu doar având în vedere poziția noastră
geostrategică, pentru că tindem să ne focalizăm doar pe poziție,
doar pe ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, resurse minerale,
poziție geografică.

Nu
atâta de mult investim în a mobiliza, să transformăm aceste
poziții statice în beneficii concrete pentru interlocutorii noștri
geopolitici. Această bază Mihail Kogălniceanu din Constanța va fi
foarte importantă în cazul în care Statele Unite vor decide să
participe la acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina pe
partea aeriană, nu există un alt loc mai bun pentru a observa ceea
ce se întâmplă în Ucraina și a putea interveni pe partea aeriană
decât România. Și mai mult decât atât, mai vreau să introduc un
aspect.

România
are instrumente de politici publice foarte robuste pentru a face
acest screening în materie de investiții străine, pentru a bloca
investiții străine dubioase din partea actorilor care au o agenda
strategică opusă nouă, partenerilor euroatlantici. Noi avem o
comisie de screening a investițiilor străine, una dintre primele
care au devenit operaționale în România, care este modelată după
comitetul american de screening a investițiilor străine. O temă la
care eu lucrez acum este să mă uit la cum ar putea arăta influența
Chinei în reconstrucția Ucrainiei.

Reconstrucția
Ucrainei este un proiect care, potrivit ultimelor estimări ale
Băncii Mondiale, ar costa undeva peste 500 de miliarde de dolari. Am
avut din 2022 până în 2025 numeroase conferințe în care s-a tot
discutat sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei și s-au colectat
la nivel de acorduri, de declarații de intenție, în valoare de cam
200 de miliarde, deci jumătate din cât e nevoie. Va fi un proiect
imens.

Și
noi nu avem ca europeni, și nici măcar americanii nu au, spațiul
fiscal, bugetar, pentru a susține un effort atât de mare. Și
atunci cine ar putea să vină să își arate generozitatea? China,
partenerul principal rival strategic al Statelor Unite. Eu pledez
pentru ca Statele Unite și România să articuleze un scut pentru
securitate economică pe flancul estic. Deci vom avea nevoie de un
astfel de scut economic, pentru că țări ca Rusia și China vor
încerca să profite și să vulnerabilizeze zona.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Actualitateacum 3 ore

Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert

Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas....

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist” Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Actualitateacum 8 ore

Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”

Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu...

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane „Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Actualitateacum 13 ore

„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane

Expert în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia specială a...

Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă
Actualitateacum 17 ore

Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, pentru prima dată în istorie, un text propus de grupul parlamentar de extremă...

Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Actualitateacum 22 de ore

Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice

Rusia continuă să lovească sistematic infrastructura energetică a Ucrainei, într-o campanie menită să lase țara fără electricitate și căldură în...

Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii
Actualitateacum o zi

Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii

La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat...

GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj
Actualitateacum o zi

GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj

Oferirea unui cadou nu ar trebui să fie un gest făcut din obligație, ci o formă de a transmite emoție,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro