Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie, ocrotitorul României

Publicat

pe

Praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie, ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în fiecare an de către Biserica Ortodoxă pe data de 30 noiembrie.

Potrivit traditlției, teologilor și istoricilor,  Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, istoricul Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) a afirmat următoarele, dovedind continuitatea credinței creștine: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. Dupa tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Partia, lui Andrei în Scitia, lui Ioan în Asia”. 

Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei, după primirea Sfântului Duh, a propovăduit în Bitinia și în toate zonele de pe coasta Mării Neagre, dar a ajuns și în Cherson și Rusia. De-a lungul vieții sale, el a dus cuvântul lui Dumnezeu în Sciția cea Mare, Sciția Mică (Dobrogea), în Sinopi, în Miotia, s-a întors în Tracia și și-a găsit sfârșitul în Patras, răstignit pe o cruce în forma literei „X”. 

S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu cunoaștem cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor , numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada secolelor II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume –  Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adăpost.

Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au trăit din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Sfântul Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
De asemenea, Sfintele Scripturi îl menționează și-l descoperă pe Andrei la înmulțirea pâinilor și a peștilor (Ioan 6, 8-9) cât și după  învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Pastelui iudaic, doresc să-L vadă. (Ioan 12, 20 – 22).

Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat” (la apostolie). L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

 Tradiția conform căreia Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată și de scriitori bisericești. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în „Viața Sfântului Apostol Andrei”, a afirmat că între popoarele evanghelizate de el se numărau și sciții.

Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menționează de asemenea că Sfântul Andrei „a predicat în Pont, Tracia și Sciția”. După un alt izvor, păstrat în acelasi Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani (16, 8). Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră.

Moaștele din Patras

Sfântul Apostol Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției crudului împărat român Nero, prin anii  64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de alt cezar roman-Domițian (81-96).

În anul 357, moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfințirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moaștele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în raportul timpul celei de-a patra Cruciade. În anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma, iar de aici va fi dus în Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei.

Peștera Sfântului Andrei

Peștera în care se crede că a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, Peștera transformată în biserică a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o.

Abia după anii 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului. Astăzi, milioane de credincioși vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit și răspândit credința creștin ortodoxă Apostolul Andrei.

Sfântul Andrei – Ocrotitorul României 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională, iar din 2012, aceasta zi a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

La fel ca și ceilalți apostoli, Sf. Andrei a umblat mult pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și prin urmare și alte țări îl au ca patron spiritual. Astfel, Scoţia are pe drapel crucea Sf. Andrei, iar Spania, Grecia şi Rusia îl consideră creștinatorul lor. Totodată, Sf. Andrei este patron spiritual al mai multor oraşe din Italia, Franţa, Belgia şi Grecia.
Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține această ipoteză, că şi acum în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coada”.

„Fiul al Galilei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat,Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu și acum ne-ai umplut de bucurie că în Romania iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit. „(Condacul Sfântului)

 

*

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

 

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Publicat

pe

De

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.

Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.

Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.

Primele saptamani la volan in orasele mari

In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.

O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.

Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:

  • permisul si actul de identitate
  • actele masinii si asigurarea valabila
  • trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
  • o harta offline pentru zonele fara semnal

Excursiile lungi si planurile de viitor

Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.

Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.

Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.

Rutele recomandate de soferii straini

Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:

  • drumurile de munte din Carpati, vara
  • satele cu biserici vechi din nordul tarii
  • litoralul, in afara sezonului aglomerat
  • Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
  • cetatile si orasele medievale din centru

Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.

Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.

Ce obiceiuri au soferii romani?

Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.

Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.

Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.

Pauzele si popasurile de pe drum

Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.

Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.

Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.

Masina ca parte din viata in Romania

Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.

Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.

Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Publicat

pe

De

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.

Ce nu poți schimba

Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.

Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.

Tensiunea, diabetul și colesterolul

Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.

Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.

Auzul și vederea, factori subestimați

Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.

Mișcarea, fumatul și alcoolul

Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.

Mintea activă și oamenii din jur

Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.

Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Publicat

pe

De

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un risc prezent în fiecare minut al turei. O piesă ridicată fără protecție, un strop de metal topit sau o talpă care cedează pe o suprafață fierbinte pot transforma o zi obișnuită într-un accident. Vestea bună este că echipamentul potrivit reduce mult aceste riscuri, iar Hoffmann Group explică în ghidurile sale pentru protecția personală cum se aleg corect mănușile și încălțămintea pentru astfel de medii.

Mâinile, primele expuse la căldură

Mâinile ating direct piesele, sculele și suprafețele încinse, de aceea sunt cele mai vulnerabile. Pentru turnătorii, bucătării mari, producția de sticlă sau sudură, alegerea firească sunt modelele de manusi termice certificate pentru riscul concret de la post. Potrivit Hoffmann Group, mănușile rezistente la foc pot face față unor temperaturi de până la 500 °C și oferă, în același timp, protecție mecanică, însă valoarea exactă diferă de la un model la altul și trebuie verificată pe etichetă.

Eticheta unei astfel de mănuși face trimitere la standardul EN 407, care testează șase comportamente: rezistența la aprindere, la căldura de contact, la căldura de convecție, la căldura radiantă, la picăturile mici de metal topit și la cantitățile mari de metal topit. Fiecare primește un nivel de la 0 la 4, iar cu cât cifra este mai mare, cu atât protecția este mai bună. Pe aceeași mănușă apare adesea și standardul EN 388, pentru riscurile mecanice: abraziune, tăiere, rupere și perforare.

Materialul face diferența

În spatele cifrelor stă materialul din care este făcută mănușa, iar gama Hoffmann Group include mai multe variante, fiecare cu rolul ei. Țesătura de aramidă sau Kevlar rezistă la căldură și la tăiere, iar țesătura de sticlă face față expunerilor la temperaturi ridicate. Pielea este apreciată la sudură pentru rezistență și flexibilitate, în timp ce tricotul cu acoperire de nitril sau neopren asigură o priză sigură.

Pe lângă marca proprie HOLEX, gama include producători precum Ansell, JUTEC sau uvex. Rețineți că o mănușă prea groasă pentru o operație de precizie ajunge să fie scoasă, așa că merită să alegeți cel mai subțire model care oferă nivelul de protecție cerut.

Picioarele, protejate de jos în sus

Căldura nu vine doar de sus. Stropii de metal topit, pardoselile încinse și obiectele grele care cad fac din încălțăminte a doua linie de apărare. Pentru astfel de medii, perechile de bocanci de lucru certificați conform EN ISO 20345 oferă bombeu de protecție, iar clasele superioare adaugă talpă antiperforare și rezistență la apă. Marcajul suplimentar HRO arată că talpa rezistă la contactul cu suprafețe fierbinți, un detaliu esențial lângă cuptoare sau în turnătorii.

Hoffmann Group amintește că bocancii de siguranță diferă nu doar prin clasă, ci și prin materiale, design și culoare. Bombeul poate fi din oțel, aluminiu sau plastic, iar fața din piele, microfibră sau textil. Gama include modele pentru bărbați și femei, de la mărci precum GARANT, ELTEN sau Haix. Iar confortul nu este un detaliu: site-ul notează că nu este neobișnuit ca picioarele să stea în încălțămintea de lucru 50 de ore pe săptămână sau chiar mai mult.

Un plan, nu o achiziție la întâmplare

Într-o întreprindere cu mai multe tipuri de posturi, sudorul, operatorul de la cuptor și mecanicul de întreținere au nevoie de echipamente diferite. Pentru a evita confuziile, Hoffmann Group întocmește un plan personalizat de utilizare a mănușilor, care stabilește, pe baza analizei de risc, ce mănuși sunt necesare în fiecare zonă. Specialiștii în echipamente de protecție personală pot sprijini și alegerea încălțămintei, testele de purtare și instruirea angajaților, astfel încât echipamentul să fie nu doar cumpărat corect, ci și purtat corect.

Lucrul la temperaturi înalte va rămâne solicitant, dar riscul de arsuri poate fi redus considerabil atunci când fiecare om poartă echipamentul potrivit postului său. Începeți cu o trecere prin zonele cele mai calde ale producției și notați ce ating angajații zilnic cu mâinile și pe ce calcă: de acolo pornește orice alegere corectă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
Politicaacum 6 ore

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Actualitateacum 3 zile

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum 4 zile

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum 4 zile

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum 4 zile

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum 4 zile

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Actualitateacum 4 zile

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile

Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro