Politica
Delegația Partidului Alternativa Dreaptă la Roma la cel mai mare eveniment al Fratelli d’Italia condus de Georgia Meloni
O delegație a partidului Alternativa Dreaptă condusa de președintele Adela Mîrza a participat în perioada 15-17 decembrie 2023 la Roma la adunarea conservatorilor europeni de la Atreju, cel mai mare eveniment Fratelli d’Italia al anului la care au fost prezenți peste 10.000 de conservatori italieni și europeni.
Evenimentul organizat de partidul condus de prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a reunit liderii conservatorilor și reformiștilor europeni, dar și personalități de marcă, precum Elon Musk.
Adela Mîrza – președintele Alternativa Dreaptă a pledat pentru responsabilitate în ceea ce privește inteligența artificială în cadrul panelului „Despre pericolele Inteligenței Artificiale. Implicații etice și sociale” din care au mai făcut parte Raffaele Fitto, ministrul italian al afacerilor europene, Jorge Buxade Villalba, vicepreședinte ECR, Assita Kanko, vicepreședinte grupul ECR din Parlamentul European, Radoslaw Fogiel, vicepreședinte ECR, Carlo Fidanza, liderul delegației Fratelli d’Italia din Parlamentul European, și Nicola Procaccini, vicepreședinte ECR.
Adela Mîrza reprezintă România în conducerea ECR Party și a făcut parte alături de nume importante precum: Rishi Sunak – premierul Marii Britanii, Jorge Buxadé – europarlamentar și vicepreședinte ECR sau Radosław Fogiel – europarlamentar și secretar International PiS, membrii ai delegației internaționale a conservatorilor la Atreju, cel mai mare eveniment anual al partidului de guvernământ Fratelli d’Italia.
ECR Party și Giorgia Meloni ne-a oferit ocazia să consolidăm legăturile între diferitele grupuri conservatoare din Europa, această inițiativă reprezentând un pas semnificativ către promovarea unui dialog constructiv și o colaborare fructuoasă în cadrul spațiului conservator european.
Giorgia Meloni, premierul Italiei împreună Adela Mîrza, președintele partidului Alternativa Dreaptă au stabilit în cadrul întâlnirii de la Roma strategia comună pentru abordarea alegerilor din 2024.
Delegația Alternativa Dreaptă a fost onorată să fie parte a acestui eveniment de amploare și să contribuie la discuții esențiale despre viitorul unei Europe puternice și unite. Viitorul Europei necesită coeziune și unitate între forțele conservatoare. Principiile fundamentale ale conservatorismului, precum respectul pentru tradiție, responsabilitatea individuală și susținerea valorilor naționale, sunt pilonii pe care dorim să construim o Europă puternică și prosperă.
Prezența președintelui Adela Mîrza în conducerea ECR reflectă angajamentul nostru continuu față de valorile conservatoare și misiunea noastră de a contribui la modelarea viitorului politic european.
Politica
Donald Trump, mesaj de Ziua Națională. Pentru ce a lăudat România în scrisoarea trimisă lui Nicușor Dan
Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, într-o scrisoare adresată omologului său român Nicușor Dan, afirmând că Statele Unite ale Americii au un parteneriat „puternic, în creștere” cu România.
Președintele Donald Trump i-a transmis omologului său din România, președintele Nicușor Dan, un mesaj cu ocazia zilei de 1 decembrie, când țara noastră marchează 107 ani de la Marea Unire din 1918.
Liderul american a lăudat România pentru că reprezintă un „pilon de stabilitate regională”. Donald Trump și-a exprimat așteptarea că între SUA și România vor fi extinse oportunitățile de comerț, investiții și inovație, a comunicat Administrația Prezidențială de la București la solicitarea Antena3.ro.
Mesajul lui Donald Trump
Redăm mesajul președintelui american Donald Trump:
„Stimate Domnule Președinte,
Am onoarea să transmit cele mai bune urări în numele poporului Statelor Unite cu ocazia celebrării a 107 ani de la Ziua Națională, la 1 decembrie.
Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat solid și în continuă dezvoltare, fundamentat pe interese strategice axate pe securitate, cooperare energetică și comerț. Apreciez leadershipul României ca aliat NATO și pilon al securității regionale și încurajez rolul său constant în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre.
Pe baza acestei fundații, ne așteptăm să extindem oportunitățile de comerț, investiții și inovare, care vor stimula economiile noastre. Diplomația activă dintre cetățenii noștri rămâne piatra de temelie a acestei alianțe dinamice.
Pe măsură ce administrația mea lucrează pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, îmi propun să consolidăm relația noastră strânsă și istoria pe care o împărtășim”, a transmis Donald Trump.
Nicușor Dan, vizită la Casa Albă
Ministrul de Externe Oana Țoiu a declarat vineri, 21 noiembrie, că Nicușor Dan va merge în SUA, în prima parte a anului 2026.
„Vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite este planificată pentur prima parte a anului 2026 și o informație oficială o să vină de la administratia prezidentială când o să fie cazul. Noi avem un parteneriat strategic consolidat. Ambasadorul SUA la NATO care a venit de curând în România a reiterat faptul că SUA se bazează pe România”, a declarat Oana Țoiu la vremea respectivă.
Anunțul a fost făcut după ce Trump a declarat că „relaţia cu România este foarte bună”.
„Relaţia cu România este foarte bună. Mie îmi plac mult românii, cred că sunt un popor grozav” , a spus Trump, în cadrul unei conferinţe cu Viktor Orbán.
Politica
Vitalitas, proiectul lui Dragoş Dobrescu, aduce demnitate și viață activă seniorilor din România
Într-o Românie în care provocările sistemului de îngrijire pentru vârstnici sunt tot mai evidente, proiectul iniţiat de antreprenorul Dragoş Dobrescu marchează un salt calitativ şi o redefinire a ceea ce înseamnă “senectute” în societatea noastră. Prin cel mai mare centru de seniori din Europa, Vitalitas România, Dobrescu aduce în prim-plan ideea că vârsta a treia nu trebuie să fie doar o etapă de retragere şi limitare, ci o tranziţie activă, demnă şi plină de sens.
Dragoş Dobrescu are în spate ani de activitate în sectorul imobiliar şi investiţii majore, dar ceea ce diferenţiază acest proiect este schimbarea de perspectivă: aici nu este vorba doar de construcţii sau cifre, ci de oameni, de viaţă şi de comunitate. În materialul publicat de publicaţia Capital, el însuşi declară că a tratat acest proiect nu ca pe un business, ci ca pe o „responsabilitate emoţională”.
Ceea ce Dobrescu construieşte cu Vitalitas este un campus integrat pentru seniori, cu toate serviciile unite: locuire, socializare, tratament, recuperare, recreere. Nu un azil, ci un mediu care să redea bucuria, demnitatea şi activitatea persoanelor în vârstă.
Un centru de referinţă pentru România
Centrul realizat este impresionant în amploare şi ambiţie: investitia estimată la circa 23 milioane de euro plasată în România pentru proiectul Vitalitas reflectă intenţia de a ridica standardele locale la nivel european. Capacitatea, infrastructura şi conceptul sunt formula prin care Dragoş Dobrescu vrea să aducă o schimbare reală.
Parcurile, lacul pentru rezidenţi, zonele de recuperare, piscină, serviciile medicale integrate 24/7, toate acestea se combină într-un mediu care seamănă cu un “oraş pentru seniori” şi nu doar o instituţie. Dobrescu însuşi subliniază: „Să vezi un om de 70-80 de ani fericit ca un copil… asta nu are preţ.”
Un punct central este acela că rezidenţii nu sunt doar îngrijiţi, ci trăiesc. La Vitalitas, fiecare zi poate conţine kinetoterapie, piscină, plimbări în parc sau activităţi sociale, elemente care contribuie la starea de bine, la prevenţie, la menţinerea demnităţii.
Mai mult, serviciile medicale sunt integrale şi permanent disponibile: geriatrie, medicină internă, psihologie, recuperare, neurologie, toate în campus. Astfel, seniorul nu trebuie să se deplaseze sau să suporte disconfortul schimbării locului în momentul în care apar nevoi de sănătate.
Această abordare integrată este mai mult decât un avantaj logistic, ea creează un cadru în care bătrâneţea este trăită cu sens. Nu singurătate, nu pasivitate, ci comunitate, activitate, interacţiune.
Un nou standard pentru domeniul îngrijirii vârstnicilor
Prin Vitalitas, Dragoş Dobrescu deschide drumul pentru ceea ce poate deveni un standard în România: centre de seniori nu doar “ok”, ci remarcabile. Aceasta este exact schimbarea pe care piaţa o aştepta. Schimbarea mentalităţii faţă de îngrijirea vârstnicilor: de la “loc de aşteptare” la “loc de viaţă”, se reflectă în fiecare detaliu al campusului.
Este important că acest tip de proiect vine într-un moment în care nevoia este evidentă: sistemul public de îngrijire este subdimensionat, iar oferta privată fragmentată. Vitalitas nu se complace în statutul de centru bun; urmăreşte excelenţa şi implicarea reală.
Impactul social şi mesajul pentru societate
Mai mult decât produsul unei investiţii, acest proiect trage un semnal: bătrâneţea merită respect şi îngrijire modernă. În societatea românească, unde deseori seniorii sunt marginalizaţi sau văzuţi ca o problemă, Vitalitas transmite: sunteţi activi, sunteţi membri ai comunităţii, aveţi dreptul la viaţă frumoasă.
Pentru familiile care caută soluţii pentru părinţi sau bunici, centrul creează o alternativă de înaltă calitate, nu doar logistică, ci emoţională. Şi pentru întreg sistemul, arată că investiţia în “senior living” poate fi profitabilă, dar şi valoroasă din punct de vedere social.
Dragoş Dobrescu, prin Vitalitas, construieşte speranţă. Speranţa că vârsta a treia poate fi trăită cu bucurie, activitate şi demnitate. În timp ce România se confruntă cu provocări demografice şi de infrastructură în domeniul îngrijirii seniorilor, apariţia unui astfel de model este un pas înainte, un reper.
Pentru o societate care îmbătrâneşte, pentru familii care caută linişte, pentru seniori care vor să trăiască, nu doar să existe, Vitalitas devine simbolul acestei schimbări. Şi dacă întrebăm: „cum ar trebui să arate îngrijirea vârstnicilor în România?”, răspunsul pare să fie: aşa cum a gândit-o Dragoş Dobrescu, cu pasiune, responsabilitate şi bucurie.
Puteţi citi un amplu interviu oferit de Dragoş Dobrescu publicaţiei Capital.ro.
Politica
Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară.
Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară. De aceea, următorul Cadru Financiar Multianual al UE (MFF) trebuie construit pe nevoile reale ale economiei românești – de la companii private și universități, la administrațiile locale. Acesta este mesajul principal pe care l-am transmis azi în cadrul conferinței Cohesion 2027+, în care am discutat despre viitoarea direcție financiară a României în UE, dar și despre modul în care contribuim la noul MFF.
De ce construcția programelor este cheia succesului? Pentru cǎ douǎ treimi din absorbția fondurilor depind de arhitectura corectă a programelor, adaptată nevoilor reale ale economiei.
Avem doi ani decisivi pentru o pregătire serioasă a negocierilor europene, iar construcția riguroasǎ a programelor și o strategie coerentă de negociere trebuie să funcționeze împreună.
Europa trece de la convergență către reziliență, inovare și tehnologie. România trebuie să țină pasul și o poate face doar prin cooperare și utilizarea inteligentă a tuturor resurselor.
De altfel, în 2026 proiectăm 10 miliarde de euro în buget din fondurile de coeziune – bani care pot susține creșterea economică. Cu condiția sǎ îi absorbim la timp şi sǎ folosim inteligent avantajele pe care le avem în negocierile de la Bruxelles.
Urmǎtorii doi ani sunt esențiali pentru absorbția fondurilor europene. Avem nevoie de mai puțină improvizație și de mai multă rigoare, de decizii construite împreună cu mediul privat și cu actorii relevanți, astfel încât România să nu mai fie doar un participant – ci un stat care își afirmă interesele și influențează politicile europene în funcție de ceea ce este important pentru economia noastră.
Alexandru Nazare, Ministru al Finanţelor.
-
Comunicateacum 3 zileNorth Bucharest Investments, desemnată Best Residential Real Estate Agency of the Year la Gala CIJ Awards 2025
-
Comunicateacum 3 zileCadouri de Crăciun sub 100 lei: idei smart pentru el și ea (care chiar salvează bugetul)
-
Actualitateacum 20 de oreRecuperarea genunchiului: ce funcționează cel mai bine – recomandările KINOMED
-
Actualitateacum 4 oreInstalare Navigație Dedicată: Profesională vs DIY? Ghid 2026
-
Uncategorizedacum 11 oreDe ce este important să alegeți cabluri electrice de calitate pentru instalația dvs.




