Cezara Popescu (Alternativa Dreaptă): DIN PIXUL ANS, TOMITANII CONSTANȚA FORȚAȚI SĂ RENUNȚE LA RUGBY

0
132

Când vine vorba de sport în general, de susținerea lui sub orice formă, autoritățile fie ele centrale sau locale, ies, doar la nivel declarativ, și își arată sprijinul necondiționat. În realitate însă, tot acest sprijin rămâne doar la nivel declarativ, pentru că nu se concretizează.

Când vorbești despre echipa de rugby FARUL Constanța, pentru mulți se trezesc amintiri plăcute ale unui club de tradiție în acest sport care a oferit numeroși jucători la loturile naționale.

Echipa de rugby Farul Constanța a fost de nebătut ani la rând de cluburi de tradiție din acest sport, echipe precum Steaua, Dinamo, Baia Mare, se uitau cu admirație la echipa de la malul mării.

Anii au trecut, grija autorităților pentru acest sport sport, a dispărut (nu că ar fi existat cu adevărat vreodată), iar Rugby Club Farul Constanța a dispărut, fiind astăzi la o semnătură de faliment.

Dragostea pentru acest sport, dar mai ales interesul pentru a-i atrage pe tineri spre rugby a dat naștere unui nou club, ACS Tomitanii Constanța. Un club privat, cu oameni devotați acestui sport nobil, care au pus mai presus de interesele financiare și personale, interesele tinerilor care și-au dorit să practice acest sport.

Cu eforturi financiare considerabile, ACS Tomitanii și-a început ascensiunea în acest sport cu tinerii pe care i-a căutat prin tot județul Constanța și pe care i-a convins că drumul spre sport este cel mai bun.

Au urmat ani de muncă atât din partea băncii tehnice cât și a tinerilor rugby-iști, care s-au concretizat în trofee la campionatele naționale de juniori până la seniori. Astfel, ACS Tomitanii Constanța încerca să continue tradiția Clubului de Rugby Farul Constanța.

În toată această perioadă, ACS Tomitanii Constanța au folosit baza sportivă a fostului Rugby Club Farul Constanța, investind sume importante de bani pentru o funcționare corectă și coerentă. Banii nu au venit decât din sponsorizări și foarte puțini, și spunem FOARTE PUȚINI de la autorități.

Au făcut funcțională clădirea de birouri și vestiare, au refăcut gazonul, sistemul de irigații al acestuia, tribunele, împrejurimile. Toate aceste cheltuieli din SPONSORIZĂRI ale iubitorilor de rugby. În tot acet timp autoritățile, locale, județene, centrale au privit și atât.

Și cum o poveste frumoasă nu trebuie niciodată spusă sau multiplicată, administratorul real al Bazei Rugby Club Farul Constanța, Agenția Națională pentru Sport, s-a gândit de curând că rugby-iștii de la Tomitanii trebuie să plece să practice acest sport oriunde în altă parte, dar nu acolo.

V-am spus pe scurt această poveste de succes al rugby-ului constănțean pentru că și eu am fost alături de ei, atât cât s-a putut. Acum nu pot să stau și să ma uit cum o decizie luată din pix într-un birou poate nărui o muncă de peste 15 ani.

Tomitanii au fost mereu alături de copiii cu dizabilități din centrele pe care le am condus. Sunt copii minunati care au nevoie acum de ajutorul nostru.

Partidul ALTERNATIVA DREAPTĂ nu acceptă ca astfel de atitudini. Trebuie să susținem aceste povești de succes, mai ales când vorbim despre un club care a luat jucători din tot județul și le-a oferit o ALTERNATIVĂ.

Unde sunt acum primarul în funcție s-au alți “iubitori” ai sportului? Unde este mândria acea locală?

Constănțeni!!! Haideți să luăm atitudine față de nedreptățile care se fac pentru ca această poveste de succes să să fie îngropată. Haideți să le spunem celor care au în mâinile lor destinul acestor tineri care iubesc și vor să practice rugby-ul că pot să se implice și pot salva acest club.

Da, iubiți constănțeni aveți #ALTERNATIVĂ. De a fi alături de micii rugby-iști constănțeni să le susțineți cauza.

Cezara POPESCU

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here