Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cum se impozitează multinaționalele în România

Publicat

pe

Impozitul minim pe profit la nivel global, de 15%, se aplică începând cu anul acesta și în România, ca urmare a transpunerii în legislația locală a Directivei europene 2022/2523, precizează specialiștii Deloitte.

Impozitul minim pe profit la nivel global, de 15%, se aplică începând cu anul acesta și în România

Directiva europeană 2022/2523, privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni a fost transpusă prin Legea 431/2023. Inițiativa are la bază pilonul doi (Pillar Two) din reforma fiscală internațională coordonată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Pe scurt, societățile din România care fac parte din grupuri de mari dimensiuni (cu venituri totale de peste 750 de milioane de euro) trebuie să calculeze anual cota efectivă de impozitare, iar dacă aceasta este mai mică de 15%, să plătească un impozit suplimentar ca diferență până la această cotă.

Sistemul în baza căruia se stabilește impozitul suplimentar este extrem de complex însă, din practică, s-au conturat deja câteva întrebări frecvente și potențiale răspunsuri care pot ajuta contribuabilii din România să se conformeze.

1. Dacă o companie nu are cifra de afaceri mai mare de 750 de milioane de euro, însă face parte dintr-un grup local cu activitate internațională, intră sub incidența impozitului minim global?

Prevederile legii 431/2023 se aplică contribuabililor care au sediul pe teritoriul României și fac parte dintr-un grup național sau multinațional care a obținut venituri anuale consolidate la nivelul grupului de cel puțin 750 de milioane de euro în cel puțin două dintre cele patru exerciții financiare anterioare anului de referință (deci în perioada 2020 – 2023, pentru anul 2024).

2. Grupul din care face parte compania în cauză are mai multe societăți în România. Care dintre ele va gestiona obligația de raportare?

Legislația nu conține prevederi specifice în acest sens. Prin urmare, decizia se va lua la nivelul grupului, în funcție de anumite criterii (de exemplu, societatea care are un manager de taxe sau cea al cărei director financiar și-a asumat deja responsabilități de coordonare la nivelul grupului de societăți din România). În practică, există tendința de a desemna entitatea care are o activitate mai complexă în România, în special în situația în care conducerea acesteia și-a asumat deja și un rol de coordonare în cadrul grupului cu privire la alte aspecte financiare.

3. Dacă societatea mamă nu este din UE, se mai aplică regulile impozitului minim global pentru societatea din România?

Da, și în această situație se aplică noile reguli, întrucât România a implementat impozitul minim național în legislația sa, iar societățile care intră sub incidența acestuia au obligația de a calcula, declara și plăti acest impozit. Mai mult, din 1 ianuarie 2025 se aplică și regula profiturilor sub-impozitate (denumită și „regula UTPR” – undertaxed profits rule), conform căreia societatea din România ar putea plăti impozit suplimentar, în funcție de nivelul activelor corporale și de numărul de angajați, dacă în jurisdicția societății mamă nu se aplică regulile impozitului minim global.

4. Cum se calculează rata efectivă de impozitare în scopul aplicării regulilor Pillar Two: ca raport între impozitul pe profit și profitul contabil brut?

Nu, din păcate cota efectivă de impozitare nu se poate determina atât de simplu. Aceasta se va calcula potrivit regulilor OCDE, care sunt menționate succint în Legea 431/2023. Calculul are un grad ridicat de complexitate și include multiple ajustări contabile, financiare și fiscale.

5. Cum influențează facilitățile fiscale aplicate cota efectivă de impozitare?

Multe societăți aplică facilități fiscale în calculul impozitului pe profit în prezent, cum ar fi bonificația pentru capitaluri proprii pozitive și pentru creșterea capitalului propriu ajustat (potrivit OUG 153/2020), scutirea de impozit pe profitul reinvestit și creditul fiscal pentru sponsorizare.

Impozitul poate fi redus sub 15%

Ca urmare a aplicării acestor facilități fiscale, rata efectivă de impozitare se poate reduce sub pragul minim de 15%, astfel că este posibil să intervină obligația de a plăti diferența de impozit până la 15%. Prin urmare, contribuabilul în cauză trebuie să efectueze o analiză detaliată, ținând cont de impactul pe care îl are fiecare facilitate aplicată, precum și de alte opțiuni disponibile. Spre exemplu, trebuie verificat cum afectează procedura de redirecționare a impozitului pe profit pentru sponsorizări rata efectivă de impozitare.

6. Dacă societatea înregistrează pierdere fiscală, poate datora impozit minim global?

Până în 2026, nu ar trebui ca societatea cu pierderi să datoreze impozit minim global, atât timp cât aceasta înregistrează cheltuieli salariale și active corporale (în baza normelor OCDE privind regimurile de protecție). În acest sens, societatea trebuie să se asigure de consecvența datelor incluse în raportarea Country by Country și a situațiilor financiare utilizate în scopul acestei raportări și să păstreze documentația aferentă.

7. Dacă societatea aplică impozitul minim pe cifra de afaceri în anul 2024, poate datora și impozit minim global?

Da, impozitul minim pe cifra de afaceri și impozitul minim global sunt doua impozite diferite, deci teoretic este posibil ca o societate să le datoreze pe ambele.

Teoretic, există argumente ca impozitul minim pe cifra de afaceri să poată fi luat în calcul la stabilirea ratei efective de impozitare și să ducă la creșterea acesteia și, implicit, la scăderea riscului de a datora impozit minim global. Dar, din păcate, acest lucru nu este expres menționat în legislația din România, iar normele OCDE conțin și prevederi care limitează includerea unui impozit pe cifra de afaceri în categoria impozitelor care pot fi luate în calcul la stabilirea ratei efective de impozitare.

8. Dacă prima dată de raportare pentru impozitul minim global e în 2026, societatea trebuie să acționeze în vreun fel la acest moment?

Da, pentru că, dacă societatea va datora un impozit minim global pentru anul 2024, acesta trebuie înregistrat în contabilitate în cursul acestui an. Prin urmare, trebuie realizată o analiză pentru a determina care va fi impactul din prisma impozitului minim global pentru societate, pentru anul 2024. Însă, în prima fază, este recomandat ca societatea să analizeze în ce măsură poate aplica unul din regimurile de protecție.

9. Care este formularul de raportare pentru impozitul minim global în România?

Momentan, în legislația locală nu există un model pentru formularul de raportare, însă este de așteptat să fie publicat până la sfârșitul anului. OCDE a publicat un astfel de model – GloBE information return -, deosebit de complex, care va trebui completat pentru fiecare jurisdicție în care grupul își desfășoară activitatea.

10. Se pot îndeplini obligațiile de calcul, de declarare și de plată de către grup pentru o societate din România?

Impozitul suplimentar național se calculează, se declară și se plătește în România, de către societatea locală și, potrivit legislației, există obligația ca profiturile excedentare naționale să fie cele înregistrate în contabilitatea individuală a societății (Ordinul 1802/2014). Separat, la nivelul grupului, se va face un alt calcul pentru România, pornind de la datele raportate în situațiile financiare consolidate conform standardului contabil aplicabil (de exemplu, IFRS, US GAAP etc.).

În cazul societăților care aplică standardul IFRS, potrivit legislației românești, dacă și grupul folosește același standard, obligațiile de declarare și plată rămân în sarcina societății românești, dar va fi necesar un singur calcul.

În concluzie, respectare obligațiilor legate de impozitul minim global implică numeroase aspecte, de o complexitate ridicată, astfel că societățile vizate trebuie să se pregătească temeinic în acest sens.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Crimeea interzice circulația motocicletelor pe timpul nopții. Autoritățile susțin că zgomotul motoarelor împiedică apărarea antiaeriană să detecteze dronele ucrainene

Publicat

pe

Autoritățile instalate de Moscova la conducere în Crimeea opucată au decis să interzică deplasarea motocicletelor și a altor vehicule similare pe timpul nopții, motivând că zgomotul produs de motoare afectează activitatea unităților de apărare antiaeriană care încearcă să identifice și să neutralizeze dronele lansate de Ucraina.

Motociclist pe podul lui Putin din Crimeea/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Măsura, anunțată marți de liderul instalat de Moscova în peninsulă, Serghei Aksionov, intră în vigoare începând de astăzi și va rămâne aplicabilă pe termen nedeterminat, scrie Moscow Times.

Potrivit noilor reguli, motocicletele, mopedele, scuterele, ATV-urile și alte vehicule motorizate similare nu vor mai putea circula între orele 20.00 și 06.00.

Decizia vine după ce un consilier al lui Aksionov a acuzat motocicliștii că perturbă activitatea grupurilor mobile de apărare antiaeriană în timpul alertelor aeriene. Aceste unități se bazează în mare măsură pe identificarea zgomotelor produse de dronele care se apropie de obiectivele militare și de infrastructura strategică.

Presa de stat rusă a mers și mai departe, susținând că unii motocicliști ar circula intenționat în timpul atacurilor cu drone, la solicitarea unor persoane care comunică prin aplicații de mesagerie și care le-ar oferi recompense financiare modeste pentru această activitate.

„Scopul principal al acestor măsuri este asigurarea siguranței publice și protejarea militarilor, a instituțiilor statului și a obiectivelor speciale”, a transmis Aksionov pe Telegram.

Restricțiile se înmulțesc pe fondul intensificării atacurilor ucrainene

Interdicția privind motocicletele reprezintă doar cea mai recentă măsură adoptată de autoritățile ruse din Crimeea în contextul creșterii presiunii exercitate de armata ucraineană asupra peninsulei anexate.

Săptămâna trecută, traficul feroviar pe timpul nopții a fost suspendat în întreaga regiune, după un atac cu drone atribuit Ucrainei, soldat cu victime și avarierea unei locomotive de pasageri.

În paralel, armata ucraineană susține că Rusia a impus restricții severe și asupra transporturilor militare care utilizează autostrada Novorossia, una dintre cele mai importante rute logistice care leagă sudul Rusiei de teritoriile ucrainene ocupate și de Crimeea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În ultimele săptămâni, forțele ucrainene și-au intensificat atacurile cu drone asupra convoaielor militare și a cisternelor care transportă combustibil către peninsulă. Potrivit Kievului, aceste operațiuni au afectat serios fluxul de aprovizionare și au contribuit la apariția unor penurii locale de carburanți.

Deși Crimeea este conectată direct cu Rusia prin Podul Kerci, Moscova a limitat în ultimii ani utilizarea acestuia pentru transporturile considerate periculoase, inclusiv cele de combustibil, din cauza riscului reprezentat de atacurile ucrainene.

Ca urmare, aprovizionarea regiunii depinde tot mai mult de coridoarele terestre din nord. Date prezentate de armata ucraineană arată că traficul zilnic pe autostrada Novorossia a scăzut cu peste 40% între începutul lunii mai și începutul lunii iunie, semn al dificultăților logistice cu care se confruntă forțele ruse din zonă.

Decizia de a interzice circulația motocicletelor pe timpul nopții reflectă preocuparea tot mai mare a autorităților ruse față de eficiența campaniei ucrainene cu drone, care continuă să pună presiune asupra infrastructurii militare și a rutelor de aprovizionare din Crimeea.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Un mort şi doi răniţi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal între Caransebeş şi Lugoj. Trafic blocat pe ambele sensuri

Publicat

pe

Un bărbat a murit și
alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs miercuri
dimineață pe DN 6, în județul Caraș-Severin, după ce două TIR-uri s-au ciocnit
frontal. Traficul a fost blocat complet pe ambele sensuri.

Sursă video: Facebook

Un accident deosebit
de grav a avut loc în cursul dimineţii de miercuri, 17 iunie, în jurul orei
07.00, pe DN 6, la kilometrul 461+200 de metri, în afara localității Jupa din
județul Caraș-Severin, unde două TIR-uri s-au ciocnit frontal.

Potrivit
informațiilor transmise de IPJ Caraș-Severin, şoferul unuia dintre TIR-uri, un
bărbat de 39 de ani care se deplasa din direcția Caransebeș către Lugoj, a pătruns
pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de
vehicule, condus de un cetățean uzbec.

Impactul a fost
puternic extrem de puternic, ambele vehicule ieşind în afara părţii carosabile.
Şoferul român, în vârstă de 39 de ani, a decedat pe loc, iar conducătorul auto
al celui de-al doilea TIR și un pasager aflat în vehicul au fost răniți și
transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Astăzi, în jurul orei 07.00, pe DN 6, la kilometrul
461+200 m, în afara localităţii Jupa, s-a produs un accident rutier în care au
fost implicate două ansambluri de vehicule. Din primele verificări efectuate la
faţa locului, poliţiştii au stabilit că un ansamblu de vehicule (TIR) condus de
un bărbat de 39 de ani, care circula din direcţia Caransebeş către Lugoj, ar fi
pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune frontală cu un alt
ansamblu de vehicule, condus de un cetăţean uzbec”,
a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Caraş-Severin.

Circulația rutieră a
fost blocată complet pe ambele sensuri, pe durata intervenției echipajelor și a
cercetărilor la fața locului.

Reprezentanții IPJ
Caraș-Severin spun că traficul urma să fie reluat în aproximativ două ore, în
funcție de finalizarea cercetărilor și de degajarea carosabilului, precizând că
ancheta este în desfășurare pentru stabilirea exactă a împrejurărilor
producerii accidentului.

„Reluarea circulaţiei este estimată în aproximativ 120 de
minute, în funcţie de desfăşurarea activităţilor de cercetare şi de degajare a
carosabilului. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu
exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului”,
au transmis poliţiştii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

19 ore la coadă pentru 20 de litri de benzină. Planul Ucrainei de a izola logistic Crimeea începe să dea roade

Publicat

pe

Un locuitor din apropierea orașului Simferopol a ajuns la o benzinărie într-o după-amiază obișnuită de vară, sperând să alimenteze înainte de o călătorie programată pentru ziua următoare. Rezervorul mașinii era aproape gol, iar coada se întindea pe zeci de vehicule.

Benzinăriiile din Crimeea au rpmas fără combustibil/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A înaintat lent, timp de opt ore. Când a ajuns aproape de pompă, benzina s-a terminat. A petrecut noaptea în mașină pentru a nu-și pierde locul. A reușit să alimenteze abia a doua zi dimineață, după aproximativ 19 ore de așteptare, primind doar 20 de litri, limita impusă de autoritățile locale.

Povestea sa este una dintre numeroasele relatări apărute în ultimele săptămâni pe rețelele sociale din Crimeea. Peninsula anexată de Rusia se confruntă cu o criză a combustibilului fără precedent, pe fondul atacurilor ucrainene asupra infrastructurii logistice care asigură aprovizionarea regiunii.

Restricții, cozi și benzinării fără combustibil

Primele semne ale crizei au apărut la sfârșitul lunii mai, când autoritățile instalate de Rusia în Sevastopol au introdus restricții privind vânzarea carburanților. Inițial, șoferii au fost limitați la 20 de litri pentru o alimentare, iar la scurt timp una dintre cele mai mari rețele de benzinării din peninsulă a rămas fără benzină.

Pe măsură ce situația s-a agravat, măsurile au devenit mai stricte. În unele zone, combustibilul a început să fie distribuit pe baza unor coduri QR.

Imaginile cu kilometri de cozi la pompe au devenit obișnuite. În paralel, autoritățile au făcut apel la populație să evite alimentarea preventivă și să nu își facă rezerve.

Cum a început criza

Deficitul de combustibil este asociat de analiști cu intensificarea atacurilor ucrainene asupra rutelor logistice rusești.

În ultimele luni, Kievul a extins utilizarea dronelor cu rază media de acțiune, capabile să lovească ținte aflate la distanțe de 150 până la 300 de kilometri. Obiectivele vizate includ depozite de carburant, poduri, noduri feroviare și convoaie de aprovizionare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit autorităților ucrainene, scopul acestor operațiuni este reducerea capacității Rusiei de a susține ofensiva de pe front prin afectarea logisticii din spatele liniilor de luptă.

Coridorul terestru către Crimeea, sub presiune

După atacurile asupra Podului Kerci, Rusia și-a mutat o parte importantă a logisticii către coridorul terestru care leagă regiunea Rostov de Crimeea prin teritoriile ocupate din sudul Ucrainei.

Mult timp, această rută a fost considerată relativ sigură. Situația s-a schimbat însă odată cu apariția dronelor ucrainene cu rază medie de acțiune.

În ultimele săptămâni, au fost raportate atacuri asupra convoaielor de camioane, a cisternelor și a infrastructurii rutiere folosite pentru aprovizionarea peninsulei. De asemenea, mai multe poduri care asigură legătura dintre Crimeea și regiunile ocupate din sudul Ucrainei au fost avariate.

Experții citați de presa ucraineană afirmă că aceste lovituri au crescut semnificativ dificultatea transportului de combustibil și materiale către peninsulă.

Efectele se extind dincolo de benzinării

Criza carburanților începe să afecteze și alte sectoare.

Operatorii de transport public au redus numărul curselor, iar sute de autobuze nu au mai ieșit pe traseu din cauza lipsei combustibilului. Costul transportului privat a crescut, iar unele magazine au început să raporteze dificultăți în aprovizionarea cu produse de bază.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Locuitorii au semnalat lipsa unor mărfuri precum zahărul, uleiul și cerealele, în timp ce comercianții încearcă să gestioneze întârzierile în livrări, scrie pravda.ua.

Autoritățile locale susțin că situația rămâne sub control și că serviciile esențiale continuă să funcționeze.

Piața neagră a benzinei

Deficitul a generat și o piață paralelă.

Pe platformele locale au apărut anunțuri de revânzare a benzinei la prețuri de câteva ori mai mari decât cele oficiale. În unele cazuri, un litru de carburant era oferit la prețuri considerate exorbitante chiar și pentru standardele locale.

Forțele de ordine au intervenit împotriva unor persoane acuzate că vindeau combustibil fără autorizație, confiscând rezervele descoperite și deschizând anchete.

Turismul, o altă victimă a crizei

Problemele de aprovizionare au apărut chiar la începutul sezonului estival, un moment important pentru economia Crimeei.

Date publicate de presa rusă arată o scădere semnificativă a rezervărilor turistice comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În paralel, numărul anulărilor a crescut considerabil.


Armata Olandei se pregătește de război cu Rusia într-un mod neașteptat: a construit un lagăr pentru prizonieri. Pază cu AI și drone

Unele hoteluri au încercat să atragă turiști oferind combustibil gratuit ca bonus pentru rezervări. În câteva cazuri, proprietarii au rămas fără benzină înainte de a rămâne fără camere disponibile.

Benzina se distribuie cu porția în mai multe regiuni

Semnele presiunii tot mai mari asupra sectorului energetic rus devin vizibile și la pompă. Compania petrolieră rusă Tatneft, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața carburanților din Federația Rusă, a introdus restricții privind vânzarea benzinei și motorinei în întreaga sa rețea de stații de alimentare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reprezentanții companiei au confirmat pentru agenția rusă Interfax că măsura se aplică la nivel național.

„În prezent, restricțiile sunt în vigoare în întreaga rețea de benzinării Tatneft”, au declarat operatorii serviciului de relații cu clienții ai companiei.

Pe lângă limitarea cantităților de combustibil care pot fi cumpărate, mai multe stații acceptă exclusiv plata în numerar.

Limite de până la 20 de litri de benzină pentru un autoturism

Potrivit presei ruse, în regiunea Celiabinsk șoferii de autoturisme nu mai pot cumpăra mai mult de 30 de litri de benzină la o alimentare, în timp ce pentru motorină limita este de 60 de litri. În cazul camioanelor, plafonul a fost stabilit la 300 de litri de motorină.

În alte regiuni, restricțiile sunt și mai severe. La Orenburg și Sankt Petersburg, de exemplu, șoferii pot alimenta maximum 20 de litri de benzină și 40 de litri de motorină pentru autoturisme, în timp ce camioanele sunt limitate la 200 de litri.

Primele semnale privind dificultățile de aprovizionare din rețeaua Tatneft au apărut încă de săptămâna trecută, când restricțiile au fost introduse punctual în mai multe regiuni.

Atacurile asupra rafinăriilor afectează producția de combustibil

Experții ruși și ucraineni leagă apariția acestor probleme de seria atacurilor lansate de Ucraina asupra infrastructurii petroliere ruse.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit estimărilor disponibile, aproximativ o treime din capacitățile de rafinare ale Rusiei sunt în prezent oprite sau funcționează la capacitate redusă. Este vorba despre instalații care procesează anual circa 77 de milioane de tone de țiței.

Pentru piața internă rusă, acest lucru se traduce prin pierderea a aproximativ un sfert din producția principalelor tipuri de carburanți.

În paralel, loviturile ucrainene asupra infrastructurii logistice din teritoriile ocupate au complicat și mai mult transportul combustibilului către zonele aflate sub controlul Moscovei.


Moscova, atacată de zeci de drone. Cea mai mare rafinărie din capitala Rusiei în flăcări

Rafinăria Moscovei, lovită de drone

În dimineața zilei de 16 iunie, Serviciul de Securitate al Ucrainei și alte unități ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au atacat rafinăria de petrol din Moscova, una dintre cele mai importante instalații energetice ale capitalei ruse.

Complexul asigură o mare parte din necesarul de benzină al Moscovei, peste jumătate din consumul regional de motorină și furnizează combustibil pentru principalele aeroporturi ale capitalei.

Potrivit informațiilor preliminare, dronele ucrainene ar fi avariat instalația de distilare primară a țițeiului, considerată elementul central al procesului tehnologic al rafinăriei și descrisă de specialiști drept „inima” întregului complex.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poate Rusia să rezolve problema?

Analiștii consideră că Moscova va încerca să își adapteze rutele logistice și să consolideze protecția infrastructurii critice. O soluție discutată este extinderea utilizării plaselor și sistemelor de protecție anti-drone de-a lungul coridoarelor de transport.

Cu toate acestea, experții avertizează că necesarul de combustibil al Crimeei este foarte mare și presupune transportul constant al unor volume importante de produse petroliere.

În opinia lor, atâta timp cât Ucraina continuă să lovească infrastructura de transport și depozitare, aprovizionarea peninsulei va rămâne vulnerabilă.

Pentru Kiev, campania are un obiectiv strategic clar: reducerea capacității Rusiei de a susține operațiunile militare în sudul Ucrainei și transformarea Crimeei într-un teritoriu tot mai dificil de alimentat și administrat. Pentru locuitorii peninsulei, efectul cel mai vizibil este însă mult mai simplu: ore petrecute la cozi, benzinării goale și incertitudinea că vor găsi combustibil pentru ziua următoare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Crimeea interzice circulația motocicletelor pe timpul nopții. Autoritățile susțin că zgomotul motoarelor împiedică apărarea antiaeriană să detecteze dronele ucrainene

Autoritățile instalate de Moscova la conducere în Crimeea opucată au decis să interzică deplasarea motocicletelor și a altor vehicule similare...

Actualitateacum 12 ore

Un mort şi doi răniţi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal între Caransebeş şi Lugoj. Trafic blocat pe ambele sensuri

Un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs miercuri dimineață pe DN...

Actualitateacum 18 ore

19 ore la coadă pentru 20 de litri de benzină. Planul Ucrainei de a izola logistic Crimeea începe să dea roade

Un locuitor din apropierea orașului Simferopol a ajuns la o benzinărie într-o după-amiază obișnuită de vară, sperând să alimenteze înainte...

Actualitateacum o zi

Incident în Canalul Mânecii: o fregată rusă ar fi tras focuri de avertisment spre un iaht britanic

Marinari aflați la bordul unei fregate rusești ar fi tras focuri de avertisment în direcția unui iaht cu vele care...

Actualitateacum o zi

Lukașenko își cere scuze față de Zelenski pentru insulte și susține că Belarusul nu va intra în război: „Poate că pe alocuri am exagerat”

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, și-a cerut scuze pentru declarațiile jignitoare făcute la adresa omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmând totodată...

Cum te poate ajuta Infinity să ajungi mai rapid la clienți din toată țara Cum te poate ajuta Infinity să ajungi mai rapid la clienți din toată țara
Actualitateacum o zi

Cum te poate ajuta Infinity să ajungi mai rapid la clienți din toată țara

Tranziția către o audiență națională implică strategii complexe de logistică, optimizare web și promovare continuă. Pentru companiile aflate în faza...

Pește de sezon în mai-iunie: ce specii merită să cumperi și cum le prepari Pește de sezon în mai-iunie: ce specii merită să cumperi și cum le prepari
Actualitateacum o zi

Pește de sezon în mai-iunie: ce specii merită să cumperi și cum le prepari

Începutul sezonului cald este una dintre cele mai interesante perioade pentru iubitorii de pește. În lunile mai și iunie, oferta...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro