Nicolae Horodincă s-a numărat printre puținii români care în anii regimului Ceaușescu au regretat public că au dezertat din România, pentru a cere azil politic în SUA. A fost părăsit de soție, condamnat de statul român și a ajuns să trăiască în mizerie pe „tărâmul făgăduinței”.

Horodincă și soția sa. Sursa: Ziua News / Avertisment.net

În vara anului 1978, Ion Mihai Pacepa, șef al spionajului românesc în „epoca Ceauşescu”, a refuzat să se întoarcă în România, în timpul unei misiuni în Republica Federală Germania (RFG) și a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, unde avea să își înceapă „noua viață”.

Pacepa fusese condamnat la moarte în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare și a devenit cel mai cunoscut oficial al Securităţii române care a părăsit țara în anii de comunism oferindu-și serviciile unui stat occidental,

Însă Pacepa nu a fost singurul dezertor din rândul oficialilor regimului comunist. În anii următori, i-au urmat exemplul și alți ofiţeri ai serviciilor secrete, care au refuzat înapoierea în ţară, cerând azil politic în SUA.

Cazul Horodincă, scandal diplomatic între România și SUA

Nu trecuseră nici doi ani de la tulburările create de fuga lui Pacepa și un alt angajat al serviciilor de informații din România a dezertat în Statele Unite ale Americii. Povestea spionului Horodincă, care în 1980 a cerut azil politic în SUA, a ajuns în paginile ziarelor americane, dar, lucru surprinzător, a fost relatată și de ziarele din România.

În februarie 1980, când Nicolae Horodincă a refuzat să se întoarcă în România, avea 34 de ani, lucra ca secretar al Ambasadei României în SUA. Una din responsabilitățile sale era să discute cu jurnaliștii care solicitau informații Ambasadei României despre acțiunile guvernului român și să strângă informații de la diverși politicieni despre atitudinea Guvernului SUA în ce privește România.

Nicolae Horodincă era căsătorit cu Cristiana Horodincă, angajată și ea în diplomație, iar cei doi aveau împreună un fiu în vârstă atunci de trei ani, Nicolae Horodincă, născut în Washington în 1977.

Diplomatul Horodincă nu ieşea cu nimic în evidenţă printre oficialii statului român trimiși în misiuni în SUA, informa un reprezentatant al Departamentului de Stat al SUA, însă ar fi fost agent al serviciilor externe de informații, instruit pentru spionaj, arăta ziarul Washington Post, care relatase despre dezertarea sa.

În noaptea de 23 februarie 1980, pe neașteptate, Nicolae Horodincă împreună cu soția sa și cu fiul său au ajuns cu mașina la complexul militar Fort Belvoir din Virginia și a cerut azil politic.

„Au fost chemați câțiva agenți FBI și CIA și am discutat cu ei toată noaptea. Mi-au spus că am luat o decizie bună să dezertez, că vom avea o viață minunată, în special fiul meu, și că vor avea grijă de noi”, declara, mai târziu, Horodincă.

Cei trei au fost ținuți în custodie în următoarele zile și mutați în mai multe locuințe, iar trei zile mai târziu au ajuns într-o așa-numită casă sigură, în suburbiile din nordul Virginiei, o locuință închiriată de o firmă de avocatură, ca acoperire pentru CIA, adevăratul proprietar.

În următoarele zile, aveau să cunoască alți locatari ai complexului rezidențial, cu unii au ajuns să împartă locuința, însă nu s-au putut înțelege. În acest timp, Nicolae Horodincă a trecut prin mai multe runde de interogări, pentru care era plătit cu 50 de dolari.

„Soția îmi spunea că este ca într-un film de groază și că nu mai poate sta aici. Nu îi plăceau deloc de oamenii din jur”, relata, în 1981, Nicolae Horodincă, într-un reportaj publicat de jurnalistul William Beecher, care spunea povestea dezertorului.

A doua zi, în timp ce Horodincă era „stors de informații” de către serviciile secrete ale SUA, soția sa și-a luat fiul, au urcat într-un taxi și au pornit către Ambasada României din Washington D.C.

Soția a vrut să se întoarcă în România

Americanii aveau atunci să afle despre dezertarea spionului, un eveniment care a stârnit controverse, nu doar prin faptul în sine, dar și pentru că s-a transformat într-o scenă demnă de telenovele, în care soția lui Horodincă a devenit protagonistă.

Thomas Reston, un oficial al Departamentului de Stat, citat de ziarul american Washington Post, susţinea că în acele zile, Cristiana Horodincă ar fi înştiinţat oficialii SUA că dorea să se întoarcă în țară şi nu a cerut azil politic în SUA, împreună cu soţul ei.

„Este politica noastră să respectăm dorinţele celor care aleg să plece. Soţul ei ne-a informat săptămâna trecută că el nu doreşte să interfereze cu dorinţele ei”, arăta acesta.

Cristiana și fiul au fost conduși la aeroport, însă chiar înainte de a se urca în avionul care urma să îi aducă împreună în România, femeia a leșinat.

A fost transportată la spital, iar în timp ce presupuși angajați ai Securității din România au urmărit ambulanța și au încercat să o ia cu forța și să o trimită în România, autoritățile americane i-ar fi îndepărtat din spital. După orele petrecute în secția medicală, timp în care a fost vizitată și de ambasadorul român Nicolae Ionescu, Cristiana Horodincă s-a răzgândit și decis să rămână în SUA, dar nu pentru mult timp.

Presa din România prezenta o versiune complet diferită a evenimentelor: arăta că femeia fusese răpită de soțul ei cu complicitatea americanilor și cerea insistent să fie lăsată să se întoarcă în țară.

Spionul Horodincă nu a mai vrut să se întoarcă în România

În 24 februarie 1980, relata Washington Post în ediția din ziua următoare, Nicolae Horodincă, atunci diplomat de nivel mediu, angajat la Washington, şi-a condus familia la un post militar din suburbiile Virginiei, unde a solicitat azil politic, potrivit reprezentanților Departamentului de Stat al USA.

„Oficialii l-au identificat pe dezertor ca fiind Nicolae Ion Horodincă, secretar III la Ambasada României şi au refuzat să spună ce s-a întâmplat în afară de faptul că solicitara acestuia de azil este în studiu. Împreună cu soţia sa, Cristiana, şi copilul în cărucior, diplomatul în vârstă de peste 30 de ani, confruntat cu ordinul de întoarcere acasă, unde îl aştepta regimul comunist, s-a prezentat la un post al Poliţiei Militare de Fort Belvoir, duminică, în jurul orei 1 a.m., solicitând să i se asigure protecţie”, arăta „Washington Post”.

Câteva zile mai târziu, jurnaliștii americani au revenit asupra întâmplării, după ce au aflat că soția spionului a fost împiedicată de o „stare de leșin” să urce împreună cu fiul ei, în avionul care urma să o aducă în România.

O ambulanță a adus-o într-un spital din orașul Arlington, Washington, unde Cristiana Horodincă a fost ținută sub pază de forțele de ordine americane.

„Femeia a fost internată ”pentru propria protecţie”, au spus oficialii spitalului, după ce şase bărbaţi care purtau pălării de blană sovietice au urmat-o la spital şi au vrut să plece cu copilul ei, o acţiune care a fost zădărnicită de poliţiştii din Arlington, chemaţi la faţa locului. Oamenii au făcut cunoscut oficialilor americani că au legături cu Ambasada României”, relatau jurnaliştii americani.

În spital, arătau jurnaliștii, Cristiana Horodincă ar fi cerut să poată vorbi cu soțul ei, pentru a-i încredința copilul, dacă ea se va întoarce în România.

Scânteia acuza răpirea soției spionului Horodincă

În martie 1980, ziarul Scînteia oferea publicului din România o versiune cimplet diferită a cazului Horodincă, într-un articol cu titlul „O flagrantă încălcare a normelor de drept internaţional”

„Agerpres a cerut lămuriri la Ministerul Afacerilor Externe şi a aflat următoarele: într-adevăr, cetăţeanul Nicolae Horodincă s-a dovedit a fi un trădător. El a încercat, fugind de la ambasadă, să-şi ia cu forţa familia şi astfel se face că Cristiana Horodincă, împreună cu copilul ei de trei ani, s-a trezit fără voia sa dusă la o bază militară americană. Cristiana Horodincă a fost transmutată succesiv in trei locuri şi supusă ore în şir interogatoriilor şi presiunilor pentru a o determina să accepte să rămână în Statele Unite ale Americii. Însuşi Departamentul de Stat a recunoscut că Cristiana Horodincă nu ştia nimic In prealabil de trădarea soţului şi că ea a reclamat să i se permită repatrierea, împreună cu copilul”, informa ziarul Scînteia.

Potrivit jurnaliștilor români Cristiana Horodincă a reuşit să fugă cu copilul de sub pază, după trei zile de detenţie, refugiindu-se la ambasada română.

„Aici ea a relatat despre întâmplările dramatice prin care a trecut și şi-a reafirmat hotărîrea de a veni în ţară în faţa reprezentanţilor Departamentului de Stat şi Serviciului de imigrare, cărora le-a cerut personal, în mod oficial, să i se înapoieze paşaportul diplomatic ce i-a fost confiscat în mod abuziv, pentru a putea pleca cât mai grabnic, împreună cu copilul, spre patrie. Departamentul de Stat a înapoiat paşaportul şi, la cererea expresă a Ambasadei române de a se acorda sprijin în vederea evitării oricăror provocări la plecare, a dat asigurările că s-au luat toate măsurile de rigoare”, arăta ziarul Scânteia.

Potrivit oficiosului Partidului comunist Român, în momentul în care se pregătea să se urce la bordul avionului, pe aeroportul din Washington, Cristiana Horodincă a recunoscut pe unul din anchetatorii ei.

„A fost bruscată de oameni care au încercat să-i smulgă copilul. În această înfruntare cu reprezentanţii serviciilor americane, Cristiana Horodincă a leşinat. Deşi reprezentanţii ambasadei române au cerut în mod expres să li se permită transportarea de urgenţă a Cristianei Horodincă la punctul sanitar din aeroport, organele americane au intervenit şi au transportat-o într-o ambulanţă, care, după cât se pare, era pregătită dinainte, la Spitalul naţional ortopedic (!) din apropierea Washingtonului, unde se afla ”întâmplător“ un doctor care, aşa cum relata o altă ştire U.P.I., „o cunoştea, se pare“, şi a identificat-o ca fiind soţia lui Nicolae Horodincă”, nota ziarul Scînteia.

La spital, după ce şi-a revenit, potrivit oficiosului partidului comunist, Cristiana Horodincă a cerut să i se permită să se întoarcă la aeroport, însă între timp, agenții FBI i-ar fi obligat pe membrii Ambasadei române să plece și i-au interzis acesteia să părăsească unitatea medicală.

„De-abia după patru zile s-a permis reprezentanţilor Ambasadei române să meargă la spital, însoţiţi de reprezentanţi ai Departamentului de Stat, care au declarat că trebuie să se convingă dacă Cristiana Horodincă doreşte cu adevărat să se întoarcă acasă, pretinzând că, după cunoştinţa lor, ea şi-ar fi schimbat hotărârea. După cum se pare, Departamentul de Stat uitase că el însuşi recunoscuse faţă de ambasada română că Cristiana Horodincă nu a cerut azil politic şi că ea şi-a manifestat clar voinţa de a se întoarce în ţară în faţa reprezentanţilor autorităţilor americane”, mai informa Scînteia.

Personalul ambasadei române ar fi constatat că pacienta se afla în depresie profundă, pusă pe seama evenimentelor dramatice prin care a trecut.

„Cine poate crede că o femeie care şi-a riscat viaţa fugind din locul unde era anchetată, după ce a fost supusă unor presiuni şi încercări de a fi reţinută cu forţa şi obligată să-şi urmeze soţul trădător, îşi poate schimba de la o zi la alta hotărârea? În lumina celor de mai sus, este evident că ceea ce s-a întâmplat la aeroport este un act tipic de răpire, iar declaraţiile ulterioare ale Departamentului de Stat reprezintă o poveste cusută cu aţă albă care încearcă să acopere această operaţiune a serviciilor americane. Este limpede că ne aflăm în faţa unui act inadmisibil şi incalificabil de răpire a unui diplomat străin şi de menţinere a sa ca ostatic, de violare flagrantă a principiilor relaţiilor între state, precum şi a principiilor umanitare”, concluziona ziarul Scînteia.

Ministerul Afacerilor Externe român anunța că a solicitat „eliberarea” Cristianei Horodincă, pentru ca aceasta să se poată întoarce în România cu fiul ei. Mama tinerei a cerut și ea ambasadorului SUA să facă demersurile pentru a sprijini revenirea în România a soției spionului, arăta presa din România comunistă.

Ce s-a întâmplat după dezertarea spionului Horodincă

Cristiana Horodincă a mai rămas în SUA, alături de soțul ei, încă un an. Apoi s-a întors în România, împreună cu fiul ei, iar în 1983 și-a schimbat numele și pe al copilului, din Horodincă în Șițeanu.

Spionul abandonat a primit azil politic în martie 1980, însî a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în lipsă, de justiția română. I se spusese însă că era condamnat la moarte și se temea pentru viața lui.

În 1981, Horodincă a revenit în atenția presei din SUA, împreună cu un alt oficial român, Traian Nicola, – și el secretar la ambasadă, dar în Islamabad, Pakistan. Nicola dezertase în noiembrie 1979, a cerut azil politic în SUA, și a reușit să își convingă soția, împreună cu care avea doi copii, să rămână cu el. Cei doi se plângeau, însă, în primăvara anului 1981, că promisiunea unei vieți mai bune în SUA nu s-a adeverit.

„Horodincă spune că CIA l-a jupuit de informații, i-a redus ajutorul financiar promis și nu l-a ajutat să își găsească de muncă”, informau jurnaliștii Reuters în 1981.

Cei doi dezertori locuiau în Virginia, SUA, având identități noi, iar Horodincă se arăta revoltat după ce primise un telefon de la un oficial al CIA, în care era înștiințat că va trebui să părăsească apartamentul închiriat, până în mai 1981, iar mobilierul pus la dispoziție de CIA va fi încărcat într-un camion. Horodincă declara în articol că după ce auzise vestea l-a sunat pe ambasadorul României, Nicolae Ionescu și i-a cerut o întrevedere, în care l-a întrebat dacă ce i s-ar întâmpla dacă se va întoarce acasă. „Nu a putut să îi spună”, informa Reuters, însă fostul secretar din ambasadă știa că fusese condamnat la moarte, în absență, și a renunțat la ideea revenirii în România.

Prin aceeași situație treceau și soții Nicola, arătau jurnaliștii americani, care au fost sunați și ei de angajații Agenției pentru a fi înștiințați că vor trebui să elibereze apartamentul. În cele din urmă li s-a spus că mobilierul nu le va fi luat cu totul deodată, ci piesă cu piesă. Cei doi se plângeau că au promisiunile care li s-au făcut în SUA erau doar verbale, astfel că ar fi ajuns la mila ofițerului care se ocupa de aranjamentul mutărilor lor.

„Nicolae Horodincă este un spion care a venit aici din ”frig”. Acum, la mai mult de un an de la defectarea lui în SUA, el crede că a fost o greşeală. Descurajat, deziluzionat şi umilit de tratamentul la care a fost supus de autorităţile Inteligence-ului american, abandonat de soţia sa şi de copil, Horodincă spune că se gândeşte să se întoarcă în România, deşi ar putea înfrunta o posibilă condamnare de 20 de ani de închisoare, pentru trădare… mai important, nefericirea lui Horodincă dă naştere unor întrebări dacă plângerile sale despre Inteligence-ul american va speria alţi posibili dezertori”, scria Willian Beecher în articolul „Regretele unui dezertor”, din Boston Globe Magazine (19 iulie 1981).

Autorul relata pe larg povestea spionului român care reuşise să îşi facă prieteni în Congresul american , dar care susţinea că nu a încălcat legea din SUA şi nu a căutat să cumpere documente secrete sau să compromită pe nimeni.

„Este puţin timid în a discuta toate motivele dezertării sale. Dar atât el cât şi Traian Nicola, un prieten ofiţer de Securitate, susţin că un motiv major a fost şocul din ierarhia Securităţii din ţara sa, care le-au făcut viaţa în teren intolerabilă. Amândoi au susţinut că nu au fost recrutaţi ca defectori de Serviciile americane, ci au venit pe cont propriu”, informa Willian Beecher.

Horodincă i-a povestit jurnalistului că în timp ce era mutat dintr-o locuinţă provizorie în alta, I s-au făcut o mulţime de promisiuni, care includeau plata unor cursuri de recalificare pentru el şi pentru soţia sa, locuri de muncă mai bune, bani pentru creşterea coplului, o casă mai bună.

În finalul sesiunilor de interogări, i-au fost daţi 16.000 de dolari pentru a-şi cumpăra o maşină, mobilă şi haine şi o alocaţie de circa 1.000 de dolari pe lună.

Cei trei locuiau în chirie, iar timp de mai multe luni, Nicolae Horodincă și-a căutat de lucru. A încercat să obțină cetățenie americană, dar i s-au pus piedici, relata acesta.

A parcurs un test de aptitudini care arăta că ar fi fost un bun predicator, că putea fi militar sau administrator de pompe funebre, însă niciuna dintre meserii nu i se protrivea, cu adevărat, relata Horodincă.

Nicolae Horodincă a cerut ajutor și unor politicieni pe care îi cunoștea, pentru a primi un loc de muncă, însă agenții CIA l-au oprit spunându-i că nu are nimic în comun cu ei și că nu are voie să se mai apropie de ei.

Părăsit de soția întoarsă în România

În toamna anului 1980, fostul spion reușise să își găsească un job cu jumătate de normă la încărcarea camioanelor cu marfă și la așezarea mărfurilor pe rafturi, Muncea trei zile pe săptămână, de la 5 la 9 seara, și toată ziua sâmbăta și duminica, și era plătit cu salariul minim pe economie. Soția sa nu era mulțumită de serviciul său, pentru că nu putea rămâne în weekend cu familia. A cerut din nou ajutor CIA, pentru cumpărarea unei locuințe, însă i s-a spus că nu sunt suficiente fonduri.

„Soţia sa i-a spus că în ţară aveau locurile lor de muncă, apartamentul lor, o viaţă bună. Dar în SUA au incertitudine şi hărţuire. Horodincă a telefonat mamei sale şi a întrebat-o ce sentinţă a primit în absenţă. Condamnare la moarte, a spus ea. Horodincă avea dubii, spune el, pentru că pedeapsa cu moartea este impusă pentru trădare doar în vreme de război”, informa autorul articolului.

Fostul spion, nemulțumit de veniturile primite de statul american, s-a adresat chiar și Ambasadei României în speranţa că ar putea fi găsite soluţii pentru a se întoarce în România. Aflase însă că în cazul său lucrurile au fost tranșate: era considerat trădător și fusese condamnat la 20 de ani de închisoare.

În schimb, soția sa încă se mai putea întoarce în România, fără a fi pedepsită. Cu ajutorul ambasadei, Cristiana Horodincă și fiul ei și-au procurat un pașaport și, la un an de la dezertarea soșului lor, în februarie 1981, au zburat spre România. Doi ani mai târziu și-au schimbat numele de familie, iar femeia s-a recăsătorit.

În 1985, Nicolae Horodincă avea 38 de ani, lucra la o firmă de import-export din SUA şi câştiga anual 15.000 de dolari, nu devenise cetăţean american şi susţinea că nu mai are vreo relaţie cu SUA. Regreta că nu îşi angajase un avocat în ziua în care a cerut azil politic şi afirma că se afla la limita supravieţuirii, nemulţuit că nu primise mai mult de la autorităţile SUA.