Breaking
„Aș fi făcut o activare a partenerilor noștri, statele baltice, Polonia”
Întrebat ce ar fi făcut în situația războiului din statul învecinat dacă ar fi fost președintele României din 2022, candidatul independent Cristian Diaconescu a răspuns că ar fi întărit relațiile cu partenerii strategici din estul Europei, dar și cu Turcia. Politicianul afirmă că „nu s-au făcut prea multe în această privință”.
„În primul rând, o activare a partenerilor noștri, coordonarea cu cei aflați la est de Viena (cum se spune în consiliile atlantice), adică Polonia, statele baltice și România. Avem parteneriate strategice cu Polonia, avem parteneriate strategice cu Turcia, sunt pe hârtie, sunt politice, le spunem pe hârtie cum le operaționalizăm din punct de vedere al securității. Nu cred că s-au făcut foarte mult în această privință”.
Cristian Diaconescu a vorbit despre contribuția României la cooperarea cu statele vecine.
„Doi, ce spuneam acolo, la acel post de televiziune, susțin și în acest moment. Avem obligația să ne activăm partenerii în așa manieră încât SOLIDARITATEA lor să intre pe cele două zone care presupun în acest moment securitatea României, apărare și descurajare privind proximitatea estică a NATO”.
Candidatul independent, de profesie diplomat, susține că NATO ar fi trebuit să fie mai solidar și să fi avut o reacție adecvată pentru a pune la punct Kremlinul.
Trei, am avut o experiență contra-argumentativă la ceea ce spun. În anul 2016 s-au înființat grupurile de luptă în statele baltice și în Polonia, adică state NATO cu armate NATO cu glonț pe țeavă, cu același palier cu Marea Neagră, reacția va fi una adecvată. De ce există o astfel de diferență? Suntem la Kremlin, privim, ah, deci e o diferență de solidaritate, iar aceste două decizii ale NATO n-au fost făcute de ruși, au fost făcute de noi”, a mai declarat fostul ministru de Externe la emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”.
Breaking
Victor Ponta: „După anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea unui premier din al treilea partid, iar cele mai importante ministere au fost date celui de-al patrulea partid”
În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid ales. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Victor Ponta: „Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și ]n opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”
Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid. Acesta susține că cele mai importante ministere au plecat la al patrulea partid, USR. Politicianul afirmă că era imposibil ca prin această numire antidemocratică lucrurile să iasă bine.
„Marea problemă la noi este că după ce s-a mutilat, s-a violat democrația prin anularea alegerilor prezidențiale. După aia s-a violat încă o dată democrația la guvern. Atunci când partidul care a ieșit pe locul unu la alegeri, PSD, partidul care a ieșit pe locul doi la alegeri, AUR, n-au primit funcția de prim-ministru. Acuma nici nu mai sunt în guvern, niciunul dintre ele. Și-a primit funcția de prim-ministru al treilea partid, PNL-ul. Și funcțiile cele mai importante, al patrulea partid. Era imposibil ca prin în urma unei asemenea aberații antidemocratice evident, să iasă ceva bun din chestia asta. În rest, PSD-ul sigur, le-am spus atunci… Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și în opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”, a declarat politicianul.
Breaking
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 22 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta
Invitatul emisiunii este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
Breaking
Clotilde Armand: “PSD este o organizație teroristă”. Ce apel face către premierul Bolojan
Clotilde Armand a lansat un apel către premierul Ilie Bolojan. Fostul primar USR al Sectorului 1 i-a cerut premierului să demită tot ce este PSD-ist din Guvernul României și a numit partidul „organizație teroristă”, mai periculoasă decât Vladimir Putin pentru România.
Clotilde Armand, apel către premierul Ilie Bolojan
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a publicat pe contul său de socializare un mesaj tranșant prin care îl îndeamnă pe premierul Ilie Bolojan să demită din Guvernul României tot ce ține de PSD.
„În mod normal, acum, domnul Ilie Bolojan ar trebui să demită tot ce este pesedist din Guvern, din agenții, din rândul secretarilor de stat, din prefecturi și din orice structură subordonată”, notează Clotilde.
Clotilde Armand: PSD este o organizație teroristă
În continuarea mesajului său, fostul primar numește Partidul Social Democrat drept o organizație teroristă care vrea să captureze statul și să îi stoarcă pe români de bani.
„Fiindcă Partidul Social Democrat nu este un partid, ci o organizație teroristă care vrea să captureze din nou statul și să-i stoarcă de bani pe români. Spun „teroristă” pentru că nici Vladimir Putin nu este atât de periculos, în aceste clipe, pentru România, așa cum sunt pesediștii”, a mai punctat Clotilde Armand în finalul mesajului.
PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
PSD a votat, luni, 20 aprilie, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului.
Recomandările autorului:
-
Actualitateacum 3 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 2 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum o ziTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Breakingacum 19 oreKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Actualitateacum 2 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum o ziDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice




