Breaking
Ce au de făcut persoanele ale căror PENSII din TALON nu corespund cu acelea din DECIZIE/ „Diferențele vor fi achitate ulterior”
Pensionarii care au primit decizia de recalculare, iar pe talonul de pensie din luna septembrie, nu corespunde valoarea cu aceea din decizia de recalculare se disting două situații. Aceștia nu au altceva de făcut decât să aștepte până le vor fi achitate aceste diferențe. În cazul de față, cele două situații au fost explicate de către reprezentanții Casei Naționale de Pensii.
Plafonul de impozitare se va majora, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, începând cu drepturile aferente lunii octombrie 2024, anunță Casa Națională de Pensii. În cazul în care, pensionarii constată că, după recalculare, suma din decizia de recalculare nu coincide cu aceea din talon, se disting două situații. Prima dintre acestea se referă la pensiile care, după recalculare au depășit pragul de 2.000 de lei și pentru care, în luna septembrie 2024, s-a calculat și reținut impozitul de 10% pentru suma care depășește 2000 de lei.
Astfel, ca și până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăsește și pe talonul de pensie, iar în situația în care cuantumul brut depășește plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se menționează distinct valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei este menționat distinct.
Aceste aspecte pot fi observate din analiza deciziei și a talonului de pensii din fotografiile 1 și 2, în care de la o pensie netă de 1.900 de lei se ajunge, prin recalculare, la o pensie brută de 3.132 de lei, respectiv o pensie netă de 3.019 lei, după reținerea impozitului de 113 lei, explicate în colajul foto.
Cea de-a doua situație explicată de către Casa Națională de Pensii se referă la pensiile pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024.
Astfel, pot fi întâlnite situații în care suma de pe decizia de recalculare este mai mare decât suma primită în această lună. În aceste cazuri, diferențele cuvenite dintre pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie. Așa cum am menționat anterior, decizia de recalculare a fost emisă după data comunicării la plată a drepturilor de pensie pentru luna septembrie, persoana în cauză urmând să primească și diferența cuvenită pentru această lună, precizează cei de la Casa Națională de Pensii.
CITEȘTE ȘI:
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Actualitateacum 3 zileLucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
-
Actualitateacum 3 zileFactorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
-
Actualitateacum 2 zileCondusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
-
Actualitateacum 3 zileLansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
-
Actualitateacum 3 zileCurățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
-
Uncategorizedacum 2 zileRoborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG
-
Comunicateacum 2 zileRIAM 2026 a adus la București profesioniști ai industriei internaționale de film pentru pregătirea actorilor români
-
Comunicateacum 2 zileFPIOR: Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promiși cetățeanului”





