Actualitate
VIDEO A fost lansat trailerul oficial al filmului „Moromeții 3“. Când are loc premiera
„Moromeții 3“, una din cele mai așteptate povești românești, lansează trailer-ul oficial și dezvăluie publicului larg cele mai importante date ale calendarului de lansare în cinema.
Horațiu Mălăele și Alex Călin FOTO: Vlad Cioplea
Acțiunea filmului se petrece în anul 1954, unul de încercare pentru Niculae Moromete care devine copleșit de iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții.
Filmul se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 22 noiembrie. Înaintea lansării oficiale, distribuitorul Transilvania Film, alături de echipa filmului, vor organiza una dintre cele mai ample Caravane din țară, pelicula urmând să ajungă în peste 50 de orașe, multe dintre ele fără sală de cinema. Turul de forță care va însoți lansarea în cinema a celei de-a treia părți încununează un parcurs cinematografic de aproape patru decenii avut de prima saga autohtonă de familie din cinematografia română.
„Ne dorim ca filmul să ajungă în cât mai multe orașe din țară, chiar și în cele fără cinematograf. Acest lucru presupune un efort major, dar ne bucurăm că putem prezenta publicului finalul trilogiei Moromeților. Vom pregăti mai multe evenimente speciale și în București, premiera de gală va avea loc pe 12 noiembrie, la sala Ion Caramitru a Teatrului Național, vom reveni curând cu mai multe detalii. Sunt convins că filmul va avea mare succes la spectatori, depășind recordurile de la Moromeții 2.”, a spus Tudor Giurgiu, producătorul filmului.
Regizat de Stere Gulea și surprins prin obiectiv de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, Moromeții 3 a fost prezent deja pe marile ecrane în cadrul mai multor festivaluri de film naționale (TIFF, TIFF Chișinău, Serile Filmului Românesc – Iași, Film în Sat – Peștișani, TIFF Timișoara), unde genericul a rulat în aplauzele spectatorilor care au umplut sălile pentru a vedea finalul călătoriei lui Niculae Moromete. Laureat cu Premiul Publicului la TIFF 2024, filmul poate fi văzut și în luna septembrie în cadrul TIFF Sibiu (14 septembrie, ora 16:00, la Cine Gold, bilete: https://bit.ly/4d4gtvN) și TIFF Oradea (29 septembrie, ora 19.30, Teatrul Regina Maria), în prezența echipei.
Pe platourile de filmare de la Talpa FOTO: Vlad Cioplea
Scenariul filmului este unul original, semnat de Stere Gulea, care s-a inspirat din numeroase însemnări ale lui Marin Preda în jurnalele sale, dar și din arhivele istorice despre perioada respectivă. „Este o imagine care acoperă comportarea și atitudinea lui Marin Preda în epocă, în situații politice. Am încercat să înțeleg, să intuiesc itinerariul său și am încercat să ilustrez această călătorie esențială, dar folosind ficțiune. Mi-a plăcut ideea de a face un film despre acele vremuri care acum sunt în mare parte ignorate; multe evenimente care s-au petrecut atunci sau imediat după, catalizate de acele momente, au influențat deceniile care au urmat și încă le simțim repercusiunile.”, a spus regizorul.
Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români, alături de tinere talente. În rolurile principale spectatorii îi vor vedea pe Alex Călin (Niculae Moromete), Horațiu Mălaele (Ilie Moromete), Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Toma Cuzin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea extraordinară a Oanei Pellea. Scenografia este semnată de Cristian Niculescu, în timp ce Dana Păpăruz este creatoarea costumelor. Montajul filmului poartă amprenta Alexandrei Gulea, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, iar muzica filmului este creația lui Cristian Lolea.
Filmările au avut loc anul trecut, la Talpa, județul Teleorman (aflat la doar 45 de kilometri de Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda) dar și la Sinaia, București, Golești și mai multe sate din jurul capitalei. Devenită deja emblematică, prispa casei Moromeților este aceeași în toate secvențele trilogiei, ea fiind refăcută pentru filmările din 2017 și 2023. Producătorii filmului sunt Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu.
Actualitate
Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, pentru că e depistat de obicei târziu. Cauzele apariției bolii nu sunt cunoscute, iar simptomele sunt vagi și ușor de ignorat, spun medicii.
FOTO Shutterstock
Ce este cancerul de pancreas și cum apare
,,Cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, în mare parte pentru că este descoperit prea târziu. Pancreasul este un organ situat profund în abdomen, iar modificările care apar la nivelul lui pot evolua mult timp fără semne specifice de boală”, explică dr. Irina Anghel, medic specialist oncolog.
Până acum, cercetătorii nu au reușit să identifice clar din ce cauză apare această boală, dar au identificat factori de risc.
,,Afecțiunea apare atunci când celulele pancreasului încep să se înmulțească necontrolat ca urmare a unor modificări genetice. Fumatul este considerat principalul factor de risc, alături de obezitate, diabet, pancreatita cronică, consumul cronic de alcool și înaintarea în vârstă. În unele cazuri, sau anumite boli genetice pot crește riscul de apariție a cancerului pancreatic. De asemenea, purtatorii de mutatii in genele BRCA1 sau BRCA2 au risc mai mare de a dezvolta cancer de pancreas in decursul vietii”, spune medicul.
,,Simptomele sunt vagi și ușor de ignorat”
Întrebată despre semnele apariției bolii, dr. Irina Anghel spune:
,,La început, simptomele sunt vagi și ușor de ignorat. Nu exista simptome specifice. Pot apărea dureri abdominale difuze (accentuate in partea superioara) sau dureri de spate, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate și oboseală accentuata. Pe măsură ce boala avansează pot apărea: icterul, urina închisă la culoare și modificări ale scaunului (scaun moale, deschis la culoare), semne care determină de obicei prezentarea la medic”.
Tratamentele disponibile pentru boală
Tratamentul depinde de stadiul în care este descoperită boala, explică medicul oncolog:
,,Intervenția chirurgicală oferă cele mai mari șanse de supravietuire pe termen lung, dar este posibilă doar la un număr redus de pacienți. Chimioterapia și radioterapia sunt folosite frecvent pentru a încetini evoluția bolii și a prelungi supraviețuirea cu o calitate bună a vieții”.
Cercetările continuă însă pentru a oferi cât mai multe șanse pacienților diagnosticați cu aceasta boală.
,,În prezent, cercetările se concentrează pe terapii personalizate, precum tratamentele țintite și imunoterapia. În paralel, îngrijirea paliativă joacă un rol esențial, ajutând pacienții să își controleze simptomele și să își mențină o calitate cât mai bună a vieții”, spune dr. Irina Angel.
Actualitate
Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, la circa 28 de kilometri nord-est de Oman. Un al doilea atac a fost raportat în aceeași zonă, în acest caz fiind vizată o navă de marfă. De asemenea, și o navă MSC, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului.
Trei nave au fost atacate în serie. FOTO: captură video arhivă
UPDATE 12.50 Un al treilea incident a fost raportat
O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat pentru BBC organizația de informații maritime Vanguard.
Potrivit informațiilor furnizate, nava MSC Francesca, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman.
Vanguard precizează că vasul ar fi fost somat de Gardienii Revoluției Islamice să oprească și „instruit să arunce ancora”.
Echipajul a raportat „avarii la coca navei și la spațiile de cazare”, iar autoritățile maritime nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind amploarea incidentului.
Două nave au fost atacate
Nava militară iraniană s-a apropiat fără contact radio prealabil și a deschis focul, provocând „pagube serioase punții”. Echipajul navei container a fost declarat în siguranță, nefiind raportate incendii sau scurgeri cu impact asupra mediului, potrivit informațiilor agenției British Maritime Trade Operations (UKMTO), citată de EFE și dpa.
La scurt timp a avut loc un al doilea atac raportat în aceeași zonă. Armata britanică a anunțat că o altă navă de marfă a fost vizată în Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoită să se oprească în derivă. Autorii atacului nu au fost identificați oficial, însă suspiciunile au fost îndreptate imediat către Iran, în contextul primului incident.
Atacurile au loc pe fondul tensiunilor crescute din regiune, la doar câteva zile după ce Statele Unite au confiscat o navă container iraniană și au intervenit asupra unui petrolier asociat comerțului cu petrol al Teheranului.
Președintele american Donald Trump a declarat recent că Iranul „se prăbușește financiar”, susținând că blocada navală ar fi afectat semnificativ exporturile maritime ale țării. El a anunțat, de asemenea, un armistițiu pe termen nelimitat, menit să deschidă calea unor negocieri cu Teheranul, dar a menținut presiunea asupra regimului iranian în zona maritimă strategică.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
-
Actualitateacum 3 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Actualitateacum 3 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Breakingacum 2 zilePSD a decis întrebarea pentru membri, adresată azi, în cadrul referendumului intern. Nu se vorbește despre ieșirea de la guvernare




