Breaking
România, evaluată de OCDE în domeniul MEDIULUI și al managementului deșeurilor
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) găzduiește, în perioada 24-26 septembrie, vizita reprezentanților Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Aceasta reprezintă cea de-a doua misiune de evaluare a progreselor României în implementarea politicilor de mediu și managementul deșeurilor.
Potrivit Ministerului Mediului, acesta este ultimul pas înainte de evaluarea finală a României, care va avea loc anul viitor, la Comitetul de Politici de Mediu (EPOC) din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că România și-a intensificat eforturile pentru a se alinia standardelor internaționale în vederea aderării la OCDE
De anul trecut, după adoptarea Planurilor de Acțiune pentru Aderare, ne-am concentrat pe implementarea la nivel național a măsurilor necesare pentru a fi adoptate pentru a ne alinia legislația, politicile și practicile la standardele OCDE.
În această perioadă, am avut multe discuții cu toate instituțiile implicate în implementarea instrumentelor EPOC pentru a avansa în angajamentele asumate, deoarece aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o prioritate majoră pentru Guvernul nostru, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu a prezentat măsurile de aliniere ale administrației centrale și locale în vederea îmbunătățirii performanței de mediu.
Iată că suntem cu un pas mai aproape de evaluarea finală a României la OCDE și putem spune că în toată această perioadă am făcut demersuri susținute și ferme pentru un viitor mai verde al țării noastre. Sunt convins că mai avem mult de lucru până la această ultimă evaluare, dar angajamentul nostru față de un mediu sustenabil este pe primul loc, a precizat Ionuț Sorin Banciu.
La întâlnire a participat și Luca Niculescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, responsabil de aderarea României la OCDE.
Pe parcursul celor trei zile de vizită, reprezentanții OCDE vor participa la sesiuni de discuții cu instituțiile și autoritățile naționale, axate pe o serie de subiecte esențiale pentru evaluarea progreselor României. Printre acestea se numără îmbunătățirea performanței de mediu, promovarea achizițiilor publice verzi în sectorul guvernamental și consolidarea informațiilor de mediu. Un alt punct important îl constituie gestionarea ecologică a deșeurilor, cu accent pe reciclarea hârtiei și a recipientelor pentru băuturi, dar și pe gestionarea transportului transfrontalier de deșeuri. Discuțiile vor aborda, de asemenea, măsuri pentru turismul durabil și soluții în domeniul energiei.
CITEȘTE ȘI:
Breaking
Performanță pentru România la Jocurile Olimpice de iarnă. Echipajul de bob masculin 2 persoane, pe locul 5 la jumătatea probei
Echipajul României format din Mihai Cristian Tentea (pilot) și George Iordache ocupă locul 5 după primele două manșe în proba de bob 2 persoane, disputate luni, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026, relatează Mediafax.
Românii au obținut un timp total de 1:51.38 minute. Cei doi au încheiat la +1.48 secunde față de liderii competiției: Johannes Lochner / Georg Fleischhauer, din Germania.
Echipajul de bob masculin 2 persoane, pe locul 5 la jumătatea concursului la Jocurile Olimpice 2026
După ce a încheiat pe locul 10 prima manșă, echipajul românesc a stabilit al treilea timp al manșei secunde (55.65 sec.). Tentea și Iordache au fost la doar 43 de sutimi de secundă de cel mai bun timp, stabilit tot de Lochner și Fleischhauer, ca în prima manșă.
Echipajul Johannes Lochner / Georg Fleischhauer se află în fruntea clasamentului, la jumătatea concursului, cu timpul total de 1:49.90 minute.
Podiumul provizoriu este completat de alte două echipaje germane: Francesco Friedrich / Alexander Schüller (1:50.70) și Adam Ammour / Alexander Schaller (1:51.14).
Pe locul 4 se află echipajul din SUA, Frankie Del Duca / Joshua Williamson (1:51.24).
Echipajul românesc se află la doar 24 de sutimi de secundă de a treia poziție. Manșele finale ale probei sunt programate marți seară, de la ora 20:00, respectiv 22:05.
AUTORUL RECOMANDĂ
Breaking
cum au recuperat forțele navale 6,6 tone de cocaină
Marina din El Salvador a interceptat, în apele internaționale, un vas care transporta 6,6 tone de cocaină, cu o valoare aproximativă de 165 de milioane de dolari, a informat, duminică, președintele Nayib Bukele. Oficialul consideră că aceasta ar fi cea mai mare captură de cocaină din istoria țării, relatează Los Angeles Times.
„Marina noastră națională a realizat cea mai mare captură de droguri din istoria El Salvadorului”, a declarat Bukele pe rețeaua de socializare X.
Potrivit acestuia, Fuerza Naval de El Salvador a capturat nava la aproximativ 380 de mile marine sud-vest de coastele țării – mult în afara zonei economice exclusive a țării.
Forțele navale salvadoriene au interceptat nava de contrabandă FMS EAGLE, de 54 de metri lungime, înregistrată sub pavilionul Tanzaniei, care transporta în compartimente ascunse, 330 de colete echivalente cu 6,6 tone de cocaină, cu o valoare aproximativă pe piața neagră de 165 de milioane de dolari, a detaliat președintele.
Drogurile erau ascunse în rezervoare de balast și au fost localizate de scafandrii marinei salvadoriene, potrivit anunțului.
El Salvador a raportat arestarea a 10 presupuși traficanți de droguri: patru columbieni, trei nicaraguani, doi panamezi și un ecuadorian.
Bukele a estimat valoarea transportului la 165 de milioane de dolari, sau 25.000 de dolari pe kilogram. Prețurile de livrare în Europa – piața de referință din ultimii ani – au fost ceva mai mici, în jur de 18.000 de dolari pe kilogram sau mai puțin.
Autoritățile salvadoriene au confiscat peste 25 de tone de droguri în 2025, majoritatea cocaină, în valoare de peste 618 milioane de dolari
Bukele, care s-a descris drept „cel mai cool dictator din lume”, este unul dintre cei mai proeminenți susținători ai actualei administrații americane din America Latină. Efortul guvernului său de a confisca o navă cu droguri în largul mării este în concordanță cu una dintre prioritățile principale ale Washingtonului – intensificarea interdicțiilor împotriva contrabandiștilor din Pacificul de Est.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Nou atac american în Pacific asupra unui vas care ar fi implicat în traficul de droguri. Doi morți, anunță armata SUA
Robert F. Kennedy Jr a explicat de ce nu se „teme de germeni”: „Obișnuiam să inhalez cocaină de pe capacele de toaletă”
Breaking
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula. Încercarea statului român de a recupera peste 300 de milioane de euro
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor și a confirmat decizia luată de Curtea de Apel Oradea de a anula sechestrul de peste un miliard de lei care a fost instituit pe bunurile omului de afaceri bihorean Viorel Micula. Acesta este vizat în dosarul privind recuperarea ajutorului de stat considerat ilegal de instanțele europene.
Potrivit G4Media, soluția a fost pronunțată joi, 12 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea Curții de Apel Oradea în procesul pe care Viorel Micula l-a deschis, asta după ce AJFP Bihor a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale și ale fratelui său, Ioan Micula.
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula
Povestea a început în martie 2025, Fiscul bihorean a pus sechestru atunci pe bunurile fraților Micula, statul român încearcă acum să recupereze peste 300 de milioane de euro plătiți firmelor din grupul European Drinks & Food și magnaților Ioan şi Viorel Micula, în urma arbitrajului de la Washington, sumă calificată ulterior de Tribunalul UE drept ajutor de stat ilegal.
În cazul lui Viorel Micula, o decizie emisă în 24 martie viza suma de 2,03 miliarde de lei, ulterior Fiscul revenind cu un „act de îndreptare a erorii materiale” prin care a redus cuantumul la 1,29 miliarde de lei.
Pentru Ioan Micula, printr-o decizie emisă în 31 martie 2025, a fost instituit sechestru pentru aceeaşi sumă de 1,29 miliarde lei.
Instanța a decis că în cazul lui Ioan Micula, Fiscul nu a demonstrat existența unui risc real de risipire a patrimoniului, iar în cazul lui Viorel Micula a constatat că modificarea sumelor nu este o simplă corectură, ci chiar o schimbare substanțială a actului administrativ, ce nu putea fi făcută printr-o procedură simplificată.
Recomandările autorului:
-
Actualitateacum 3 zileȘoferul din Iași care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni în 2021 nu scapă de pușcărie. ICCJ menține pedeapsa de 5 ani cu executare
-
Actualitateacum 3 zileCum a devenit zodiacul un instrument de autocunoaștere pentru Generația Z
-
Actualitateacum 2 zilePovestea bolșevicului considerat responsabil de moartea a milioane de oameni și care a semnat răpirea Basarabiei
-
Actualitateacum 2 zileDovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat
-
Actualitateacum 2 zileCristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
-
Actualitateacum 2 zileProgram catastrofal la JO 2026. Marele favorit la aurul olimpic a cedat complet sub presiune. Ratare istorică pentru american
-
Actualitateacum 2 zileRadu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen
-
Actualitateacum o ziCe pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea




