Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

FURTUNILE severe din România, în contextul schimbărilor climatice

Publicat

pe

FURTUNILE severe din România, în contextul schimbărilor climatice

Furtunile severe, cele care produc grindină de mari dimensiuni, vânt intens și tornadele, sunt fenomene meteorologice extreme care au un impact major asupra infrastructurii, agriculturii și asupra comunităților din România. Observațiile istorice și previziunile  climatice indică o creștere a frecvenței de apariție și a intensității acestor fenomene în următoarele decenii, în contextul schimbărilor climatice.

În perioada 1940-2023, s-a observat o creștere a orelor cu condiții favorabile pentru furtuni severe în toată țara, în special în partea de est. Fenomene precum grindina de mari dimensiuni și vânturile intense devin tot mai frecvente.

  • În zonele urbane mari, furtunile pot provoca daune importante infrastructurii și vehiculelor, iar în zonele agricole pot distruge culturile, afectând grav economia locală.
  • Previziunile pentru viitorul apropiat (2025-2050) și pentru sfârșitul secolului (2071-2010) indică o intensificare a acestor fenomene, în special în nordul României, unde riscul de grindină și furtuni violente este așteptat să crească semnificativ.

Aceste schimbări sunt atribuite, în principal, creșterii umidității atmosferice, ceea ce contribuie la o mai mare instabilitate atmosferică. Impactul social și economic al acestor furtuni poate fi devastator, cu costuri ridicate pentru repararea construcțiilor afectate, și pierderi semnificative în agricultură și infrastructură.

În plus, creșterea urbanizării și modificările în utilizarea terenurilor, cum ar fi irigarea, pot exacerba frecvența acestor fenomene.

Pentru a atenua aceste riscuri, este esențial ca România să adopte măsuri adecvate, inclusiv consolidarea infrastructurii, dezvoltarea unor sisteme eficiente de avertizare timpurie și educarea publicului despre măsurile de siguranță în fața fenomenelor meteo extreme. Fără acțiuni decisive, țara se va confrunta cu consecințe semnificative asupra mediului, economiei și societății în general.

Ce sunt furtunile severe și de ce vorbim despre acestea?

Furtunile severe sunt sisteme atmosferice care pot genera fenomene meteorologice extreme, inclusiv tornade, grindină de mari dimensiuni, precipitații și vânt intens, și descărcări electrice atmosferice, notează dr. Bogdan Antonescu pentru Infoclima.

Aceste furtuni pot avea un impact devastator asupra comunităților, provocând distrugeri de infrastructură, întreruperi ale alimentării cu energie electrică,  și chiar pierderi de vieți omenești. Grindina mare poate distruge culturi agricole și poate avaria vehicule și acoperișuri, în timp ce tornadele pot (în cazurile extreme) distruge complet infrastructura (case, căi ferate).

Precipitațiile intense pot duce la inundații rapide, afectând drumurile și proprietățile și punând în pericol viețile oamenilor. Trăsnetele reprezintă un pericol suplimentar, putând provoca incendii de vegetație și pierderi de vieți omenești (în prezent, România are una dintre cele mai mari rate de decese provocate de trăsnete din Europa, după Bulgaria și Republica Moldova).

Condițiile pentru apariția furtunilor – 1940-2023

În general, tendințele pentru România indică o interacțiune complexă între creșterea instabilității atmosferice și creșterea inhibiției convective (care împiedică dezvoltarea furtunilor), ceea ce ar putea duce la un număr mai mic de furtuni, în ciuda unei atmosfere mai instabile.

  • Analiza condițiilor de mediu care susțin apariția furtunilor cu descărcări electrice între 1940 și 2023 folosind setul de data ERA5, arată că cele mai multe ore (peste 200 ore în medie pe an) cu astfel de condiții sunt înregistrate în vestul și centrul României.
  • Zonele cele mai puțin expuse la furtuni cu descărcări electrice sunt în partea de est și în zona de litoral al României (sub 100 de ore în medie pe an).

Între 1940 și 2023, numărul orelor cu condiții pentru furtuni însoțite de descărcări electrice a crescut pe întreg teritoriul României. Cea mai mare creștere (6 ore în 10 ani) a fost observată în partea de est a României, unde creșterea este și semnificativă din punct de vedere statistic.

Furtunile severe (asociate cu grindină de mari dimensiuni și vânt intens) au o probabilitate mai mare de apariție (peste 25 de ore pe an) în toate regiunile țării cu excepția unei părți din estul României. Începând cu 1940 a crescut numărul de ore cu condiții pentru apariția furtunilor severe pe întreg teritoriul României.

Studiu bazat pe modele avansate de regresie logistică aditivă

Pentru a înțelege tendințele pe termen lung (1950-2021) pentru furtunile care produc grindină de mari dimensiuni (2 cm) și foarte mari dimensiuni (5 cm) o echipă de cercetători de la European Severe Storms Laboratory au realizat recent un studiu bazat pe modele avansate de regresie logistică aditivă, date reanalizate și observații istorice (Battaglioli et al. 2023).

Au putut astfel estima probabilitatea de apariție a acestor fenomene și schimbările pe termen lung. În Europa, a fost observată o creștere semnificativă a frecvenței grindinei de mari dimensiuni (dar și a descărcărilor electrice), în special în nordul Italiei, unde grindina foarte mare a devenit de trei ori mai frecventă decât în anii 1950.

Această creștere este în mare parte atribuită creșterii umidității la nivelul straturilor inferioare ale atmosferei,
 ceea ce a condus la o creștere a valorilor pentru CAPE4 pentru formarea furtunilor severe.

Studiul subliniază că aceste schimbări climatice au avut un impact semnificativ asupra intensificării fenomenelor meteorologice extreme în Europa. Atât în cazul grindinei mari, cât și al grindinei foarte mari, regiunea de sud-est a României are cel mai mare număr mediu de ore pentru perioada 1950-2021.

Deși distribuția numărului mediu anual de ore cu grindină este similară pentru ambele tipuri de grindină, analiza tendințelor arată diferențe. În mod specific, se observă o tendință de creștere a grindinei mari în majoritatea regiunilor din România, cu excepția sudului țării. În cazul grindinei foarte mari, tendința este crescătoare pe aproape întreg teritoriul României.

Previziuni climatice privind furtunile severe

Studiile recente, cum ar fi cele realizate de Púčik et al. (2017) și Rädler et al. (2019), oferă o înțelegere aprofundată a modului în care diferite scenarii climatice pot influența condițiile de mediu care susțin apariția furtunilor severe în Europa. Púčik et al. (2017) au analizat schimbările condițiilor de mediu care susțin apariția furtunilor severe din Europa, utilizând un ansamblu de 14 modele regionale climatice și două scenarii climatice (i.e., RCP4.5 și RCP8.5).

Rezultatele indică o creștere a frecvenței de apariție a mediilor instabile în Europa centrală, în special în scenariul RCP8.5 până în 2100, determinată de valori mai mari ale umidității în regiunile joase ale atmosferei.

Pentru România, previziunile climatice indică
 4 CAPE (Convective Available Potential Energy) este o măsură utilizată în meteorologie pentru a cuantifica cantitatea de energie potențială disponibilă pentru convecție atmosferică, adică procesul prin care aerul cald se ridică și se răcește.

CAPE este un indicator important pentru dezvoltarea furtunilor convective creșterea frecvenței de apariție a mediilor care susțin apariția furtunilor severe, în special în cazul scenariului RCP8.5. Conform acestor previziuni climatice ne putem aștepta la mai multe fenomene meteorologice extreme în viitorul apropiat în special în jumătatea de nord a României.

Pentru România, previziunile climatice indică o creștere semnificativă a condițiilor pentru grindină

Condițiile de mediu în care se dezvoltă furtunile severe din Europa au fost analizate și de Rädler et al. (2019) care au arătat că există o creștere semnificativă a frecvenței furtunilor cu descărcări electrice în special în nordul și estul Europei.

  • Pentru România, această creștere este statistic semnificativă pentru scenariul climatic RPC 8.5 în special pentru jumătatea de nord a țării până la sfârșitul secolului.
  • Apariția furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și vânt intens sunt anticipate să crească chiar mai mult decât în cazul furtunilor cu descărcări electrice, probabilitate pentru apariția grindinei de mari dimensiuni crescând cu 40-80% în Europa centrală și de est până la sfârșitul secolului.

Pentru România, previziunile climatice indică o creștere semnificativă a condițiilor pentru grindină de mari (2 cm) și foarte mari dimensiuni (5 cm) pentru întreg teritoriul, dar în particular pentru nord-estul României. Cercetătorii anticipează că furtunile cu vânt intens (25 m s-1) vor fi observate mai frecvent în sudul României.

Impact și consecințe

Furtunile severe, cum ar fi tornadele, precipitațiile intense și grindina de mari dimensiuni, prezintă un risc major pentru mediu, societate și economie.

Previziunile climatice indică o creștere a frecvenței acestor fenomene în România, în special între 2025 și 2050, subliniind necesitatea înțelegerii și gestionării impactului lor viitor.

În orașele mari, grindina de mari dimensiuni poate provoca daune semnificative clădirilor, autovehiculelor și altor proprietăți. Acoperișurile clădirilor, ferestrele și fațadele vor fi expuse riscului de distrugere, ceea ce va genera costuri ridicate pentru reparații și înlocuiri. Autovehiculele parcate în aer liber vor suferi avarii considerabile, afectând proprietarii și companiile de asigurări.

Vântul intens, asociat furtunilor severe, poate avea un impact devastator asupra infrastructurii urbane. Clădirile înalte, stâlpii de electricitate, panourile publicitare și alte structuri pot fi avariate sau distruse de vânturile puternice.

De asemenea, vântul intens poate smulge copaci din rădăcini, provocând blocaje de trafic și deteriorarea rețelelor de transport public. Aceste probleme vor genera perturbări semnificative în viața cotidiană a locuitorilor și vor afecta activitățile economice.

În plus, grindina și vântul intens pot deteriora rețelele de utilități publice, cum ar fi cele de alimentare cu apă, gaz și energie electrică. Companiile vor trebui să investească în reparații și în consolidarea infrastructurii pentru a preveni daunele viitoare

Furtunile severe pot provoca daune majore infrastructurii, inclusiv clădirilor, drumurilor, podurilor și rețelelor de electricitate. Tornadele și vânturile intense pot distruge infrastructura, iar grindina poate deteriora acoperișurile și ferestrele. Costurile de reparație și reconstrucție pot fi extrem de ridicate, afectând bugetele locale și naționale.

Agricultura este una dintre cele mai vulnerabile sectoare în fața furtunilor severe. Grindina și precipitațiile intense pot distruge culturile și plantațiile, ducând la pierderi de producție și la reducerea veniturilor pentru fermieri.

În plus, eroziunea solului și poluarea apelor pot avea efecte pe termen lung asupra productivității agricole. Furtunile severe pot întrerupe activitățile economice prin distrugerea infrastructurii și a facilităților de producție.

Transportul de bunuri și persoane poate fi afectat, iar întreprinderile pot suferi pierderi financiare semnificative din cauza opririi activităților. Aceasta poate avea efecte în cascadă asupra economiei naționale.

Pe lângă influența climei în schimbare, există o serie de alți factori care pot contribui la creșterea frecvenței de a apariție a furtunilor. Extinderea zonelor urbane înseamnă schimbări în modul de utilizare a terenurilor, acestea având un impact asupra creșterii frecvenței de apariție a furtunilor (de ex., Haberlie et al., 2015).

  • De exemplu, irigarea, ca răspuns la perioadele cu secetă, influențează frecvența furtunilor prin modificarea microclimatului local, crescând conținutul de umiditate din sol și atmosferă, ceea ce poate favoriza formarea furtunilor.
  • Aceste modificări pot duce la o instabilitate mai mare a atmosferei și, în funcție de condițiile specifice și climatul regional, pot duce la creșterea frecvenței de apariție a furtunilor (de ex., DeAngelis et al., 2010).
  • Astfel, în zonele cu agricultură intensă cum ar fi sudul României, aceste modificări ale climatului local pot fi mai pronunțate ceea ce va crește probabilitatea de apariție a furtunilor.

Pentru a face față acestor provocări, este esențial ca România să adopte măsuri de adaptare și reducere a riscurilor, inclusiv întărirea infrastructurii, dezvoltarea de sisteme de alertă timpurie și educarea populației cu privire la măsurile de siguranță în caz de fenomene meteo extreme. (articolul integral pe Infoclima)

 Sursa FOTO: pexels.com


Citește și:

VIDEO EXCLUSIV | Ce rezerve are Hidroelectrica pentru iarnă? Karoly Borbely: „Avem obligația să stocăm 2 TWh apă. Stăm bine”

Ciclonul extratropical Boris, în contextul schimbărilor climatice. Un semnal de ALARMĂ pentru Europa?

Care este IMPACTUL extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România? Mii de decese pe întregul continent!

Vulcanii europeni, tot mai activi în Islanda și Italia. Motive de ÎNGRIJORARE pentru climă?

Raport. RISCURILE globale și cum creăm dialog în jurul lor pentru un VIITOR DURABIL



Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul

Publicat

pe

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul

Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.

Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.

Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.

„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!

Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).

De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.

Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.

În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.

Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.

S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.

Ce transmite Sorin Grindeanu

Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.

„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!

De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).

Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.

Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.

Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.

Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM

Publicat

pe

În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM

În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.

Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.

La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.

„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.

  • Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
  • În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
  • Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.

Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.

Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM

Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM

La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.

  • Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
  • În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.

Sursa – ANM

  • Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
  • S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.

Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite 

Publicat

pe

Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite 

Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.

Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul 

În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.

„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală. 

De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump. 

„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate. 

Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.

Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020 

Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020. 

Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Actualitateacum 2 zile

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum 3 zile

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum 3 zile

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum 3 zile

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum 3 zile

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Actualitateacum 3 zile

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile

Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...

Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Actualitateacum 4 zile

Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice

Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro