Connect with us

Breaking

Cât riscă să stea la închisoare Alexandru Pișcan, după ce a recunoscut că a spionat obiective militare în favoarea Moscovei

Publicat

pe

Cât riscă să stea la închisoare Alexandru Pișcan, după ce a recunoscut că a spionat obiective militare în favoarea Moscovei

Bărbatul din Ploiești, arestat la sfârșitul lunii mai sub suspiciunea că timp de doi ani ar fi furnizat informații în favoarea Moscovei, a recunoscut acuzațiile și va primi sentința de condamnare peste două săptămâni.

În procesul său la Curtea de Apel București, Alexandru Pișcan a recunoscut că toate documentele găsite împotriva sa de către ofițerii SRI și serviciile secrete militare, inclusiv filmările cu tehnică militară care au fost găsite în casa sa, sunt autentice, potrivit stirileprotv.ro.

În plus, Pișcan a recunoscut că a făcut fotografii ale obiectivelor militare din Tulcea și a comunicat aceste informații unui diplomat rus, care ulterior a fost declarat persona non grata. Pișcan ar putea primi o pedeapsă mai blândă pentru trădare prin transmitere de secrete de stat, de până la treisprezece ani de închisoare, pentru că și-a recunoscut vinovăția.

La aproximativ patru luni după ce a fost reținut și arestat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trădare prin transmitere de secrete rușilor, informație publicată în exclusivitate națională de Gândul, Alexandru Piscan a fost trimis în judecată și a ajuns , în octombrie, în fața judecătorilor.

La data de 23 mai 2024, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din cadrul structurilor subordonate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite (cetățean român), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, a transmis la acea dată DIICOT.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”, spuneau procurorii DIICOT la finalul lunii mai

Inculpatului, Alexandru Dorin Piscan, i s-au găsit la percheziție fișiere întregi cu filmări cu echipamente militare și înscrisuri.



Comentarii Facebook

Breaking

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Publicat

pe

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Anunțul a fost făcut de ministra de Externe Oana Țoiu, printr-o postare pe Facebook.

Cei doi cetățeni români sunt bine, în afara oricărui pericol, a precizat oficialul român.

„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineață, 23 aprilie, în Danemarca, între localitățile Hillerød și Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicați și doi cetățeni români.

Sunt bine, în afara oricărui pericol.

Transmitem autorităților daneze mulțumiri pentru modul profesionist în care au ținut legătura cu noi și însănătoșiri grabnice celor răniți”, a transmis ministra de Externe Oana Țoiu, pe Facebook.

Știre în curs de actualizare!

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Publicat

pe

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Președintele Nicușor Dan a comentat din Cipru, unde se desfășoară Consiliul European, situația din Guvernul României, din care miniștrii social-democrați și-au depus astăzi demisiile, iar premierul Bolojan a numit interimari pe portofolii. Întrebat dacă a performat sau nu Ilie Bolojan în funcție, șeful statului a refuzat să răspundă.

Întrebat dacă a primit demisiile miniștrilor PSD, șeful statului a răspuns: „Nu! În mod oficial, nu! Bineînțeles că știu ce s-a întâmplat azi, le așteptăm și decidem”.

Chestionat dacă o moţiune de cenzură PSD ar ajuta sau ar escalada şi mai mult criza, şeful statului a refuzat să răspundă.

„Eu sunt mediator, nu vreau să mă pronunţ pe acţiunile fiecăruia dintre partide. Orice aş spune ar fi părtinitor pentru unul sau pentru celălalt. Sunt foarte multe scenarii și nu vreau să intrăm în ele. Dar apreciez că, cel puțin din ce am perceput eu, tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin”, a subliniat şeful statului.

Șeful statului a fost întrebat și dacă a performat sau nu Ilie Bolojan ca premier. Răspunsul a fost următorul: „Dacă aș da un răspuns m-aș plasa într-o parte sau alta. Așa o să îmi păstrez statutul de mediator”.

Nicușor Dan | Foto – Mediafax

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Cum poate fi salvat Șantierul Naval Mangalia, cel mai mare din Europa

Publicat

pe

Cum poate fi salvat Șantierul Naval Mangalia, cel mai mare din Europa

Șantierul Naval Mangalia, unul din marile obiective industriale ale României, este într-o situație dramatică, fiind în pragul falimentului. Ministrul Apărării, Radu Miruță, avertizează că acesta a fost sabotat gradual chiar de statul român. Ministrul are și o soluție salvatoare – investiții și comenzi militare.

Șantierul Naval de la Mangalia-2 Mai, intrat în procedură de faliment, are o miză majoră pentru statul român și pentru NATO.

Statul a dus în pragul falimentului șantierul strategic

Este cel mai mare șantier din Uniunea Europeană, într-o țară membră NATO, cu deschiderea la Marea Neagră. Este în apropiere de Federația Rusă, considerată și de România și de NATO, unul dintre principalele riscuri de securitate, a afirmat joi, într-un interviu la DC News, Radu Miruță.

În opinia ministrului Apărării, șantierul naval a fost sabotat deliberat în ultimii ani, chiar de statul român.

„Statul român, în istoria recentă a sa, și-a autosabotat acest șantier. Și am ajuns în situația în care valoarea de inventare a acelui șantier era 87 de milioane (euro) și datoriile, în dispută ce-i drept, erau de 180 de milioane”, a declarat Miruță.

Șantierul a fost inclus în SAFE

Comenzile de la Armată în cadrul programului pan-european de înarmare SAFE ar putea fi soluția salvatoare pentru șantier.

„În zona asta, alegând pe același trotuar, se va închide sigur. Și m-am gândit, hai să adăugăm pe acest șantier o comandă suficient de mare, care aplicată pe problema valoare 80 datorii 160, să facă acest șantier atrăgător, prin faptul că îi lipești comanda de el. Și în SAFE am generat o comandă de două nave de patrulare și două nave vedete de intervenție, undeva la o valoare estimată de 760-770 de milioane de euro.

Statul român, totuși, are putere decizională de a spune. Îți dau bani, eu te condiționez să faci aici. E dreptul meu, e curtea mea, de unde începem să ne fie teamă că vrem să punem condițiile astea? Le punem direct. Asta e ce am făcut prin SAFE și asta e ce e în curs în aceste zile. Care sper eu că se vor finaliza cu un răspuns sănătos”, a mai spus Radu Miruță.

Sunt necesare investiții

Însă, momentan, șantierul naval nu dispune de o capacitate completă ca să producă toate aceste nave acolo. Așadar sunt necesare unele investiții.

„Și atunci suntem în discuții pentru a pune niște bani pe aceste nave, care să acopere corect o parte dintre investiții. Pentru că noi cerem să se facă nava acolo, dar cu ce este acolo nu se poate face nava. Și avem varianta să facem mai puțin din navă și să nu salvăm șantierul sau avem varianta, pe mine mă interesează ce se va întâmpla pe termen lung cu acel șantier.

Dacă reușești să îl îmbraci frumos, să îi cureți sângele bolnav și să îl pui pe picioare, el va mai rezista o generație. Începe să fie pus pe picioare. Dacă începe să respire, sigur acum nu poate statul, Ministerul Apărării, nu poate să scoată complet șantierul ăsta, că nu este o cameră a Ministerului Apărării”, conchide ministrul Apărării.

AUTORUL RECOMANDĂ

Operatorul Șantierului Naval Mangalia deschide falimentul, după ce planul de reorganizare a eșuat. Damen Shipyard: Nu putem susține planul propus

Armata României se antrenează să se apere de drone. Exercițiu de amploare împreună cu forțele NATO la Capu Midia

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum 3 ore

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum 9 ore

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum 13 ore

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum 15 ore

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
Actualitateacum 22 de ore

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte...

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare
Actualitateacum o zi

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare

Bucătăria tradițională românească deține un adevărat tezaur culinar în materie de detoxificare după sărbători. Evident, țăranul român nu cunoștea termenul,...

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum o zi

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro