Breaking
Drone, lunetiști, camere video și butoane de panică instalate în pragul alegerilor
După insurecția de pe 6 ianuarie 2021, dar și după două tentative de asasinare la adresa candidatului republican Donald Trump, oficialii americani au implementat măsuri extinse de securitate la centrele de votare și de numărare a voturilor la nivel național, pentru a asigura un proces de vot sigur la alegerile de marți.
Autoritățile au desfășurat drone de supraveghere în puncte strategice cheie, au poziționat lunetiști pe acoperișuri și au instalat camere de securitate în jurul centrelor de votare, conform unui articol din Washington Post. Pentru a întări și mai mult securitatea, patrule suplimentare de poliție au fost trimise pe străzile din întreaga țară.
Atmosferă „Orwelliană” în SUA: Drone, lunetiști, camere de supraveghere video, geamuri antiglonț și butoane de panică
În Washington și Nevada, unități ale Gărzii Naționale sunt în așteptare pentru a răspunde la tulburări publice. Cabinele de votare sunt acum dotate cu „butoane de panică”. Marți, americanii vor merge la urne nu doar pentru a vota noul președinte al SUA, ci și pentru Congres, guvernatorii statelor și oficiali locali.
Donald Trump și Kamala Harris sunt aproape la egalitate în sondaje, în timp ce americanii se îndreaptă spre secțiile de votare pe 5 noiembrie. Este probabil ca rezultatul să fie decis de un număr mic de americani care locuiesc în state indecise (cunoscute și ca statele „violet”, unde nu există o majoritate clară pro-republicană sau pro-democrată). Pennsylvania și Georgia sunt adevărate „câmpuri de luptă”.
În ultimele luni, s-a dus o campanie electorală tot mai polarizată, pe fundalul conflictelor simultane din Europa și Orientul Mijlociu, al atacurilor cibernetice din partea unor guverne străine și al unei avalanșe de dezinformare produsă cu inteligența artificială.
Susținătorii lui Trump, acuzați de perturbarea procesului de numărare a voturilor din 2020/ Trump acuză că alegerile din 2020 au fost fraudate
Potrivit unui raport recent Reuters, unele birouri electorale din Carolina de Nord au instalat butoane de panică, geamuri antiglonț, camere de supraveghere și uși mai rezistente pentru a contracara potențiale amenințări. Funcționarii electorali au fost, de asemenea, instruiți cum să reacționeze la tensiunile cu activiști furioși, iar polițiștii au primit ghiduri de buzunar despre legislația electorală, în anticiparea unor provocări sporite.
Un depozit de numărare a buletinelor de vot din Philadelphia este înconjurat de garduri cu sârmă ghimpată, iar unele birouri electorale din Detroit și Atlanta sunt acum protejate cu geamuri antiglonț. În Detroit, de exemplu, oficialii se pregătesc pentru potențiale tulburări, colaborând cu poliția locală și oficiali federali. Susținătorii lui Trump încercaseră să perturbe procesul în 2020, bătând în ferestre și strigând „opriți numărarea”.
Vineri, Donald Trump a postat pe Truth Social insistând că alegerile din 2020 au fost „fraudate” și a amenințat oficialii electorali cu urmărirea penală în acest ciclu electoral.
Citește și: Ultimele SONDAJE din SUA – răsturnări de situație / Kamala Harris, surprize la casele de pariuri
Breaking
Kelemen Hunor afirmă că rămas „perplex”, atunci când i-a văzut social democrați la botezul lui Alfred Simonis. Ce reproșează liderul UDMR
Liderul UDMR Kelemen Hunor a comentat luni seară la Euronews botezul fiului lui Alfred Simonis, la care au participat și lideri PSD, Hunor a susținut că a rămas „perplex”, când a văzut imaginile de la petrecere și i-a criticat pe social democrați, pe motiv că ar fi afișat un comportat „arogant”.
„Am rămas perplex când am văzut câteva imagini și câteva comentarii […] Nu se face așa ceva”, a declarat liderul UDMR.
Loading …
Ce reproșează liderul UDMR social democraților
Liderul UDMR a recunoscut, însă, că subiectul a fost instrumentalizat politic. Acesta a subliniat, totuși, că politicienii trebuie să fie atenți la modul în care se afișează și la mesajul transmis, având în vedere contextul economic dificil, resimțit de românii de rând.
„Eu cred că oamenii politici trebuie să înțeleagă un singur lucru. Nu poți să spui anumite chestiuni și să te comporți întru totul diferit. Să te afișezi într-o anumită postură când tu, de fapt, conduci o țară care în acest moment, într-adevăr, are o problemă serioasă cu economia și fiecare cetățean simte acest lucru”, a declarat Kelemen Hunor.
„Eu înțeleg furia oamenilor și nervozitatea oamenilor”
Kelemen Hunor a declarat că înțelege nemulțumirea oamenilor față de comportamentul politicienilor, pe care l-a considerat „arogant”.
„Deci nu e cazul pentru astfel de evenimente și să te afișezi atât, atât de … arogant față de toată țara. Eu înțeleg furia oamenilor și nervozitatea oamenilor. Dacă atâta au putut ei, acum eu ce să spun? Mă mir și eu”, a declarat Kelemen Hunor, referindu-se la luxul afișat de politicienii prezenți la botez.
Petrecerea de botez a fiului lui Alfred Simonis, criticată de adversarii politici ai PSD
Petrecerea care a provocat controverse a avut loc sâmbătă seară, 31 octombrie 2026, la Timișoara, cu ocazia botezului celui de-al treilea fiu al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Potrivit informațiilor publicate de Gândul, evenimentul a reunit numeroase personalități din PSD, inclusiv membri ai Guvernului și reprezentanți ai conducerii partidului. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu, care are o relație apropiată cu familia Simonis, fiind și nașul de cununie al cuplului.
Printre participanți s-au numărat fostul premier Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Florin Manole, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete și Alexandru Rafila.
Unul dintre momentele importante ale serii a fost spectacolul susținut de cântărețul italian Al Bano, cunoscut pentru piese precum „Felicità” și „Ci sarà”.
Imaginile apărute ulterior în spațiul public au provocat reacții critice, inclusiv din partea adversarilor politici ai PSD. Gândul a relatat că Dominic Fritz, liderul USR, a ironizat ținutele costisitoare afișate de unii dintre participanți și de partenerele acestora.
Breaking
Ce mâncau și ce beau oamenii acum 4.000 de ani? Descoperire arheologică importantă în Irak: urme ale unor instalații antice pentru producerea pâinii și berii, din vremea regelui Hammurabi
Arheologii care lucrează la Tell Muhammad, în Bagdad, au descoperit noi dovezi despre viața de zi cu zi din Mesopotamia antică, inclusiv posibile instalații pentru producerea pâinii și a berii. Situl datează în principal din perioada domniei lui Hammurabi, aproximativ între anii 2000 și 1600 î.Hr.
Dovezi esențiale despre viața de zi cu zi de acum 4.000 de ani au fost descoperite în capitala Irakului, Bagdad. Arheologii au descoperit noi indicii despre viața cotidiană din Mesopotamia antică la Tell Muhammad, un sit istoric care datează din perioada regelui babilonian Hammurabi, scrie Euronews.
Loading …
Săpăturile recente au scos la iveală fortificații antice și două porți, alături de o zonă despre care se crede că era folosită pentru producerea pâinii și, posibil, pentru fabricarea berii.
Codul lui Hammurabi/ Sursă foto: Shutterstock
Ce au descoperit cercetătorii
„Acest sezon a fost incredibil. Am descoperit o zonă destinată producerii pâinii și, probabil, a berii, deoarece la fața locului a fost găsită o tăbliță care face referire la o persoană care primea orz și producea bere, berea kurun, un tip de bere foarte important în Mesopotamia”, a explicat Nicola Aneri, profesor de arheologie la Universitatea din Catania. „Suntem încă în procesul de traducere a acestei tăblițe.”
Descoperirile fac parte din săpăturile arheologice în desfășurare, începute în 2022. Un nou parc arheologic le permite acum vizitatorilor să exploreze situl, în timp ce partenerii locali și internaționali lucrează pentru conservarea patrimoniului cultural al Bagdadului și încurajarea turismului.
Hammurabi a fost unul dintre cei mai cunoscuți regi ai Babilonului antic, care a domnit aproximativ între 1792 și 1750 î. Hr. Este cunoscut în special pentru Codul lui Hammurabi, unul dintre cele mai vechi și mai bine păstrate seturi de legi scrise din istorie. Acesta cuprindea 282 de legi, gravate în scriere cuneiformă pe o stelă (un monument din piatră).
Breaking
Grindeanu susține că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune liderul PSD despre majorarea salariilor demnitarilor
Sorin Grindeanu spune că țara are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să corecteze diferențele și nedreptățile din sistem. Liderul social-democraților susține că majorarea salariilor demnitarilor ar trebui să fie ultimul lucru avut în vedere prin această lege.
Grindeanu: ”Eu cred că România are nevoie de o lege a salarizării unitare”
Liderul PSD a fost întrebat dacă anul viitor ar putea fi adoptată o nouă lege a salarizării și dacă aceasta ar aduce majorări pentru toate categoriile de angajați, inclusiv pentru demnitari. Grindeanu a punctat că acesta ar trebui să fie ultimul lucru pe care legea ar trebui să îl facă.
„Acesta este ultimul lucru pe care trebuie să-l facă această lege unică a salarizării. România, în schimb, are nevoie de o lege de acest tip. Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Știți că acest lucru îl spuneam și în vară. Dar preocuparea nu trebuie să fie cea legată de, în niciun caz, trebuie să fie ultimul lucru, cea legată de salariile demnitarilor”, a declarat liderul PSD.
Grindeanu susține că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, pentru a încadra lucrurile ”pe o piramidă corectă” și pentru a elimina anumite nedreptăți.
„V-am spus că eu cred că România are nevoie de o lege a salarizării unitare. Asta încât să încadrăm lucrurile pe o piramidă corectă, să eliminăm anumite nedreptăți care se găsesc în acest moment sau există. Și da, e nevoie să existe o lege care să fie discutată cu toți partenerii sociali. Fie că vorbim de patronate, fie că vorbim de sindicate”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Ce spune Grindeanu despre majorarea salariului minim
Întrebat dacă România își permite majorarea salariului minim brut pe economie de la 4.325 de lei la 5.000 de lei, acesta a declarat că decizia trebuie analizată pe baza datelor financiare, iar discuțiile concrete ar trebui să aibă loc după ce va fi cunoscut bugetul.
„Cred că trebuie să discutăm așa cum am spus și în cazul pensiilor. Dar acolo e obligatoriu să existe această indexare a pensiilor și să discutăm aplicat atunci când vom avea bugetul. Și asta va fi, eu sper undeva, să începem să discutăm undeva la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a declarat președintele PSD.
-
Actualitateacum 3 zileTranssemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic
-
Actualitateacum 2 zilePlatforma pentru angajarea muncitorilor străini se redeschide până la 15 noiembrie: ce trebuie să știe firmele
-
acum 3 zileReduceri Oriflame de Black Friday 2026: ce merită să pui pe wishlist
-
Breakingacum 3 zileAvangarde: AUR ar câștiga defilând alegerile parlamentare. Ce partid urcă puternic, cine scade în cel mai recent sondaj de opinie
-
Actualitateacum 3 zileRevenit din suspendare, Alibec se gândește deja la retragere. Vrea să se reprofileze: „Aș vrea să fac asta, îmi place ideea. Mă apuc acum!”
-
Breakingacum 3 zileCe a reproșat Comisiei de Etică a Universității din Iași judecătoarea care l-a trimis după gratii pe fiul lui Tudorel Toader
-
Uncategorizedacum 3 zileOrganizarea banchetului de clasa a 12-a, cum eviți cele mai frecvente greșeli
-
Breakingacum o ziRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns





