Breaking
Când va fi deschis LOTUL 3 de pe A0 – Sud? Ionel Scrioșteanu „Dacă lucrau cum au lucrat în ultima lună și astă-vară, acum aveam dare în trafic”

Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a detaliat la emisiunea Gândul Exclusiv, stadiul lucrărilor la Lotul 3 de pe A0 Sud și provocările pe care le întâmpină beneficiarul pus în fața alegerii de a rezilia un contract din cauza întârzierilor.
Întrebat despre porțiunea de 18 kilometri construită de companie grecească. Lotul3 de pe A0 – Sud, Ionel Scrioșteanu a spus că „ea nu lipsește, e acolo”, dar sunt șanse mai mici să fie dată în trafic în ritmul de lucru avut.
„Dacă lucrau cum au lucrat în ultima lună și astă-vară, acum aveam dare în trafic chiar luna asta, în noiembrie. Întotdeauna am spus că se poate finaliza până în luna decembrie, dar nu cu mobilizarea pe care o aveau. Și întotdeauna de le-am aplicat penalități, le-am dat certificate negative, dar am tot fost întrebat de ce n-am reziliat . Și ajungem la Lotul urșilor: cât a durat de la momentul rezilierii până la momentul în care am reavut constructor și câte penalități a plătit Compania de Drumuri pentru că s-a reziliat acolo. A1, DN7, Centura Capitalei s-a reziliat acum șase-șapte ani, au câștigat firmele în instanță, ne-a obligat să îi păstrăm în contract și abia acum facem rezilierea administrativă și încă nu am deblocat proiectul. Uitați-vă la Centura Capitalei”, a detaliat secretarul de stat în MTI.
Constructorul grec Aktor este cel care realizează lucrările pe cei aproape 18 km din lotul 3 al semi-inelului de sud din Autostrada de Centură a Capitalei (A0), între Bragadiru și Joița.
„Documentațiile pe care am lucrat au fost destul de slabe”
Oficialul a punctat că, de cele mai multe ori, constructorii ale căror contracte au foste reziliate au avut câștig de cauză în instanță.
„Într-adevăr, există și șansa să ai succes, ca, reziliind imediat, să ai un nou constructor într-un an de zile. Dar ceea ce ne-a arătat până acum realitatea este că cea mai mare parte din rezilieri au fost câștigate de constructori și vă spun și de ce. Pentru că documentațiile pe care am lucrat au fost destul de slabe. Pe A0-a lucrăm pe o documentație studiu de fezabilitate aprobată inițial în 2007 și acum bineînțeles că sunt elemente noi care au permis extindere de termen. Or pentru cel mai important lot pe care îl avem în execuție astăzi să riști o reziliere în care există și cea mai mică șansă ca culpa să fie comună, să poată să demonstreze că o documentație n-a fost bună, că a descoperit nu știu ce rețea de gaz nouă sau că s-a întâmplat ceva, arunci într-o procedură care poate să pună pericol circulația pe mai mulți ani în jurul Capitalei. Or atâta timp cât contractul n-a fost blocat, cât s-a lucrat, dar s-a lucrat într-adevăr, să zic că poate în ultima treaptă de viteză, dar cu șanse să poți să deschizi – plus minus câteva luni față de cât ai spus, noi am spus că până în decembrie putem să finalizăm – cu mobilizarea pe care a avut-o în ultima lună, e o chestiune de trei, maximum patru luni să deschidem traficul”, a explicat Ionel Scrioșteanu la Gândul Exclusiv.
Contractul pentru lotul 3, în valoare de 850 milioane lei, a fost semnat în primăvara anului 2019, cu o durată de 42 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 30 luni pentru execuţie. Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, promitea deschiderea lotului la finalul anului 2023.
CITEȘTE ȘI:
Directorul general al CNIR anunță ANGAJĂRI în cadrul companiei: „Avem nevoie de oameni cu experiență în domeniu” / 11 persoane sunt angajate momentan
„Autostrada Litoralului”: Guvernul a APROBAT indicatorii tehnico-economici pentru Alternativa Techirghiol
Breaking
George Simion, după ce Călin Georgescu a fost trimis în judecată: JOS DICTATURA

Președintele AUR, George Simion a reacționat la scurt timp, după anunțul de trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, acuzând autoritățile de acțiuni dictatoriale.
„Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu arată CLAR fața dictatorială a acestui regim.”, a spus George Simion, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai continuat că: „Românii îi urăsc sincer iar răspunsul lor e anularea și fraudarea alegerilor și arestarea “capilor”. JOS DICTATURA!”
CITIȚI ȘI:
Breaking
Ilie Bolojan a decis cu ce se vor ocupa cei cinci VICEPREMIERI. Atribuțiile, publicate în Monitorul Oficial

Atribuțiile fiecărui vicepremier au fost publicate, miercuri, în Monitorul Oficial. Conform deciziilor lui Ilie Bolojan, Dragoș Anastasiu coordonează procesul de elaborare și avizează proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor.
În scopul asigurării îndeplinirii priorităților majore din Programul de guvernare, Marian Neacșu, viceprim-ministru, asigură coordonarea politică și avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de următoarele ministere:
a) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;
b) Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale;
c) Ministerul Sănătății;
d) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
e) Ministerul Justiției;
f) Ministerul Energiei.
Marian Neacșu coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, precum și Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Tánczos Barna, viceprim-ministru, avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de următoarele ministere:
a) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
b) Ministerul Culturii.
Acesta asigură și coordonarea politică a celor două ministere.
Dragoș Anastasiu, viceprim-ministru, coordonează procesul de elaborare și avizează proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor publice. El avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării.
Cătălin Predoiu coordonează procesul de elaborare și avizează proiectele de acte normative din domeniul ordinii, siguranței publice și securității naționale, dar și asigură coordonarea politică a ministerelor Afacerilor Interne, Finanțelor, Investițiilor și Proiectelor Europene Educației și Cercetării.
Liviu-Ionuț Moșteanu asigură coordonarea politică avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Foto: ALEXANDRA PANDREA
CITEȘTE ȘI:
DEZASTRUL măsurilor impuse de Guvernul Bolojan, explicat pe puncte
Liderii COALIȚIEI s-au reunit la Guvern pentru a decide pachetul noilor măsuri fiscale
Breaking
Mihai Leu, ultima cursă

Campion mondial la box și campion național la raliuri, Mihai Leu s-a stins din viață la vârste la care unii abia încep să-și pună viața în ordine pentru pensia care ar trebui să îi răsplătească pentru zeci de ani de muncă și de greutăți. La 56 de ani, pe un pat de spital din București, Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală necruțătoare, care i-a înnegurat mai bine din ultimii zece ani din viață. Când acasă, când înapoi pe un pat al suferinței care nu se știa niciodată dacă nu cumva aduce marele final.
Se pare că, în cazul lui Mihai Leu, medicii au fost eroi și au reușit să ia din greutatea unei condamnări rapide și aproape sigure la despărțire. Au amânat sfârșitul, deși se știe că România nu are destui medici de top în funcție prin spitale.
Pentru că toți doctorii buni, știind că sunt probleme în sistem, aleg să plece în alte țări, unde există posibilitatea ca vindecarea să prindă trup.
Sigur că tot România e corigentă la atât de multe capitole privind curățenia și dotările din centrele de sănătate din orașele mici și mari. Dar, uneori, nu există vindecare. Uneori, vine ultima cursă.
În rest, după ce trec condoleanțele, rămâne realitatea. Rămâne faptul că, de exemplu, la un mare spital din București, cei care sunt operați pentru proteze de genunchi sau de șold, au la dispoziție un spațiu pentru fizioterapie, cu grave probleme de aerisire și curățenie, care se află la subsol și la care nu se poate ajunge decât pe scări.
Așadar, fizioterapie pentru cei care nu mai au cartilaj la genunchi la subsol, fără lift!
Cineva m-a întrebat dacă e banc. Nu, nu e banc, bine ar fi să fie. Dar e o crudă realitate, cu care se confruntă sute de oameni fără apărare. Și la care asistă alte mii de oameni, fără soluții salvatoare. De miniștri și de oameni cu forță pentru a face schimbarea n-are rost să mai vorbim. Sau să ne punem speranța în vreun stilou cu cerneală apăsată.
Se moare mult și devreme, se pleacă din lume brusc și fără niciun fel de drept la apărare și abia dacă înțelegem ce a vrut să scoată de la noi viața asta. Abia dacă mai avem vreme să ne dezmeticim și să încropim câte un zâmbet de complezență. Hunedoara a redevenit a lui Mihai Leu, cel care astăzi se întoarce acasă, pentru ultima cursă pe care știe că nu mai are cum să o piardă. Iar România, ușor-ușor, se sărăcește de suflete mari, uită să mai fie a marilor campioni și redevine orfană.
Aplauze pentru drumurile de pe urmă, aplauze și mai multe pentru marile performanțe și pentru sacrificiile enorme care le-au însoțit. Și rugăciuni, totdeauna rugăciuni către Dumnezeu în ultima clipă, prea târziu – adică, către acela care sperăm să mai aibă un strop de timp și de răbdare pentru cele care vor urma, pentru dezastrele care ne-au fost pregătite și livrate dintr-o dată și pe nedrept.
Citește și:
Păun şi Prunariu
Bacalaureatul nimănui
Dragostea pentru ai tăi
Descuiați pianele!
Fără limite!
-
Actualitateacum 3 zile
Un fotbalist trecut pe la Inter Milano și pe la AC Milan spune că antrenează după „modelul Lucescu”. L-a ales pe român dintre 34 de tehnicieni
-
Actualitateacum 3 zile
Cât ne costă ignoranța față de artă? „Și totuși la Sibiu se întâmplă asta. Este o situație halucinantă”
-
Actualitateacum 2 zile
Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat
-
Actualitateacum 20 de ore
Războiul tarifelor lui Trump. Ce țări ar putea să înlocuiască SUA pe piața europeană
-
Actualitateacum 2 zile
Secretul verii: hidratează mai bine ca apa și face pielea să strălucească. Superfructul exotic „aur pentru piele”
-
Actualitateacum 2 zile
„Serios”? Reacția Melaniei după ce Trump i-a spus că a avut o „discuție minunată” cu Putin
-
Actualitateacum o zi
Tanczos Barna: „Presiunea pe calendarul pe care l-am implementat a venit de la Bruxelles. Am fost foarte aproape să pierdem fonduri europene”
-
Actualitateacum 2 zile
100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini