Actualitate
Cum arată cea mai nouă și modernă Unitate de Primiri Urgențe de la un spital din România

De la finalul acestei
săptămâni, la Spitalul Județean Argeș a fost extinsă Unitatea
de Primiri Urgențe cu o clădire nouă cu dotări ultramoderne,
grație unui amplu proiect cu fonduri europene.
Noua Unitate de la Pitești are dotări de ultimă generație FOTO Denis Grigorescu
Extinderea Unității de
Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Argeș se impunea de mai
mulți ani, în condițiile în care în fiecare zi la UPU ajung
în medie 200 de oameni, spațiile sunt insuficiente, iar timpul de
așteptare ajungea adesea și la peste trei-patru ore pentru
pacienți.
Extinderea Unității
de Primiri Urgențe a fost posibilă grație unui proiect cu fonduri
europene al Consiliului Județean
Argeş, proiect în valoare de peste 3 milioane de
euro.
Noua clădire, cu toate
dotările necesare, este chiar lângă vechea Unitate de Primiri
Urgențe, ce va funcționa în continuare.
”Pacienții ce vor veni
la Urgențe vor fi primiți în condiții civilizate, la standarde
înalte și cu aparatură ultramodernă. Un detaliu important este
acela că se va scurta timpul de așteptare. Aș vrea să precizez și
că pacienții vor fi investigați și tratați într-un spațiu
unitar, cu o platformă imagistică proprie”, precizează doctorul
doctorul Marius Pascu, medic șef UPU-SMURD în cadrul Spitalului
Județean Argeș.
Noua Unitate Primire
Urgențe de la Spitalul Județean Argeș are printre altele un spațiu
de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică
dotată cu un computer tomograf și echipament Roentgen pentru
radiografii, dar și hol de distribuție în spațiile de imagistică
a pacienților aduși cu targa de ambulanță.
Imaginea 1/5:
extindere upu spital judetean arges 02 foto denis grigorescu jpg
”Unitatea de Primiri
Urgențe de la Spitalul Județean Argeș arată excepțional, este
una dintre cele mai moderne văzute în ultimii ani și este un
exemplu de bune practici privind gestionarea fondurilor europene în
sănătate”, spune Alexandru Rogobete, secretar de stat în
Ministerul Sănătății.
Singura problemă ce mai
trebuie soluționată este cea a deficitului de medici de la Urgențe.
La ora actuală, la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul
Județean Argeș sunt 12 doctori, însă necesarul ar fi de 20 de
medici.
”În 2020 eram 18 medici
la urgențe, acum suntem doar 12. Este un deficit la nivel național
de medici la Urgențe. Este o specialitate grea. Iar absolvenții
ultimelor generații de la Medicină încearcă să găsească locuri
mai puțin solicitante decât la Urgențe”, explică doctorul
Marius Pascu.
Cu toate astea, sunt
motive de optimism pentru viitor. Din primăvara lui 2025, ca urmare
a unui concurs câștigat în această toamnă, la Unitatea de
Primiri Urgențe de la Pitești, unde lucrează în total 180 de
persoane, vor fi angajați doi medici rezidenți.
Actualitate
Haos în educație. Sindicatele vorbesc de comasarea a 700 de școli, candidații de la Titularizare se gândesc dacă se mai prezintă

În așteptarea formei finale a legii care pecetluiește austeritatea, sindicatele din educație anunță deja haosul în sistemul preuniversitar. Pe rețelele sociale se vorbește de demisii în bloc, iar candidații de la Titularizarea 2025 se întreabă pentru ce se mai prezintă la examen.
Profesorii spun că vor începe anul școlar în stradă, protestând FOTO: nquam Photos/Octav Ganea
„Măsurile care vizează învățământul preuniversitar vor conduce la un haos generalizat”, avertizează Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, prin intermediul unui comunicat lansat cu puțin timp în urmă.
Măsurile preconizate vor afecta nu doar angajații din învățământul preuniversitar, ci și sute de mii de copii, spun sindicaliștii, numind „haotice” măsurile adoptate în vederea reducerii deficitului bugetar și acuzând că acestea au fost stabilite fără consultarea sindicatelor.
„Ni s-a spus să nu ne luăm după zvonuri. Iată că zvonurile au devenit realitate”
„Efectele acestor măsuri sunt mai grave decât cele luate în perioada tandemului Băsescu-Boc Revoltător este faptul că aceste măsuri au fost luate în spatele ușilor închise, iar atunci când au apărut anumite informații și am cerut explicații – atât președintelui României, cât și ministrului Educației – ni s-a spus „să nu ne luăm după zvonuri”. Iată că „zvonurile” au devenit realitate. Iar discuțiile avute cu conducerile partidelor care susțin actualul Guvern și cu prim-ministrul, Ilie Bolojan, nu au avut niciun rezultat, argumentele aduse de noi fiind ignorate”, susțin reprezentanții sindicatelor.
Unele dintre măsuri vor avea efecte „extrem de grave”, iar de departe, adaugă sindicaliștii, „cea mai iresponsabilă măsură” este aceea de a mări norma didactică de predare cu 2 ore, iar pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de 25 de ani, cu 4 ore.
„Din păcate, ministrul Educației a căzut în capcana unor funcționari care i-au prezentat niște calcule matematice simpliste, asigurându-l – probabil – că se poate mări norma de predare fără nicio problemă, având în vedere că sunt peste 30.000 de posturi la plata cu ora. Calculul matematic nu are nicio legătură cu realitatea. Corect era dacă, înainte de a se propune această măsură cinică, se făcea un studiu pentru a vedea situația reală”, spun cele două sindicate.
Nu stă în picioare argumentul că norma de predare la gimnaziu și liceu în România este cea mai mică din Uniunea Europeană, ba chiar mai mult, sindicatele spun că afirmația este falsă, din datele acestora norma de predare la gimnaziu și liceu în România fiind peste media Uniunii Europene.
Modificarea normei în acest moment al anului, când deja s-a încheiat mișcarea de personal, va duce la bulversarea întregului sistem, mai semnalează profesorii.
„A face o nouă mișcare de personal acum înseamnă a bulversa total învățământul preuniversitar. Este evident că vor fi foarte mulți profesori titulari cărora nu li pot asigura cele 20 de ore de predare în unitățile unde sunt acum, o mare parte dintre aceștia având norma deja chiar în două sau trei școli. În aceste condiții, va crește numărul navetiștilor”, avertizează cele două sindicate.
Profesorii sunt revoltați de afirmația ministrului Educației conform căreia „dacă dorești să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat numai de o școală”. „Altfel spus, dacă nu se poate completa norma în școala unde ești, atunci inspectoratul școlar îți poate oferi 2 ore la o școală de la 40-50 de km. Asta este reformă și eficientizare în sistemul de învățământ? Ce se va întâmpla la școlile izolate, unde va fi imposibil să se asigure 20 de ore și nici alternative de completare în altă școala. Angajații vor avea salariile diminuate?”, întreabă dascălii.
„Ce va face Ministerul Educației peste un an sau doi?”
Ceea ce acum pare o măsură care poate aduce economii la buget s-ar putea să coste mult mai mult decât haosul creat, se tem profesorii. Aceștia spun că măsurile adoptate lovesc în chiar viitorul școlii românești, pentru că primii la care se renunță sunt suplinitorii care susțin an de an concursul, foarte mulți dintre ei obțin note mari, dar nu se pot titulariza pentru că nu au fost catedre cu viabilitate de cel puțin 4 ani.
„Profesorii suplinitori calificați, ca și cei titulari, au ales să se pregătească pentru o carieră didactică, iar acum, când se vor lua aceste măsuri și poate unii dintre ei își vor pierde locul de muncă, vor migra spre alte domenii. Ne întrebăm ce va face Ministerul Educației peste un an sau doi, când va avea nevoie de un nou val de cadre didactice și nu va avea de unde să le ia. Același lucru îl putem spune și despre personalul didactic auxiliar și administrativ. Odată plecați din sistem, cu greu vom mai putea găsi alții la fel de profesioniști. Ministerul Educației – și implicit ministrul – ar fi trebuit să apare sistemul, nu să ia decizii care vor afecta atât elevii (prin comasări de clase) cât și angajații din învățământ. Nici elevii și nici cadrele didactice nu sunt de vină pentru dezmățul bugetar, iar ministrul educației ar fi trebuit să spună acest lucru, nu să decidă mai multe măsuri pur contabile dintr-un birou”, atrag atenția profesorii.
Din calculele celor două sindicate, creșterea efectivului de elevi la 500 va duce la comasarea a aproximativ 700 de școli, măsură care vine cu desființarea unui număr considerabil de posturi, cu disponibilizări, cu mutări forțate și care duce la instaurarea unei incertitudini profesionale deosebite pentru mii de oameni. „Din informațiile noastre, urmează să fie comasate și structuri ale unor unități cu personalitate juridică din mediul rural. Au Ministerul Educației și Guvernul garanția că acelor elevi, care vor merge la distanțe apreciabile, li se vor asigura mijloace de transport? Sau li se aplică principiul se descurcă fiecare cum poate? Sau nu ne va păsa că alți copii vor abandona școala?”, ridică profesorii și alte probleme.
Sindicatele cer realizarea unui studiu de impact înainte de a se trece efectiv la aplicarea măsurilor adopte.
„Facem un apel public către Ministerul Educației și Cercetării să sprijine educația și să nu ia măsuri care să o afecteze iremediabil! În caz contrar, nemulțumirile justificate ale salariaților din învățământ se vor transforma în scurt timp în furie și revoltă și nu trebuie să surprindă că i va cere demisia domnului ministru chiar în fața sediului MEC”, se mai menționează în mesajul celor două sindicate.
„Va fi greu. Toată lumea e îngrijorată”
În școli atmosfera este de incertitudine. În special în școlile mici directorii se întreabă de unde vor scoate ore să le acorde colegilor lor titulari pentru a le întregi catedra la 20 de ore. „O să dau profesorilor în completare și ore ca necalificați, gen sport, muzică, desen. O să mai apară o altă nevoie la directori, pentru că sunt 14 ore acum (n. red. – se discută ca obligațiia de catedră să crească de la 6-9 ore, atât cât este în prezent, la 14 ore), este aproape o normă. Va fi greu, toată lumea e îngrijorată”, spune un director al unei școli mici, din mediul rural, în discuția cu reporterul „Adevărul”. De la această școală se anunțaseră și câteva ore libere pentru concursul de Titularizare. Cum până la concursul efectiv mai sunt câteva zile, iar până la comunicarea rezultatelor alte câteva, directorii se așteaptă să se umble și la aceste ore/catedre/fragmente de catedră. „Probabil din acest motiv s-au și lansat discuțiile, pentru că în școlile mari deja se reface încadrarea, deși legea nu a apărut în Monitorul Oficial”, mai spune directorul.
Îngrijorătoare este și perspectiva comasării școlilor, pentru că dincolo de dispariția anumitor posturi de director se pune problema administrării efective a școlilor. „Să ne gândim că se comasează o școală gimnazială, sau un liceu, cu o grădiniță cu program prelungit. Specificul e diferit, nu va fi nici pe departe același lucru”, mai atrage atenția directorul.
Suplinitorii care mai au atât de puțin până la examen, și care știau că nu se pot baza pe prea multe catedre titularizabile, în schimb aveau deja un plan făcut în privința catedrelor scoase la suplinirre, sunt acum cei mai îngrijorați. Ei știu că au fost umbrela sistemului atâția ani și că acum vor fi primii sacrificați.
„Sincer, mă gândesc dacă să mă mai prezint. Adică, pentru ce să mai susțin examenul, pentru că lista posturilor vacante va fi cu siguranță modificată. Chiar dacă nu este legal și cred că ministerul se va alege cu foarte multe procese”, declară un suplinitor. Alții, care au văzut și dincolo de listele oficiale în care se anunță posturile vacante, sunt aparent mai liniștiți. „Ore și posturi vor fi și la suplinire, pentru că niciodată nu au fost anunțate toate cele libere. Le țineau pentru diverse aranjamente și probabil că acum le vor folosi. Dar probabil că pentru anumite discipline va fi o problemă. Deci, da, mă prezint”, este o altă opinie.
„Sunt discipline deficitare pentru care s-a apelat la pensionari. Mai vin acum?”
Și modificarea plății orelor „la plata cu ora” naște nemulțumiri și, spun din ce în ce mai multe voci, va duce la dezechilibre în sistem.
„Sunt discipline din domeniul științelor, Matematică, Fizică, Chimie, Informatică, plus tehnicele, inginerii, unde nu avem resursă umană. Și s-a apelat în ultimii ani la
pensionari. Păi crede cineva că vor mai veni pensionarii să predea, fiind
retribuiți cu 63% mai puțin?”, se întrevede deja o altă problemă.
În tot acest timp, pe grupurile de socializare ale profesorilor au apărut foarte multe opinii care critică dur măsurile, dar mai ales atitudinea ministrului Educației, pe care îl acuză că nu cunoaște specificul ativității din învățământul preuniversitar și nu-i prețuiește pe colegii săi care, din ce în ce mai mulți, amenință cu ieșirea din sistem.
Actualitate
Primul director al unei companii de stat care și-a redus voluntar salariul. „Un gest de bun-simț”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat joi, 10 iulie, faptul că directorul Institutului de Cercetări în Transporturi (Incertrans) și-a redus salariul din proprie inițiativă.
Radu Miruță/FOTO: Mediafax.
„Hai, că se poate!
Insistența și presiunea publică dau roade: directorul Incertrans, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei.
Cine-i următorul care alege drumul ușor și o face înainte să ajung eu cu procedura birocratică la el?
PS: salariile tăiate nu înseamnă lipsă de performanță acceptată. Este doar un gest de bun-simț. Evaluarea va fi la fel de serioasă”, a transmis ministrul pe Facebook.
Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS a fost înființat în 1993, conform HG 162/22.04.1993, prin transformarea Institutului Tehnologic CFR, inițial înființat la 8 ianuarie 1929. Este majoritar deținută de stat și listată la bursă, iar activitățile includ cercetare-dezvoltare în transporturi, proiectare infrastructură, studii de trafic și mediu.
Apelul reducerii salariilor a fost făcut miercuri de vicepremierul Dragoș Anastasiu, care a declarat că există membri ai Consiliilor de Administrație ale companiilor de stat care câștigă mai mult decât președintele României și le-a cerut să renunțe „voluntar” la sumele care depășesc salariul lui Nicușor Dan.
Cu o zi înainte, Miruță, invitat la Antena 3, a dezvăluit că directorii și membrii Consiliilor de Administrație din mai multe companii de stat și-au mărit salariile chiar și de cinci ori în ultimele luni, într-o perioadă în care autoritățile discutau despre tăieri și economii.
„Adesea în companiile statului sunt conduceri care decid împotriva interesului statului român. Sunt foarte multe mecanisme obișnuite de mult timp. Unele dintre ele vor fi rezolvate în perioada imediat următoare”, a spus ministrul.
Un exemplu elocvent este cel de la Șantierul Naval Mangalia, unde „membrii CA-ului aveau 2.260 de lei, dar în mai s-a mărit la 15.500”. La Romarm, situația e similară: „aveau 6.500 de lei, în mai 2025 s-au dus la 19.950”, a explicat Miruță.
Salariile directorilor au urmat același trend. „Directorul Icertrans are salariu de 53.910. Toate sunt valori brute. Dar faptul că s-au mărit cu foarte puțin timp înainte de noul Guvern ridică niște semne de întrebări”, a precizat ministrul.
Actualitate
Premieră istorică. Kim Jon Un, dat în judecată pentru abuz de către o fugară nord-coreeană

O transfugă de origini nord-coreene, Choi Min-kyung, va depune acuzații civile și penale împotriva liderului Coreei de Nord, Kim Jong Un și a altor 4 oficiali din Phenian pentru abuzurile suferite în timp ce era deținută în țară, conform BBC.
Kim Jong-un va fi dat în judecată pentru abuz FOTO EPA-EFE
Cazul va fi depus vineri, fiind prima dată
când o transfugă născută în Coreea de Nord întreprinde acțiuni legale împotriva
regimului nord-coreean, a declarat un grup pentru drepturile omului cu sediul
în Coreea de Sud.
Instanțele sud-coreene au decis în trecut
împotriva Coreei de Nord pe baza unor acuzații similare de abuz formulate de
sud-coreeni, dar acestea sunt de multe ori simbolice și ignorate, scrie BBC.
Centrul de Baze de Date pentru Drepturile
Omului din Coreea de Nord (NKDB), spune că intenționează să prezinte cazul lui
Choi la Națiunile Unite și la Curtea Penală Internațională.
„Îmi doresc sincer ca acest mic pas să devină
o piatră de temelie pentru restaurarea libertății și a demnității umane, astfel
încât niciun nord-coreean nevinovat să nu mai sufere sub acest regim brutal”, a
spus Choi, conform unui comunicat al NKDB.
Choi a fugit din Coreea de Nord în China, în
1997. Ea a fost adusă cu forța înapoi în 2008, iar după întoarcere a fost
torturată și abuzată sexual potrivit spuselor ei. A reușit ulterior să fugă din
nou, în sud, în 2012.
Grupurile internaționale pentru apărarea
drepturilor omului au documentat de-a lungul anilor presupuse încălcări de
drept asupra oamenilor din Coreea de Nord, de la abuzul prizonierilor politici
până la discriminarea sistematică bazată pe gen și clasă.
Cauzele judiciare anterioare împotriva Coreei
de Nord au fost „limitate la litigii civile”, a spus directorul executiv NKDB,
Hanna Song.
Un tribunal din Seul a ordonat Coreei de Nord,
în 2023, să plătească câte 50 de milioane de woni adică 36.000 de dolari
fiecăruia dintre cei trei bărbați sud-coreeni care au fost exploatați după ce
au fost luați prizonieri de război în Coreea de Nord în timpul Războiului din
Coreea.
În 2024, guvernul nord-coreean a fost obligat
să plătească câte 100 de milioane de woni pentru fiecare cei cinci transfugi
coreeano-japonezi. Ei părăsiseră Japonia pentru Coreea de Nord în anii 1960 și
1980, alături de alți mii de oameni, în cadrul unui program de repatriere.
Aceștia au declarat că li s-a promis că vor avea „raiului pe Pământ”, dar de
fapt au fost reținuți și forțați să muncească.
Coreea de Nord nu a răspuns la niciunul dintre
procese.
-
Actualitateacum 3 zile
Cum profețiile despre Apocalipsă modelează viziunea Americii despre Israel și Iran
-
Actualitateacum 2 zile
Covor roșu și plimbare cu trăsura la Windsor. Emmanuel Macron, prima vizită de stat din ultimii 17 ani în Regatul Unit
-
Actualitateacum 3 zile
Câți dintre români susțin activitatea lui Nicușor Dan. „Nivelul de educație influențează semnificativ percepția” | SONDAJ
-
Actualitateacum 2 zile
Plasturele care vindecă rănile cu ajutorul soarelui – fără antibiotice
-
Actualitateacum o zi
Castelul Peleș, afectat de furtuna care a lovit Sinaia. Ministerul Culturii evaluează pagubele produse
-
Actualitateacum 2 zile
De ce reprezinta serviciile de inchirieri masini Otopeni solutiide mobilitate pentru turisti
-
Actualitateacum 2 zile
Investiție de importanță strategică pentru România realizată de Eco Sud SA: Instalația de tratare mecano-biologică a deșeurilor de la Vidra-Ilfov, cea mai mare și complexă din Europa care poate contribui la evitarea infringementului
-
Actualitateacum 2 zile
Un singur ou pe săptămână poate reduce riscul de Alzheimer cu până la 47%, susțin specialiștii