Breaking
Eu am fost alături de prim ministrul Nicolae Ciucă din prima zi până în ultima zi a mandatului său, cu grevele profesorilor
Premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru în Marea Britanie, a intervenit telefonic, marţi, în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV, după ce realizatorul îl avusese ca invitat în studio pe Nicolae Ciuca, candidatul PNL la funcţia de preşedinte şi actual partener de guvernare al preşedintelui PSD.
„Eu îmi aduc aminte, mă rog, am fost alături de primul ministru Nicolae Ciucă din prima zi a mandatului său până în ultima zi finalizată cu grevele cu profesori. Mie nu mi-a fost rușine și am crezut că un om responsabil, un co-președinte a unui coaliții (…) Am stat împreună cu dânsul zile întregi, zeci de ore și am am împărțit și bunele și relele în toată acea negociere cu cea mai mare grevă din România. (…)
Normal că am un gust amar văzând această abordare, dar cred că românii știu cel mai bine. Eu cred în continuare că România are nevoie de stabilitate politică. România nu mai trebuie împărțită între dreapta și stânga. Le reamintesc minunata lor guvernare de dreapta de opt luni, cu miniștrii aleși nu după potențialul fiecărui ministru și au dus România în criză socială. După opt luni de guvernare cu partenerii lor care plecau din guvern, amenințau și ce era în România după pandemie și ce decizii au luat în timpul pandemiei și câte miliarde au cheltuit pe vaccinuri”, a declarat Ciolacu.
Breaking
Rogobete intervine în scandalul Pfizer. Ce a făcut în calitate de ministru al Sănătății
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, (PSD) comentează cazul companiei Pfizer, căreia statul român îi datorează peste 13 miliarde de euro, în urma contractării de vaccinuri în timpul pandemiei de Covid. Litigiul a fost readus în atenția publicului, după ce compania Romatsa a fost notificată cu privire la instituirea unei măsuri de poprire, în cadrul procedurii de executare silită inițiată de Pfizer împotriva statului român.
Alexandru Rogobete dezvăluie că, în timpul mandatului de ministru al Sănătății, a inițiat mai multe demersuri pentru a reduce impactul negativ al litigiului cu Pfizer asupra statului român. Fostul demnitar a precizat că, alături de actualul ministru interimar al Finanțelor, a început o serie de dialoguri la Washington, cu scopul găsirii unei soluții rezonabile pentru România.
„În perioada în care am fost ministrul Sănătății, am considerat că România trebuie să încerce toate variantele legale și diplomatice pentru a reduce impactul acestui contract asupra bugetului public. Din acest motiv, împreună cu ministrul Finanțelor, am început o primă rundă de negocieri și am avut inclusiv discuții la Washington pentru identificarea unei soluții”, transmite Alexandru Rogobete.
„România nu trebuie să renunțe niciodată la dialog și la negociere”
Acesta menționează, însă, că, din momentul în care s-a retras din funcția de ministru al Sănătății nu mai are acces la informații despre evoluția negocierilor pe tema Pfizer. Rogobete subliniază importanța continuării acestui demers.
„Nu știu ce pași au fost făcuți, dacă au continuat, dacă au fost întrerupte sau dacă s-a schimbat strategia. Tocmai de aceea nu voi face nicio speculație.
Cred însă, și spun acest lucru cu toată convingerea, că România nu trebuie să renunțe niciodată la dialog și la negociere atunci când există șansa de a apăra interesul public”, mai adaugă Rogobete.
„Văd din nou persoane care încearcă să împartă vina exclusiv într-o singură direcție politică”
Totodată, fostul ministru atrage atenția că, în contexul tensiunilor de pe scena politică, există riscul ca litigiul dintre Pfizer și statul român să fie transformat într-un instrument de luptă între partide.
„În același timp, văd din nou persoane care încearcă să împartă vina exclusiv într-o singură direcție politică. Nu cred că acesta este modul în care ar trebui purtată această dezbatere”, precizează Alexandru Rogobete.
Conturile ROMATSA ar putea fi blocate după ce Pfizer a câștigat procesul cu EUROCONTROL
Executarea este pusă în aplicare prin intermediul EUROCONTROL, organismul european care gestionează fluxurile financiare aferente serviciilor de navigație aeriană.
Procedura vizează recuperarea a peste 3,4 miliarde de lei, reprezentând creanța și dobânzile solicitate de Pfizer, precum și a aproximativ 18,5 milioane de euro, reprezentând cheltuieli de judecată. Surse ROMATSA au explicat pentru Gândul că, până în acest moment, conturile companiei nu au fost blocate.
România, dată în judecată de Pfizer pentru un contract de 28 de milioane de doze de vaccin Pfizer
Pfizer a dat în judecată statul român, la Bruxelles, în ianuarie 2024, pentru că ar fi încălcat contractul pentru achiziția de vaccinuri anti-Covid încheiat în pandemie.
Statul român a contractat 28 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer, în valoare de aproximativ 550 de milioane de euro. Autoritățile din țara noastră nu au mai comandat aceste doze, prevăzute în contract, deoarece pandemia de COVID se terminase.
Breaking
Doru Bușcu: Bolojan se întărește în Parlament
Președintele reales al PNL, Ilie Bolojan, racolează noi membri, inclusiv de la formațiunile politice pe care oficial partidul brătienilor le-a etichetat drept „extremiste”, deci nefrecventabile. Ionuț Cristache și invitatul său în emisiunea Ai Aflat! de joi, Doru Bușcu, au comentat această practică, o dublă măsură a partidelor când vine vorba de interese. Un alt subiect cheie abordat a fost strategia premierului care, deși a fost demis, continuă să-și consolideze poziția în Parlament. Urmăriți integral emisiunea pe canalul de Youtube.
Concesiile lui Ilie Bolojan
Ionuț Cristache: Nu ți se pare că Bolojan face orice ca să-și întărească efectivele din Parlament?
Doru Bușcu: Dar e normal pentru fiecare partid. Orice partid are această logică. Și USR–ul, cred că dacă ar putea să racoleze, ar lua oameni. Și PSD-ul face asta, a făcut-o.
Președintele PNL, Ilie Bolojan (C), participă la Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal, organizat la Romexpo în București, duminică, 21 iunie 2026. IOANA PADURARU / MEDIAFAX FOTO
Ionuț Cristache: Dar cum se împacă ideea de racolare cu ideea de spălare a acestor indivizi?
Doru Bușcu: Doar maghiarii nu pot lua… Am examen în limba maghiară la admitere.
Partidele își reevaluează „cordonul sanitar”
Ionuț Cristache: Tu, PNL, PSD și alții, Nicușor (Dan), mi-ai spus în tot răstimpul ăsta că ești apărătorul valorilor occidentale și nu trebuie să calci linia roșie pe care ai impus-o cu anumite partide de sorginte putinistă, extremistă, xenofob șamd. Păi bine, bine. Dar partidele alea sunt compuse din oameni și văd că cu oamenii nu au o problemă. Adică ce facem? Lipim eticheta lor la intrare în sediu? În rest, oamenii care compun acel partid nu sunt extremiști, xenofobi și așa mai departe?
Sloganuri de conjunctură
Doru Bușcu: Erau sloganuri pentru momentul ăla electoral.
Ionuț Cristache: Asta vreau. Eu vreau să demantelăm ipocrizia asta lor. Că de fapt nu a fost nimeni putinist, a fost o chestie de conjunctură.
Jocul de-a narațiunea
Doru Bușcu: Exact. În anumite momente să spui, să sprijini Rusia, poți părea putinist. În alte momente, cum ar fi fost înainte de conflictul (din Ucraina), era un lucru rațional să redeschizi relații comerciale cu Rusia, e folositor pentru economia românească. Poate că peste 5 ani, Rusia va fi invitată să adere la Uniunea Europeană. Și atunci ai fi pro-european dacă ai fi pro-rus. Sunt declarații de context. Sigur că nu rămâne nimic, dacă iei a puricat termenul de pro-occidental sau pro-european, când te referi la partide
Ionuț Cristache: E vorba de o impostură pe care unii au transformat-o în armă politică.
Doru Bușcu: Da, și au oferit un pretext pe care populația l-a acceptat, pentru că era nevoie de o narațiune.
Breaking
Ucraina a atacat cu drone una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, situată pe Volga
Forțele armate ucrainene au atacat noaptea trecută una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez din Kstovo, un pod important și alte ținte secundare, a anunțat Statul Major General de la Kiev, relatează Kyiv Post.
În urma atacului asupra rafinăriei a izbucnit un incendiu masiv, iar instalația de prelucrare a petrolului a fost direct afectată. Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez este una dintre cele mai mari întreprinderi de rafinare a petrolului din Rusia, cu o capacitate proiectată de aproximativ 15 milioane de tone metrice de țiței pe an și produce aproximativ 5 milioane de tone de benzină, furnizând combustibil regiunii Moscova. Aceasta se clasează pe locul patru în Rusia în ceea ce privește capacitatea de procesare la general și pe locul doi la producția de benzină.
Uzina de procesare a țițeiului a mai fost vizată anterior de atacurile cu drone ale Ucrainei și în aprilie, mai și iunie anul acesta.
Rafinăria producea benzină, motorină, combustibil pentru aviație, lubrifianți și alte produse utilizate, în mod special, pentru a satisface nevoile forțelor armate ale Rusiei.
De asemenea, Ucraina a bombardat și podul feroviar aflat peste râul Siverski Doneț, în apropiere de Stanîcino-Luhanske, pe care Rusia îl folosește pentru logistică militară și pentru mișcarea de personal pe frontul din Ucraina.
Rusia se confruntă cu o penurie de combustibil
În urma atacurilor constante ale Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia, țara se confruntă acum cu o criză de carburanți. Cu toate că Moscova deține printre cele mai mari rezerve de petrol din lume, bombardamentele constante ale ucrainenilor asupra rafinăriilor au afectat capacitatea de procesare a țițeiului.
Din cauza atacurilor cu drone asupra infrastructurii energetice, producția de benzină a Rusiei, al doilea cel mai mare exportator de țiței și al treilea cel mai mare exportator de produse petroliere rafinate din lume, a scăzut cu aproximativ 25% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, repararea rafinăriilor distruse de dronele ucrainene este îngreunată și de sancțiunile impuse de Occident, care au blocat accesul la piese de schimb.
În aceste condiții, Rusia se gândește să readucă pe piață producția de benzină și motorină cu standard de emisii interzise încă din 2013 pentru a face față cererii. Locuitorii din 85 de regiuni se confruntă cu o penurie de combustibil iar autoritățile au început să raționalizeze benzina pentru cetățenii de rând.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 20 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





