Breaking
„Campania electorală de anul acesta a fost foarte negativă”
Sociologul Ciprian Necula, activist și profesor universitar asociat, consideră că, la aceste alegeri, candidații au avut o campanie negativă, și mai puțin axată pe proiecte.
Invitații ediției exclusive cu ocazia zilei de 1 Decembrie „În opoziție cu Denise Rifai” au fost Costin Ciobanu, analist politic, Cosmin Popa, istoric și Ciprian Necula, sociolog.
„Trebuie să facem mai mult. Ok, da, și ce facem? Care sunt pașii pe care i-am gândit? Pentru că, apropo de asta, toată dezbaterea anterioară pentru prezidențiale a fost extrem de negativă. S-a mers pe «Ăla face, ăla a făcut, ăla a dres», în niciun caz «Ce fac eu». Foarte puțin despre programele policienilor care au candidat la prezidențiale. Eu am m-am uitat pe toate programele în așa fel încât să văd cu cine votez”, a spus Ciprian Necula.
Ciprian Necula este activist rom, membru fondator al Platformei Aresel, doctor în sociologie și profesor asociat SNSPA. A fost jurnalist, inițiator al unor campanii publice, promotor de proiecte socio-economice, analist politic, co-fondatorul unei întreprinderi sociale, liderul unei organizații non-guvernamentale rome, consultant pentru organizații internaționale. A ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și este membru fondator al platformei civice a romilor Aresel. Ciprian este doctor în sociologie și predă cursul „Masculinitate și etnicitate” la Universitatea SNSPA din București. El coordonează primul program european de master pe Studii Romani.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe TikTok Gândul.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Breaking
Axios: Conflictul dintre SUA și Iran se transformă într-un nou Război Rece
După ce conflictul dintre Statele Unite și Iran a intrat într-o stare latentă după armistițiul încheiat pe 8 aprilie și extins ulterior pe o perioadă nelimitată de Statele Unite, acesta riscă acum să escaladeze într-o formă modernă de Război Rece. Acest tip de război ar fi caracterizat de confruntări directe limitate, război economic și polarizarea marilor puteri.
În prezent, impasul în care au intrat Statele Unite cu privire la concluzionarea războiului cu Iranul nu prevede o finalitate imediată deoarece Teheranul tot tergiversează negocierile de pace, iar Statele Unite par că nu mai au energia necesară să continue campania militară.
Mai mulți oficiali americani au declarat pentru Axios că sunt îngrijorați de faptul că Statele Unite vor fi atrase într-un conflict înghețat, unde nu există nici război, dar nici acord de pace.
În scenariul unui Război Rece între SUA și Iran, americanii trebuie să își mențină forțele militare în regiune pentru mult timp, în timp ce Strâmtoarea Ormuz va rămâne în continuare închisă, blocada impusă de Statele Unite va rămâne în continuare în vigoare, iar ambele părți vor continua să aștepte până când cealaltă „va clipi prima”.
Într-un astfel de scenariu, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, „un conflict înghețat este cel mai rău lucru pentru Trump din punct de vedere politic și economic”, a declarat pentru Axios o sursă apropiată a președintelui american.
Trump are două opțiuni pe masă
În prezent, Donald Trump oscilează între a lansa noi atacuri asupra țintelor din Iran sau a aștepta să vadă dacă sancțiunile și blocada SUA vor pune atât de multă presiune pe Teheran astfel încât să îi atragă pe iranieni la masa negocierilor.
„Nivelul sancțiunilor asupra Iranului este extraordinar, presiunea asupra Iranului este extraordinară și cred că se pot face mai multe”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio, care este și consilierul pe probleme de securitate națională al lui Trump, într-un interviu acordat Fox News.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a intensificat campania de sancțiuni la adresa Iranului și a vizat direct instituțiile financiare, companiile de transport maritim și chiar rafinăriile din China care procesează petrolul iranian sancționat.
Pe de altă parte, mulți consilieri îl sfătuiesc pe președintele american să reia operațiunea militară pentru a depăși impasul actual.
Trump a discutat luni ultima propunere iraniană cu echipa de securitate a SUA, dar nu a luat o decizie în acest sens deoarece asta ar însemna să se amâne deciziile privind programul nuclear, principalul motiv pentru care Statele Unite au atacat Iranul.
Recomandările autorului:
O parte a Ucrainei va înceta să fie ucraineană dacă Kievul vrea să adere la UE. Ce spune cancelarul german despre pacea din Ucraina
Iranul vine cu un nou acord de pace care ar putea rezolva criza petrolului. Ce propuneri a înaintat Teheranul de data aceasta
Alianța NATO, afectată de declarațiile lui Donald Trump, ia în considerare să anuleze summitul de anul acesta din Turcia
Breaking
Emiratele Arabe Unite se retrag din OPEC și OPEC+
Emiratele Arabe Unite au anunțat, marți, că se retrag din OPEC și OPEC+, provocând o lovitură puternică grupurilor de exportatori de petrol și liderului lor de facto, Arabia Saudită, într-un moment în care războiul cu Iranul a provocat un șoc energetic fără precedent și a destabilizat economia mondială.
Știre în curs de actualizare.
Breaking
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, dezvăluie „cel mai caraghios lucru pe care îl spun apărătorii Guvernului Bolojan”
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirmă că România a fost adusă într-o situație de criză economică de către actualul Guvern Bolojan. În opinia sa, stabilitatea țării, despre care vorbesc apărătorii premierului, este „cel mai caraghios lucru” pe care îl vedem în această perioadă.
Invocarea unor „consecințe economice”, în cazul demiterii primului-ministru, ar fi o diversiune a susținătorilor Guvernului Bolojan, crede Peiu.
„Avem cea mai mare inflație din UE”
Într-o postare pe Facebook, Petrișor Peiu susține că România este, deja, în plină criză economică. Țara noastră are, sub conducerea lui Ilie Bolojan, cele mai mari dezechilibre din Uniunea Europeană, de la inflație și deficit bugetar până la scădere economică și consum în recul.
Astfel stând lucrurile, senatorul AUR arată că invocarea unor „consecințe economice” pentru demiterea Guvernului este o diversiune care ignoră realitatea.
Iată postarea integrală a parlamentarului care luni, la prima oră, a anunțat inițierea procedurii de depunere a unei moțiuni de cenzură împotriva Executivului:
„Cel mai caraghios lucru pe care îl spun apărătorii guvernului Bolojan este faptul că demiterea Executivului ar avea «grave consecințe economice».
Păi, oameni buni, cu Guvernul Bolojan în funcție, avem asa:
- cea mai mare inflație din UE, cam 10%;
- cel mai mare deficit bugetar din UE, cam 8%;
- cel mai mare deficit comercial si de cont curent din UE, peste 30 de miliarde de euro;
- trei trimestre consecutive de scădere economică;
- scăderea, timp de opt luni la rând, a consumului;
- pensiile înghețate pentru al doilea an consecutiv;
- cheltuielile cu dobânzile cele mai mari din UE, peste 3% din PIB.
Suntem în plina criza economică sub Guvernul Bolojan, dar voi vreți să nu schimbăm Guvernul pentru a nu avea consecințe economice?”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Sondaj Gândul. Ziarul a întrebat cititorii: „Vă doriți ca PSD și AUR să guverneze împreună?” Răspunsurile au fost 64% vs. 35%. Au votat 2.700 de cititori
Ilie Bolojan acuză o conspirație PSD-AUR împotriva sa: Asistăm de facto la crearea unei noi alianțe / Grindeanu a mințit
Moțiune de cenzură PSD-AUR. George Simion: „Pe 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”
Reacția Dianei Șoșoacă după ce PSD și AUR au anunțat inițierea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului
-
Breakingacum 3 zileMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Breakingacum 2 zileUn nou cutremur de magnitudine 6,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia. Experții spun că există riscul unui cutremur major
-
Breakingacum o ziȘeful Ryanair avertizează: două companii cu mii de curse în România riscă să intre în colaps până la iarnă
-
Actualitateacum 3 zileCât costă o călătorie cu metroul în capitalele europene. Biletul în București ar putea crește substanțial pentru a doua oară în 2026
-
Actualitateacum 3 zile26 aprilie: Ziua în care a avut loc dezastrul nuclear de la Cernobîl
-
Actualitateacum 2 zileFragmente de dronă, găsite în județul Tulcea. Specialiști ai MApN și SRI sunt la fața locului
-
Actualitateacum 2 zileCum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați
-
Actualitateacum 2 zileCSM București, calificare magistrală în careul de ași al Ligii Campionilor. „Tigroaicele”, în final Four, după 8 ani




