Breaking
Categoria de pensionari din România care riscă să rămână FĂRĂ pensii în 2025
Cine sunt pensionarii care riscă să rămână fără pensii în 2025. Află, în acest articol, la ce trebuie să fie atenți pensionarii, ca să nu rămână fără bani. Ce schimbări a adus noua Lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie.
Pensionarii trebuie să fie atenți la mai multe situații în care pot să rămână fără pensie. Astfel, o primă situație îi vizează pe pensionarii care încă muncesc.
Potrivit noii Legi a pensiilor, pensionarii pot să cumuleze pensia cu veniturile în două situații: fie dacă obțin venituri din activități pentru care se datorează contribuții sociale, fie dacă desfășoară activități ca prestatori casnici, potrivi Legii 111/2022, pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale, indifferent de nivelul veniturilor obținute.
Pensionarii care riscă să piardă pensia
O noutate inclusă de Legea nr. 360/2023 în ce privește sistemul public de pensii este aceea că pensionarii de invaliditate pot să cumuleze acum pensia cu alte venituri, indifferent de gradul de invaliditate (I, II sau III), potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Pensii Publice.
Dar sunt pensionari care nu pot cumula pensia cu alte venituri. Este vorba despre soțul supraviețuitor al unei pensii de urmaș, care nu poate cumula pensia cu venituri lunare, dacă acestea sunt mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată (3.700 de lei, începând cu data de 1 iulie 2024).
Mai mult, beneficiarul unei pensii anticipate nu poate cumula pensia cu veniturile lunare, dacă acestea sunt realizate în baza unui contract de muncă, în baza unui raport de serviciu sau ca persoană care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care este numită în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, dar și membrul co-operator dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale cărei drepturi și obligații sunt assimilate, în condițiile legii, cu cele ale persoanelor mai sus menționate.
Pensionarii care trebuie să depună certificatul de viață, ca să nu rămână fără pensie
O altă situație în care pensionarii pot să rămână fără pensie îi vizează pe penesionarii din străinătate. Ei trebuie să completeze un certificat de viață. Dacă acest certificat nu se depune, Casa de Pensii nu mai trimite respectivului pensionar suma care îi revine ca pensie. Certificatul se trimite pe 31 martie și pe 30 septembrie.
Ordinul spune că pentru a beneficia de drepturile cuvenite din partea casei teritoriale de pensii competente, beneficiarul nerezident are obligația de a transmite un certificat care atestă faptul că acesta este în viață.
În cazul noilor beneficiari nerezidenți, dacă între data depunerii cererii de pensionare și data primei plăți a pensiei stabilite prin decizia de acordare a unor drepturi de pensie au trecut mai mult de șase luni, casa teritorială de pensii competentă o să transmit, împreună cu decizia de acordare a unor drepturi de pensie și cu o scrisoare de informare, un exemplar al certificatului de viață, urmând ca prima plată a pensiei să se efectueze după primirea exemplarului competent al certificatului, semnat și ștampilat, atestând faptul că beneficiarul este în viață.
Dacă beneficiarii nerezidenți au transmis direct casei teritoriale de pensii competente sau prin intermediul instituției de asigurări sociale de pe teritoriul statului de ședere obișnuită detaliile bancare actuale, în perioadă de 6 luni, obligația confirmării existenței noilor beneficiari nerezidenți prin transmiterea unui certificat de viață se stinge.
Alte cazuri în care pensionarii pot rămâne fără pensie
În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre aceste cause:
- pensionarul a decedat
- pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pnesia
- pensionarul cu invaliditate, pensionarul urmaș care și-a redobândit capacitatea de muncă, conform legii
- au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș nu s-a prezentat la termenul de revizuire documentele medicale și rezultatul investigațiilor medicale solicitate de medical expert al sigurărilor sociale din cadruș caselor teritoriale de pensii
- au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș nu a mai urmat programele recuperatorii prevăzute la articolul 71 alin. (1).
- copilul, beneficiar al unei pensii de urmaș, care a împlinit vârsta de 26 de ani
- pensionarul urmaș a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunea de omor, comisă asupra susținătorului
- soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, care s-a recăsătorit
- a expirat perioada de 6 luni de la data decesului susținătorului.
- ultimul copil a împlinit vârsta de 7 ani, în cazul pensiei de urmaș acordată soțului supravițeuitor
CITEȘTE ȘI:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Breaking
Doru Bușcu: Bolojan se întărește în Parlament
Președintele reales al PNL, Ilie Bolojan, racolează noi membri, inclusiv de la formațiunile politice pe care oficial partidul brătienilor le-a etichetat drept „extremiste”, deci nefrecventabile. Ionuț Cristache și invitatul său în emisiunea Ai Aflat! de joi, Doru Bușcu, au comentat această practică, o dublă măsură a partidelor când vine vorba de interese. Un alt subiect cheie abordat a fost strategia premierului care, deși a fost demis, continuă să-și consolideze poziția în Parlament. Urmăriți integral emisiunea pe canalul de Youtube.
Concesiile lui Ilie Bolojan
Ionuț Cristache: Nu ți se pare că Bolojan face orice ca să-și întărească efectivele din Parlament?
Doru Bușcu: Dar e normal pentru fiecare partid. Orice partid are această logică. Și USR–ul, cred că dacă ar putea să racoleze, ar lua oameni. Și PSD-ul face asta, a făcut-o.
Președintele PNL, Ilie Bolojan (C), participă la Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal, organizat la Romexpo în București, duminică, 21 iunie 2026. IOANA PADURARU / MEDIAFAX FOTO
Ionuț Cristache: Dar cum se împacă ideea de racolare cu ideea de spălare a acestor indivizi?
Doru Bușcu: Doar maghiarii nu pot lua… Am examen în limba maghiară la admitere.
Partidele își reevaluează „cordonul sanitar”
Ionuț Cristache: Tu, PNL, PSD și alții, Nicușor (Dan), mi-ai spus în tot răstimpul ăsta că ești apărătorul valorilor occidentale și nu trebuie să calci linia roșie pe care ai impus-o cu anumite partide de sorginte putinistă, extremistă, xenofob șamd. Păi bine, bine. Dar partidele alea sunt compuse din oameni și văd că cu oamenii nu au o problemă. Adică ce facem? Lipim eticheta lor la intrare în sediu? În rest, oamenii care compun acel partid nu sunt extremiști, xenofobi și așa mai departe?
Sloganuri de conjunctură
Doru Bușcu: Erau sloganuri pentru momentul ăla electoral.
Ionuț Cristache: Asta vreau. Eu vreau să demantelăm ipocrizia asta lor. Că de fapt nu a fost nimeni putinist, a fost o chestie de conjunctură.
Jocul de-a narațiunea
Doru Bușcu: Exact. În anumite momente să spui, să sprijini Rusia, poți părea putinist. În alte momente, cum ar fi fost înainte de conflictul (din Ucraina), era un lucru rațional să redeschizi relații comerciale cu Rusia, e folositor pentru economia românească. Poate că peste 5 ani, Rusia va fi invitată să adere la Uniunea Europeană. Și atunci ai fi pro-european dacă ai fi pro-rus. Sunt declarații de context. Sigur că nu rămâne nimic, dacă iei a puricat termenul de pro-occidental sau pro-european, când te referi la partide
Ionuț Cristache: E vorba de o impostură pe care unii au transformat-o în armă politică.
Doru Bușcu: Da, și au oferit un pretext pe care populația l-a acceptat, pentru că era nevoie de o narațiune.
Breaking
Ucraina a atacat cu drone una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, situată pe Volga
Forțele armate ucrainene au atacat noaptea trecută una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez din Kstovo, un pod important și alte ținte secundare, a anunțat Statul Major General de la Kiev, relatează Kyiv Post.
În urma atacului asupra rafinăriei a izbucnit un incendiu masiv, iar instalația de prelucrare a petrolului a fost direct afectată. Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez este una dintre cele mai mari întreprinderi de rafinare a petrolului din Rusia, cu o capacitate proiectată de aproximativ 15 milioane de tone metrice de țiței pe an și produce aproximativ 5 milioane de tone de benzină, furnizând combustibil regiunii Moscova. Aceasta se clasează pe locul patru în Rusia în ceea ce privește capacitatea de procesare la general și pe locul doi la producția de benzină.
Uzina de procesare a țițeiului a mai fost vizată anterior de atacurile cu drone ale Ucrainei și în aprilie, mai și iunie anul acesta.
Rafinăria producea benzină, motorină, combustibil pentru aviație, lubrifianți și alte produse utilizate, în mod special, pentru a satisface nevoile forțelor armate ale Rusiei.
De asemenea, Ucraina a bombardat și podul feroviar aflat peste râul Siverski Doneț, în apropiere de Stanîcino-Luhanske, pe care Rusia îl folosește pentru logistică militară și pentru mișcarea de personal pe frontul din Ucraina.
Rusia se confruntă cu o penurie de combustibil
În urma atacurilor constante ale Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia, țara se confruntă acum cu o criză de carburanți. Cu toate că Moscova deține printre cele mai mari rezerve de petrol din lume, bombardamentele constante ale ucrainenilor asupra rafinăriilor au afectat capacitatea de procesare a țițeiului.
Din cauza atacurilor cu drone asupra infrastructurii energetice, producția de benzină a Rusiei, al doilea cel mai mare exportator de țiței și al treilea cel mai mare exportator de produse petroliere rafinate din lume, a scăzut cu aproximativ 25% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, repararea rafinăriilor distruse de dronele ucrainene este îngreunată și de sancțiunile impuse de Occident, care au blocat accesul la piese de schimb.
În aceste condiții, Rusia se gândește să readucă pe piață producția de benzină și motorină cu standard de emisii interzise încă din 2013 pentru a face față cererii. Locuitorii din 85 de regiuni se confruntă cu o penurie de combustibil iar autoritățile au început să raționalizeze benzina pentru cetățenii de rând.
Breaking
Bacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
Absolvenții de liceu susțin, astăzi, 2 iulie, cea de-a treia probă din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, respectiv proba la alegere a profilului. Aceasta este ultima probă pentru majoritatea elevilor, cu excepția celor care aparțin minorităților naționale, care mai au de susținut vineri proba la Limba și literatura maternă.
În această sesiune a Bacalaureatului sunt înscriși aproape 131.000 de elevi, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Elevii susține examenul, la alegere, în funcție de profil și specializare, la una dintre următoarele discipline:
- Anatomie și fiziologie umană;
- Biologie vegetală și animală;
- Chimie;
- Economie;
- Fizică;
- Geografie;
- Informatică;
- Logică, argumentare și comunicare;
- Psihologie;
- Sociologie;
- Filosofie;
Bacalaureat 2026. Reguli pentru candidați
Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 08:30, iar proba începe la ora 09:00. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul încheierii distribuirii acestora în sălile de examen.
Candidații pot intra în centrele de examen între orele 7.30 și 8.30, pe baza unui act de identitate valid. În intervalul 8.30 – 9.00, profesorii asistenți le vor explica regulile de desfășurare a probei. În sălile de examen, candidații vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, iar proba este monitorizată audio-video.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, manuale, dicționare, culegeri, notițe, ghiozdane, rucsacuri, poșete sau orice mijloace electronice de calcul, stocare ori comunicare. Obiectele interzise trebuie lăsate în sala special amenajată pentru depozitare. Candidații care refuză să le depoziteze nu pot susține examenul.
Calendar Bac 2026 – sesiunea iunie-iulie
Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat 2026, ultima probă din sesiunea iunie-iulie va avea loc vineri, 3 iulie, când absolvenții care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale vor susține examenul la Limba și literatura maternă.
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română – probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Rezultatele inițiale vor fi publicate în data de 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și pe 8 și 9 iulie, se pot depune cereri de vizualizare a lucrărilor și de contestații. Contestațiile sunt soluționate între 9 și 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Pentru ca un elev să promoveze examenul de Bacalaureat, el trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă, iar media generală trebuie să fie cel puțin 6.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 10 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic





