Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Călin Georgescu, MESAJ dur pentru Elena Lasconi, după ce aceasta nu ar fi acceptat dezbaterile de la TVR

Publicat

pe

Călin Georgescu, MESAJ dur pentru Elena Lasconi, după ce aceasta nu ar fi acceptat dezbaterile de la TVR

Călin Georgescu, candidatul independent la președinția România, a declarat că i-a adresat de două ori Elenei Lasconi invitația de a se întâlni într-o dezbatere la TVR, dar a fost refuzat de candidata USR la președinția României.

Prezidențiabilul Călin Georgescu – cel care se va duela în durul doi al prezidențialelor pentru fotoliul de la Cotroceni cu Elena Lasconi, președinta USR – a avut un mesaj critic la adresa acesteia, afirmând că refuzurile unei dezbateri, reprezintă o lipsă de respect, în primul rând la adresa poporului român.

Dânsa a spus că nu are ore necesare pentru acest lucru.

„Despre doamna Lasconi vorbește un popor întreg. Eu pot să vă spun că,  la acest capitol, așa cum am precizat în spațiul public, am înaintat dânsei, de două ori invitația. Prima dată, pentru o dezbatere elegantă, zic în fața poporului român, pe care am dorit-o la Televiziunea Națională, pe data de 5 decembrie, adică mâine. Și această invitație a fost lansată deja de săptămâna trecută, de la primul tur.

Dânsa a refuzat prima dată, spunând că eu nu știu ce înseamnă democrația. Am făcut din nou o solicitare la Televiziune Română care a acceptat și echipa mea a spus că dorim să invităm o serie de jurnaliști de la alte televiziuni care să ne pună întrebări. Adică, să fie un lucru foarte deschis și foarte transparent, iar dânsa a spus că nu are ore necesare pentru acest lucru.

Prin urmare, este o lipsă de respect, în primul rând față de poporul român. Nu mai vorbim de faptul că atunci când am fost la TVR, dânsa n-a fost la niciun fel de dezbatere, mă rog, probabil că nu știe adresa, eu aș fi dat-o cu mare plăcere, de fapt i-am și scris-o,  în eventualitatea că nu știe sigur unde este Televiziunea Română”, a precizat Călin Georgescu la Realitatea Tv.

Reacția echipei lui Călin Georgescu privind posibila dezbatere cu Elena Lasconi

„Revenim cu informarea privind invitația declinată a doamnei Lasconi de a participa la o dezbatere televizată 1:1 cu domnul Călin Georgescu. Astăzi, până la ora 12:00, reprezentanții TVR urmau să ofere o confirmare legată de prezența doamnei Lasconi. Această confirmare nu a mai apărut. Din acest moment, considerăm că discuția este încheiată.

În același timp, legat de afirmația doamnei Lasconi din cadrul unei emisiuni prin care îl acuza pe domnul Georgescu că-i este frică de o confruntare directă considerăm afirmația eronată. Tot în cadrul aceleeași emisiuni în care a fost invitată în seara zilei de 3 noiembrie, doamna Lasconi a afirmat ulterior și faptul că „nu mai are ore în program (n.r. pentru o dezbatere)”. Domnul Călin Georgescu mulțumește TVR pentru implicarea impecabilă de care a dat dovadă în acest demers”, este mesajul transmis de echipa candidatului independent, citat de stiripesurse.

Elena Lasconi: „Eu cred că nu mai există deja timp în program”

Întrebată dacă va lua parte la o dezbatere, la o confruntare directă între ea și contra-candidatul turului doi ale alegerilor prezidențiale, Elena Lasconi a spus că „nu mai are timp în program”, adăugând însă și faptul că lui Călin Georgescu, contracandidatul său la fotoliul de la Cotroceni, îi este frică de apariții.

„Eu cred că nu mai există deja timp în program. Pe de altă parte, nu cred că o să vină, lui îi este frică de apariții, de a intra în contact cu oamenii, iar eu nu mai am timp disponibil în program. Până sâmbătă dimineață mai este foarte puțin timp, și mă bucur că am ocazia să mă adresez românilor, deoarece sunt invitată la televiziuni“, a spus Elena Lasconi, în direct, la Antena 3 CNN.

CITIȚI ȘI:

Posibila DEZBATERE Lasconi-Georgescu, ANULATĂ. Președinta USR nu ar fi confirmat prezența la TVR: „Considerăm că discuția este încheiată”

Marcel CIOLACU, după întâlnirea cu Elena Lasconi: Drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând valorile tradiţionale

Călin Georgescu: „Elena Lasconi a REFUZAT dezbaterea cu mine. Am chemat-o de două ori”

Elena LASCONI critică propunerea lui Călin Georgescu privind condiționarea investițiilor străine: O altă declarație populistă cu care ne-am obișnuit



Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Publicat

pe

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?

Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.

Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.

Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Publicat

pe

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.

Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Anunțul Poliției Olt

„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.

Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan

Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.

„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Tom Skerritt, starul din Top Gun și Alien, a murit la vârsta de 93 de ani

Publicat

pe

Tom Skerritt, starul din Top Gun și Alien, a murit la vârsta de 93 de ani

Tom Skerritt, actorul versatil care, de-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, a interpretat roluri memorabile în producții precum „Top Gun”, „Picket Fences”, „M*A*S*H” și „Alien”, a încetat din viață. Familia sa a confirmat vestea pentru publicația Deadline. Starul avea 93 de ani.

În rolurile secundare, Skerritt a rămas adesea memorabil datorită prezenței sale discrete, dar puternice, și a zâmbetului său molipsitor. În serialul „Picket Fences”, însă, el a deținut rolul principal, șeriful Jimmy Brock, interpretare pentru care a fost recompensat cu un premiu Emmy.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum o oră

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 8 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 14 ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum 20 de ore

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum o zi

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum o zi

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Actualitateacum 2 zile

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare în...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro