Breaking
A fost o bătălie între facțiunile din serviciile secrete. Războiul se poate și cu alte mijloace
Rebelii sirieni au anunțat capturarea celui de-al doilea oraș important din Siria. Armata regimului condus de Bashar al-Assad și-a retras trupele din Hama. Este al doilea eșec răsunător după ce dictatorul sirian după capturarea orașului Aleppo de către rebeli.
Liderul grupului islamist militant Hayat Tahrir al-Sham (HTS), Abu Mohammed al-Julani, a proclamat „victoria” armatei sale în Hama. Teroristul căutat de peste 10 ani de către SUA a promis că nu va exista „răzbunare”.
După Aleppo și Hama, ar putea urma Homs
Anterior, luptătorii HTS și aliații lor au preluat închisoarea centrală din Hama și au eliberat prizonieri în mijlocul unor lupte violente. Hama are o populație de un milion de locuitori și se află la 110 km sud de Aleppo.
Unul dintre cele mai mari orașe din Siria a fost capturat de rebeli săptămâna trecută, lansând o ofensivă surpriză din bastionul lor din nord-vest.
Comandantul rebel le-a transmis locuitorilor orașului Homs că „a venit timpul vostru”.
Bashar al-Assad, în dificultate. Pentru moment, iranienii și rușii nu-l pot ajuta
Dictatorul Bashar al-Assad, răspunzător pentru trei atacuri chimice asupra populației, s-a bazat pe Rusia și Iran pentru a-și înfrunta opozanții. Dar Iranul e preocupat de războiul proxy cu Israelul, iar pentru Rusia, capturarea de noi teritorii din Ucraina este prioritară.
Avansul rebelilor sirieni ar putea amenința supraviețuirea regimului condus de Assad, aflat la putere din anul 2000. Mai mult de jumătate de milion de oameni au fost uciși de la izbucnirea războiului civil în 2011, după ce regimul a reprimat violent protestele pașnice pro-democratice.
Rebelii au spart liniile de apărare ale armatei siriene la nord de Hama, după mai multe zile de lupte grele. Armata siriană a trimis întăriri în oraș după capturarea orașului Aleppo. Dar, în ciuda sprijinului din partea atacurilor aeriene ruse și al luptătorilor susținuți de Iran, armata siriană nu a reușit să prevină căderea Hama joi sub controlul rebelilor conduși de Julani, scrie BBC.
Sursa Foto: Profimedia
Citește și: Război Civil în Siria. Un terorist capturează orașul Aleppo. Bashar al Assad are probleme cu rebelii, dar Rusia nu-i poate trimite întăriri
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
Breaking
Tom Skerritt, starul din Top Gun și Alien, a murit la vârsta de 93 de ani
Tom Skerritt, actorul versatil care, de-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, a interpretat roluri memorabile în producții precum „Top Gun”, „Picket Fences”, „M*A*S*H” și „Alien”, a încetat din viață. Familia sa a confirmat vestea pentru publicația Deadline. Starul avea 93 de ani.
În rolurile secundare, Skerritt a rămas adesea memorabil datorită prezenței sale discrete, dar puternice, și a zâmbetului său molipsitor. În serialul „Picket Fences”, însă, el a deținut rolul principal, șeriful Jimmy Brock, interpretare pentru care a fost recompensat cu un premiu Emmy.
Breaking
Daniel Zamfir anunță că a început „deuserizarea” ministerului Economiei. Publică fotografii și vorbește de „termite-consilieri”
Noul ministru al Economiei, Daniel Zamfir, a transmis un mesaj pe Facebook, în care anunță, într-o manieră ironică, „desuserizarea ministerului”, o referire evidentă la plecarea foștilor demnitari USR din cadrul Excutivului, odată cu învestirea Guvernului Niculescu.
În cadrul aceleiași postări, Zamfir continuă ironiile și îi numește pe predecesorii săi din USR o „armată de termite-consilieri”. Amintim că funcția de ministru al Economiei și Digitalizării din guvernul demis a fost ocupată de USR-istul Irineu Darău, vizat într-un scandal de corupție la vârful Guvernului, în care a fost anchetat și fostul vicepremier, Oana Gheorghiu.
„Deuserizarea ministerului continua.
O armata de termite-consilieri si consilieri onorifici-pleaca acasa”, scrie Daniel Zamfir.
Surse Gândul: Irineu Darău, vizat într-un dosar de corupție, în care ar fi fost implcată Oana Gheorghiu
Amintim că în luna iunie 2026, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început audierile în dosarul pentru fapte de corupție posibil săvârșite de vicepremierul Oana Gheorghiu în favoarea grupului german Schwarz.
Surse Gândul au afirmat, la acel moment, că ancheta viza și audierea miniștrilor Irinel Darău și Radu Miruță, care ar fi cunoscut aspectele cele mai importante legate de cazul Schwarz.
Cei doi demnitari ar fi fost la curent cu detalii privind semnarea unui proiect de hotărâre de guvern, care a fost șters apoi de pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în decembrie 2025.
Documentul ar fi cuprins punctele de vedere de la avizatori (printre care și Ministerul Justiției și Finanțelor), inclusiv al ADR și semnătura lui Radu Miruță.
USR s-a retras în opoziție
Comitetul politic al USR a decis cu doar câteva zile înaintea votului de învestitură pentru Guvernul Niculescu să nu voteze noul Cabinet și să se retragă în opoziție.
Conducerea partidului și-a menținut poziția de a nu vota un Executiv ce include Partidul Social Democrat și a subliniat că este „împotriva învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu”.
-
Stirea zileiacum 3 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Breakingacum 3 zileÎncă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
-
Actualitateacum 3 zile„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
-
Uncategorizedacum 3 zileAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Anunturiacum 3 zilePariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Breakingacum 3 zile„Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” începe marți, 20 octombrie, de la ora 20:30, live pe Gândul. În exclusivitate, Mihail Neamțu, analiza Guvernulului Niculescu. Cine câștigă și cine pierde în noul joc politic





