Connect with us

Breaking

Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale: Procesul electoral, „viciat”. DOCUMENT

Publicat

pe

Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale: Procesul electoral, „viciat”. DOCUMENT

CCR a publicat, în această seară, motivarea deciziei de a anula alegerile prezidențiale și de a relua procesul electoral.

CCR afirmă că după declasificarea documentelor prezentate în ședința CSAT, Curtea a luat act de conținutul lor și a constatat că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”.

„După declasificarea la data de 4 decembrie 2024 a documentelor prezentate în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie 2024 și aducerea acestora la cunoștință publică, Curtea a luat act de conținutul lor. Față de cele prezentate în cuprinsul «Notelor de informare» ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă, ale Serviciului de Informații Externe, ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au fost înregistrate la Administrația prezidențială sub nr.DSN1/1741/4.12.2024, nr.DSN1/1740/4.12.2024, nr.DSN1/1742/4.12.2024 și nr.DSN1/1743/4.12.2024, respectiv nr.DSN1/1701/2.12.2024, Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.

Curtea mai face referire și la „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali”

Curtea mai face referire și la „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, conform notelor de informare transmise de servicii.

„Mai precis, libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie presupune dreptul de a obține informații corecte despre candidați și procesul electoral din toate sursele, inclusiv online, precum și protecția împotriva influenței nejustificate, prin acte/ fapte nelegale și disproporționate, asupra comportamentului de vot. Publicitatea politică se poate transforma uneori într-un „vector de dezinformare, în special atunci când […] nu își dezvăluie caracterul politic, provine de la sponsori din afara Uniunii sau face obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialului publicitar” [a se vedea, și Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 martie 2024 privind privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, considerentul 4]. Pe cale de consecință, trebuie exclusă ingerința unor entități statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă sau dezinformare electorală. În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale conform Legii nr.370/2004. În plus, candidatul a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voință a alegătorilor”, arată motivarea.

”Astfel, declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în „Notele de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă și a Serviciului Român de Informații”

”Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transparenței finanțării campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desfășurării alegerilor”, se mai arată în motivare.

Curtea susține că libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie include dreptul de a fi correct informați înainte de a se lua o decizie.

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR vineri, cu două zile înainte de turul II între Călin Georgescu și Elena Lasconi, și în plină votare în diaspora. Această hotărâre a fost luată în urma a patru sesizări făcute la CCR pentru anularea alegerilor, după ce Adminsitrația Prezidențială a desecretizat documentele din CSAT. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.

Amintim că primul tur fusese validat de CCR după o săptămână, după ce CCR a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.



Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Emiratele Arabe Unite se retrag din OPEC și OPEC+

Publicat

pe

Emiratele Arabe Unite se retrag din OPEC și OPEC+

Emiratele Arabe Unite au anunțat, marți, că se retrag din OPEC și OPEC+, provocând o lovitură puternică grupurilor de exportatori de petrol și liderului lor de facto, Arabia Saudită, într-un moment în care războiul cu Iranul a provocat un șoc energetic fără precedent și a destabilizat economia mondială.

Știre în curs de actualizare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, dezvăluie „cel mai caraghios lucru pe care îl spun apărătorii Guvernului Bolojan”

Publicat

pe

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, dezvăluie „cel mai caraghios lucru pe care îl spun apărătorii Guvernului Bolojan”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirmă că România a fost adusă într-o situație de criză economică de către actualul Guvern Bolojan. În opinia sa, stabilitatea țării, despre care vorbesc apărătorii premierului, este „cel mai caraghios lucru” pe care îl vedem în această perioadă.

Invocarea unor „consecințe economice”, în cazul demiterii primului-ministru, ar fi o diversiune a susținătorilor Guvernului Bolojan, crede Peiu.

„Avem cea mai mare inflație din UE”

Într-o postare pe Facebook, Petrișor Peiu susține că România este, deja, în plină criză economică. Țara noastră are, sub conducerea lui Ilie Bolojan, cele mai mari dezechilibre din Uniunea Europeană, de la inflație și deficit bugetar până la scădere economică și consum în recul.

Astfel stând lucrurile, senatorul AUR arată că invocarea unor „consecințe economice” pentru demiterea Guvernului este o diversiune care ignoră realitatea.

Iată postarea integrală a parlamentarului care luni, la prima oră, a anunțat inițierea procedurii de depunere a unei moțiuni de cenzură împotriva Executivului:

Cel mai caraghios lucru pe care îl spun apărătorii guvernului Bolojan este faptul că demiterea Executivului ar avea «grave consecințe economice».

Păi, oameni buni, cu Guvernul Bolojan în funcție, avem asa:

  • cea mai mare inflație din UE, cam 10%;
  • cel mai mare deficit bugetar din UE, cam 8%;
  • cel mai mare deficit comercial si de cont curent din UE, peste 30 de miliarde de euro;
  • trei trimestre consecutive de scădere economică;
  • scăderea, timp de opt luni la rând, a consumului;
  • pensiile înghețate pentru al doilea an consecutiv;
  • cheltuielile cu dobânzile cele mai mari din UE, peste 3% din PIB.

Suntem în plina criza economică sub Guvernul Bolojan, dar voi vreți să nu schimbăm Guvernul pentru a nu avea consecințe economice?”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Sondaj Gândul. Ziarul a întrebat cititorii: „Vă doriți ca PSD și AUR să guverneze împreună?” Răspunsurile au fost 64% vs. 35%. Au votat 2.700 de cititori

Ilie Bolojan acuză o conspirație PSD-AUR împotriva sa: Asistăm de facto la crearea unei noi alianțe / Grindeanu a mințit

Moțiune de cenzură PSD-AUR. George Simion: „Pe 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”

Reacția Dianei Șoșoacă după ce PSD și AUR au anunțat inițierea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Cum trăiește, în pușcărie, Dani Mocanu

Publicat

pe

Cum trăiește, în pușcărie, Dani Mocanu

Dani Mocanu a fost transferat, la jumătatea săptămânii trecute, la Penitenciarul Jilava. Inițial, cântărețul a fost închis la Rahova, unde a stat într-o celulă aglomerată, alături de alți 24 de condamnați.

Frații Dani și Nando Mocanu au fost aduși în România, de la Napoli, la data de 20 martie.

Cei doi plecaseră din țară înainte să fie condamnați definitiv la 4 și respectiv 7 ani de închisoare pentru o tentativă de omor comisă în contextul unei bătăi de stradă care a avut loc într-o benzinărie din Pitești.

Frații Dani și Nando Mocanu, separați în închisoare

Atunci, împreună cu mai multe persoane, frații Mocanu ar fi bătut un bărbat cu o rangă, iar medicii legiști au stabilit că rănile suferite i-au pus viața în pericol.

Dani Mocanu, obișnuit să trăiască pe picior mare

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, la momentul încarcerării, mai mulți deținuți s-au repezit la manelist să-i ia bagajele și să i le care până la camera în care urma să petreacă perioada de carantină.

După cele 21 de zile de carantină, Dani Mocanu a fost încarcerat în regim semideschis, în timp ce fratele lui a fost plasat în altă secție, în condițiile în care are regim de executare închis.

Ca urmare, spun sursele Gândul, de atunci cei doi frați nu s-au mai văzut.

Cântărețul a cerut să fie trimis la muncă

Dani Mocanu ar fi fost cazat alături de alți 24 de condamnați, majoritatea fără istoric violent.

Acesta ar primi mâncare de acasă și i-ar ajuta cu hrană pe unii dintre colegii de celulă.

Surse din cadrul ANP au dezvăluit că interpretul de muzică de petrecere frecventa sala de forță. În plus, ar fi făcut cerere către conducerea penitenciarului să-l repartizeze la muncă.

Frații Dani și Nando Mocanu

Totodată, conform surselor Gândul, Mocanu ar fi solicitat inclusiv să rămână închis la Penitenciarul Rahova pentru restul pedepsei, în condițiile în care urmează să fie transferat la Penitenciarul Mioveni, deoarece are domiciliul în județul Argeș.

Săptămâna trecută, în cursul zilei de joi, Mocanu ar fi fost urcat în dubă și trimis la Penitenciarul Jilava.

El ar fi fost cazat la Secția a II-a, cunoscută printre deținuți și drept „Secția cocalarilor”, unde majoritatea condamnaților au o situație financiară modestă.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

PE cere un buget mai mare pentru blocul comunitar. Siegfried Mureșan: Suntem pregătiți să ne implicăm PE cere un buget mai mare pentru blocul comunitar. Siegfried Mureșan: Suntem pregătiți să ne implicăm
Actualitateacum 4 ore

PE cere un buget mai mare pentru blocul comunitar. Siegfried Mureșan: Suntem pregătiți să ne implicăm

Parlamentul European cere un buget al UE mai mare și mai ambițios pentru perioada 2028–2034, care să mențină finanțarea pentru...

O dronă, depistată pe un bloc din centrul Chișinăului. Mai mulți moldoveni au fost evacuați O dronă, depistată pe un bloc din centrul Chișinăului. Mai mulți moldoveni au fost evacuați
Actualitateacum 10 ore

O dronă, depistată pe un bloc din centrul Chișinăului. Mai mulți moldoveni au fost evacuați

O dronă ar fi fost depistată în noaptea de luni spre marți pe acoperișul unui bloc de locuințe din centrul...

„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena „Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena
Actualitateacum 16 ore

„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena

Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro, datoria publică urmând să scadă sub cea a...

Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen” Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen”
Actualitateacum 23 de ore

Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen”

Statele Unite își adaptează rapid strategiile militare în fața noilor realități de pe câmpul de luptă, după ce au testat,...

De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță? De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță?
Actualitateacum o zi

De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță?

În proiectele industriale, logistice sau comerciale complexe, siguranța nu înseamnă doar respectarea unor norme minime. Înseamnă o structură care se...

Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite? Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite?
Actualitateacum o zi

Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite?

Atât Regele Charles al III-lea cât și Donald Trump au a-și pune mari speranțe în ceea ce poate fi un...

Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile
Actualitateacum o zi

Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile

Vremea se răcește accentuat de luni, 27 aprilie, în întreaga țară, cu temperaturi sub media perioadei și ploi în anumite...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro