Breaking
FCSB deja CALIFICATĂ mai departe în Europa League! Remiză cu echipă din Bundesliga
FCSB a scos un rezultat excelent joi seara, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia germană Hoffenheim, în a şasea etapă din Liga Europa.
Bucureștenii mai au de disputat două partide: cu Qarabag FK din Azerbaidjan pe 22 ianuarie, cât și pe teren propriu, pe 30 ianuarie, cu Manchester United.
FCSB, deja CALIFICATĂ mai departe în Europa League! Remiză cu echipă din Bundesliga
FCSB a ajuns la 11 puncte și ocupă locul 10. Chiar dacă nu este deocamdată calificată matematic în faza eliminatorie, șansele de a nu prinde primele 24 de poziții sunt infime.
„Pur şi simplu nu am cuvinte să vorbesc despre aceşti jucători, despre atitudinea lor şi spiritul arătat pe teren. Sunt mândru şi norocos să lucrez cu aceşti băieţi. Cred că dacă trebuia să câştige cineva azi, noi eram acea echipă, pentru că am avut ocazii importante de a marca. Jucătorii mei au arătat că nu au limite.
Va fi foarte greu să ne calificăm din primele 8 locuri, va fi foarte greu, dar vom încerca.
Am avut un plan, o strategie pentru acest joc, dar jucătorii au făcut chiar mai mult azi pe teren. Am avut acele ocazii prin care puteam câştiga, însă în final am obţinut un punct. La un asemenea nivel nu ai multe ocazii de acest fel şi ar fi trebuit să marcăm. Vorbim despre un nivel foarte înalt. Dacă am fi înscris, ar fi fost o seară perfectă pentru noi”, a spus antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous.
Cum au arătat cele două distribuții?
HOFFENHEIM: Baumann – Kaderabek, Chaves (Akpoguma 64), Nsoki, D. Jurasek (Prass 79) – Stach, Samassekou – Bruun Larsen (Tabakovic 72), Kramaric, Bischof (Geiger 64) – Hlozek (Moerstedt 46). Antrenor: Christian Ilzer
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, M. Popescu, Radunovic – Chiricheş, Şut – Miculescu, Olaru (M. Toma 90+3), Fl. Tănase – D. Popa (Baba Alhassan 64). Antrenor: Elias Charalambous
Breaking
SALARIUL primit de un cetățean nepalez în România. De câți bani are nevoie pentru a trăi la noi în țară
În ultimii ani, un număr tot mai mare de imigranți ne-a trecut granița în speranța de a găsi un loc de muncă pentru ei și familiile lor. Au existat o mulțime de speculații cu privire la salariul și beneficiile pe care le primesc de la angajatorii români.
Cu toate acestea, un videoclip de pe TikTok care a fost postat recent a rezolvat unele dintre întrebările românilor care se întrebau dacă munca lor este plătită corespunzător. Un bărbat care a venit din Nepal în România pentru a lucra a spus cât câștigă pe lună și cât se întoarce la familie în țara sa natală.
Aproape toți banii din salariu sunt trimiși familiei. Când un influencer de pe TikTok cunoscut l-a întrebat care este salariul său lunar de la angajatorul său român, bărbatul din Nepal a spus că primește 4.000 de lei.
@lucianpopaoficial #nepal #nepalez #salariu #fortademunca ♬ original sound – Lucian Popa
În plus, el a declarat că lucrează în regim full-time, opt ore pe zi, și are două zile de concediu pe săptămână. Nu este obligat să își achite cazarea sau mâncarea din salariu, deoarece acestea sunt asigurate de companie pentru care lucrează. Cu toate acestea, domeniul în care funcționează nu a fost menționat.
Cetățeanul nepalez trimite acasă între 3.000 și 3.500 de lei din cei 4.000 de lei.
Pentru mulți cetățeni nepalezi, România a devenit locul ideal pentru a munci. În ciuda faptului că 6 milioane de români au plecat din țară, România avea, de asemenea, nevoie de acest val de muncitori.
Patronii au început să caute muncitori pe alte continente și au înțeles că muncitorii străini vor evita România dacă nu li se oferă condiții de viață civilizate. Potrivit Observator News, asiaticii care lucrează în România câștigă în medie între 500 și 600 de euro pe lună, de trei sau chiar patru ori mai mult decât în țara lor natală.
Breaking
Depozitele de GAZE naturale din Europa se golesc cea mai mare viteză din ultimii șapte ani. Care sunt cauzele și posibilele urmări
Țările europene apelează la gazele naturale stocate în depozite pentru sezonul rece cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, arată o analiză Bloomberg, care invocă temperaturile scăzute din ultimele zile, care au dus la o creștere a consumului pentru încălzire. Trendul ar putea continua, în contextul în care vremea este așteptată să scadă în continuare în cursul acestei săptămâni.
Depozitele subterane de gaze din regiunea Europei, care funcţionează ca o rezervă-amortizor pentru sezonul rece, mai ales în situaţia unor probleme pe partea de livrări, au ajuns în prezent la un grad de umplere de 70%, comparativ cu unul de 86% în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată analiza Bloomberg, citată de Agerpres.
Potrivit jurnaliștilor citați, chiar dacă nu există niciun risc de deficit imediat, golirea rapidă a depozitelor ar putea face reumplerea lor mai dificilă în următorul sezon şi riscă să aibă un impact asupra preţurilor pe termen scurt.
Datele agregate de Gas Infrastructure Europe şi analizate de Bloomberg arată că gradul de umplere a depozitelor europene de gaze este mai mic cu 25 de puncte procentuale faţă de nivelul lor maxim de umplere, ceea ce reprezintă cea mai importantă scădere înregistrată după 2018.
„Cu cât gradul de umplere a depozitelor va fi mai mic la finalul lunii martie, cu atât va fi mai greu pentru regiunea Europei să le reumple în următorul sezon. Acest lucru va fi cu atât mai probabil cu cât prognozele arată că temperaturile vor fi mai mici decât se estimează în prezent”, susţine Samantha Dart, director de cercetare pe gaze naturale la Goldman Sachs Group Inc.
Temperaturile au scăzut în mare parte din regiunea de nord-vest a Europei, ceea ce ar putea însemna noi retrageri de gaze din depozite pe măsură ce necesarul de încălzire va creşte, arată sursa citată.
Totodată, arată jurnaliștii Bloomberg, Europa ste din ce în ce mai expus la volatilitatea de pe piaţă deoarece se bazează pe gazele naturale lichefiate pentru a acoperi golul lăsat de oprirea tranzitului gazelor naturale ruseşti via conductele din Ucraina.
Eventualele întreruperi neprogramate la principalii furnizori de gaze ar putea dezechilibra şi mai mult balanţa fragilă a regiunii şi ar declanşa noi fluctuaţii de preţuri. De exemplu, în Norvegia uzina de procesare a gazelor lichefiate de la Hammerfest a încetat activitatea până la data de 9 ianuarie din cauza unor probleme la un compresor.
Săptămâna trecută, cotaţiile la gaze au înregistrat un avans de 4% şi în prezent sunt la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, pe măsură ce piaţa se confruntă cu diminuarea stocurilor şi livrările reduse.
Luni, cotaţiile futures la gaze la hub-ul TTF de la Amsterdam au scăzut uşor cu 1,2% şi în jurul orei 8:49 a.m. se situau la 49,05 euro pentru un Megawatt-oră.
Cazul României
România și-a atins obiectivul obligatoriu de stocare a gazelor – crescut la nivel european după criza postpandemică – cu două luni înainte de termen, 1 noiembrie, și a ajuns la 102,97%, peste media de 95,22% la nivelul UE, conform celor mai recente date agregate de platforma Gas Infrastructure Europe (GIE), valabile la 29 octombrie.
Grație temperaturilor moderate din iarna trecută, România a ieșit din sezonul rece anterior cu volume consistente de gaze în depozite. Mai mult, au fost cazuri și momente în care furnizorii au apelat la importuri, în loc să scoată gaze din depozite, pentru că prețul de pe piață era mai mic.
În prezent, nici prețurile nu sunt mai mici, iar temperaturile sunt mai scăzute decât anul trecut.
În condițiile unei ierni similare cu ultimele trei, nu vor fi probleme în acoperirea necesarului de consum din producția internă și depozite, a dat asigurări Ion Sterian, directorul general al operatorului național de transport al gazelor naturale, într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul.
„În condițiile unei ierni cu temperaturi asemănătoare cu cele înregistrate în ultimii trei ani, nu vor fi întâmpinate probleme în asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor din România. În sezonul rece următor (noiembrie 2024 – martie 2025), chiar și la o estimare de consum mai mare cu circa 5-6% față de cel înregistrat anul trecut în România, nu vor fi probleme în acoperirea consumului din surse din producția internă și din depozitele de înmagazinare subterană”, a declarat Ion Sterian.
Potrivit șefului Transgaz, în sezonul rece de anul trecut (noiembrie 2023 – martie 2024), importul pentru consumul României a fost de 0,6 mld. mc, reprezentând circa 76,6% din intrările în SNT prin punctele de interconectare transfrontalieră.
„Trebuie menționat că «valul» de import la care faceți referire se datorează în principal opțiunii unor furnizori care au achiziționat gaze din import, nu din lipsa gazelor din producția curentă – producție internă și din depozite, ci din rațiuni comerciale. Un argument în acest sens este nivelul ridicat al stocului de gaze naturale înregistrat în depozitele de înmagazinare la sfârșitul ciclului de extracție (31 martie – n.r.) de 1,6 mld. mc, reprezentând circa 50% din capacitatea de stocare în depozite”, explica Ion Sterian.
După două luni și câteva zile, depozitele din România au un grad de umplere de 63,43%, conform celor ai recente date ale GIE, valabile din 5 ianuarie.
Sursa foto: Engie
Citiți și:
Cât de pregătită este România cu gaze pentru iarnă. Șeful TRANSGAZ: ”Nu vor fi probleme”. Ce spune despre recuperarea datoriei de la Gazprom
România, în premieră cel mai mare PRODUCĂTOR de gaze din UE. Sebastian Burduja: „Datele confirmă statutul de lider asumat la nivel european”
Breaking
Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea unui birou important al VATICANULUI
Papa Francisc a numit o călugăriță italiană, sora Simona Brambilla, în funcția de prefect al departamentului responsabil pentru toate ordinele religioase ale Bisericii Catolice.
Numirea marchează un pas major înainte în planul Papei Francisc de a oferi femeilor mai multe roluri de conducere în guvernarea bisericii, conform Associated Press.
Până acum, mai multe femei au fost numite în funcții de “numărul doi” în unele birouri ale Vaticanului, dar este prima dată când o femeie este numită prefect al unui dicasteriu sau congregație a Curiei Sfântului Scaun, organul central de guvernare al Bisericii Catolice.
Natura istorică a numirii lui Brambilla a fost confirmată de Vatican Media, care a anunțat informația sub titlul „Sora Simona Brambilla este prima femeie prefect din Vatican”.
Biroul este unul dintre cele mai importante din Vatican. Cunoscut oficial sub numele de Dicasteriu pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, este responsabil pentru fiecare ordin religios, de la iezuiți și franciscani până la mișcări mai mici și mai noi.
Ca o indicație a noutății numirii și a implicațiilor teologice, Papa Francisc a numit simultan ca co-lider, sau „pro-prefect”, un cardinal: Angel Fernandez Artime. Dar numirea, anunțată în buletinul zilnic al Vaticanului, o enumeră pe Brambilla mai întâi ca „prefect” și pe Fernandez pe al doilea ca co-lider. Prezența lui Fernandez este necesară din punct de vedere teologic, deoarece prefectul trebuie să poată celebra Liturghia și să îndeplinească alte funcții sacramentale care în prezent pot fi îndeplinite doar de bărbați.
Brambilla, în vârstă de 59 de ani, este membru al ordinului religios Misionarii Consolata și a slujit ca numărul doi în departamentul de ordine religioase de anul trecut. Ea preia locul cardinalului Joao Braz de Aviz, în vârstă de 77 de ani, care deținuse funcția de prefect din 2011. Asistentă medicală, ea a lucrat ca misionară în Mozambic și a condus ordinul Consolata ca superioară între 2011 și 2023, când Francisc a numit-o secretară a departamentului de ordine religioase.
Numirea, posibilă datorită reformei constituției fondatoare a Sfântului Scaun, initiată de Papa Francisc
Numirea lui Brambilla a fost posibilă datorită reformei constituției fondatoare a Sfântului Scaun, initiată de Papa Francisc în 2022, care le-a permis laicilor, inclusiv femeilor, să conducă un dicasteriu și să devină prefecți.
Numirea ei marchează cea mai recentă inițiativă a Papei Francisc de a arăta prin puterea exemplului cum femeile pot prelua roluri de conducere în ierarhia catolică, deși fără a le permite să fie hirotonisite preoți.
Femeile fac o mare parte din lucrarea bisericii catolice în școli, spitale și în a transmite credința generațiilor viitoare, dar s-au plâns de mult timp de statutul inferior într-o instituție care rezervă preoția bărbaților.
Papa Francisc a menținut interdicția asupra femeilor preot și a redus speranțele că femeile ar putea fi hirotonisite diaconi. Totuși, în timpul pontificatului său, a existat o creștere semnificativă a procentului de femei care lucrează la Vatican, inclusiv în poziții de conducere, de la 19,3% în 2013 la 23,4% în prezent, potrivit statisticilor prezentate de Vatican News. Numai în Curia, procentul femeilor este de 26%.
Printre femeile care dețin funcții de conducere se numără sora Raffaella Petrini, prima femeie secretar general al statului Vatican, responsabilă pentru sistemul de sănătate, forțele de poliție și principala sursă de venituri, Muzeele Vaticanului (care sunt conduse tot de o femeie, Barbara Jatta).
O altă călugăriță, sora Alessandra Smerilli, este numărul doi în biroul de dezvoltare al Vaticanului, în timp ce mai multe femei au fost numite în funcții de subsecretar, inclusiv călugărița franceză, sora Nathalie Becquart, în biroul sinodului episcopilor.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI:
-
Actualitateacum 2 zile
5 motive pentru a închiria o mașină în vacanță și a evita transportul public
-
Actualitateacum o zi
Protezare vs implantare dentară: care variantă este mai bună?
-
Actualitateacum 2 zile
Transformă-ți Livingul cu Gama de Mobilă de la Homemobili Timișoara
-
Uncategorizedacum 2 zile
SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global
-
Uncategorizedacum o zi
Turneul Internațional “Imagine Belle Epoque” Ianuarie 2025
-
Comunicateacum o zi
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
-
Uncategorizedacum 9 ore
Studiu HONOR: aproape jumătate dintre tinerii din România se confruntă cu probleme financiare în ianuarie
-
Actualitateacum 3 ore
Care sunt factorii ce influențează deprinderea limbii engleze în copilărie? Descoperă alături de Novakid