Breaking
„Nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene”
Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, a comentat – sâmbătă seară – dezvăluirile privind campania plătită de Partidul Național Liberal (PNL) pe TikTok.
El a precizat că reprezintă o dovadă a faptului că „nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene” în scrutinul desfășurat pe 24 noiembrie și acuză PNL că „a manipulat alegerile”.
De asemenea, el a făcut apel, într-un live transmis pe canalul de YouTube „Noi.Poporul” și pe contul său de Facebook, la Procurorul General al României, cerându-i să se autosesizeze și să „facă lumină în această situație”.
„În tot acest timp, vedem că nu avem alegeri libere și, așa cum în ’89 eram cunoscuți ca națiunea cea mai curajoasă, azi suntem cunoscuți că. la comanda sistemului politic, nouă oameni plus unu au aruncat la gunoi democrația, au aruncat la gunoi alegerile libere și practic au instaurat dictatura.
Noi stăm alături de familiile noastre astăzi, în rugăciune și dragoste, așteptând votul liber. Libertatea, cum spuneam, pentru care s-a murit în 1989, iar asta obligă, obligă magistrații să judece drept pentru dreptatea poporului nostru și pentru viitorul bun și demn al tuturor.
Consider că, până la această oră, și sunt convins că așa este, toată lumea cunoaște faptul că în spatele campaniilor online de TikTok atribuite de către CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării, n.r.) unui stat extern și, cum spuneam, prin care au blocat alegerile libere din România, s-ar afla de fapt un partid, de altfel nelipsit al Parlamentului român.
Este evorba de PNL, Partidul Național Liberal, de care personal, ca și de toate celelalte partide de 35 de ani mă dezic total și iau o distanță completă față de ce face astăzi PNL, ca și PSD.
Asta înseamnă că, pe baza acelor informații, primite de ieri seară, înseamnă că nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene, în propriile alegeri.
Pe scurt, dreapta și-a dat cu șutul în stânga politică și viceversa. PNL a manipulat alegerile, în timp de PSD lua cu două mâini din economia șubrezită a acestei țări. Exact despre asta este vorba, nu altceva.
Sper ca în acest moment, Procurorul General s-a autosesizat, sper, și va demara procedurile legale. Nu cred că este nevoie să repet că acest raport prin care Partidul Național Liberal este acuzat direct vine de la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală-n.r.), adică o instituție de foarte mare importanță a statului român.
Deci dacă domnul Procuror General nu se va autosesiza, am încredere că există totuși un procuror demn, de încredere al acestui popor, care să facă lumină în această situație, un om pe care noi toți îl vom aprecia pentru demnitatea sa. Îi așteptăm pe toți cu interes, evident că vor avea toată susținerea noastră, a poporului român.
Sper totuși ca, de această dată, domnul Procuror General, prin funcția foarte importantă pe care o ocupă în prezent în România, să facă lumină în această situație”…
ANAF a confirmat dezvăluirile Gândul, făcute încă de la jumătatea lunii noiembrie 2024, despre o campanie politică mascată, finanțată ilegal, derulată pe TikTok, pentru un candidat surpriză. Întreaga campanie derulată prin FameUp, ca strategie PNL de a-l scădea pe George Simion în sondaje și în opțiunile electorale, a ajuns însă, în final, o susținere a candidatului independent Călin Georgescu.
Breaking
AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%
AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.
Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.
Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.
Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.
Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.
Breaking
Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?
Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 2 zileVești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
-
Actualitateacum 2 zileMotociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
-
Actualitateacum 20 de oreScandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
-
Actualitateacum 7 oreMarele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
-
Breakingacum 7 oreGândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
-
Actualitateacum o ziFLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente





