Connect with us
agentie marketing politic

Comunicate

Mai este loc pentru icoane în lumea noastre?

Publicat

pe

Mai este loc pentru icoane în lumea noastre?

Lumea în care trăim e plină de imagini. Vizualul se află aproape peste tot: pe stradă, la locul de muncă, în localuri, în spațiul public, în casele noastre sau pe rețelele de socializare. Unele imagini sunt utile, reproducând picturi celebre, oferindu-ne peisaje deosebite pe care niciodată nu le-am fi putut vedea, îmbogățindu-ne cumva. Altele sunt acolo doar pentru a fi, iar multe dintre ele ne poluează cu adevărat ochii și sufletele.

            În acest amalgam vizual, ne întâlnim uneori cu icoana. În bisericile în care pășim mai des sau mai rar, destul de rar în sălile de clasă din școli, în saloanele de spital, în cabinetul unui medic mai credincios… Icoana stă acolo smerită, tăcută, așteptând să fie privită, atinsă, rugată. Pare a se pierde în uriașul val de imagini, dar nu dispare ca o fotografie obișnuită, pentru că icoana nu este o simplă imagine, chiar dacă, din punct de vedere tehnic, ea este o modestă reproducere. Icoana este imaginea unui om desăvârșit.

            Nu știu câți dintre noi ne-am pus întrebarea: cum ar arăta o lume fără icoane? Cum ar fi acea lume în care să nu vedem decât cele obișnuite, în care imaginea ar reproduce la nesfârșit universul material în care trăim? Dacă ne punem această întrebare și mai avem puțină credință în suflet, ne dăm seama cu ușurință că icoana nu este un obiect obișnuit, o poză oarecare.

            Și totuși cu multe veacuri în urmă, s-a încercat distrugerea tuturor icoanelor, din case și din biserici și de peste tot. Curentul iconoclast a izvorât chiar în sânul Bisericii Ortodoxe, ca o erezie ce a făcut să curgă mult sânge. După martiriul creștinilor provocat de păgâni în primele secole, atunci, în secolul al VIII-lea, s-a murit pentru icoane. Atât de prețioase erau icoanele în ochii creștinilor de atunci încât acele icoane pictate pe lemn sau pe pereții bisericilor au fost singurul motiv pentru care mulți dintre ei și-au dat viața.

            Și iată că azi, datorită acelui curaj și acelei iubiri nemărginite pentru icoana ortodoxă, în lumea noastră mai există aceste porți către Împărăție. Pentru că, trebuie să o spunem convinși, icoanele nu sunt simple imagini. Icoanele ne arată nu numai cum au fost sfinții zugrăviți în ele, ci ne înfățișează chipul lor din Împărăție, firea umană îndumnezeită. Cine a văzut chipul Maicii Domnului într-o icoană pictată, a văzut-o pe Ea însăși, a văzut iubirea maternă prin excelență, care radiază atât către Pruncul smerit din brațele ei, cât și către cei ce o privesc, către umanitatea întreagă.

            Câți dintre noi nu simțim mângâierea icoanei? Bucuria care se trezește în inimile acoperite de păcat, la privirea unei icoane, este semnul trimis de sfânt din lumea celor cu adevărat vii. De acolo vine răspuns la cererile noastre, de acolo vine tăria și nădejdea celui ce se roagă.

            Și totuși, în lumea noastră, pare a nu mai fi loc pentru icoană. Încet-încet, din spațiul public românesc, ea este alungată. Nu este cazul să pomenim ce se întâmplă în Occident. Românul modern însuși o vede tot mai rar. Cu icoanele care dispar din școli și de la locul de muncă, din case și din suflete, dispare speranța, dar o face smerit, fără zgomot, ca sfinții care nu se împotriveau să fie alungați din cetățile în care voiau să aducă Vestea cea bună.    

            Soluția nu este pentru toți, ci pentru fiecare. Cu fiecare om care atârnă pe pereții casei o icoană, cu fiecare copil care se roagă la o iconiță înainte de test, cu fiecare cruce cu care o mamă își pecetluiește copilul ce pleacă la școală, se face loc pentru icoană în viața noastră. Și cu ea vine lumea bucuriei, a păcii și a dragostei, lumea lui Dumnezeu.

Marius Isbășoiu,

pictor iconar

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

Publicat

pe

De

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”

18.06.2026

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

ECHITAX PROFIT SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI ECHITAX PROFIT SRL.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 5851.1/i3/c9.

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de echipamente hardware TIC, aplicații/licențe software, auditare tehnică IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 168.573,29 lei

Valoarea nerambursabilă: 145.129,22 lei

Contribuția beneficiarului: 16.125,51lei

Data începerii proiectului: 03.03.2025

Data finalizării proiectului: 30.06.2026

Cod proiect: RUE 5851.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a condus la creșterea semnificativă a nivelului de digitalizare și a eficienței operaționale a ECHITAX PROFIT SRL, prin integrarea unor tehnologii digitale moderne în activitățile de fotocopiere, pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat (CAEN 8219).

Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC performante (Desktop PC, Laptop, Server, Telefon mobil, Multifuncțional, Switch, Router, Access Point WiFi și UPS), a unui sistem ERP destinat gestionării integrate a activităților economice și administrative, a serviciilor de găzduire website și e-mail, a licențelor Microsoft 365 pentru colaborare și productivitate în cloud, precum și a serviciilor de formare profesională în competențe digitale pentru personalul ECHITAX PROFIT SRL.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea proceselor interne de gestionare a documentelor, administrare, comunicare și arhivare electronică, reducerea timpilor de procesare a informațiilor și îmbunătățirea accesului la date și documente în format digital. Infrastructura hardware și de rețea implementată a crescut capacitatea de procesare, securitatea și disponibilitatea resurselor informatice utilizate în activitatea curentă a societății.

Integrarea sistemului ERP a contribuit la optimizarea fluxurilor operaționale și la centralizarea informațiilor financiare și administrative, facilitând gestionarea eficientă a activităților ECHITAX PROFIT SRL. În același timp, serviciile Microsoft 365 și soluțiile de găzduire website și e-mail au permis dezvoltarea unui mediu digital modern de comunicare, colaborare și schimb de informații.

Implementarea infrastructurii de rețea, formată din switch, router și punct de acces WiFi, a permis interconectarea tuturor echipamentelor și utilizarea eficientă a resurselor digitale, contribuind la îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală asumate prin proiect. Totodată, utilizarea canalelor de comunicare online și a rețelelor sociale a consolidat prezența digitală a ECHITAX PROFIT SRL și capacitatea acesteia de a comunica și interacționa cu clienții și partenerii.

Programul de formare în competențe digitale a asigurat dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii implementate, iar auditul tehnic IT independent a confirmat conformitatea investițiilor realizate și îndeplinirea tuturor criteriilor DESI asumate prin proiect.

Astfel, proiectul a contribuit la modernizarea activității ECHITAX PROFIT SRL, la creșterea gradului de digitalizare a proceselor interne, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea competitivității întreprinderii într-un mediu economic aflat într-un proces continuu de transformare digitală.

Date de contact beneficiar: ECHITAX PROFIT SRL

Telefon: 0741991338

Email: oana@echitax.ro

Adresa: MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, ALEEA NEGOIU, NR. 5, SCARA 4, APARTAMENT 32, JUDEȚ CLUJ

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

Publicat

pe

De

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

FLY DENTAL OFFICE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI FLY DENTAL OFFICE S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 31/RUE1569/C9/I3 din 05/07/2024. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de hardware TIC, licențe software, elaborare raport tehnic IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 167.025,04 lei

Valoarea nerambursabilă: 147.343,13 lei

Contribuția beneficiarului: 16.371,46 lei

Data începerii proiectului: 21.10.2024

Data finalizării proiectului: 30.06.2026

Cod proiect: RUE 1569

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a crescut semnificativ gradul de digitalizare al FLY DENTAL OFFICE S.R.L. și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a cabinetului de radiologie dentară. Investiția a constat în achiziția unei stații de lucru PC de înaltă performanță, implementarea soluției software integrate de gestiune pentru cabinetul de radiologie (iStoma Ultimate), a software-ului specializat de imagistică radiologică 3D (Ez3D-i), precum și în achiziția serviciilor de conectivitate broadband, a serviciilor cloud computing, dezvoltarea prezenței digitale online și instruirea personalului în utilizarea noilor tehnologii.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de programare, administrare și gestionare a pacienților, procesarea și analiza avansată a imaginilor radiologice 2D și 3D, precum și optimizarea comunicării dintre personalul medical și pacienți. Integrarea sistemelor software specializate a contribuit la reducerea timpilor operaționali, creșterea preciziei diagnosticului și eficientizarea proceselor administrative.

Utilizarea serviciilor cloud, a tehnologiilor IoT și a funcționalităților bazate pe inteligență artificială a facilitat stocarea securizată a datelor medicale, interoperabilitatea dintre echipamente și aplicații, automatizarea anumitor procese de analiză imagistică și îmbunătățirea experienței pacienților. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul FLY DENTAL OFFICE S.R.L. în procesul de transformare digitală și consolidarea competitivității sale într-un sector medical tot mai digitalizat.

Date de contact beneficiar: FLY DENTAL OFFICE SRL

Telefon: 0724048189

Email: drflavia.moldovan@yahoo.com

Adresa: Mun. CLUJ NAPOCA, Strada Petőfi Sándor, Nr. 21, Judet Cluj

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

Publicat

pe

De

COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”

18.06.2026

Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere pentru sprijinirea IMM-urilor în adoptarea tehnologiilor digitale”.

COMPASS NORD S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI COMPASS NORD S.R.L.”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 29/RUE1498/C9/I3 din 05/07/2024. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru PNRR.

Proiectul, finanțat prin PNRR (Componenta C9, Investiția I3), vizează digitalizarea companiei pentru creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor. Investiția a inclus achiziția de hardware TIC, licenţe software, servicii de tip Cloud Computing, servicii de elaborare raport IT, instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC, toate necesare pentru implementarea soluțiilor digitale.

Obiectiv general: Adoptarea tehnologiilor digitale pentru creșterea competitivității, stimularea inovației și adaptarea activităților la mediul digital, atingând cel puțin 6 criterii DESI.

Obiective specifice: Achiziționarea de active corporale și necorporale (echipamente IT și software), auditarea tehnică IT și instruirea profesională a personalului în domeniul digital, toate contribuind la realizarea obiectivului general.

Valoarea totală a proiectului: 189.374,75 lei

Valoarea nerambursabilă: 141.969,11 lei

Contribuția beneficiarului: 15.774,35 lei

Data începerii proiectului: 21.10.2024

Data finalizării proiectului: 30.06.2026

Cod proiect: RUE 1498

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Implementarea proiectului a crescut semnificativ eficiența operațională și a permis integrarea proceselor digitale esențiale în activitatea curentă a companiei. Investiția a constat în achiziția de echipamente hardware TIC și echipamente tehnice specializate de înaltă performanță, respectiv stație totală Leica FlexLine TS10, sistem GNSS CHCNAV i89, dronă DJI Mavic 3 Enterprise, workstation profesional Fractal și dispozitiv inteligent Google Nest Hub, precum și în implementarea unor soluții software și servicii digitale avansate, incluzând Agisoft Metashape Professional, Agisoft Cloud și Microsoft 365 Business Standard, alături de dezvoltarea prezenței digitale online și instruirea personalului.

Noile tehnologii implementate au permis digitalizarea fluxurilor de colectare și procesare a datelor geospațiale, cartografiere, fotogrammetrie și analiză tehnică, reducerea timpilor de execuție și creșterea preciziei în realizarea proiectelor de inginerie și consultanță tehnică. Integrarea echipamentelor inteligente și a tehnologiilor conectate a facilitat transferul rapid al datelor între dispozitivele de teren și infrastructura centrală de procesare, optimizând fluxurile interne de lucru.

Utilizarea serviciilor cloud și a tehnologiilor bazate pe inteligență artificială a contribuit la stocarea securizată a datelor, colaborarea digitală, automatizarea procesării imaginilor și generarea modelelor 3D, crescând capacitatea de inovare digitală a societății. Auditul tehnic IT a confirmat conformitatea investițiilor realizate și atingerea criteriilor DESI asumate, demonstrând progresul companiei în digitalizare și consolidarea competitivității COMPASS NORD S.R.L. într-un mediu economic tot mai orientat spre soluții digitale.

Date de contact beneficiar: COMPASS NORD SRL

Telefon: 0757221030

Email: amariedan@yahoo.com

Adresa: Municipiul Cluj-Napoca, Strada FAGULUI, Nr. 55A, Ap. 6, Judet Cluj

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”

Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat de implicare în asasinarea unui caricaturist rus exilat, ucis luni în nord-estul Poloniei,...

Actualitateacum 12 ore

Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația

Într-un climat economic marcat de scăderea consumului, creșterea costurilor și incertitudine politică, companiile din România își schimbă prioritățile. Angajatorii caută...

Care sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web? Care sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
Actualitateacum 13 ore

Care sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?

Am avut cândva trei anunțuri deschise în același timp, într-o dimineață în care cafeaua se răcise lângă laptop și browserul...

Actualitateacum 18 ore

Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”

Radu Trifan, fondatorul Asociației Acasă în Banat și managerul Muzeului Satului Bănățean, a cutreierat aproape toate satele din Banat. El...

Actualitateacum o zi

Debut de coșmar pentru Ronaldo la Mondial! Portugalia s-a chinuit cu RD Congo, 1-1, în grupa K

Portugalia și RD Congo s-au duelat la Houston, într-o partidă din Grupa K a Campionatului Mondial 2026. Meciul a fost...

Actualitateacum o zi

Crimeea interzice circulația motocicletelor pe timpul nopții. Autoritățile susțin că zgomotul motoarelor împiedică apărarea antiaeriană să detecteze dronele ucrainene

Autoritățile instalate de Moscova la conducere în Crimeea opucată au decis să interzică deplasarea motocicletelor și a altor vehicule similare...

Actualitateacum 2 zile

Un mort şi doi răniţi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal între Caransebeş şi Lugoj. Trafic blocat pe ambele sensuri

Un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs miercuri dimineață pe DN...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro