Comunicate
Echipa Binelui by Carmen Târnoveanu: O nouă inițiativă dedicată faptelor bune
Echipa Binelui a luat startul oficial pe 10 martie, debutând cu un eveniment special dedicat copiilor. Inițiativa, menită să aducă schimbări pozitive prin acțiuni concrete, a fost marcată printr-un spectacol de teatru susținut de Trupa SUFLETOS la Biblioteca Metropolitană din București. Spectacolul, intitulat „Meseriile”, dupǎ cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc – Când mǎ fac mare – Ema şi Eric, a adus bucurie elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Buftea, oferindu-le o experiență culturală de neuitat.
O inițiativă bazată pe fapte, nu pe cuvinte
Echipa Binelui este o platformă de implicare socială, fondată de jurnalista Carmen Târnoveanu, care reunește oameni, companii și organizații ce doresc să contribuie la binele comun prin acțiuni concrete. Spre deosebire de alte inițiative bazate pe dezbateri sau simple declarații, Echipa Binelui promovează implicarea activă, prin proiecte cu impact real asupra comunității. “Lumea nu se schimbă prin opinii, ci prin acțiuni”, spune Carmen Târnoveanu.
Un prim pas: Spectacol pentru copii, oferit pro bono
Pentru a marca lansarea inițiativei, Echipa Binelui a colaborat cu Trupa SUFLETOS pentru a oferi un spectacol de teatru pro bono copiilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Buftea. Evenimentul a avut loc pe 10 martie, la ora 14:00, la Biblioteca Metropolitană din București, Strada Tache Ionescu, Nr. 4.
„Credem cu tărie că faptele bune vorbesc mai tare decât orice discurs. Prin acest prim proiect, ne dorim să aducem bucurie celor mici și să demonstrăm că lumea se schimbă prin acțiuni concrete. Acesta este doar încėputul unei serii de proiecte menite să aducă schimbări pozitive în comunitate,” a declarat Carmen Târnoveanu, fondatoarea Echipei Binelui.
Rockada Marketing se alătură Echipei Binelui
Un alt anunț important din cadrul evenimentului a fost parteneriatul dintre Rockada Marketing și Echipa Binelui. Prin această colaborare, Rockada Marketing încurajează inițiativele sociale și se implică activ în susținerea proiectelor cu impact pozitiv. De asemenea, invitǎ şi alte companii sǎ se alǎture acestui proiect.
„Suntem bucuroși să facem parte din Echipa Binelui. Credem că fiecare companie are responsabilitatea de a contribui la comunitatea în care activează, iar prin acest parteneriat ne dorim să sprijinim proiectele care fac diferența în viețile oamenilor,” a spus reprezentantul Rockada Marketing.
Ce urmează pentru Echipa Binelui?
Acest prim eveniment marchează doar încēputul unui drum plin de acțiuni menite să aducă schimbări pozitive în societate. Echipa Binelui are deja planificate mai multe inițiative pentru lunile următoare, printre care:
- Proiecte educaționale;
- Campanii de voluntariat;
- Acțiuni de ecologizare și protecție a mediului;
- Susținerea artiștilor locali prin evenimente culturale.
Cum poți deveni parte din Echipa Binelui?
Oricine dorește să se alăture acestei inițiative este binevenit. Echipa Binelui caută voluntari, parteneri și susținători care cred în puterea faptelor bune. Cei interesați pot afla mai multe detalii și se pot înscrie pe site-ul oficial: www.echipabinelui.ro.
Cine vrea în echipǎ?
Prin lansarea Echipei Binelui, Carmen Târnoveanu și partenerii săi demonstrează că schimbarea în bine începe cu acțiuni, nu doar cu vorbe. Primul eveniment a fost un real succes, oferind copiilor o experiență memorabilă, iar viitorul inițiativei promite multe alte proiecte cu impact pozitiv.
Hai și tu în Echipa Binelui!
Pentru mai multe informații, interviuri sau oportunități de colaborare, vă rugăm să ne contactați.
Persoană de contact:
Carmen Târnoveanu
Email: carmen.tarnoveanu@echipabinelui.ro
Mobil: 0726191956
Website: www.echipabinelui.ro
Comunicate
Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut
În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a monta la timp solarul și de a începe cultura în condiții controlate. Diferențele de temperatură între zi și noapte rămân semnificative, iar instabilitatea vremii poate influența decisiv evoluția plantelor în primele săptămâni.
Potrivit specialiștilor din domeniu, această perioadă nu este doar începutul sezonului, ci momentul în care se stabilesc premisele pentru întreaga producție.
„Cine montează solarul în aprilie are un avantaj clar. Vorbim despre o intrare mai timpurie în piață, cu 2 până la 4 săptămâni înainte, ceea ce înseamnă prețuri mai bune și o valorificare mai eficientă a producției”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager – BACAS, companie românească specializată în producția de solarii agricole.
Clima din România, în special în zonele de câmpie precum Muntenia, Oltenia sau Dobrogea, permite plantarea în spații protejate încă din această lună. Totuși, fără un solar corect realizat, riscurile rămân ridicate. Nopțile reci, variațiile bruște de temperatură și umiditatea necontrolată pot încetini dezvoltarea plantelor sau pot favoriza apariția bolilor.
În solarii, în luna aprilie, se plantează în mod obișnuit roșii, ardei, castraveți timpurii, dar și culturi cu ciclu scurt precum salata, spanacul sau ridichile. Avantajul major îl reprezintă controlul microclimatului, care permite o dezvoltare constantă și predictibilă.
Experiența din teren arată însă că multe dintre problemele din sezon nu apar în timpul verii, ci chiar de la început. Printre cele mai frecvente greșeli se numără montajul întârziat, utilizarea unor materiale de slabă calitate sau realizarea unui montaj necorespunzător.
„Vedem în fiecare an situații în care fermierii aleg solariile doar în funcție de preț. Ulterior apar probleme: folia nu rezistă, structura nu este suficient de stabilă sau mediul din interior nu este uniform. Toate aceste lucruri afectează direct producția”, adaugă Răzvan Pătrașcu.
În contextul unor condiții climatice tot mai imprevizibile, calitatea solarului devine esențială. O structură metalică galvanizată oferă rezistență în timp, iar folia profesională de 180 microni contribuie la menținerea unui mediu stabil, prin difuzia luminii și adaptarea la variațiile de temperatură.
Pentru tot mai mulți români, solarul nu mai este doar o soluție sezonieră, ci o investiție pe termen lung. Fie că este vorba despre producție pentru consum propriu sau pentru valorificare în piețele locale, avantajele sunt clare: control asupra calității, costuri mai predictibile și independență față de fluctuațiile din piață.
În acest context, momentul începerii sezonului devine decisiv. Fermierii care aleg să monteze și să planteze în aprilie reușesc nu doar să devanseze producția, ci și să reducă semnificativ riscurile asociate cu vremea instabilă.
În agricultură, fiecare săptămână contează, iar începutul corect al sezonului poate face diferența între un an dificil și unul profitabil.
Pentru mai multe informații despre solarii și soluții adaptate condițiilor din România, puteți accesa www.bacas.ro.
Comunicate
iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința
Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada 21–23 mai, pe Stadionul Știința din Timișoara. Accesul publicului este gratuit.
Evenimentul se adresează studenților, absolvenților și publicului larg.
Manifestarea va avea loc pe Stadionul Știința și se va desfășura pe parcursul a trei zile.
Participanții sunt invitați să ia parte la concerte și activități studențești.
Articol preluat de pe iubimtm.ro
Comunicate
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.
Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.
Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.
De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.
De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.
Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
-
Actualitateacum 3 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Breakingacum 3 zilePSD a decis întrebarea pentru membri, adresată azi, în cadrul referendumului intern. Nu se vorbește despre ieșirea de la guvernare
-
Actualitateacum 2 zileDezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii




