Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

„Tăcerea față de astfel de manifestări de URĂ și violență este o formă de pasivitate”

Publicat

pe

„Tăcerea față de astfel de manifestări de URĂ și violență este o formă de pasivitate”

PNL condamnă ferm actele de violență care au avut loc duminică seară în Centrul Vechi al Capitalei și respinge orice formă de agresiune în viața publică sau privată.

„Caracterul pașnic al vieții noastre publice, în care pluralitatea de opinii și libera exprimare se pot exercita nestingherit, reprezintă unul din cele mai importante progrese democratice ale societății noastre după căderea comunismului”, a transmis partidul într-un comunicat oficial.

Liberalii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de instigările la violență propagate în spațiul public, unele dintre acestea fiind lansate de persoane cercetate pentru fapte penale grave. De asemenea, PNL acuză confiscarea unor proteste pașnice de către „minorități radicalizate, violente și iresponsabile, aflate într-o evidentă și gravă acțiune de încălcare a legilor, de instigare la încălcarea și distrugerea ordinii constituționale”.

Totodată, partidul își exprimă susținerea față de jurnaliști și condamnă „orice instigare la violență și orice formă de violență îndreptate către presă și jurnaliști”.

PNL lansează un apel către toți liderii politici și candidații la alegerile prezidențiale, cerându-le să condamne public actele de violență, radicalizarea și atacurile la adresa instituțiilor statului.

„Tăcerea, în astfel de momente și față de astfel de manifestări de ură și violență, este o formă de pasivitate care poate avea consecințe periculoase”, avertizează partidul.

Liberalii susțin că instituțiile statului și forțele de ordine au acționat cu „reținere, echilibru și profesionalism” în gestionarea protestului deturnat de grupări violente.

„PNL rămâne atașat valorilor democratice, dialogului politic pașnic, nonviolent, libertății de exprimare și legalității, singurele care pot garanta exercitarea drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de opinii politice”, se arată în finalul comunicatului.

Cum a început protestul

Revoltă din Centrul Vechi a izbucnit după ce Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Potrivit informațiilor Gândul, 10 din cei 14 membri ai BEC au votat împotriva candidaturii acestuia. Singurii care au susținut înscrierea lui Georgescu au fost reprezentanții AUR, POT, SOS și USR.

În urma anunțului oficial, câteva sute de simpatizanți ai lui Georgescu, adunați încă de dimineață în fața sediului BEC, au început să se îmbrâncească cu jandarmii. Protestul a degenerat rapid spre seară în confruntări violente, soldate cu incendierea unor obiecte, atacuri asupra forțelor de ordine și distrugerea unor bunuri publice și private.

Mai mulți protestatari au smuls bucăți de caldarâm și le-au aruncat în jandarmi. De asemenea, aceștia au folosit obiecte din plastic și ouă pentru a ataca forțele de ordine.

Circulația rutieră a fost complet blocată pe Bulevardul I.C. Brătianu, iar în zonă au fost mobilizate forțe ale Detașamentului Special de Intervenție al Jandarmeriei. Toate persoanele aflate în perimetru, inclusiv turiști, au fost legitimate.

Bilanțul prezentat de autorități indică că 13 jandarmi au fost răniți și 11 dosare penale au fost întocmite. (detalii mai multe AICI)

Foto: Mediafax – Alexandru Dobre


Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central.

Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

Publicat

pe

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.

Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.

Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.

Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.

Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Publicat

pe

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?

Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.

Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.

Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Publicat

pe

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.

Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Anunțul Poliției Olt

„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.

Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan

Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.

„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave
Actualitateacum 3 ore

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum 9 ore

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 15 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 22 de ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum o zi

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum o zi

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum 2 zile

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro