Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Astronomii au descoperit încă 128 de noi luni care orbitează Saturn. Câți sateliți naturali are a doua cea mai mare planetă din Sistemul Solar

Publicat

pe

Astronomii au descoperit încă 128 de noi luni care orbitează Saturn. Câți sateliți naturali are a doua cea mai mare planetă din Sistemul Solar

Astronomii au descoperit 128 de noi luni care orbitează Saturn. Până recent, titlul de „rege al lunilor” era deținut de Jupiter, însă Saturn are acum un total de 274 de luni, aproape de două ori mai multe decât toate celelalte planete la un loc.

Echipa din spatele descoperirilor identificase anterior 62 de luni ale lui Saturn folosind telescopul Canada-France-Hawaii. După ce au observat indicii că ar putea exista și altele, au efectuat observații suplimentare în 2023.

„Și, într-adevăr, am găsit 128 de noi luni”, a spus cercetătorul principal, Dr. Edward Ashton, cercetător postdoctoral la Institutul de Astronomie și Astrofizică de la Academia Sincia din Taiwan.

„Pe baza proiecțiilor noastre, nu cred că Jupiter îl va ajunge vreodată din urmă pe Saturn”.

Lunile au fost oficial recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională săptămâna aceasta și, deocamdată, au primit șiruri de numere și litere. În cele din urmă, vor primi nume inspirate din zei galici, nordici și inuiți canadieni, conform convenției pentru lunile lui Saturn. Majoritatea noilor luni fac parte din grupul nordic, ceea ce înseamnă că astronomii sunt acum în căutarea zeci de zei vikingi obscuri.

„În cele din urmă, poate va trebui să relaxăm un pic criteriile”, a spus Ashton.

Lunile au fost identificate folosind tehnica „shift and stack”, în care astronomii obțin imagini secvențiale care trasează calea lunii pe cer și le combină pentru a face luna suficient de strălucitoare pentru a fi detectată. Toate cele 128 de noi luni sunt „luni neregulate”, obiecte în formă de cartof care au doar câțiva kilometri lățime. Numărul tot mai mare al acestor obiecte subliniază posibile viitoare dezacorduri cu privire la criteriile pentru ca un corp cosmic să fie cataloga ca satelit natural.

„Nu cred că există încă o definiție clară pentru ceea ce ar trebui considerat drept o lună. Ar trebui să existe una”,  a spus Ashton, potrivit  The Guardian.

Saturn, a doua cea mai mare planetă din Sistemul Solar, are și cele mai mari seturi de inele alcătuite din roci și praf ce s-ar fi format în urma distrugerii unui presupus satelit natural numit Chrysalis . A șasea planetă de la Soare este un gigant gazos de culoare bej. Este compus dintr-un nucleu de rocă, înconjurat de hidrogen metalic, hidrogen lichid, heliu lichid, cu cristale de amoniac în amtosfera superioară alcătuită din 96% din molecule de hidrogen molecular și 3% din heliu. Vântul de pe Saturn atinge viteza de 1.800 km/oră. Nu este deloc o planetă liniștită pentru că periodic au loc furtuni, precum vortexul „Marea Pată Albă”.

Cele mai cunoscute luni ale lui Saturn sunt Titan (FOTO sus), Rhea, Dione, Enceladus, Tethys, Janus, Mimas, Epimeteu și Prometeu. Saturn a fost observat prin telescop din secolu 17, de către  Giovanni Domenico Cassini și de către Christiaan Huygens. În 2004, sonda spațială Cassini-Huygens lansată împreună de NASA, ESA și ASI  a studiat planeta Saturn și sateliții săi natural


Sursa Foto: Profimedia

Citește și:Spectacol nocturn: Luna va deveni sângerie în urma unei ECLIPSE lunare. La ce oră va putea fi admirat fenomenul din România

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

Publicat

pe

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.

Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.

Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.

Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.

Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Publicat

pe

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?

Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.

Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.

Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Publicat

pe

Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții

Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.

Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Anunțul Poliției Olt

„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.

Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan

Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.

„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave
Actualitateacum 21 de minute

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum 7 ore

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 13 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 19 ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum o zi

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum o zi

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum 2 zile

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro